3,089 matches
-
corturile noastre, doar Simon și Levi trăiau într-o continuă, mișcătoare nemulțumire. Fântâna, cea care făcuse ca pământul nostru să pară așa o afacere, se dovedise a fi un puț vechi și părăsit, o grămadă de pietre care a și secat curând după ce ne-am așezat noi acolo. Frații mei au săpat alta, dar și-au istovit spatele fără folos, pentru că prima dată locul n-a fost bun. Simon și Levi erau siguri că Hamor îi înșelase cu bună știință și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
curând au început să se ducă singure, să le scape pe femei de frica și de singurătatea nașterii. Ucenicele mele mi-au devenit fiică și nepoată. Cu ajutorul lor, am găsit din nou apă în fântâna care crezusem că avea să sece după moartea lui Meryt. Au trecut luni și ani. Zilele mele erau pline, iar nopțile, liniștite. Dar nu există liniște care să dureze înainte de mormânt și într-o seară, după ce eu și Benia ne așezaserăm în pat, la ușă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu ochi de mioapă, care aducea un plic lăsat la hotel pentru Marie. Văzînd expresia de vie nedumerire zugrăvită pe chipul skipperului, se făcu stacojie și se pierdu În scuze bîlbîite În legătură cu intrarea ei intempestivă. El Întrerupse cu o mișcare seacă valul de scuze, smulgîndu-i plicul din mîini. Fata bătu În retragere. Enervat, Christian azvîrli plicul pe pat, unde acesta se deschise, revărsîndu-și conținutul. O insignă. O armă. Și un bilet pe care-l citi cu furie sporită. Am nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
urlînd. - Dacă părăsești vasul ăsta s-a terminat, mă auzi? Între noi doi s-a terminat totul! Lucas o duse cu el, tremurînd, În stare de șoc, o culcă, Îi scoase veșmintele sfîșiate, o mîngîie ușor pînă ce lacrimile Îi secară și adormi lipită de el. 27 Christian, sunat de pe telefonul direct al lui Lucas, Încercase să se scoale, dar, sub efectul amestecului de alcool, adrenalină și impulsuri contradictorii care se agitau Înăuntrul lui, recăzuse greoi pe podea. Zgomotul făcut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
peste zece ani. O să fii aranjată pe viață ! Atunci da, poți să te duci să culegi căpșune sau să mături podelele sau ce alte idioțenii vrei să faci. Deschid gura automat pentru a-i răspunde, dar simt că mi-a secat definitiv izvorul cuvintelor. Nu-mi mai pot urmări gândurile, care-mi dansează prin cap. — Ți-ai câștigat statutul de parteneră, spune Guy, mai potolit. L-ai câștigat, Samantha. Folosește-l. * Guy nu mai continuă subiectul. Întotdeauna a știut exact când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
farmec. — A, zic, Înăbușindu-mi un vag sentiment de dezamăgire. Ăă... Da ! Așa am zis. — Noroc ! spune Jack și Își ciocnește ușor paharul de al meu. — Noroc ! Iau o Înghițitură și, trebuie să spun, e o șampanie delicioasă. Pe bune. Seacă și delicioasă. Mă Întreb cum o fi băutura aia cu pepene. Termină. Șampania e perfectă. Jack are dreptate, ăsta e modul perfect de a Începe o Întîlnire. — Prima dată cînd am băut șampanie aveam șase ani... Încep. — La tanti Sue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
nebun. — E adevărat. Ți-am spus că nu-i prea frumos ce am de spus. Pornim agale, Împreună, plimbîndu-ne În jurul curții pustii, cufundate În Întuneric. Singurele zgomote care se aud sînt pîrÎitul pietrișului sub pașii noștri, adierea vîntului și vocea seacă a lui Jack, vorbind. Și spunîndu-mi totul. DOUĂZECI ȘI ȘAPTE E incredibil cît m-am putut schimba În doar cîteva zile. E ca și cum m-aș fi transformat brusc Într-o altă persoană. SÎnt o nouă Emma. Mult mai deschisă decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cazne, punându-ne să mergem pe bolovanii cei mai lunecoși, cei pe care nu lăsam nici un fel de urme. - Ziceai că Vinas o s-o ia la vale, i-am spus, răsuflând precum un câine fugărit. Mersul ăsta pe pietre ne seacă de puteri. - Ai curaj să lași, totuși, urme? mă Întrebă ea atunci. Soarele prinsese să coboare când am ajuns noi În pajiștile limpezi de pe munte. Abia mai puteam să-l cărăm pe Enkim, dar Runa mă Îndemnă să nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fragile și corcodușele. Soarele care trezea urșii din somnul de iarnă. Ucigașul de aici, din inima nisipului. Usca și ardea tot. Încingea