11,293 matches
-
am gândit la un plan de pregătire minimă a acestui individ, Încât activitatea lui să nu fie cu implicații asupra evoluției niciunui pacient. Să-l ținem În sfera scriptică a activității medicale. ― Eu vă mulțumesc pentru Încredere și mă voi strădui să-l aduc la un nivel profesional acceptabil. ― Nu cred că mai este cazul să vă spun că În tot acest timp trebuie să lucrați cu el În așa fel Încât să nu-și dea seama că este supus unui
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dimineață? ― Întâi, nu vreau ca acea copilă să adune toată teama din lume În sufletul ei și apoi, la ora nouă, am cursuri cu studenții. ― Ce suflet bun, ai tati! ― Așa trebuie să fie un medic adevărat, Despi. ― Mă voi strădui pe cât posibil să fiu la fel ca tine. ― Știu că vei reuși, fiindcă ziua bună se cunoaște de dimineață... Și acum, destul cu „dulcegăriile”. Hai să trecem la treabă! ― Cât de imprevizibil ești, tati! Eu mă așteptam să mă mai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Așa că În fața oricărei Întrebări să-ți oprești privirea la mine. Atunci, subconștientul Îți va spune: „această problemă am discutat-o cu profesorul”... Important este să Încerci răspunsuri concise. Le vei dezvolta doar la cerere. Ei? Ce spui? ― Că mă voi strădui să urmez sfatul dumneavoastră. Au mai discutat Încă o bună bucată de vreme. Strădania profesorului părea că dă roade. Gruia devenea din ce În ce mai Încrezător În forțele sale. ― Și acum, să urmăm zicerea care spune: călătorului Îi șade bine cu drumul... Seara
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
singurătate... A doua zi, s-a trezit cu noaptea În cap. Tot timpul cât s-a pregătit pentru ieșirea din casă și-a fixat gândurile numai pe ce făcea și mai avea de făcut până să plece la clinică. Se străduia să păstreze gândurile sub control, ca și cum s-ar fi luptat cu niște cai nărăvași să i țină În frâu. Aproape că i-a reușit acest lucru până a ieșit pe poartă... Odată cu primul pas, a dat cu ochii de creasta
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
prevenit gândul de veghe. „Uite de ce n-are ursul coadă și vulpea o are prea lungă”. „Mai la obiect, cumetre. Se poate?” - a cerut gândul de veghe. „Fiindcă tu Îi judeci pe ceilalți luându-te pe tine drept etalon”. „Mă străduiesc să fiu drept pe cât pot. Când voi greși nu ezita să mă faci atent, prietene”. „Fiindcă tu pentru mine reprezinți un rău necesar, te-aș ruga să-ți iei un <fotelă și să stai lângă mine, dar În liniște” - l-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de țărani copiilor lor când pleacă În lume: <Să nu ne faci de rușineă! Cât de cuprinzătoare și profundă este această simplă rugăminte a țăranului! El, acolo În lumea lui, dintr-un fund de sat, prin tot ce face se străduiește să-și păstreze demnitatea... Acea stare morală care Îi permite să stea cu fruntea sus În fața oricui!” - s-a trezit gândind Gruia. După ce au stat la masă, el i-a rugat pe toți din casă să se pregătească pentru a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
în jos, spre devale. 5 Stelian îl petrecu din urmă cu privirea pe cuscrul său și vru să intre înapoi în curte, dar tocmai atunci de peste drum, din curtea vecinului Mitică izbucniră niște bocete amarnice. Intrigat, el se uită atent, străduindu-se să-și dea seama ce se petrece. Prin gardul cu uluci înalte, înghesuite unele într-altele era, însă, greu de văzut ceva și Stelian așteptă până când poarta se deschise și din dosul ei se ivi vecina Mitra, ștergându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de lume... Copiii sunt la casele lor și matale singur acolo, la țară... Pământul nu-l mai ai... Nimic nu mai ai... Ăștia se uită la tine chiorâș, că ești chiabur, burghez, dușman... Grea viață pentru matale acum, nene!... Mă străduiesc să mă obișnuiesc cu toate lucrurile astea, Ticule, ce altceva aș putea să fac?... răspunse Stelian, străduindu-se să nu dramatizeze. Așa e, viața asta de soț văduv la bătrânețe nu e ușoară... Am auzit că vrei să vinzi casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ai... Nimic nu mai ai... Ăștia se uită la tine chiorâș, că ești chiabur, burghez, dușman... Grea viață pentru matale acum, nene!... Mă străduiesc să mă obișnuiesc cu toate