2,355 matches
-
Se cred nefericiți, oprimați, exploatați, când de fapt majoritatea suferă de supraalimentație ș...ț Sătul de bine! Iată o formulă de un adevăr admirabil și definitiv” (idem). În opoziție cu acest Occident căzut, Cioran nu poate să nu observe paradoxul seninătății celor din țară, al câtorva măcar. Cazul nu numai al lui Noica, dar și al lui Arșavir Acterian. „ș...țaici, îi scrie Cioran, noi toți suntem moralmente mai loviți ca voi, mai acriți, mai «inutilizabili», mai prăbușiți. Până și din
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cazul nu numai al lui Noica, dar și al lui Arșavir Acterian. „ș...țaici, îi scrie Cioran, noi toți suntem moralmente mai loviți ca voi, mai acriți, mai «inutilizabili», mai prăbușiți. Până și din scrisoarea ta răzbate un fel de seninătate de care eu nu mă mai simt capabil. În fond, noi suntem pedepsiți de a nu fi cunoscut încercările prin care ați trecut voi (și care, din păcate, ar putea reveni!). Speranța, orice ar spune Dante, nu trăiește decât în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nimic de așteptat. Cam asta ar fi drama lumii de aici” (8 septembrie 1968 Ă 427). Marile încercări prin care ai săi, de-acasă, au trecut constituie, iată, șansa atingerii adevărului, sau măcar șansa ocolirii frivolităților de tot felul. Aceeași seninătate o descoperă la Wolf Aichelburg. Îi scrie în 1970: „Nu preget să mă minunez cum ai reușit să-ți păstrezi seninătatea după toate încercările prin care ai trecut. Și nu ești singurul. Mă gândesc, între alții, la Noica. La fel
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
săi, de-acasă, au trecut constituie, iată, șansa atingerii adevărului, sau măcar șansa ocolirii frivolităților de tot felul. Aceeași seninătate o descoperă la Wolf Aichelburg. Îi scrie în 1970: „Nu preget să mă minunez cum ai reușit să-ți păstrezi seninătatea după toate încercările prin care ai trecut. Și nu ești singurul. Mă gândesc, între alții, la Noica. La fel ca dumneata, e plin de speranță și de încredere” (25 februarie 1970 Ă 485). Explicația pe care Cioran o găsește e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
opiniile, politice sau de altă natură, în noi ceva s-a frânt. Excesul de bunăstare și de toleranță ne-a dezvăluit gustul catastrofei... Ce să aștepți de la o civilizație care nu mai crede în ea însăși? Dumneata dispui de o seninătate pe care n-ai fi cunoscut-o dacă aveai fericirea să trăiești printre noi. Pe voi, suferințele v-au condus spre înțelepciune. Pe noi, norocul Ă la mizerie spirituală” (16 iulie 1973 Ă 505). De fapt, prin toate aceste cuvinte
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
acordă imposturii (și, prin urmare, ipocriziei) nu sensul unei mistificări deliberate, ci expresia existențială a unui neajuns. Vidul pe care și-l radiografiază este consecința acestei neputințe de a fi ceva. În fața acestei fatalități, disperă și, uneori, privește cu acea seninătate definitorie pentru umor, care e, deopotrivă, detașare și ruptură de sine. În fond, lipsa de convingeri, de credințe, de crezuri atrage după sine o desubstanțiere a sinelui până la conștiința propriei stranietăți. E dezamăgit că este „un spirit ultracivilizat și deci
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
un an Ă suntem prin decembrie 1971 Ă, și mai multă dezamăgire revoltată: „Am terminat de parcurs câteva cărți de etnologie. N-o să-i mai invidiez în veci pe indigeni. De groaza «civilizației» îmi închipuisem că trăiesc în pace și seninătate, într-un soi de paradis. În realitate, tremură mult mai mult ca noi. Trăiesc cu o teamă egală, dacă nu mai mare, cu a dobitoacelor” (III, 357). Peste câteva pagini, dezamăgirea ia forme grave: „M-am apucat să citesc cărți
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu e real” (III, 273). El alege ultima variantă, chit că realul este cel care-l macină. De fapt, alege ultima variantă Ă atunci când nu este ales de ea Ă, dar nu este în stare să și-o asume cu seninătate. Tocmai de aceea, constată: „noi reacționăm ca și cum ar fi vorba de grade de realitate, lucrurile fiind în ochii noștri mai mult sau mai puțin adevărate, mai mult sau mai puțin existente. Așa se face că nu știm niciodată unde ne
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
III, 365). Ceea ce-și dorește, cu adevărat, este calea de mijloc. „După o explozie de furie, nu dorim nici să rămânem mânioși, nici să ne liniștim; le dorim mai degrabă pe amândouă deodată, ca și cum am putea împăca turbarea cu seninătatea” (I, 255). La un moment dat, într-o zi de octombrie, „pe o vreme superbă”, Cioran are, în Grădina Luxembourg, o criză de furie „fără motiv”. „Una din acele crize” spune el. Explorându-se cu luciditate, vede din nou contrastele
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îmbrățișează cu multă afecțiune, cu ocrotire, întocmai ca pe un copil) Doamne, ce bine-i să te văd rîzînd! Mina, așa te vreau! Să rîzi, să fii așa cum te știu de cînd eram mici de tot. Mina: (acum cu o seninătate din care însă, nu lipsesc norii încordării) Vera, stai jos, vreau să-ți spun ceva... Vera: Bine, dar să-mi spui ceva de care să rîdem iar... Mina: M-ai întrebat de ce-am schimbat lucrurile acelea. Vera: Da. De ce
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
lui Aurel Vișovan 217: ”O vreme refuzam să-mi amintesc. Mi-era groază atât de revenirea imaginilor cât, mai ales, a stărilor sufletești de atunci”. Am trecut peste aceste stări sufletești uneori cu umor, alteori cu ură, în final cu seninătate și am scris această carte.
