9,106 matches
-
introduce în trupurile oamenilor. „Apoi, odată ce și-au început lucrarea ascunsă în măruntaie, ei le distrug sănătatea, provoacă boli, îi sperie cu vise, le întunecă rațiunea cu crize de nebunie” (ibidem). Ei recurg la aceste stratageme pentru a da naștere spaimei și apoi adorației prin frică. În opinia lui Lactanțiu, demonii au inventat astrologia, arta haruspiciilor, a prezicerilor, necromanția și magia în general. Tot ei sunt aceia care „i-au învățat pe oameni arta de a face imagini și statui”; cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Am auzit-o plângând în hohote. Tata s-a dus după ea. Pe urmă, când s-a liniștit, au venit amândoi. Atâta ne-a spus : "Chiar acu' dai jos șnurul de la gât. Te-a mai văzut cineva acolo ?" Mut de spaimă, frate-miu a dat din cap că nu. Tata a luat crucea, a sărutat-o, a băgat-o-n sân și ne-a spus : Dacă tot ați fost acolo, la noapte o să mergem împreună să punem crucea la loc. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
O voce caldă, cum nu mai auzise niciodată copilul, răzbătea din muntele de zăpadă. Când a ajuns chiar lângă el, bătrânul s-a răsucit, și-a pus mâna streașină la ochi, să vadă mai bine... Copilul stătea nemișcat, cuprins de spaimă. Dar fie ce-o fi, își spuse. De asta am venit, să vorbesc! Poate că mă aude, poate că înțelege... Dar bătrânul i-a luat-o înainte: și-a deschis brațele, l-a cuprins ușor și l-a ținut așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spre Ierusalim înaintea soră-mii. Măcar s-o fi așteptat, să meargă amândoi...Nu-i departe 15 stadii, o nimica toată... dar nu știu nici eu ce e... Mi se strânge inima de frică și nu știu de ce. O fi spaima Mariei, o fi fost apusul acela sângeriu și mirosul de nard și cuvintele Lui... Mai ales cuvintele Lui... Cine știe... Uite, acuma soarele-i sus... acuș or să vină acasă... De-ar da Dumnezeu să vină acasă... să-i văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cap furtuna de ieri ori ce-i cu tine ?! Ce vrei să faci tu cu aurul ?! Ia lasă prostiile și vino-ncoace ! Să mâncăm și pe urmă mai vedem noi. Azi e încă hulă pe mare și ți-a ajuns spaima de ieri nu ieșim cu barca. Ia, ia așează-te aici și mănâncă. Am mâncat în tăcere. La noi nu se vorbea la masă. Când m-am săturat și am ridicat ochii spre el, l-am văzut cum se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-se la el. Tânărul se ridică, întinde brațele spre ea, o ajută să se ridice, trec în spatele candelei, ținându-se de mâini. Tânărul : Mamă, sunt eu. Am venit uite-mă, eu sunt ! Mama (își desprinde mâinile, se dă înapoi de spaimă) : Nu se poate sa fii tu... e un zeu căruia tocmai i s-a făcut milă de mine și a venit... Cum să fii tu ?! Tânărul: Un zeu ar fi luat chipul băiatului pe care-l știi tu, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
doctorului să treacă la capul accidentatului... Cu mare dificultate, au reușit să-l așeze - destul de aproximativ - pe brancardă. În clipa următoare, au dispărut pe ușă. Cât timp s-a aflat În sala de operație, doctorul Cuc Își arunca privirea cu spaimă spre profesorul Hliboceanu... Intervenția chirurgicală, de o complexitate deosebită, a luat sfârșit abia după ora douăsprezece. ― Vă mulțumesc pentru ajutorul neprecupețit, dragii mei colegi - a ținut să le spună profesorul Hliboceanu. ― Vă mulțumim și noi, pentru discuțiile profesionale avute În timpul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de ușurare Undiță. „Uite că urecheații nu se tem de război” - am apreciat eu. „Probabil că În acest sector e liniște de mai multă vreme. Altfel nu ședea el iepurele Între liniile frontului” - a judecat pe bună dreptate Undiță. După spaima trasă, am pornit să Înaintăm și mai atenți. Cu pași de pisică, ne apropiam de gară. În preajma ei se auzea mișcare de trenuri. Din când În când, vedeam câte o garnitură de marfă care făcea manevre, lăsând câte un vagondouă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ceva neobișnuit, Stelian lăsă paharul de țuică pe masă și își ascuți urechile. Cum să se ducă la deadul Vasile de la Gostinari, Leano?! Ce tot spui tu acolo, proasto?... se răsti necăjit Mitică al lui Caloianu la fată aproape cu spaimă, închinându-se. Păi deadul Vasile... Cum era să se ducă la deadul Vasile?!... Culae așa zicea, repetă Leana cu o anumită încăpățânare, sigură că ce spunea era adevărul adevărat și necăjită că nu era crezută. Zicea că trebuie să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