lucrurile astea, Ticule, ce altceva aș putea să fac?... răspunse Stelian, străduindu-se să nu dramatizeze. Așa e, viața asta de soț văduv la bătrânețe nu e ușoară... Am auzit că vrei să vinzi casa de la țară, e adevărat? îl întrebă Ticu. Stelian își drese glasul oarecum stânjenit. Aș vrea eu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe-aici prin sat, glăsui țăranul cu limba dezlegată, că vrei să te faci membru de partid și nu știu mai ce!... E-adevărat, cuscre?... Astea-s prostii și bârfe, Grigore, ți-am mai spus și-altă dată! zise Stelian, străduindu-se să zâmbească indulgent. Doar știi bine că eu n-am făcut niciodată politică!... Eu nu spun decât ce-am auzit pe la unii și alții, se scuză Grigore Gospodin, punând la loc pe masă paharul golit. Stelian i-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
preajmă cu care să se poată sfătui. Acolo, în sat, toți vedeau în el un om înțelept și un sfătuitor, rol pe care, de altfel, și-l asumase și îl jucase în deplină cunoștință de cauză și de care se străduise să se achite întotdeauna cât mai bine. Ce nu știau consătenii săi, toți acești Gospodini sau Caloieni, era că și sfătuitorul înțelept avea uneori nevoie de sfaturi, dar că aceste sfaturi el nu le putea pretinde nici Gospodinilor, nici Caloienilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
memoria studenției lor berlineze. La rândul său, Victor o luase de mai multe ori pe fată să asiste la cursurile profesorului Barbilian, așa cum își exprimase odată dorința. La aceste cursuri, Felicia îl urmărise cu interes pe profesor, părând că se străduia să-l identifice în el pe marele poet interbelic, ale cărui poezii le citise, ca și ceilalți colegi ai ei, în mod conspirativ, deși omul era în viață și liber să-și desfășoare activitatea profesorală universitară. Dar, cum acesta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
peste grămadă afară pe trotuar. * La începutul semestrului al doilea, Victor se cufundă din nou în studiu, de teamă parcă să nu înceapă să se gândească prea mult la Felicia. Amintirea despărțirii lor continuă totuși să-l urmărească, dar se strădui să nu se lase copleșit. Încercă chiar să dea uitării ce fusese între el și Felicia, socotind că fata fie că nu-l iubea, fie că avea un alt prieten și nu voia să-i spună, și evită ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
el și Felicia, socotind că fata fie că nu-l iubea, fie că avea un alt prieten și nu voia să-i spună, și evită ca în drum spre facultatea lui să se mai abată pe holurile de la filologie. Se strădui să găsească un antidot pentru ceea ce i se părea a fi un eșec sentimental, fortificându-se în ideea că, oricum, mai erau destule fete pe lume și că, la urma urmelor, era încă foarte tânăr și avea toată viața înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ascultau în tăcere pe câte un coleg de-al lor, care vorbea cu glas scăzut în mod conspirativ despre lucruri ciudate. În ușa sălilor de curs se iscau discuții animate, iar în alte locuri zeflemiștii și mucaliții de serviciu se străduiau zadarnic să-și vândă bancurile lor răsuflate, fiindcă nimeni nu mai avea chef să-i asculte. Ce e cu atmosfera asta de înmormântare, mă? îl întrebă pe Victor într-una din acele zile amicul Dobrescu. Habar n-am! ridică Victor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
încă o dată chipurile necunoscuților. Nu, imaginile decolorate ale celor șapte bărbați nu îi spun nimic. Mai interesante s-ar putea să fie cele scrise pe verso, tot cu creion chimic, din păcate foarte decolorat. Caută cu înfrigurare lupa și se străduiește să descifreze literele spălate de timp, reușind să presupună un nume care pare a fi "Tușino". Este precizată și data la care probabil a fost luată imaginea din care Dora nu reușește să descifreze decât "...noiembrie ...", urmat de o pată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și el să se descurce, să-și crească copiii, iar acum nepoții, ca să nu rămână ca el, un "nimeni" al satului, fără prea multă școală. Numai Dragoș știe că în realitate el nu este un înapoiat și că s-a străduit să înmulțească darurile cu care îl înzestrase natura ca să sufere cât mai puțin din pricina lipsei de grai. O sănătoasă filozofie țărănească crescuse în el, martor fără vorbire la bunele și relele care se întâmplaseră pe aceste meleaguri. De când era de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
