1,927 matches
-
vireze vreodată spre politică. Politicienii i se păreau suspecți și, înainte de afacerea Dreyfus, nu a avut niciodată prieteni din lumea acestora. Republican convins, se avântă de tânăr în lupta contra Imperiului. Primele romane din ciclul Rougon-Macquart au astfel o țintă satirică și politică. După întoarcerea Republicii, cenzura la care este supus începând cu 1872, când publică "La Curée", îl dezamăgește profund. Cu toate acestea, rămâne un republican fervent, republica reprezentând pentru el „singura formă de guvernământ justă și posibilă”. Această perioadă
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
Zola se transformă într-un fel de inamic public pentru naționaliștii anti-dreyfusarzi. Aceștia își vor concentra toate atacurile împotriva lui și vor găsi în el întruchiparea trădării patriei și a armatei. Din 1898, scriitorul este ținta unui torent de articole satirice, de caricaturi, de cântece zeflemitoare și de broșuri care vor încerca să-l târască în noroi și să-l defăimeze. În unele ziare, el este chiar obiectul atacurilor cotidiene. Zola nu a regretat niciodată implicarea sa în Afacerea Dreyfus, oricare
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
sale de poeme variate și în metri diferiți, ""Saturae"". La vechii greci satiră nu a avut o tradiție deosebită. O excepție o constituie versurile batjocoritoare ale lui Archilochos din secolul al VII-lea a.Chr. Că forme exemplare ale dramelor satirice grecești sunt considerate comediile lui Aristofan din secolul al V-lea a.Chr. În secolul al III-lea a.Chr., filosoful grec Menippos scrie operele denumite mai tarziu ""Satirele menippeice"". Se poate spune că satiră este o creație prin excelență
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
a românilor. Quintilianus declară cu mândrie: "satura tota nostră est" ("satiră este în întregime a noastră"). În secolul al II-lea a.Chr., Gaius Lucillius, în cele 30 de cărți de satire ale sale, stabilește tiparele genului, impunându-i caracterul satiric în accepțiunea de azi. Primul mare satiric, ale cărui opere au servit ca model generațiilor ulterioare de scriitori, a fost poetul Quintus Horatius Flaccus. În cele două cărți cu satire, numite de Horațiu "Sermones" ("Convorbiri"), sub forma unui dialog cu
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
tota nostră est" ("satiră este în întregime a noastră"). În secolul al II-lea a.Chr., Gaius Lucillius, în cele 30 de cărți de satire ale sale, stabilește tiparele genului, impunându-i caracterul satiric în accepțiunea de azi. Primul mare satiric, ale cărui opere au servit ca model generațiilor ulterioare de scriitori, a fost poetul Quintus Horatius Flaccus. În cele două cărți cu satire, numite de Horațiu "Sermones" ("Convorbiri"), sub forma unui dialog cu Maecena, sunt tratate teme etice, criticându-se
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
a doi reprezentanți ai societății contemporane. Celebru este fragmentul intitulat "Ospăț la Trimalchio", în care gazdă se străduiește în zadar să abată discuțiile de la teme obscene, propunând convorbiri cu subiecte literare sau filosofice. Multe din producțiile literare medievale au conținut satiric: "Leș Fabliaus", fabulele din lumea animalelor și povestirile alegorice de tipul ""Român de la Roșe"" din secolul al XIII-lea. În Anglia este de remarcat în secolul al XIV-lea Geoffrey Chaucer, care reunește în ""Canterbury Tales"" ("Povestiri din Canterbury") satire
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
de cuvinte ("Pantagruel", 1532 și "Gargantua", 1534), Erasmus din Rotterdam ("Encomium moriae" sau "Laus stultitiae" 1509 - "Elogiul nebuniei"), Miguel de Cervantes, critic al maniei romanelor "cavalerești" ("Don Quijote"), 1605-1615. De mare circulație s-au bucurat și povestirile populare cu accentuat caracter satiric reunite în ""Aventurile lui Till Eulenspiegel"" (1515). În secolul al XVII-lea, satiră este prezentă în literatura engleză atât în piesele de teatru ale lui Ben Johnson, cât și în poemele lui Samuel Butler și John Drydens ("Absalom și Architophel
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
1515). În secolul al XVII-lea, satiră este prezentă în literatura engleză atât în piesele de teatru ale lui Ben Johnson, cât și în poemele lui Samuel Butler și John Drydens ("Absalom și Architophel", 1681-1682). În Franța se remarcă dramele satirice ale lui Molière, în care critica ipocrizia ("Tartuffe"), avariția ("L'avare"), prețiozitatea doamnelor închipuite ("Leș femmes savantes", "Leș précieuses ridicules"), parvenitismul ("Le Bourgeois gentilhomme") etc. Contemporanul sau, criticul Nicolas Boileau-Despréaux, publică 12 satire în versuri, în care critica decăderea moravurilor
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
acestui gen a fost John Gay, a cărui "Beggar's Opera" ("Opera cerșetorilor", 1728) a servit mai târziu că model pentru "Die Dreigroschenoper" ("Opera de trei parale", 1928) a lui Bertolt Brecht și Kurt Weill. Printre cei mai importanți scriitori satirici englezi din această perioadă sunt de menționat poetul Alexander Pope, eseistul Joseph Addison, romancierul Henry Fielding și, în special, irlandezul Jonathan Swift. Stilul satiric al lui Swift este de o ironie mușcătoare și impregnata de pesimism. ""Călătoriile lui Guliver"" (1726
