2,018 matches
-
stimă, respect și devotament față de exercitarea pietății creștine și, mai ales, se apropie de adevărata demnitate a Clerului; așadar, iubirea este împărtășită cu blîndețe de Cler și de popor, de enoriașii care alcătuiesc poporul, prin unanimitatea sfintelor afecte și a simțămintelor religioase, printr-o comunicare spirituală, în care toți se simt uniți cu adevărat într-o singură inimă, într-un singur suflet, într-o unică familie al cărui tată este Dumnezeu. Cît de mult contribuie răspîndirea în inima credincioșilor a acelui
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
unor călătorii pe care le întreprindeau în acest scop. Oamenii erau convinși că pentru a transmite înțelepciunea nu era suficient să te folosești doar de cărți. Acest lucru nu era privit drept o cunoaștere sterilă, ci o înțelegere pătrunzătoare, un simțămînt profund, o convingere practică. O astfel de înțelepciune a fost transmisă și comunicată prin prezența, vocea, gesturile și prin acțiunile cele mai mărunte 101 ale marilor oameni. Talentul tinerilor, care moare sau rămîne îngropat și inert dacă nu este scos
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
năzuiește la episcopat, dorește un lucru bun"122. Dar oamenii sfinți fugeau totuși din alt motiv, căci vedeau în el o demnitate cu totul divină, pentru că privirea credincioșilor numai Dumnezeu o putea înălța; și fiindcă erau plini de un smerit simțămînt față de ei înșiși, nu se credeau îndeajuns pregătiți cu acele virtuți de care era nevoie pentru o slujire atît de mare și divină prin natura sa. Așadar, se întîmpla că nici un aspirant nu se prezenta la scaunele episcopale, iar Biserica
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
nu va fi fost făcută în van și nu va fi izbit urechile celor numiți de Dumnezeu drept păstrători ai lui Israel 133. Poate acea neliniște în sine a popoarelor care se manifestă prin forme cu totul materiale, căci un simțămînt care are nevoie să se extindă îmbracă acele forme pe care le întîlnește mai întîi, deși îi sînt nepotrivite și s-ar mai putea să fie și în contradicție cu el însuși, acea neliniște spun, acele lamentații continue cauzate de
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
dintre Napoleon și Pius al VII-lea, numai o parte restrînsă a Bisericii acelei națiuni, datorată fericitei incongruențe a acelui unic Cler, care dintr-un orgoliu național a pus bazele sistemului schismatic din Europa, despre care vorbesc, și dintr-un simțămînt de pieta-te, nu ar fi fost fidelă în practică acestei teorii zadarnice. Și dacă acea mică Biserică schismatică nu a reușit să tulbure și să sfărîme întreaga Biserică a acelei națiuni și Biserica universală, cum s-ar fi întîmplat
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
denumeau principii seculari. Căci un efect al acestei servituți a Bisericii este și împiedicarea unor astfel de fapte generoase care erau atît de ades făcute de străvechii Episcopi și care străluceau atît de mult. Despre Aureliu și despre Augustin și simțămintele lor în această argumentare am vorbit deja. Într-una din predicile pe care marele Părinte din Hippo a ținut-o înaintea poporului, acesta a trebuit să se apere de vocea care striga: Episcopus Augustinus de bonitat sua donat totum, non
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
întreprindă nimic din propria-i inițiativă. 6. De aceea, în inima creștinului trebuie să se regăsească două stări în aparență contrarii, dar care coabitează în armonie: un mare zel pentru slăvirea lui Dumnezeu și pentru binele aproapelui său, împreună cu un simțămînt care îi spune că nu poate să facă nimic bun, că nu are puterea să îndrepte nimic din răul din lume. 7. Creștinul trebuie să se smerească asemenea lui Moise care cu toate că era încredințat că el este cel ales pentru
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
vedem descrisă de Sfintele Scripturi ca fiind mereu liniștită, avînd pace, într-o nesfîrșită odihnă, din propria-i alegere și ducînd o viață umilă, retrasă și în liniște, din care nu poate fi desprinsă decît de glasul Domnului său, din simțăminte de milă pentru cumnata sa Elisabeta. Judecînd omenește, cine ar putea crede că în Sfintele Scripturi se povestește atît de puțin despre cea mai desăvîrșită dintre toate ființele omenești? Ea n-a înfăptuit ceva; o viață în care, omenirea oarbă
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
voi va descoperi răul care-o produce și va discerne în sine ceea ce nu provine pur și simplu din spiritul lui Dumnezeu, spirit ce aduce o liniște desăvîrșită, în comparație cu ceea ce provine din sufletul său, dintr-o șireată mîndrie, dintr-un simțămînt nesmerit întru totul, pe scurt, dintr-o înșelătorie a dușmanului. 18. Și dacă, după învățăturile dumnezeiescului lor Învățător, creștinii ar practica toate aceste lucruri, ar alcătui împreună o societate plină de pace și fericire, nu numai în viața viitoare, ci