stupoarea și consternarea sa, Victor declară atunci că era de partea unchiului său și că era gata să-l ajute, dacă i-ar fi cerut-o. Ba n-ai să te-amesteci în asemenea lucruri! îi interzise mama sa cu spaimă. Nando, de ce vrei să strici iar totul?... Ce se întâmplă cu Pătrășcanu ăsta și cu mai știu eu cine nu ne privește pe noi... Stai aici cu noi... Să ne ducem la biserică, să ne rugăm, să mergem la cimitir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
a adus însă și vestea proastă că Axel este foarte bolnav, zăcea la pat cu fierbințeală mare și dureri înfiorătoare; niște răni vechi se umflaseră și erau pline de puroi. Femeia lui îl veghea cu lumânarea în mână și cu spaima în suflet că dintr-o clipă în alta se va pierde. Nu am pregetat, am luat cu mine câteva plante și cartea de farmacie naturală și am plecat în sat cu mujicul. Starea lui Axel era într-adevăr îngrijorătoare. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
devenise dintr-o dată goală, am continuat să aștept cu privirea pierdută în neant, cu mintea golită de gânduri. Gerhard a adus două cești cu ceai aburind ; până dimineață ambele se transformaseră în sloiuri de gheață ; eram amândoi prea copleșiți de spaime ca să ne amintim de focul care se stinsese de mult. A venit o zi de așteptare în care parcă toate simțurile din mine înghețaseră ca și ceaiul din cești. Nu știam ce oră a zilei este, nu simțeam nici foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fi făcut o cățea? Aista îl împușcă una-două pe tată-su! Cât despre cumnat, îi zboară creierii cât ai clipi, dacă s-ar încumeta să smintească fie și cu ceva neînsemnat rânduiala proletară, își șopteau în surdină oamenii cuprinși de spaimă... Întreaga comedie s-ar fi derulat în aceeași notă încă mult și bine, dacă tovarășul nu s-ar fi încumetat să traducă denumirea abreviată de URSS pre limba noastră, după cum s-a exprimat. Numai că, în loc de es-er/es-er, a pronunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
trupul ființei care se află în agonie. Dar un cadavru de amintiri nu ar fi o viață ratată, un eșec în stare de veghe? Morga amintirilor mele nu ar fi un strigăt care nu poate amuți, un ecou aruncat din spaimă în marea spaimă, o tăcere care ar urla etern? Andra cocheta însă cu absurdul și nu putea îmbrățișa o secundă ideea că amintirile noastre nu pot deveni niște banale cadavre. Eu trăiam la polul opus: nu puteam transforma nici măcar iluziile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
se află în agonie. Dar un cadavru de amintiri nu ar fi o viață ratată, un eșec în stare de veghe? Morga amintirilor mele nu ar fi un strigăt care nu poate amuți, un ecou aruncat din spaimă în marea spaimă, o tăcere care ar urla etern? Andra cocheta însă cu absurdul și nu putea îmbrățișa o secundă ideea că amintirile noastre nu pot deveni niște banale cadavre. Eu trăiam la polul opus: nu puteam transforma nici măcar iluziile în cadavre. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Guernica este tabloul cel mai impresionant al secolului. Ca ansamblu, estetic, te copleșește. Dar eu, atunci când privesc Guernica, sunt cutremurată uneori și de detalii. Găsesc acolo fragmente de oameni, de lucruri, de animale... Picasso a reușit să armonizeze toate aceste spaime și să le ofere virtuți estetice. Mariajul nostru devenise o Guernica în care existau doar cioburi de sentimente care nu-și mai puteau găsi unitatea, pacea, echilibrul cel fericit. În Guernica lui Picasso, toate fragmentele acelea risipite, aparent fără logică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
aceea pe care a făcut-o învățătoarea, la auzul exemplului meu, numai la dentist o mai văzusem. Atunci, pentru prima oară am înțeles ce înseamnă a rămâne ca la dentist. Dar învățătoarea era pe mâna unui dentist ciudat. Omul cu spaima de clește care scotea măsele o lăsase parcă, pe scaun, cu gura căscată, dar uitase să vină și să-i spună măcar să ia o pauză de căscat, c-o s-o doară fălcile, nu de alta. Când am ajuns acasă, aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
