2,270 matches
-
manipulare Luând în considerare faptul că seducția și manipularea presupun, în esență, acțiunea asupra celuilalt, se urmărește obținerea răspunsului la întrebarea: Pot fi considerate seducția și manipularea tipuri de performanță discursivă sau doar limite ale unui discurs? Poate fi considerat seducătorul "Marele Manipulator", din moment ce creează o rețea în jurul subiectului seducerii? Utilizând trăsăturile manipulării descrise anterior, s-ar putea interpreta seducția ca pe o formă a manipulării? Herman Parret răspunde negativ acestor întrebări, el fiind, de altfel, nemulțumit de opinia lui Greimas
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a manipulării, caz în care competența manipulatului se modelează după o structură a vrea/a face. Parret respinge ipoteza asemănărilor dintre seducție și manipulare pe baza următoarelor motive: a) seducția nu este intențională, ea nu vizează competența de acțiune a seducătorului, principiul intențional fiind străin atât subiectului seducător, cât și celui sedus. Seducția nu se conformează unei structuri a vrea/a face, ea nu urmărește performanțe sau convertiri, ci, așa cum interpretează Baudrillard Jurnalul seducătorului, seducția vizează maximizarea propriilor calități seducătoare ale
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se modelează după o structură a vrea/a face. Parret respinge ipoteza asemănărilor dintre seducție și manipulare pe baza următoarelor motive: a) seducția nu este intențională, ea nu vizează competența de acțiune a seducătorului, principiul intențional fiind străin atât subiectului seducător, cât și celui sedus. Seducția nu se conformează unei structuri a vrea/a face, ea nu urmărește performanțe sau convertiri, ci, așa cum interpretează Baudrillard Jurnalul seducătorului, seducția vizează maximizarea propriilor calități seducătoare ale subiectului; b) seducția nu implică un contract
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ea nu vizează competența de acțiune a seducătorului, principiul intențional fiind străin atât subiectului seducător, cât și celui sedus. Seducția nu se conformează unei structuri a vrea/a face, ea nu urmărește performanțe sau convertiri, ci, așa cum interpretează Baudrillard Jurnalul seducătorului, seducția vizează maximizarea propriilor calități seducătoare ale subiectului; b) seducția nu implică un contract, ca în cazul manipulării; ea trebuie înțeleasă ca un joc impersonal, care se conformează propriilor reguli, dar nu celor contractuale; c) seducția poate fi global mărturisibilă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a seducătorului, principiul intențional fiind străin atât subiectului seducător, cât și celui sedus. Seducția nu se conformează unei structuri a vrea/a face, ea nu urmărește performanțe sau convertiri, ci, așa cum interpretează Baudrillard Jurnalul seducătorului, seducția vizează maximizarea propriilor calități seducătoare ale subiectului; b) seducția nu implică un contract, ca în cazul manipulării; ea trebuie înțeleasă ca un joc impersonal, care se conformează propriilor reguli, dar nu celor contractuale; c) seducția poate fi global mărturisibilă, spre deosebire de manipulare, care nu poate fi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu poate fi în nici un caz comunicată. Mărturisirea seducției nu scade tensiunea acesteia, deoarece se bazează pe o dialectică a secretului și a vizibilului, în timp ce comunicarea intenționalității manipulatoare o anulează pe aceasta din urmă; d) seducția nu este performanțială, iar seducătorul nu este un nesincer, din moment ce seducția exercită un proces de desubiectivizare. Parret adoptă perspectiva baudrillardiană conform căreia seducția este în afara oricăror argumentări, dar sub incidența unei așa-zise raționalități de ordin estetic. Dacă am încerca să plasăm seducția în grila
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ca un act de neautenticitate (de altfel, Parret a intenționat să arate că nici manipularea nu este interpretată satisfăcător în interiorul teoriei actelor de limbaj), astfel încât H. Parret se distanțează de concepția lui Austin, incapabilă de a surprinde în totalitate seducția. "Seducătorul nu este nesincer, tot așa cum nu este nici sincer"551, concluzionează Parret, accentuând încă o dată dimensiunea esențială a seducției: ambivalența. 6.3.4. Logica seducției Herman Parret insistă asupra a trei aspecte considerate esențiale pentru înțelegerea seducției, prin intermediul cărora dă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se referă la faptul că ambiguitatea secretului și rolul său esențial jucat în această logică se reduc la "dramaturgia Ființei și a Neantului" în care se găsește "toposul esteticului"552. În zona esteticului, susține Parret, logica seducerii se impune atât seducătorului, cât și celui sedus, astfel încât ideea "strategiei" devine superfluă − logica seducției se prezintă atât ca derealizare, cât și ca desubiectivizare, instituind terenul aparențelor și al simulacrului. Astfel, una dintre ipotezele lui Jean Baudrillard pare a fi demonstrată dacă seducătorul este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
