2,691 matches
-
Și, pe când îi vorbea astfel, nu știa că toate acelea aveau să-i influențeze decisiv viitorul. Germanicus răspunse: — La poalele lui mons Albanus, în apropiere de Roma, se află un lac mic, rotund - se spune că e gura unui vulcan stins. Și acolo e la fel, nu intră și nu iese nici un râu, dar apele lacului nu se împuținează niciodată. Se numește Lacus Nemorensis, lacul din pădure. Și îi promise: — O să mergem acolo. Apoi își aminti de corabia de aur pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în ceață; în cele din urmă, se gândi că nu avea rost să caute să zărească insula cealaltă, mai îndepărtată, care se numea Pandataria. Își coborî privirea; de jur-împrejur, pe câmpiile întinse, prin vegetația bogată, se vedeau gurile vechilor vulcani stinși, unele pline de tufișuri, altele distruse în parte de mare și transformate în mici golfuri. La poalele lor se afla un lac rotund, care fusese odinioară un mic crater. Îl despărțea de mare un diafragm subțire de lavă solidificată, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aducă sacrificii în cinstea zeilor, spuse cu reproș un preot bătrân. Și el, la întoarcerea din Aegyptus, după povestea cu Cleopatra, avea mintea cu totul schimbată... S-a auzit apoi că dincolo de Aricia, pe malul lacului aflat deasupra unui vulcan stins, se deschisese un șantier misterios. Veneau acolo meșteri tâmplari din munți, dulgheri de la Misenum, Tarentum, ba chiar de la Alexandria; se descărcau sute de bârne, nenumărate trunchiuri de coloane, munți de țigle. Nimeni nu avea voie să coboare până la lac, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
invoci pe cineva. La un moment dat trebuie să-ți iei rămas-bun, chiar dacă asta îți întristează inima. Vei lăsa să ardă ultimul grăunte de parfum, apoi vei lua făclia și, suflând ușor, o vei stinge. Apoi, în întuneric, cu făclia stinsă care se răcește în mâna ta, vei căuta pe dibuite ușa și vei ieși, și vei urca cele o sută douăzeci de trepte ale scării înainte ca zorii să lumineze nisipul“. Oare bătrânul preot chiar spusese toate astea, sau amintirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de Tilbury, profesor de drept canonic și călător pasionat, a scris că “în fundul apelor lui otrăvitoare“ se puteau zări porțile de bronz ale infernului. Mai târziu, în urma unei atente cercetări geologice, în jurul lui s-au descoperit șaptezeci de cratere mici, stinse, rotunde ca ochii Ciclopilor. Între timp, încet-încet, bradisismo scufunda în mare lacul Baiae și vilele luxoase. Grandioasa reședință a Pisonilor, aflată în locul numit astăzi Punta Epitaffio, a fost înghițită de mare. În prezent, spectaculosul ei nymphaeum reprezintă o fantastică aventură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
formă clisoasă. Profesorul e furios, se vede după culoarea palidă a feței ce i s-a Însuflețit spontan printr-un aflux brusc de circulație; obrajii i s-au Înroșit Întâi, apoi s-au Învinețit, ochii Îi strălucesc, nu mai sunt stinși. A lăsat ușa larg deschisă; Își reia lecția cu voce crispată, care trădează nervozitatea. Fără să sesizeze, repetă aceleași fraze de mai multe ori. Mecanismul perfect al dicției s-a defectat; un insignifiant șurub a rămas blocat undeva și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
heleșteului cu ajutorul unei frânghii și a unui scripete fixat undeva deasupra apei. Țeasta îi palpita în timp ce tot sângele îi năvălea în mâini. Stătea cu capul în jos de atâta timp. - Stai, stai! Oprește-te! încercă ea să țipe cu voce stinsă. Ce se întâmplase? Își amintea de Donny cum se cabrează, apoi cum cineva apare și îl calmează, un om foarte drăguț, apoi o cafea într-un local grecesc, conversație, ceva despre o barcă, apoi senzația aceea plăcută de amețeală, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
astfel de chestii de-a dreptul ciudate. Poate c-a intrat pur și simplu. În orice caz, stătea chiar lângă pat și doar mă privea. Mereu e destulă lumină pe stradă ca să văd la mine în cameră, chiar dacă e lampa stinsă și... —Știu, blegule. Da, normal că știi. Așa că-ți poți da seama cum e- mă trezesc și el se uită la mine. Dar nu se uita înfricoșător sau așa, ca-n filme, nu asta vreau să zic. Adică, era doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