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
un pericol mai mare împotriva celor spirituale"; așadar, bunurile trecătoare nu sînt absolut necesare Bisericii, după cum sînt libertatea și sfințenia; și, de aceea, nu merită o apărare absolută și necondiționată. Cei care vor să vadă cît de dezinteresate au fost simțămintele Sf. Augustin nu numai față de propria sa persoană, ci și față de bunurile Bisericii sale, să citească slujbele pe care le ținea înaintea poporului, și în special CCCXVI. Tot așa, cu cîtă larghețe scrise Sf. Ambrozie: Quid igitur non humiliter responsum
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
despre altceva? am propus. Ν Entre nous, adevărul e că atunci când Eduardo era plecat din oraș - adică mai tot timpul, din pricina afacerilor - îmi cam venea din nou cheful de Advil. Aruncasem toate pastilele din apartament, dar seara, când eram singură, simțămintele acelea de tip halat-Ritz îmi reveneau și mă băgau în sperieți. De fiecare dată când îmi aminteam de Zach, chiar și pentru o secundă, îmi venea să mă duc direct la farmacia Bigelow de pe Sixth Avenue și să cumpăr naibii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
n-a mai fost nevoie să semnez vreo cerere de intrare în colectivă. Partidul ne-a făcut pe toți colectiviști, băgându-ne în colhoz, pe rudă, pe sămânță... Petronia nu-l mai bodogăni, deloc, în noaptea aceea epocală. Nicanor, cu simțământul nelămurit că, în această iarnă, copleșită de geruri muscălești, nu are nici un punct de sprijin în neant, se lăsă în voia neștiutei forțe de gravitație terestră și fără să o mai întrebe ceva pe Petronia, o iubi dus pe gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
meșterind la un geamantan din tablă zincată , cu o mulțime de bumbi și de beculețe, lucind în penumbră, ca niște verzi ochi de pisică. Se vede că beculețele verzi îi sugerau meseanului Chirpic, cel supranumit Faraon, din Kotonoaga, un veritabil simțământ sărbătoresc, fiindcă, în timp ce-și freca și își scărpina dureroasa umflătură a unui recent sugel, de la degetul mare, el se ridică de pe lavița așternută cu scoarțe, anunțând: Trecem la pavazare! Pe urmă să raportăm cum desfășoară colectiviștii noștri muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
geometrice, decât ovalul circumferinței, care sugera ceva ce refuză să se consolideze. Încolo, nimic! Nicanor, se îndreptă de șale și își șterse, încurcat, cuțitul de pantalonii săi noi, gest de prisos, fiindcă pe lama de oțel, sclipind albastru, între tulburi simțăminte, nu se zărea nici umbră de rouă trandafirie. Îmbulzeala începu să se distanțeze concentric de cele două calote inutile de pe năsălia de răchită, risipindu-se în fanteziste comentarii. Criticile autorităților de partid și de stat, care oricum erau posterioare cazului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tov director-administrativ mă ia la trei-păzește și mă raportează la șeful pazei, care mă sancționează pentru aspecte de indisciplină... Dumneata vrei să aștept aici până duminică, în zi de vizită, și să lipsesc de la producție? caut eu să-i invoc simțământul responsabilității. Continui, plusând: Mă determini să absentez de la mină!? Acolo unde nu e de joacă și unde lumea nu mănâncă, la căldurică, așa, ca aici, conserve de stavrizi. În Spital, nu e nici un fel de căldurică (bolnavii dârdâie în saloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
alb ca și coaja proaspătă a unui ou recent și jilav. Asfințitul, cu efectele sale cromatice, coclește văzduhul și departe, trecători fără grabă, se lasă vaporizați în distanță. Prezența îndepărtatelor siluete en passant nu-i conferă lui Mircea, însă, nici un simțământ de ocrotire sau de solidaritate, fiindcă cine ce are să caute pe aici? se întreabă el. Doar solitari suspecți, prin însăși nepăsarea cu care se aventurează în acest tărâm al dărâmăturilor. Sfiicios față de singurătate, Mircea nu ar fi vrut, totuși, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
evaporându-se cu toții în neant. Una dintre acestea trebuie să fi fost chiar mama mea. Astfel se explică faptul că nu m-a mai căutat nimeni, atunci, rămânând stingher în București și rătăcit în viață. Am plecat din Pleșești, cu simțământul că de acolo mă trag, dar și cu senzația că e posibil să greșesc. Trase cu sete din țigară și începu să declame răsunător: "Astăzi chiar de m-aș întoarce / A-nțelege n-o mai pot.../ Unde ești copilărie / Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