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
condiția artistului, setea de cunoaștere și sentimentul iubirii) concretizate în trei capitole cu titluri semnificative. Poetul sublim este și el pus în opoziție cu filozoful, ce îndeamnă prin Marele Anonim la potențarea misterului: "Îi lipsește lui Nichita Stănescu o anume "seninătate" pe care o descoperim în lirica blagiană." Urmează dosarele aprofundate ale poeților Marin Sorescu și Adrian Păunescu, grefate pe interesul pronunțat al criticii pentru acești poeți la ora respectivă, dar și aici arta portretului poetic se impune fără a se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dulcele păcate/ ș-au plâns și râs cu ochiul vinovat". Universul balcanic ne trimite la Anton Pann, Ion Barbu, G. Magheru. Așezat la mijloc de "Rău și Bun", viii sunt legați de cei morți, astfel că moartea este privită cu seninătate. Îi lipsește poetului credința în superioritatea acestei lumi în care se refugiază, de aici sentimentul de groază generat de ferocitatea secolului, apocalipsa nopților ne trimit la Trakl: "Edict cu animale care dorm tihnite/ în câmpuri cu ovăz și mentă ninsă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lut,/ Fața mea-i de-acum bătrână/ ca un drum de morți bătut." Cezar Ivănescu își pune cântecul sub semnul bocetului și ca muzică și ca atitudine; sentimentul morții, ce străbate poezia de la primul volum la ultimul, stă sub semnul seninătății și al resemnării: Când te va-ndemna iubirea/ Mă vei căuta cum sunt,/ Să mă duci cu mâna albă-n/ Locuința de pământ". Sau se autodefinește ca un rapsod melancolic, solitar, cu fața întoarsă spre moarte, "suflet ce s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Te umple cu vin să te sorb." La "Voroneț" poetul se redescoperă; el se confundă cu urmașii acestei lumi de albastru, căreia i se confesează. Va emoționa prin adevărurile spuse simplu, într-un spirit armonic și echilibrat, ce amintește de seninătatea clasicilor: "Albastru mineral/ e cel din casele țărănești./ Lui Rareș i-am găsit asemuirea cu Ștefan/ și cu un frate al tatei". Într-un limbaj plastic, la Tiberiu Utan, trecutul este un exemplu de înălțime spirituală, de învățătură. Strămoșii "Ostașii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
al culorii și al nuanțelor. În poezia lui Ioan Alexandru simțim o creștere de la notația senzațiilor în context cu natura, cu existența, la neliniștea generată de elementul perisabil al vieții; contactul cu Hölderlin, cu Rilke, îi creează acea liniște și seninătate în fața durerilor cutremurătoare. Un rău originar, ca la L. Blaga, condiționează tragic fondul existenței umane. Așa se explică conținutul dezolant al poemelor "Ținut", "Cât infern", sau "Iulie", unde peisajul ne trimite la poemul "Cuptor" al lui G. Bacovia: "pământu-n cimitir
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ceea ce reușește Nichita este crearea unei dispoziții de reflexivitate, în sensul descoperirii adevărurilor cândva valabile, azi cu valoare istorică, a adevărurilor absolute care generează nesiguranță și spaimă în fața "corolei de minuni a lumii". Îi lipsește lui Nichita Stănescu o anume "seninătate" pe care o descoperim în lirica blagiană. "De la Dionisos la Ieronim" (tema iubirii) Există, în creația lui Nichita Stănescu, atitudini de viață guvernate la început de un elan adolescentin, o vibrație frenetică în contact cu universul, care crește, se compune
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
oamenii nu au poreclă și numele lor este șters, "nume de pomelnic". Oamenii se nasc, fac nunți, sufăr de arșiță și mor, prilej pentru poet de a ne prezenta obiceiuri din moși-strămoși. Poemul "A bătut clopotul" dezvăluie ținuta folclorică de seninătate în fața durerii și a morții. Pe Gogu cel care umbla fudul prin sat, militar, " L-a pus în pomelnic,/ I-a dat o oaie peste groapă,/ Au făcut ai lui și pomană cu oale și toiege" și o fată mare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
