1,872 matches
-
lungul malului. La un moment dat, Hamsterul Ciufulit s-a oprit să-și lege șireturile la adidași. Și-a scos ceasul de la mână, punându-l în iarbă, și când a vrut să-l ia înapoi, a constatat că în locul lui sclipea un solz auriu. L-a luat de jos, ținându-l în soare, vrând să se convingă dacă era adevărat sau nu. Solzul strălucea, aruncând raze în jur. Ați văzut? ne-a privit el mirat, bucurându-se de noua descoperire. Ceasul
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
O vreme, eu am încercat să nu adorm, pentru a păzi copiii de vreun eventual dinozaur sau altceva, însă livada era pustie, nu se auzea decât foșnetul insesizabil al ierburilor... Se întunecase de tot, și numai solzul de la șapca mea sclipea în întuneric, ca un licurici. Când am deschis ochii, am observat că eram în poienița unde fuseserăm în dimineața precedentă, și de unde ne transferasem în tărâmul fantastic... Nu știam cum ajunsesem înapoi în poieniță, dacă în seara precedentă eram încă
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
Și noi mergem acasă! au spus și ceilalți copii. Mergeți acasă, le-am zis eu. Vacanță plăcută! Pa! I-am privit cum se îndepărtau. Așteptam în stație, și așa cum priveam în lungul drumului, mi se părea că în lumina soarelui sclipeau miliarde de solzi aurii...
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
bom boane de ciocolată înfășurate în poleieli colo rate. Mama a intrat „doar pentru o clipă“, lăsân du-mă s-o aștept afară. Norii se sfâșiau de creștetul încoifat al statuii. Tramvaiul nostru trecuse și piața era goală, doar șina sclipea de-a lungul ei. Între fața dele străine liniștea se lăsase desăvârșită. Și mama nu mai ieșea din cofetărie. Mă pierdusem de ea, aveam să rămân mereu acolo, în piața cu statuie uriașă. Am început să țip din răsputeri, ghe
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
gol prin pat, căutându-și ciorapii: avea părul verde. Pe o fesă a contesei scria cu un marker gros TAKE, iar pe cea laltă ME. Apoi scrisul a dis părut sub o pânză, ine lușul sub alta, biluța a mai sclipit într-un „Bye!“ și fantoma s-a evaporat de parcă nici nu fusese... Dimineața, lângă zidurile de piatră ale castelu lui, l-am îmbră țișat de despărțire pe Billy, singurul care se trezise în zori ca să-și ia rămas-bun de la noi
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
întreba pe preot: „Și unde te duci?“ În schimb, Zaleucos, bătrânul preceptor dispărut cine știe cum, care avea mintea plină de cuvintele filosofilor din vechime, îi spusese într-o zi: „Ideea de divinitate nu poate fi pricepută prin raționamente. Înțelegerea esenței sale sclipește în suflet ca un fulger...“ Așa avea să scrie și Plutarchus, o sută de ani mai târziu. „De fapt, gândi Împăratul, noi nu știm de unde ne-a venit moartea, nici de unde vine viața. Nimeni nu poate să spună că știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el se uită cum un prieten călărește o adolescentă pe bancheta din spate. Mâini soioase de mecanic expun fesele fetei panourilor publicitare ce gonesc pe lângă ei. Autostrăzile ude zboară în strălucirea farurilor și-n scrâșnetul plăcuțelor de frână. Tija penisului sclipește deasupra fetei pe când lovește în acoperișul de plastic ros al mașinii, însemnând materialul galben cu smegma sa. Ultima ambulanță plecase. Cu o oră mai devreme, actrița de film fusese condusă la limuzină. În lumina serii, cimentul alb al coridorului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
înclinat capul spre ea, femeia mai bătrână păși în față. Se sprijini de portiera pasagerului, cu brațul drept, puternic, lipit de stâlpul cromat al geamului. După ce urcă în mașină, le făcu semn cu mâinile celor două tovarășe, ai căror ochi sclipeau ca ștergătoarele de parbriz pe sticla irizată de lumină a mașinilor aflate în trecere. Am urmat fluxul de trafic prin tunelul aeroportului. Corpul tare al femeii de lângă mine, în mașina americană de închiriat, vedetă neștiută a atât de multor seriale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
sânul mic. Examinându-l, prinse sfârcul între degetul mare și arătător, trăgându-l în față cu o ciudată mișcare manuală, ca și când ar fi montat o piesă neobișnuită de echipament de laborator. Pe o distanță de douăzeci de metri în fața mea sclipeau stopuri de frână. Dinspre șirul de mașini din spate se auzeau claxoane. Când începu să pulseze lumina farurilor, am trecut în viteză și-am apăsat pedala de accelerație, punând mașina în mișcare cu o smucitură. Vaughan și fata căzură pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