praful. Prăjea păianjenii ce alergau de colo-colo, În căutare de ascunziș. Îi uscase lui Aban pășunile și Îi secase izvoarele. Era soarele ăsta totuna cu cel de acasă? Dacă da, cum de făcea aici asemenea prăpăd? Te pomenești că, tot mergând spre Miazăzi, ne apropiasem din ce În ce de soare și că, Într-o bună zi, aveam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Ieșirăm pe casă, printre smocurile de iarbă Înaltă ce creșteau pe acoperiș. Stăturăm așa o vreme și privirăm În depărtare, iar el Îmi povesti despre pământurile lui. Deșertul, pe care abia Îl mai vedeam, se apropiase din ce În ce mai mult de sat, secase apele și alungase animalele departe, spre Miazăzi. Spre Apus era Marea cea mare, la care Tuni nu avusese niciodată nevoie să meargă, dar unii oameni veneau dintr-acolo la el, să facă troc cu sarea pe care Dogonii o scoteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mers până la a‑mi spune: - Arăți ca și cum n‑ai să Întârzii mult până să mi te alături. Aceasta este credința involuntară, normală, secretă, ezoterică a omului din carne și sânge. Carnea se va zbârci și se va nimici, sângele va seca, dar nimeni nu crede, În mintea minții lui și În inima inimii lui, că imaginile se vor opri. În linii mari, patruzeci la sută din pacienții secției de terapie intensivă mor În spital. Din rest, douăzeci la sută rămân invalizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
BASTON: Eu nu cred că are nevoie de apă. Imposibil să nu fie acolo puțină apă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu cred că fântâna are apă. Dacă fântâna avea apă, câinele s-ar fi înecat. Eu cred că fântâna e secată. Când l-au aruncat au știut ei că fântâna e secată. (Pauză. Cei doi ascultă încordați. BĂRBATUL CU BASTON a încetat să mai arunce pâine.) BĂRBATUL CU BASTON: Nu vrea. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: E clar că a terminat. BĂRBATUL CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nu fie acolo puțină apă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Eu nu cred că fântâna are apă. Dacă fântâna avea apă, câinele s-ar fi înecat. Eu cred că fântâna e secată. Când l-au aruncat au știut ei că fântâna e secată. (Pauză. Cei doi ascultă încordați. BĂRBATUL CU BASTON a încetat să mai arunce pâine.) BĂRBATUL CU BASTON: Nu vrea. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: E clar că a terminat. BĂRBATUL CU BASTON: Nu vrea, afurisitul. Și ce frumos clepfăia la prânz. BĂRBATUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
tu cum arăți. Aia e secure? (I-o smulge.) Asta e tichie? CĂLĂUL: Ce te legi de mine? Ce? GARDIANUL: Fii și tu bărbat, măcar o dată în viață! Dacă osânditul vrea să se plângă, să se plângă! CĂLĂUL: Bruno, minte seacă! Tu îl lași să vrea? GARDIANUL: Îl las. Mai rău decât acum nu se poate. CĂLĂUL: Ba se poate, se poate... Ce știi tu? O să iasă foc și pară. O să ni se înnegrească fețele! O să ne cadă părul și dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vezi că nu mai am piele pe mâini și nici pe burtă și nici pe câinele meu la care țin mai mult decât la ochiul meu? Tu nu simți cum, chiar în acest moment, se rup temeliile orașului și ne seacă ultima picătură de sânge în gâtlej? Tu nu vezi cât de târziu s-a făcut în lume, nu vezi cum prostia și ura s-au încleștat una de alta și s-au furișat în fântâna orașului și s-a rostogolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Mai bine v-ați duce acasă. BRUNO: Noi mai stăm. AL DOILEA BĂRBAT: Treaba voastră. Dar eu, de cum am văzut-o, mi-am dat seama că de aici nu poate ieși nimic. N-ai cum să scoți ceva din piatră seacă. PRIMUL BĂRBAT: Frazele sunt prea scurte. AL DOILEA BĂRBAT: Și sunteți și cam nerușinați și cam porcoși. PRIMUL BĂRBAT: Folosiți tot felul de cuvinte. AL DOILEA BĂRBAT: Pe cine credeți voi că puteți prosti? BRUNO: Nu mai înțeleg nimic. (Către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Cosmonauți. ─ Atunci la Cosmonauți. Te-aștept, Iulia. Hai c-am zburat! Te sărut! Iubirea! Poate chiar marea iubire! Iubirea împărtășită! Există putere mai mare, în stare să zguduie sufletul omenesc, să dărâme și să înalțe, să scoată apă din piatră seacă, să arunce în aer munții, să foreze tunele, să... Doamne! Rochia verde, merge cu pulovărul gri? Unde-s ciorapii? Uite-i, bine că nu-s rupți. Pantofii? E cam frig. Da, dar ghetele sunt așa de urâte. Acum la pieptănat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