atât seducătorului, cât și celui sedus, astfel încât ideea "strategiei" devine superfluă − logica seducției se prezintă atât ca derealizare, cât și ca desubiectivizare, instituind terenul aparențelor și al simulacrului. Astfel, una dintre ipotezele lui Jean Baudrillard pare a fi demonstrată dacă seducătorul este nimeni, iar seducția desubiectivizează, înseamnă că acesta nu deține decât rolul secund, provocarea aparținând, de fapt, obiectului sedus: "Subiectul nu poate decât să dorească, numai obiectul poate seduce"553. Seducătorul, devenit el însuși obiect al seducției, recreează efectul unei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ipotezele lui Jean Baudrillard pare a fi demonstrată dacă seducătorul este nimeni, iar seducția desubiectivizează, înseamnă că acesta nu deține decât rolul secund, provocarea aparținând, de fapt, obiectului sedus: "Subiectul nu poate decât să dorească, numai obiectul poate seduce"553. Seducătorul, devenit el însuși obiect al seducției, recreează efectul unei mișcări arhetipale care nu poate da greș. Astfel, seducătorul nu posedă argumente, el reprezintă prototipul estetului care se ghidează după logica enthousiasmos-ului. Tocmai de aceea seducătorul nu poate fi nici mincinos
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu deține decât rolul secund, provocarea aparținând, de fapt, obiectului sedus: "Subiectul nu poate decât să dorească, numai obiectul poate seduce"553. Seducătorul, devenit el însuși obiect al seducției, recreează efectul unei mișcări arhetipale care nu poate da greș. Astfel, seducătorul nu posedă argumente, el reprezintă prototipul estetului care se ghidează după logica enthousiasmos-ului. Tocmai de aceea seducătorul nu poate fi nici mincinos, nici întruchiparea figurii manipulatorului și nici măcar un nesincer. În concluzie, problematica seducției la Jean Baudrillard trebuie înțeleasă ținând
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
numai obiectul poate seduce"553. Seducătorul, devenit el însuși obiect al seducției, recreează efectul unei mișcări arhetipale care nu poate da greș. Astfel, seducătorul nu posedă argumente, el reprezintă prototipul estetului care se ghidează după logica enthousiasmos-ului. Tocmai de aceea seducătorul nu poate fi nici mincinos, nici întruchiparea figurii manipulatorului și nici măcar un nesincer. În concluzie, problematica seducției la Jean Baudrillard trebuie înțeleasă ținând cont de cele patru etape pe care acesta le teoretizează. Astfel, etapele rituală și estetică ale seducției
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
schematic la începutul acestui subcapitol par a se aplica seducției (seducția ca persuadare aparținând logicii afectelor, crearea amalgamului afectiv, influențarea prin producerea iluziei unei alte identități subiectului sedus, utilizarea seducției ca simulacru sau înlocuitoare a unei argumentări etc.). Inserarea strategiilor seducătoare în discurs în vederea obținerii unor scopuri pragmatice, caracteristică acestor două stadii, poate susține ideea unei performativități a seducției, sub forma efectelor observabile în rândul unui public. De altfel, Baudrillard se referă de multe ori la strategiile utilizate în publicitate, care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
politicianului de a seduce electoratul, acest din urmă exemplu îmbinând, de multe ori, caracteristici ale seducției cu cele ale manipulării. Prezentarea acestor stadii "actuale" ale seducției nu diminuează însă efortul filosofului francez îndreptat înspre susținerea posibilității și actualității unei teorii seducătoare a limbajului, chiar dacă este conștient că reinventarea unei noi faze "aurorale" a seducției este un proiect puțin realizabil în sfera discursului public. În spirit postmodern, Baudrillard propune practicarea unui alt tip de interes discursiv care să deturneze și să delegitimeze
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
unei strategii discursive postmoderne de "destituire" a logos-ului și a tuturor mecanismelor de argumentare, care, prin înșiruirea coerentă a unor idei și categorii fixate de tradiția filosofică, atestau practic un sistem de gândire. Baudrillard vizează posibilitatea alcătuirii unei teorii seducătoare a limbajului care să depășească definitiv contrastele reglate, legăturile clasice de distincție și de echivalență, și astfel să instituie ca regulă a jocului duelul și reversibilitatea. În viziunea filosofului francez, este necesară atestarea unei alte intenționalități discursive, care să facă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
decriptează mecanismul deconstrucției, dezvoltând componentele sale, Baudrillard nu descrie vreun mecanism unic al seducției, ci mai degrabă consecințele sale. Chiar dacă Herman Parret descoperă o logică a seducției, aceasta este în special aplicabilă etapei estetice și interpretării date de Baudrillard Jurnalului seducătorului și ea nu poate fi generalizată. Jean Baudrillard nu are drept punct de plecare cuplurile de opoziții detectate de Derrida, deoarece pentru strategia seducției nu este necesară răsturnarea și deplasarea lor, ci tensionarea acestora. Mai mult, deconstrucția a fost asimilată