o acceptare a unei logici sexuale pe care o recunoșteam amândoi și pentru care ne pregătiserăm. Am stat tăcut pe scaunul din față în timp ce săpunul se prelingea pe acoperiș și pe portiere ca varul lichid. În spatele meu, sperma lui Vaughan sclipea pe sânii și abdomenul soției mele. Periile bubuiau și izbeau mașina; jeturile de apă și soluție de săpun stropeau caroseria ei acum imaculată. De fiecare dată când mașinăria își încheia ciclul, lăsam geamul jos și introduceam alte monede în fantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
chemând, fărăîncetare: Ola Olariti? Olariti? Ola... Pe când, ea, nici că răspnde. Și, potrivit credinței mele, nici că va răspunde. Cu siguranță că nu. Fiindcă, dragostea, e ca un sclipăt. Ca o scăpărare, din amnarul tradiției, ori din bricheta modernă. A sclipit. Semn că a venit. Că ai găsit-o, ori, că te-a găsit. Dacă n-ai știut, momentan, cum să acționezi, pentru ca unul să vă lipiți de celălalt, așa cum clipele se lipesc una de alta, alcătuind o viață, zadarnice sunt
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
SPÂNZURAT! Profesorul Iuliu Porumbar se întorcea, pe jos, de la înmormântarea bunicii după mamă. Cernit, trist,însingurat, pășea rar, cu privirile plecate, pălăria ținându-și-o, de boruri,în una din mâini, ambele, fiindu-i la spate. Către intersecție tresări. Ceva sclipi dinaintea ochilor săi. Ridică, brusc, fruntea. Se trezi în fața unei femei tinere, deosebit de frumoasă. Strălucitor de apetisantă, din toate punctele de vedere. Tresări și ea, oprindu-se din mers. El se duse pușcă la ea. Ți întinse palma. I-o
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
forțat, cu vocea răgușită, gâtuită, parcă se transformase în altul: - Ce minunat este parcul, și noaptea, și noi! Pasiunea i-a uitat pentru altă clipă însă le place să se sărute și continuă la nesfârșit. Trupurile lor contorsionate se înfioară, sclipind în răcoarea nopții. O ajută să-și pună ceva din hainele mototolite. În razele rătăcite și tăcute ale astrului le observă răscolite, murdare de iarbă și țărână. Roua dimineții au luat-o cu ei pentru întotdeauna. Le scutură cum pot
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
fapt în legătură cu Duncan e că scuipă când vorbește. Dublă, îi spun. De inox. Cu robinete separate pentru apă caldă și apă rece, tip pistol, din ceramică. Fără duză de pulverizare. Frigiderul ce marcă era? mă întreabă Duncan. Stropii de salivă sclipesc în lumina becurilor din birou. — Amana, îi răspund. — Calendar aveau? Stropii de scuipat ai lui Duncan îmi împroașcă mâna, brațul și obrazul. Scuipatul este rece, de la aerul condiționat. Calendarul era cu o reproducere a unei mori vechi de piatră, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
prin încăperile goale, cu ecou. Continuă să vorbească la telefon în timpul ăsta. Cu norul ei de păr roz, cu costumul roz asortat, cu ciorapii albi și pantofii roz, cu toc mediu. Buzele îi sunt încleiate de ruj roz. Brațele îi sclipesc și zornăie de brățări aurii sau roz, de lanțuri, amulete și monede de aur. Cu toate ornamentele astea ai putea să umpli un brad de Crăciun. Poartă niște perle cât să-i rămână în gât unui cal. Zice în telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
acestei cărți. Iar el zice: Nasol. Îi spun că, la drept vorbind, viața lui atârnă de găsirea cărții. Bibliotecarul apasă o tastă și spune că o să cheme poliția. — Stai, zice Helen, și își pune mâinile pe blatul biroului, fiecare deget sclipind încărcat de smaralde tăiate pătrat, de safire irizate șlefuite rotund și de diamante negre cu defect tăiate în hexagon. Zice: — Alege-ți ceva din astea, Symon. Iar bibliotecarul își ridică buza de sus și i se văd dinții. Clipește rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