exprimă cunoașterea de sine, ele reprezintă insul istovit spiritual, oferă deschideri spre volumele viitoare, în care poetul suferă de prea mult trup, pe care îl va tortura, pentru a-și elibera spiritul. Paralel cu peisajul, poetul reia sentimentul morții, cu seninătatea specifică creației folclorice, nu însă fără resemnarea caracteristică acesteia. Bradul, copacul, cerbul, izvorul sunt simboluri care suportă interpretări diferite în contextul poeziilor. Bradul, ca și în folclor, simbolizează moartea: "Mai frumos și mai de spaimă ca strigoii!" Izvorul exprimă viața
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu se prăbușească/ Ora este aleasă ", adică există un singur moment când fântâna este bântuită de flăcări purificatoare. Fântâna spre care se îndreaptă poetul este o oglindă menită să purifice insul înnămolit de viață. Poemul se încheie lăsând impresia că seninătatea fântânii, cercurile clare de apă sunt stări aparente, dincolo de ele, în adâncime, stă ființa bântuită de dorinți, pământul, noroiul menit să putrezească în propria lui nuntă. "Curând se face ziuă, senin din nou e pliscul ciorii/ Senine gheare, senin și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
muntele sunt cântate cu predilecție. Dacă la Lucian Blaga muntele reprezintă un punct luminos, un punct de comunicare cu absolutul, ("Munte jumătate-n lume, jumătate-n infinit"), la Adrian Păunescu muntele este întunecat, sentimentul este de apăsare, dar va rămâne seninătatea în fața morții, seninătate de sursă folclorică. Prezența tradiției, a folclorului, se realizează într-o rară poezie: "Călușarii" sunt purtătorii de datini străvechi, de trăire autentică, într-o mișcare de ansamblu și într-o ritmică asemănătoare dansului. "O muzică îi descompune
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu predilecție. Dacă la Lucian Blaga muntele reprezintă un punct luminos, un punct de comunicare cu absolutul, ("Munte jumătate-n lume, jumătate-n infinit"), la Adrian Păunescu muntele este întunecat, sentimentul este de apăsare, dar va rămâne seninătatea în fața morții, seninătate de sursă folclorică. Prezența tradiției, a folclorului, se realizează într-o rară poezie: "Călușarii" sunt purtătorii de datini străvechi, de trăire autentică, într-o mișcare de ansamblu și într-o ritmică asemănătoare dansului. "O muzică îi descompune/ în răcnet, dans
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rămâne: la ce fel de indiferență ne gândim când o considerăm pe aceasta repugnabilă? În niciun caz la cea propusă și promovată cu asiduitate în modelul stoic de moralitate. Apatia stoică reprezintă o condiție pentru atingerea înțelepciunii, a stării de seninătate a spiritului și de liniște a sufletului: cine ascultă rațiunea ordonatoare a Universului și înțelege necesitatea lucrurilor supunându-se rămâne indiferent față de tot ceea ce ar distruge armonia lumii. Indiferența în acest anume înțeles înseamnă înlăturarea afectelor, a pasiunilor haotice, nefolositoare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
se autodiagnostica. Firește că, pentru a ajunge de ipostază de înțelept, seniorul de astăzi (profesor universitar, doctor honoris cauza al atâtor universități etc.) nu s-a menajat nici o clipă, a ars de tot în teatru și pentru teatru. Siguranța și seninătatea cu care este gratulat de experiență și vârstă nu-i sunt totuși de folos. Nu-l împiedică din când în când să irumpă la fel ca în anii tineri, să se războiască pentru idei, indiferent de domeniul de unde vin, demonstrând
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Lazăr forța unei adevărate interprete, a unei tragediene și nu s-a înșelat deloc. [...] Corneliu Dumitraș, în Dragomir [...]personaj extrem de complex trăiește tulburătoarea stare a vinovăției [...]. Florin Zamfirescu a redat cu o cutremurătoare simplitate tragedia lui Ion Nebunul. Inocența și seninătatea tulburătoare suferinței sale. Spectacol de anvergură, Năpasta cu siguranță înseamnă un moment de anvergură în teatrul românesc. (Viorica Tănăsescu) ... Extrăgând piesa din zodia naturalismului, spectacolul aspiră spre un realism substanțial, metaforic, de fior elin. [...] ...în ansamblu, spectacolul încheie cu personalitate
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]