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
de trei parale", 1928) a lui Bertolt Brecht și Kurt Weill. Printre cei mai importanți scriitori satirici englezi din această perioadă sunt de menționat poetul Alexander Pope, eseistul Joseph Addison, romancierul Henry Fielding și, în special, irlandezul Jonathan Swift. Stilul satiric al lui Swift este de o ironie mușcătoare și impregnata de pesimism. ""Călătoriile lui Guliver"" (1726) au căpătat mai tarziu renumele nemeritat de "literatura pentru tineret", fiind în realitate o operă acuzatoare la adresa raporturilor politice și condițiilor sociale ale vremii
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
Jean Paul și Wilhelm Hauff, dar mai ales Heinrich Heine ("Die Bäder von Lucca", 1830, "Atta Troll", 1843). Către sfârșitul secolului, comediile sociale și "de salon" ale lui Oscar Wilde și George Bernard Shaw au pus noi accente în stilul satiric, caracterizate prin virtuozitate și ironie elegantă. Literatura română, după începuturi modeste, cunoaște în a doua jumătate a acestui secol o dezvoltare furtunoasa. În genul satirei se remarcă Vasile Alecsandri (în piesele "Iorgu de la Sadagura" și ciclul cu "Coana Chiriță"), Grigore
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
Lewis ("Babbitt", 1922). Evelyne Waugh are ca țintă modul de viață al celor "zece mii" din pătură superioară a societății americane ("Decline and Fall" - "Declin și Prăbușire", 1928, "A Handfull of Dust" - "Un pumn de pulbere", 1934). Că maestru al românului satiric s-a profilat scriitorul american de origine rusă Vladimir Nabokov ("Pnin", 1957). Scriitorul englez Aldous Huxley prezintă în românul sau de largă circulație "Brave New World" (1932) o viziune halucinanta a unei societăți utopice ultratehnicizate. George Orwell, într-o formă
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
1932) o viziune halucinanta a unei societăți utopice ultratehnicizate. George Orwell, într-o formă alegorica, face o critică nimicitoare a societăților totalitare de tip stalinist ("Animal Fărm"- "Fermă animalelor", 1944, "Nineteen Eighty-Four" - "1984", 1949). Un capitol special îl constitue literatura satirica de război, în care excelează scriitorul ceh Jaroslav Hasec cu "Aventurile bravului soldat Șweik" (1920-1922). În Uniunea Sovietică se adeverește experiență conform căreia regimurile dictatoriale, cu toate greutățile întâlnite până la pericolul pierderii libertății și chiar a vieții, reprezintă tocmai de
Satiră () [Corola-website/Science/299948_a_301277]
-
Avdotia Panaeva, « Din cauza tinereții și a nervozității, nu putea să se controleze și își exprima prea deschis vanitatea auctorială și părerea foarte bună despre propriul talent scriitoricesc.» Unii literați, ca Nekrasov și Turgheniev, ostilizați de comportamentul scriitorului, compun un poem satiric unde Dostoiesvki este numit, ca Don Quijote, « Cavalerul tristei figuri ». Într-o scrisoare din 26 noiembrie 1846, tânărul romancier răbufnește împotriva membrilor cercului literar, numindu-i pe toți « ticăloși și invidioși ». Dintotdeauna predispus la boala nervoasă, scriitorul va suferi, de altfel
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
de obicei grotescă, prin exagerarea unor trăsături caracteristice ale înfățișării fizice sau ale caracterului unei persoane (chip, trup, caracteristici morale sau psihice), sau a unei situații. Având variate modalități de expresie, după țelul pe care îl vizează (șarjă amicală, umoristică, satirică, critică, atragerea atenției), caricatura se realizează cu mijloace grafice diferite, în creion, în peniță sau chiar în acuarelă sau guașă, respectiv mai rar în pictură sau sculptură. Prezentă în arta figurativă a tuturor popoarelor și a tuturor timpurilor, începuturile sale
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
și nu este de mirare că adeseori, spațiul tipografic destinat caricaturii deține o poziționare importantă în conceptul paginației. În general se face o distincție clară între caricatură și ilustrație editorială dar, adesea o ilustrație la text poate avea aceeași încărcătură satirică ca și o caricatură de sine stătătoare. Caricatura se distinge și ea prin câteva specii distincte: caricatura de satiră, de gag (cu text sau fără), caricatura portretistică, caricatura de metaforă sau simbol (prin excelența fără cuvinte), banda desenată sau comixul
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
de metaforă sau simbol (prin excelența fără cuvinte), banda desenată sau comixul, rareori colajul. Pe lângă aceste forme mai întâlnim caricatura de „șevalet”, cu o lucrătură mai laborioasă destinată sălilor de expoziție sau saloanelor de umor. O specie aparte a desenului satiric îl reprezintă desenul animat. Încă de la apariția primelor gazete, caricatura a fost un ingredient sine qua non al publicațiilor. Prin caricatură se transmite un mesaj de opinie dar care poate fi în perfectă concordanță cu opțiunile privitorului. Caricatura a devenit