putea foarte bine să-ți dau dumitale ideea, zise el. Eu n-o să scriu povestea asta în vecii vecilor. — Pentru moment am atâtea proiecte încât de-abia le pot face față, am zis. — Da... dar cândva poate că îți va seca inspirația, spuse el, și atunci vei putea folosi ideea asta a mea. E vorba de un tânăr american, care, vezi dumneata, stă de-atâta timp în Germania încât practic a devenit și el germană. Scrie piese în germana, e căsătorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
i-a lăsat acolo. Ține mine și acum cum, traversând parcul, se oprise chiar la intrarea dinspre Bulevard și privise lungile alei ducând până sus, spre capătul parcului, la mormanul ăla de pietroaie de le zice cetate. Era o iarnă seacă, nu ninsese. Plouase mai toată noaptea și acum, în zori, copacii, cu poleiala de ghiață, cu țurțuri sticloși, aleile înghețate, cu chiciura cenușie, straturile goale, doar cu tufe sticloase și ele, se conturau grotesc pe fundalul unui cer brăzdat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
O văzu pe Gina lângă chioșcul de ziare. Mai întoarse capul odată spre platanul unde fusese taxiul, ridică apoi din umeri și se răsuci spre el. - Tot cu nenorocita asta umbli? După câte ți-a făcut?! Gina o studia. Privire seacă, lămâie încă nestoarsă. Printre buze, șerpește, mai mult spre muscoiul care se oprise pe franzela femeii: - Intru puțin la Meli Melo, până vă rezolvați. Au băgat noutăți proaspete, după cum presimt. O zbughi printre mașinile ce începuseră să se urnească. Reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Și cînd a venit Ceaușescu după el și a săltat capacul nemuririi și frământarea istoriei, ce-a ieșit din Dej al nostru? Și ce-am mai plâns la moartea lui, în șaișpatru. Stăteam singur în birou și plângeam de mă seca la lingurică, atâta emoție și jale era în mine. Și nu ne-am bucurat când veni Ceaușescu? Nu stăteam drepți numa’ cât îi pomenea numele la prelucarea de la politica săptămânală? Și p’ormă, când am răsturnat dictatura, nu vezi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dupuind de se cutremurau adâncimile nopții, să nu o lase cumva pe ormocită să scoată tăciunii ascunși cine știe pe unde și să să-i ghindăcească, amuțind și împietrind pe toți care ar privi-o a doua zi, pocind fetele, secând sămânța mădularelor și vestejind podoaba bărbățiilor, să nu cumva ca solomonara, gonitoarea de nori și pârjolitoarea viselor, să aibă vreun cuțit la îndemână cu care să-și pornească amarnicele-i cotături, să nu-i dea bobonitoarei altă apă de băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
e un râu mort. Curgea într-adevăr printr-un peisaj frumos cu păduri umbroase, dar pădurile au fost tăiate și apa de pe munții învecinați a început să se prăvălească asupra râului, transformându-l în torent. Apoi, fără copaci, izvoarele au secat și azi nu mai există râul Pensativo. Nu mai există nimic. Timp de generații, indienii maya au conviețuit în pace cu râul lor liniștit, care le-a dat o apă curată, le-a stropit câmpurile cultivate și le-a oferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
În curând se va crăpa de ziuă - spuse el. — Să mergem acolo...! Se ridică în picioare și înaintă până la pachetul ghemuit care era Inti Ávila. Se opri în fața lui, ridică pușca și îi trase în cap o lovitură scurtă și seacă cu patul armei. Pușca de vânătoare alunecă de pe pieptul tânărului, care căzu ca un balot la poalele copacului. — Prea tânăr ca să moară, spuse el. — Prea tânăr, admise José Correcaminos. O porniră la drum, deschizându-și calea prin desișuri și întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
a avut mai multe motive ca niciodată să-i mulțumească. Când i-a întrebat, cei din personalul din camera copiilor, i-au confirmat că teama de separare a lui Theo lua sfârșit la câteva minute de la plecarea tatălui: lacrimile îi secau imediat și se apuca să mănânce Weetabix. Povara vinei și a nefericirii s-a ridicat de pe umerii lui Hugo ca un balon cu aer cald. Când să plece de la creșă cu Theo, Hugo a văzut-o pe Barbara, femeia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]