din cauza lui tata, și dintr-odată mi s-a părut că toți în afară de mine puteau să se ducă naibii unde voiau și când voiau fără să se gândească de două ori la câtă suferință provoacă. Bietul de Benbo suna așa stins și supus că m-am calmat repede și m-am trezit că joc iar rolul surorii mai mari și iubitoare. A încercat să-mi explice- ceva cum că „încerca să scape din propriu-i cap“-, dar sunt sigură că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
și refuza să se culce la loc. Adriana încerca să o liniștească, să-i dea ceva de mâncare, s-o țină în brațe, să se joace cu ea și, până la urmă, a încuiat-o în baia de oaspeți, cu lumina stinsă, dar mica înaripată își continua tirul verbal. — Fată grasă! Fată grasă! Fată grasă! chirăia aceasta bălăngănind din cap în sus și-n jos ca un cățeluș de jucărie care se pune în spatele mașinii. Ia ascultă aici, ticălos mic ce ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
În cele din urmă deschise revista. Din păcate, În Reader’s Digest nu erau reclame, dar Jim privi fotografia liniștitoare cu limuzina Packard prinsă de zidul cămăruței sale. Ascultă familia Vincent vorbind cu voce scăzută și pe fiul lor tușind stins. CÎnd se Întorsese de la Blocul E, Jim Îl găsise pe băiat jucîndu-se pe podea cu broasca țestoasă. Avusese loc o scurtă confruntare Între Jim și domnul Vincent, care Încercase să-l oprească să pună din nou broasca țestoasă În cutia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
voastră prin această lume de șmecheri și puști de bani gata, Încep să transpire de averi uteciștii, gata să vă Înfigă dinții În gât. Așa Începe prietenia ta cu Oacă. Greu de dus povara unor ulițe de sat, a căpițelor stinse ca niște puncte pe dealuri În carcasa de piatră a orașului. Și În timp ce trenul În care te afli aleargă Încă lihnit prin tunel te gândești că undeva, deasupra, În noapte, alte trenuri aleargă neobosite spre alte destinații. Se cam fură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
înainta în grătarul acela de lumini și umbre, intram din nou, fotogramă după fotogramă, în stăpânirea timpului obscen pe care îl petrecusem cu ea. Alunecasem pe scaun, transpiram nemișcat într-o apnee sexuală. Pentru că brusc îmi aduceam aminte... corpul ei stins, asemeni șemineului fără foc, gâtul alb, înclinat, privirea tristă, enigmatică. Nu, nu făcusem totul singur. Ea o dorise, tot atâta cât mine. Mai mult decât mine. Și peretele, și scaunul care cădea în spatele nostru, și încheieturile mâinilor imobilizate sus pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
arunc în mâlul din râul secat, ca și mașina aceea neagră căzută de pe viaduct. Nu știi că furia mea încetează când mor în tine și că după aceea sunt un leu neputincios. Ce faci când plec? Ce îți las? Șemineul stins, camera răvășită de mine, care te-am umilit în toiul nopții fără măcar să te iubesc. Câinele va veni lângă tine, vei avea nevoie de blana lui, o vei mângâia uitându-te în altă parte. Oricum, el este orb. Îți vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fel care ar vrea să însemne un zâmbet, dar e numai un rictus obosit. Vrea să rămână singură și poate că nu mai are încredere în mine. Întind mâna, îi ating fața, vreau să o eliberez de privirea aceea rănită, stinsă. Închid portiera și taxiul pleacă. Rămân singur, fac câțiva pași. Încotro? Să-mi regăsesc gândurile, mașina oprită în mijlocul străzii. Am întârziat la sala de operații, asta este! A sperat până în ultima clipă că o să-i spun altceva. Exista o speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pricioarele strânse, avea o expresie absentă: — A, tu ești... spunea. În bucătărie nu mai era nimic de mâncare, ieșeam și îi cumpăram câte ceva. Clăteam farfuria câinelui și goleam înăuntru o conservă. Îi cumpărasem și o sobă, dar o găseam întotdeauna stinsă. Deschideam ferestrele să intre puțin soare. În casă stagna un aer nesănătos, de lume bolnavă. Veneam acolo fără chef, frânt de oboseală. Veneam pentru că nu știam unde aș fi putut să merg. A schimbat poziția mobilelor. A mutat masa lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
din lume pentru noi. Italia s-a ridicat, îi privesc corpul spectral în jacheta de lână grea de apă. Pare o capră rătăcită, singură pe un povârniș sub un potop. Din nou totul este teribil. Lângă mine e un bec stins. Dacă ne-ar fi lovit un fulger în timp ce ne iubeam! Un șarpe de electricitate căzut între mine și ea. Un fir albastru și tremurător, înfipt în plăcerea noastră. Atunci ar fi avut într-adevăr un sens... Dar acum... Acum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