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
acest moment noțiunea de caricatură va fi definitiv stabilită în înțelesul pe care îl acordăm și noi astăzi. Dacă ar fi să stabilim o geneză a genului caricatural, putem lesne să considerăm chiar desenele rupestre ca având adesea o însușire satirică datorită sintezei și a reducerii la abstract prin stilizare, nota caracteristică a caricaturii fiind stilizarea și reliefarea accentelor predominante ale subiectului. În tradițiile tuturor popoarelor, pe toate continentele, întâlnim astfel de reprezentări umane sau animale care dacă nu posedă neapărat
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
săi renascentiști a învățat simțul compoziției ample și reprezentarea expresivității faciale și de mișcare. Hogarth a renunțat cu bună știință la un loc în panteonul artiștilor de renume, în locul realizării unor opere ample dedicându-se desenelor și gravurilor cu tematică satirică. Desenele sale sunt anecdotice, dar nu în maniera sentimental-anecdotică a lui Gerome (în secolul al XIX-lea), ci realist sagace și usturător morale. Realismul lor le conferea o actualitate în contemporaneitatea sa, abordând, totuși, temele uzitate la modă, cum ar
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
of Dr. Syntax". Acest lucru i-a adus de altfel și notorietatea. Anglia fiind prima țară larg industrializată, a creat și premisele apariției primelor racile ale societății moderne, iar Hogarth, Rowlandson și Cruikshank au fost caricaturiștii care au desenat cronica satirică a aproape 200 de ani de istorie britanică modernă. George Cruikshank (1792-1878) este cel de-al treilea important exponent al caricaturii timpurii. Considerat ca fiind cel mai mare gravor din timpul sau, Cruikshank a fost și un fin observator al
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
conotația pe care i-o acordam noi astăzi, devine uzitat pe când Cruikshank avea 50 de ani și poate datorită acestui fapt, el este considerat a fi veriga de legătura între satira clasică și caricatura modernă. În schimb, pe continent, spiritul satiric al caricaturii a apărut mai târziu și doar influențat de larga circulație datorită evoluției tehnologiei de tipar cât și de priza la public al deja faimoșilor caricaturiști menționați. În Germania, pe la 1770, Daniel Chodowiecki începe să colaboreze cu desene satirice
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
satiric al caricaturii a apărut mai târziu și doar influențat de larga circulație datorită evoluției tehnologiei de tipar cât și de priza la public al deja faimoșilor caricaturiști menționați. În Germania, pe la 1770, Daniel Chodowiecki începe să colaboreze cu desene satirice în almanahurile editate la Berlin, comentând grafic stilul de viață al societății germane. Tot în Germania, J. H. Ramberg a popularizat tradiția caricaturilor hogarthiene. În declinul monarhiei franceze, Louis Boily și Philibert Debucourt adopta tehnicile predecesorilor britanici. După o perioadă
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
caricatura își va continua evoluția prin activitatea lui Carle Vernet care va aduce o specificitate distincta în caricatura franceză. Un moment important în istoria caricaturii îl reprezintă Daumier care va domina la jumătatea secolului XIX această tendință cu litogravurile sale satirice în care ataca pe inamicii republicani. Cel mai cunoscut caricaturist francez rămâne totuși Toulouse Lautrec. În Spania, despotica monarhie se va mai domoli pe la sfârșitul secolului XVIII, moment în care Goya publică faimoasele sale Caprichos (1799). Forța desenelor lui Goya
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
1799). Forța desenelor lui Goya, de un sarcasm dramatic, diseca fără menajamente trăsăturile umane negative, generând astfel o nouă dimensiune a satirei în forma artei ca protest. Caricatura pătrunde în Rusia în primii ani ai secolului XIX, reprezentată de opera satirică a lui Aleksander Orlowski, un polonez refugiat în St. Petesburg ce a fost prigonit din Polonia sa natală de către regimul prusac pe care l-a criticat în desenele sale acide. Orientul va face cunoștință cu primele caricaturi în China, importate
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
Georges Bigot le vor deschide apetitul japonezilor pentru umorul și tehnica de lucru a caricaturilor. Poate umorul să fie unul din liantele importante ale mentalităților și culturii civilizațiilor, demonstrând că râsul este un limbaj uman universal. În America Latină primele desene satirice apar pe la mijlocul secolului XIX fiind importate de către caricaturiștii emigranți spanioli și portughezi. În Argentina caricatura va fi promovată de caricaturiști francezi. La începutul secolului al nouăsprezecelea, puține locuri din lume au rămas neatinse de critica ironică a caricaturii. În secolul
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]