afla integrat într-o uriașă mulțime de victime, cu toții tovarăși de drum în luntrea lui Charon 7. Îmbrăcat cu un trenci ușor, elegant, iese pe ușă și o încuie. Renunță la lift, sărind treptele două câte două sub puterea unui simțământ de covârșitoare euforie. Ajuns în stradă, intră la prima florărie. În urma lui, clopoțelul aflat deasupra ușii anunță cu un sunet fin intrarea unui nou client. Așteaptă ca vânzătoarea, o tânără agreabilă îmbrăcată într-un elegant tailleur 8 de catifea verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lucruri dureroase. Mizerie, epuizare, foame, păduchi. Contemplă fata frumoasă de lângă el. Singurul lucru care l-a ținut în toate mințile, într-un loc în care lumea o luase razna. Se lasă învăluit de sentimentul fericiri totale că este lângă ea. Simțământul îl învăluie la propriu, sub forma unei unde subtile de Narcisse Bleu. Parfumul lor. Mic amănunt ce-i aduce aminte de felul cum părăsea întotdeauna patul, martor al amorului fierbinte, nudă și splendidă, surâzând ciufulită peste umăr cu oboseala plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
viață! Supraviețuise! Dar Moartea care răpise două vieți chiar sub ochii lui, continuă să stea la pândă, așteptându-l viclean ascunsă prin apropiere. Gândurile în legătură cu lunetistul mistuie orice alte sentimente care dispar undeva în vârful picioarelor, înlocuite fiind acum de simțământul pe care niciodată nu se crezuse capabil să-l resimtă altfel decât într-o totală contradicție cu nivelul conștiinței sale. Ura. O ură completă, intensă și acaparatoare, împotriva acelui trăgător invizibil. Rece și calculat, începe să caută cea mai potrivită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
valoare de altă natură și o însemnătate, din nefericire, secundară... Pe de altă parte, toate sufletele sensibile în care s-au imprimat ecouri ale vibrațiilor pianului ei nu mai sunt de multă vreme în lumea aceasta. Trebuie să învingi apăsarea simțămintelor de zădărnicie ca să pornești în căutarea unor ipotetice mențiuni, a căror descoperire cere o rîvnă particulară și o abilitate aparte de a circula rapid prin dedalul arhivelor." (p. 15) Căsătorită cu prințul Alexandru Bibescu, Elena a adus pe lume doi
Pianista princiară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8671_a_9996]
-
al stârpiturilor Fanarului ajunge să implore guvernul rusesc prin următoarele cuvinte din n-rul său de marți 26 septemvrie: {EminescuOpX 423} așa de puternic față cu un mic stat care nu poate decât să se supuie deciziunilor colective ale Europei. Acest simțământ // de delicateță îndeamnă negreșit pe guvernul rusesc să dorească a face României cât se poate mai puțin amară despărțirea ei de frații de peste Prut. Această procedere n-ar contribui puțin a alina durerile și a face ca cele mai bune
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
acea răsculare a maselor și a iritațiunii. Eu cred, eu cred mai mult 70 - 73. 74. lege comunală. Nu s-a sfiit s-aducă un proiect de lege care în desprețul unui articol pozitiv al Constituției 4 categorii, drepturi comunale. Simțămintele nu puteau fi necunoscute țării. Daca aceste sunt precedente, proprietarii mari din Moldova a trimis cunoscîndu-i. Țara nu vrea să dea nimica. Guvernul să spuie care-i opinia străinătății? Art. 44. Criteriul de reticențe. Pericolul cel mare diviziunile intestine. Cestiunea
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
mare valoare decât triumfurile, întrucât acestea impun obligații, și necesită un efort comun" (p. 19). Importanța decisivă a memoriei în formarea națiunii este subliniată de un alt mare clasic, câteva decenii mai târziu. Definind națiunea ca fiind "o comunitate de simțăminte [...] care tinde de regulă să își producă un stat propriu" (Weber, 1946, p. 176), M. Weber arată că această "comunitate de simțăminte" își are originea în memoria colectivă: "Mai presus de orice, solidaritatea națională este legată de amintirile unui destin
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
este subliniată de un alt mare clasic, câteva decenii mai târziu. Definind națiunea ca fiind "o comunitate de simțăminte [...] care tinde de regulă să își producă un stat propriu" (Weber, 1946, p. 176), M. Weber arată că această "comunitate de simțăminte" își are originea în memoria colectivă: "Mai presus de orice, solidaritatea națională este legată de amintirile unui destin politic comun" (p. 173). Iar originea sentimentului de apartenență națională "trebuie căutat în amintiri" (Weber, 1946, p. 176), anume, în memoria colectivă
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]