taică-su, decedatul... Vai, săraca de tine, prin ce-ai trecut, se auzea prima cugetătoare specialistă în deslușirea viselor. Dar nu te speria. Asta înseamnă că-ți iubești mult copilul și, cu siguranță, dacă nu te-ai fi trezit din cauza spaimei, ai fi sărit în valuri, după ea. Grija pe care o porți scumpei tale te-a aruncat în acest coșmar... Dar fata, aud altă voce, era la cârma bărcii sau aceasta plutea după pofta valurilor? Dacă nu era la cârmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o poate ajuta. Visul nu zice că fata a pierit în valuri, așa că ea mai poate fi ajutată. Colacul de salvare este la mamă. Aceasta trebuie să discute cu ea, cât mai urgent... Un oftat prelung de eliberare din prizonieratul spaimei a fost slobozit din toate piepturile ninetistelor. Obosită de-atâta concentrare a minții, Nineta, uitând de obiectul însuflețit din poală, trânti cărțoiul peste mine, onorându-mă aproape până la sufocare cu greutatea științei viselor... Dar să vezi tu grozăvie de vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Onuț, mă consult, pun tot felul de întrebări suplimentare și, după o vreme, fac semnul sugerat de prietenul meu drag. Așez arătătorul pe o direcție vecină, foarte, foarte aproape de Dumnezeu... Stilații fac schimb de priviri. Eu, stăpân pe situație; de spaimă... Profundul se trezește primul din buimăceală și se așază cu zâmbetul între ironie și bunăvoință: "Unchiul are un nume?"... Of, al dracului unchi. Cum l-o fi chemând? Frunzăresc în minte câteva pagini din cartea de telefon și nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ajung cerșetor!" În rest, orice... Lumea râdea în hohote, atunci când auzea răspunsul, dar mie îmi dădeau lacrimile, când vedeam cerșetori. Visele mele cele mai urâte erau acelea în care jucam roluri de cerșetor. Mă trezeam plângând. Îmi plângeam de milă. Spaima aceasta m-a dus către parale. Aveam mereu "banii mei". Nu plăteam niciodată biletul de tramvai, autobuz sau troleibuz. Băi, țâcă, biletul!... Eu nimic... Te dau jos la prima și... La Miliție... Eu, tot nimic. Dacă se îngroșa gluma, scoteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
odihnă, încă pe atât. Soarele îl frigea, lumina era aproape orbitoare, dar el nici nu băga de seamă cât de greu îi era să privească. Pierdut în singurătatea peisajului, concentrat la mers, sugând prin piele pacea nostalgiei, nu simțea nici o spaimă, nici o tresărire, deși era conștient ce periculos ar putea fi colegul lui. Realitatea acelor locuri arse de soare, despuiate pe mari suprafețe de vegetație, stâncile goale, colțuroase, ariditatea pământului pe care doar scorpioni și păianjeni fugari îl traversau ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de parcă maleficul era însuși în ea. Avea personalitatea nopții și simțul irealului, avea știința peregrinărilor și experiența istoriei. Avea viață de parcă maleficul era însuși în ea. Avea puterea mărturiilor și viteza vitezelor. Camera lumii, împărțită, tăiată. Clipa eternității, minunea furtunilor, spaima curajului și prietena puterii. O luase în mână și toată scârba ieșise din el. Euforia dumnezeiască îi umplu nările forța sa și-o simți veșnică. O aruncă apoi cu cea mai mare respingere. Știa ceea ce avea nevoie. Ți-am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
am continuat să mă îndepărtez de el. El nu m-a mai strigat ( și eu știam că și fără răspunsul meu, el nu s-ar fi întors). De aceea când l-am simțit lângă mine am scos un țipăt de spaimă. De recunoștință că era el ( moment în care l-aș fi pupat) profită. Ce crezi că faci? Calmul lui era înfiorător pentru că eu știam că, deși se stăpânea ireproșabil, e nebun de furie pe mine. De ce mă întrebi? Întreb eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ochilor. Silueta era una cu totul neomenească, supradimensionată și mișcătoare, adică tremurătoare, întocmai așa cum apare imaginea cuiva pe linele valuri, ce se unduiesc liniștit pe suprafața unui lac. „Doamne ferește! Ăsta-i vis sau realitate?!”, îngână el sugrumat de tot de spaimă. Atunci, foarte repede, un clocot de nespusă amărăciune 1 Întâlnire (în limba franceză). Istorisiri nesănătoase fericirii 19 îl umplu pe bietul tânăr și un tremur jalnic de regret îl cuprinse numaidecât, încât se simțea robul încătușat al unei spaime neobișnuite
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]