amintiri. Ziua a doua Aici, în camera asta, pe pridvorul cuptorului, am adus-o pe lume pe sora ta, pe Minodora. Deși pregătită sufletește pentru a primi această mărturisire, Dora simte că firul respirației e pe cale să se curme. Se străduiește să respire adânc și să nu întreabă nimic, iar Teodora își continuă povestirea de parcă ar fi spus niște cuvinte oarecare. Pentru Dora, epoeea Teodorei pare să se desfășoare pe un fundal violet, așa cum era veșmântul pe care îl purta spiritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
dăm frâu liber simțămintelor la care tinerețea și iubirea noastră aveau dreptul, Simion mi-a împărtășit planul pe care îl făcuse : "După cum bine știi, trebuie să plec și nu mi-e deloc ușor. Odată ajuns la familia mea mă voi strădui să recuperez nu numai forța mea fizică, dar și toate relațiile cu cunoscuți care m-ar putea ajuta să te scoată de aici, pe tine și pe Minodora. Îi voi mărturisi soției mele totul, sunt sigur că ea mă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
o urmau copiii cu Marina Pavlovna și despre nivelul cunoștințelor lor. Minodora mea, care împlinise în primăvară doispre-zece ani, era înfloritoare. După ce trecuse prin tunsoarea "zero", părul auriu, îi devenise bogat, buclat și strălucitor. Hrana oarecum completă pe care mă străduisem să i-o asigur ca și viața în aer liber și mișcarea, îi pârguise pielea, îi colorase obraji, îi dăduse o suplețe gingașă care începea să aibă rotunjimi de femeie. Ochii migdalați, care îmi aminteau fără încetare de Simion, scăpărau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bătătură și casa de vizavi. La un moment de liniște apăsătoare, s-a auzit clempușul porții abia atins de clanța mobilă și în ogradă a pătruns mai întâi o bicicletă după care a apărut și silueta unui bărbat care se străduia s-o mențină în echilibru. În geamul de la casa cea mare s-a ivit un sâmbure de lumină... desigur, candela luată de la icoană. Câinele nu a scos nici măcar un mârâit. Vasăzică sîntem de-ai casei! Și nu de ieri, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
inculpatul. Că și eu, și neamul meu am plătit mult prea scump pe altarul războiului. Atunci cum? Cum se poate? Chiar așa de unul singur. Se poate, domnule președinte! Chiar așa, de unul singur! Prin oțel și sânge! Mă voi strădui să vă demonstrez!.. Că după câte înțeleg, voi avea destul timp la dispoziție! Apoi a acuzat grave dureri de stomac și a cerut să fie însoțit la WC pentru o mare urgență. Aprobăm numaidecât! Fără cătușe, că a fost sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
mă făcea să-mi doresc din nou Polul Nord. Nu auzisem că în Sahara, potopit de soare și nisip, a murit cineva fericit. Dar știi cum e: uneori nimeni nu e singur pe lume. Văd în depărtare un cort uriaș. Mă străduiesc, ore în șir, și ajung la marginea lui. Era chiar mai mare, mult mai mare decât cel al circului Globus; și mai puțin cârpit, deși avea și acesta păcatele lui de vechitură. Lângă cort, salvarea mea: sub niște palmieri, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
seama că noi doi semănam cu băieții aceia veseli, Stan și Bran, și că am putea juca, substituindu-i, într-un film de genul Stan și Bran în vizită la stilați... Ne-ați putea spune numele lui? Noi ne-am străduit, dar n-am dat peste el... Vorbise profundul. Hopa! Era la mișto... Băieții făcuseră săpături. Știau că unchiul nu există. Știau, dar nu erau prea siguri... Tata, semn către lacătul de la gură; interdicție de la marele unchi. Eu, cu aceeași autoritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
masculin dar dulce, o sabie. Și acea sabie străluci tăios, și o stinsei. Atunci veni în spatele meu el și îi pusei sabia la gât. Poate tăiai, subțire și delicat, și se vărsă sânge. Confuză, mă dusei în baie și mă străduii să îmi revin. Un singur lucru era cert și nu vroia să plece: acel parfum. Scăpai și de el, chiar dacă cu greu. Și câteva zile rămasei în ceață. Începui să iau lecții de scrimă o îndeletnicire nobilă. Nu dădeam atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]