s-o uit. Pentru că am pierdut un fiu cu ea, l-am lăsat să se ducă fără să mișc un deget. Un fiu care ar fi avut același travaliu ca să vină pe lume. Dar a rămas în întunericul unui monitor stins. Elsa s-a întins din nou. Pe monitor punctele roșii ale contracțiilor sunt în creștere. Desface picioarele, Bianca o consultă. Îi vâră o mână înăuntru, adânc. Elsa ridică puțin capul, strigă. Colul uterin este deschis, dilatarea este de zece centimetri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
s-a întors cu o singură ceșcuță în mână. Bău, luă apoi pliculețul de zahăr neatins și îl vârî în buzunar. Nu-și mai pusese ochelarii. Își trecea îngândurat degetele peste rama lor. Mă lipisem de fereastră, lângă un calorifer stins și prăfuit. — Era amanta dumneavoastră? Întrebarea venise pe neașteptate, cum pe neașteptate părea că se ridicase vântul care foșnea printre plăcile de azbociment deasupra carului funerar. — Ce vă face să credeți asta? Nu-mi întorsesem capul. Sticla de bere se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
au alergat după o pradă și au pierdut-o și respiră obosiți în întunecimea desișului și le este încă foame. Când am sosit, afară era o căldură sufocantă. Satul, așezat pe un povârniș, în înălțime, ducea cu gândul la craterul stins al unui vulcan. Casele de un ocru-deschis cățărându-se îngrămădite una într-alta păreau păreau bucăți de sulf cuibărite în stâncă. Femei greoaie în costumele lor tradiționale, cu ciorapi negri de lână, încălțăminte de lucru și șaluri pe spate, mergeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
într-un neprecizat și banal oraș spaniol de provincie din podișul Castiliei (după cum reiese din unele indicii), un tânăr de familie bună, Augusto Pérez, absolvent de Drept, rămas singur după decesul mamei sale, care-l crescuse în cultul tatălui prematur stins, descoperă întâmplător, într-una din plimbările sale rutiniere, dragostea prin iluzia unei și apoi, printr-o reacție în lanț, a mai multor îndrăgostiri succesive. Gestul pur cavaleresc și dezinteresat de a-și salva persoana iubită răscumpărându-i fără nicio condiție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să nu aibă în ochii lui un preț inestimabil. Știa că trebuie să înveți a vedea universul într-o picătură de apă, că paleontologul reconstituie dintr-un os animalul întreg, și arheologul, dintr-o toartă de vas, o întreagă civilizație stinsă, fără a ignora însă nici că stelele nu trebuie privite cu microscopul și un infuzor cu telescopul, așa cum obișnuiau să facă umoriștii pentru a vedea tulbure. Dar, deși știa că o toartă de oală îi e de ajuns arheologului genial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cartea cum duci un lucru de furat, temându-te ca nu cumva să-ți fie și ție furat. Mergea atât de grăbit, încât i se tăia suflarea, simțea că-i lipsește aerul și vedea ivindu-i-se vechiul și aproape stinsul spectru al anginei pectorale. A trebuit să se oprească și atunci, privind în toate părțile pe cei ce treceau și privind mai cu seamă apele Senei, oglinda fluidă, a deschis cartea și a citit câteva rânduri. A închis-o însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe erou arzând cartea, îmi amintește ceea ce tocmai am citit în scrisoarea pe care Mazzini, marele visător, i-a scris-o din Grenchen Judithei sale, la 1 mai 1835: „Dacă scobor în inima mea găsesc acolo cenușă și o vatră stinsă. Vulcanul și-a consumat incendiul și nu mai rămân decât căldura și lava care i se agită la suprafață, și după ce totul va fi înghețat și lucrurile se vor fi împlinit, nu va mai rămâne nimic - o amintire indefinibilă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
că nu le fac bine. Îmi pare rău, Phil. Ai grijă de copii acolo. —Mulțumesc. Phil a închis mai repede decât mine telefonul. Deci acesta este sfârșitul încrederii mele vremelnice în faptul că Tally nu este decât o fostă pasiune stinsă acum. Felul în care se precipitaseră lucrurile era de necrezut. Doar cu o săptămână în urmă, eram un cuplu căsătorit, iar acum el își petrecea noaptea cu soția unui prieten apropiat, mângâindu-i degetul mic prin cafenele. Mi se cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]