piatra cenușie. Îmi vine în minte Stridie, nu știu de ce. Helen râgâie. Scoate un șervețel din poșetă, și-l ține la gură și scuipă în el sânge, fiere și smaralde sfărâmate. Safire rozalii și tăiose și berile portocalii, zdrobite, îi sclipesc în gură, înfipte în carnea sfâșiată a gingiilor. În cerul gurii i s-au încrustat fragmente de spinele violete. În limbă i s-au cuibărit cioburi de diamant negru natur. Și Helen zâmbește și zice: — Vreau să fiu împreună cu familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Nici n-am știut câte acuma știm, Dar încă nu-i târziu și... iarna vine... Insomniac E lungă noaptea, tristă fară tine, Iar eu insomniac printre condeie, Atâtea pagini cu poeme pline Și chipul tău, un ciob dintr-o idee, Sclipind când raza oarbă de iubire Îl află în povestea dispărută În care m-am visat o clipă mire, Dar tu erai mireasă nenăscută. E lungă noaptea, tristă fară tine Și eu mă-ntind de crezi c-ajung la lună Ori
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
aplecându-se peste tejghea, îsi așternu încet numele pe hârtie, cu un scris tremurat și pocit, de om căruia numai la scris nu-i stătuse în viața lui mintea. Auzind de rezultatul inventarului, secretarul Girolteanu sări de pe scaun cu ochii sclipind de satisfacție și își aprinse o țigară, din care începu să pufăie grăbit. Ați făcut o treabă clasa-ntâia, domnule Stelică! se porni el să vorbească, scuturându-i mâna în chip de mulțumire. Mama lui de Marangoci! înjură el râzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
s-a gândit bine și preferă să rămână poet, îl informă Nelu Ianolide. În fine, conchise politehnistul Tase. Hai să vedem acum pe cine putem conta și să ne punem la punct planul de bătaie... În ochii lui Călin Moraru sclipiră, preț de o secundă, niște lumini ciudate, pe care nu le observă, însă, nimeni dintre cei prezenți. 9 A doua zi, după orele de curs, Victor o porni ca de obicei împreună cu Felicia spre Cișmigiu, dar pe la jumătatea drumului el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vede-n jurul meu, Nicăieri nu pot pătrunde, Mă simt capturată mereu. Dar, deodată, dintr-o parte, Se vede o pată de lumină, Poate e planeta Marte Sau imaginația mea suspină. E mândru Soare sau mândra Lună. Și departe văd sclipind: E un glas ce nu mai sună, E mintea mea înflorind. Întunericul mă prinde, La închisoare eu mă simt, Și nimicul mă vinde, Și făr’ să vreau eu mă mint. Dar stelele mă salvează Și de ele am povestit Ce
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
coordonator Constantinescu Mihaela Azur Infinitul albastru mulți zic că e Minciună! Infinitul e soare, lună și stea De unde? nu știu. Soarele fuge spre orizont cu picioarele întinse pre zenit. Luna privește mereu cu un ochi Întredeschis; de ce? nu știu Steaua sclipește mereu spre Est de ce? nu știu... și Multe lucruri nu au răspuns dar Se regăsesc în Paradis. Cerul+marea=Raiul Cerul+marea O ecuație zâmbitoare Ușor de descifrat Răspunsul fiind Speranța. Cerul+marea O ecuație sclipitoare.. Simplu de interpretat Mesajul
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
precum un artist, Nu găsesc deplinătatea. Soarele Luna cea fugară De-abia s-a liniștit. Și acum ea suspină Asemenea unui copil trudit. Luminosul crainic, Soarele stingher Și atât de tainic Se-aprinde iar pe cer. Și cu noua lumină Sclipește ca un strop Ce parcă are mină Pe vârful unui plop. Până la amiază Pământul ocrotit Încet, încet vibrează Adânc și liniștit. Două rândunele Două rândunele de jad Deasupra noastră încet cad Din cer coborând, Spre noi parcă râzând. Sunt semnul
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
singuri doar noi doi... Se strică vremea, o să fie grozav! - Îți ordon să mă duci Îndărăt! Ordinul Îl șfichiuise plin de dispreț, Însoțit de o mișcare amenințătoare a bastonului cu măciulie de argint. Ochii mici și negri ai lui PM sclipiră de ură. - Hotărît lucru, niciodată n-ai știut să-mi vorbești altfel decît lătrîndu-ți ordinele. Apucă din zbor bastonul tatălui lui, i-l smulse, Îl frînse În două pe genunchi și expedie bucățile În apă. - N-ai să mai snopești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tumulus, pitulîndu-se Îndărătul lui, luînd din nou la piept grămada de cîrpe. Sinistra siluetă rămase nemișcată deasupra femeii care gemea și se răsucea la picioarele lui, Întinzînd brațele. Bărbatul, imens, scoase cu un gest brusc de la șold o lamă care sclipi În beznă. Se aplecă, o Înșfăcă pe tînăra femeie de plete și, cu o mișcare precisă și fermă, Îi tăie beregata, făcînd să țîșnească un val de sînge. - SÎnge, sînge peste tot! A făcut asta cu cuțitul, Arthus a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]