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fecundarea șarpele Uroboros. Scanare a imaginii pe interfața genunii și fără urmă de întrupare doar simulacre ale făpturii și papirusuri scorojite în ardoarea literei de a se refugia în cuvânt. Prin rostire se întrupează sensul nestatornic precum și eroarea atât de seducătoare prin arvuna înavuțirii fictive așa cum zerourile adăugate nu mai prididesc să ne apropie de moarte nimicul orbitor al înstrăinării. întrupare a sensului neînveninat de comentarii vane răsărind totdeauna din întâmplare cum prin hazard și din eroare-n eroare se confirmă
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
periculos ca lipsit de importanță sau demn de dispreț" (1997: 230). Dacă Edmund Burke asociază teroarea cu suferința fizică, nu altfel va gândi poeta și eseista Anna Laetitia Aikin (mai târziu, Barbauld). Durerea (reală, dar, prin aceasta, nu mai puțin seducătoare) pe care o simte lectorul în fața unui spectacol terifiant este subliniată explicit în eseul On the Pleasure Derived from Objects of Terror (1773), în care autoarea avansează următoarea ipoteză cu substrat paradoxal: "Durerea suspansului și dorința irezistibilă de a ne
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
transferul subtil al geografiei tulburi a unei Transilvanii medievale în mijlocul establishment-ului imperial britanic, materializat prin mutarea lui Dracula la Londra, au propulsat scrierea autorului irlandez printre cele mai durabile producții înfricoșătoare din istoria literaturii. Portretul lui Dracula, ucigaș și seducător, îndrăgostit și damnat, a devenit un bun comun, exploatat în medii artistice diverse și elevat la nivelul unui adevărat icon cultural modern.44 Mixtura în proporții indiscernabile de eros și thanatos, de senzualitate și pericol au întreținut mitul poveștii ca
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
radiografiate cu migală încă din secolul al XVII-lea de Thomas Burnett în Telluris theoria sacra, cu peisajele stranii ale unor Hubert Robert sau Caspar David Friedrich, nu a fost foarte productivă în sfera literaturii române, interesată să exploreze fie seducătoarea mecanică a emoțiilor, fie patologicul izolării sau al damnării. În afară de pasajele susmenționate din proza lui Stere, favorizate, fără îndoială, de topografia alienantă a Rusiei orientale, exemple de arhitectură a sublimului se găsesc, sporadic, în proza lui Eminescu, însă, din păcate
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
1984: 111). Totuși, acestea sunt doar coordonatele generale ale unei geografii a tenebrelor cu totul speciale. Eroina, după cum punctează, succint, Stelian Cincă, "[a]re o frică organică de frig" (1995: 68), într-o viață bântuită de spectrul omnipotent și, paradoxal, seducător al înghețului. În mod neașteptat, debutul prozei aduce în prim-plan un tablou din registrul sublimului apocaliptic: un soare însângerat de amurg. Sugestiile crude, viscerale sunt augmentate de omniprezența rubiniului vâscos: Ea privește soarele cum se îneacă în propriul lui
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cât și scenariile SF. Prin opoziție cu acesta, teroarea narativă este limitată estetic la metamorfozele unei singure emoții dominante. Desigur, discuția inițiată de mine se poate prelungi, fără un câștig euristic semnificativ, practic ad libitum. Pentru a ilustra acest (extrem de seducător, s-o recunoaștem, iar, în anumite epoci literare, chiar privilegiat) model narativ, i.e. al terorii supranaturale, am selectat tot un număr de trei proze, semnate de Gala Galaction, de Cezar Petrescu și de Mircea Eliade. 2.4.1. Maleficul suicidar
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de toți. Ea îi îndemna, chiar ea. Îi primea goală, pe covor, doi câte doi. Până a venit vechilul și a împușcat-o". Partea a șasea aduce în centrul diegezei prima apariție onirică a Christinei, care bântuie, ca spectru al seducătoarei îndrăgostite, visul lui Egor. Coșmarul însă continuă în realitate, într-o scenă care ar fi trezit invidia prozatorilor gotici: Nu dormea deci; nu visa. Își mușcă puternic buza de jos. Simți durerea. Ar fi vrut în acea clipă să sară
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
fabuloasă. Viziunea e stilul" (2006: 74-75). Dar să nu ne lăsăm amăgiți de dulcea otravă a criticii: poeticitatea magic-vizionară, de roman sud-american, a prozei cărtăresciene dublează, în chip fericit, un tempo al narațiunii alert și o artă a construcției epice seducătoare. Nuvelele și romanele lui Cărtărescu pot fi citite la mai multe niveluri și pot fi interpretate din mai multe unghiuri, de la anecdotic la parabolic și de la erotic la autoscopic. Frapează, în cazul scriitorului român, profuziunea de detalii din cele mai
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
suspans narativ, vor apărea noi nuvele și romane care vor intra sub incidența temei discutate. Deocamdată însă, acestea sunt, în opinia mea, cele mai importante opere circumscrise prezentului subiect. Concluzie Am străbătut împreună drumurile sinuoase, dar, în ceea ce mă privește, seducătoare ale deimografiei, pe care am încercat să vi le prezint cât mai comprimat. Dacă ar fi de dorit ca prozele terorii autentice să înspăimânte prin mesajul transmis, nu prin volum, ar fi, de asemenea, de dorit ca exegezele lor să
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]