3,148 matches
-
micșoră și dispăru, și eram iarăși singur în noaptea fără limite. După un timp cu neputință de estimat (dar pe care l-aș numi eternitate), la marginea vederii mele se ridică un alt Dumnezeu enorm, aidoma cu primul. L-am străpuns și pe-acesta și am țâșnit înainte în vid. Apoi, după o altă veșnicie, apăru altul. Șirul de Dumnezei, privind în urmă, se mărea tot mai mult. Erau sute, apoi mii, prăbușiți cu fața în jos când spre dreapta, când
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
folosea ca pe un bufon, că îl privea cu un ochi mereu ironic. Ruleta a fost marea lui șansă, și e uimitor cum acest om rudimentar în gândire a avut totuși viclenia să profite de singurul punct unde putea să străpungă, ca un scorpion, platoșa sorții și să transforme batjocura veșnică într-un etern triumf, în ce fel? Mi se pare acum simplu, primitiv și în același timp genial de simplu: Ruletistul miza împotriva lui. Când își ducea pistolul la tâmplă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aproape fereastra circulară, ca un soare purpuriu, din vârful cupolei. Am crescut, chircit, până am simțit cu coatele, cu șoldurile, cu creștetul, pereții moi și elastici ai bolții. Și brusc, într-o încordare și-un țipăt ca de sfâșiere, am străpuns cu capul fereastra bolții și m-am trezit deodată afară; înaintam pe o crustă de gheață în care se reflectau stelele, pe suprafața unei oglinzi infinite, pe muchea de sticlă a lumii. Gerul vâjâia pe lângă mine și se învîrtea apoi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
avea vreme destulă de somn. Suindu-se pe taburet, începu să desprindă de pe pereți, una câte una, minunatele icoane pe sticlă, cu lumile lor roșii ca sângele și aurii și albastre-azur. Sfântul Gheorghe, pe calul său înaripat, cu față de om, străpungea cu sulița ridicola reptilă verde, redutabilă doar prin faptul că scotea din bot două-trei limbi firave de foc. Un Isus scheletic își arăta rana din coastă, de unde urca spre înalt o tulpină răsucită de viță-de-vie, plină de ciorchini vineți și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și umblă". Arhanghelul Gavril, împlătoșat, cu lancea sprijinită de umăr, purta și el un astfel de pergament. Fiecare icoană, desprinsă din perete, lăsa în urmă un dreptunghi palid, pe care se umflau pânze subțiri de păianjen.Lemnul ramelor, putred, era străpuns de mii de găuri de cari. Coborî mai întîi primul rând de icoane, apoi și pe cel de-al doilea, în total cel puțin cincisprezece, șaisprezece. Coborî aproape prăbușindu-se de pe scăunel. Aerul devenea cu neputință de respirat. Râdea în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
alții ieșeau la fotbal, pe altă stradă, abia pe seară, așa că eram iar singure pe câmp. Săpam neîndemînatic, cu limbile scoase, și abia după ce făcuserăm o groapă îngustă, adâncă doar de vreo șaizeci de centimetri, am dat de o scândură străpunsă de rădăcini. O pupă roșie, umflată, era lipită de ea. Garoafa o tăie cu ascuțișul orbitor al sapei și din ea curse un lapte grețos. Am mai lărgit groapa până am putut să scoatem scândură și-am dat de un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la câteva sute de metri în fața lor. Nu i se zărea celalt mal, căci ploaia continua să cadă măruntă, țesând parcă o perdea de negură, pe care lumina incertă, palidă, în care se ghiceau deja zorile, nu izbutea s-o străpungă. Din spatele lor, apăreau necontenit grupuri risipite, șovăiau câteva clipe, apoi coborau spre mal, unde se alcătuiseră deja convoaie, așteptând parcă semnalul de plecare. - Dar unde e podul? întrebă din nou Darie. Nu se vede nimic... Locotenentul ridică din umeri. - Uită
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aroganța forței sale spirituale agent al transcendenței răsturnate, mistic al demonicului ce-i insuflă tentația îndumnezeirii negative. Aproape de cerul zeilor învăluiți în taină, sacerdotul luminos al compasiunii își urmează poteca astrală neatins de tentacolele mândriei atemporale. Pasul său spre transcendent străpunge selenar apăsarea nopții imanentului descoperind umanității sacralitatea izbăvitoare a spiritului. Întâlnirea cu răutatea celulalt implică o ciocnire opozitivă în care negativitatea opresivă își poate aroga o formă deschisă a demersului său incisiv sau una înșelătoare, vicleană. Acest chip viclean al
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sentimentul consumului accelerat al acesteia se relevă a fi mai aproape de real. Senzația că fericirea trece prea repede nu este, așadar, doar rezultanta dorinței de a o stopa atemporal ci și ecoul relativității ca trăsătură a lumii profane, ecou care străpunge sufletul extaziat întru bucurie spre a-l atenționa neîncetat că veșnicia edenică nu se oferă din extensiile imanentului și că doar oglindiri paradisiace punctează efemer temporalul deșertăciunilor umane. Așa cum fericirea întâmpină insular tranzitarea de către ființa omenească a nebuloasei profanului, tot
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de tragedia înfricoșătoare și adesea imposibilă descrierii prin cuvânt a celor lipsiți de vedere, a celor atinși de bezna sinistră și exilantă a orbirii. Se poate spune, în termenii limbajului comun, că într-adevăr orbirea nu doare, nu arde sfredelitor străpungând corporalitatea spre a lovi spiritul. De asemenea, ea nu poate fi definită nici drept o suferință pur sufletească raportul și conexiunea ei cu sfera trupului fiind evidentă. În acest sens, se poate spune că orbirea reprezintă o suferință intermediară între
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ontică a fiecărei viețuitoare. Însă, de asemenea, nimeni dintre cei cu rațiunea clară, fie ei profunzi sau ancorați în superficialitate, nu cunosc când, unde și cum se vor întâlni terminal cu propria moarte. Se spune că misterul morții poate fi străpuns prin revelație spiritul unui mistic între-zărind și decriptând adâncurile acestui mister. Dar și în situația acestui caz excepțional, misticul nu descoperă ci i se descoperă, nu cunoaște propriu-zis adevărurile ultime ci îi sunt dăruite simboluri și străfulgerări ale acestora, o
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Daca în cazul morții proprii viața noastră apare ca o mișcare ireversibilă spre acest reper tainic, ca o tendință către o astfel de întrerupere-mister, atunci când survine moartea celui drag termenii situației evocate aici par a se răsturna. Sentimentul ce ne străpunge în asemenea situații extreme este că moartea se mișcă spre noi, tinde să-și proiecteze vârtejul de pe trupul fără spirit al celui ce ne-a fost drag către prezența noastră îndoliată. Ce rol ocupă aici acest zbor crepuscular al morții
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
putința mersului sau de funcționalitatea primordială a mâinii, cel damnat surzeniei și neputinței de a rosti sau uneia dintre aceste tragedii, alături de orice alt suferind din insuficiențe și incapacități ce privează trupul de normalitate, dețin conștiințe a căror luciditate poate străpunge hipnoticul devenirii cotidiene, poate susține proiecția spre esența ontică a spectrului cu care lumea ne întâmpină amăgitor. Aceste conștiințe datorită metamorfozelor impuse în interioritate prin suferințele pe care le îndură, transformări ce se rezumă la procesualitatea unei maturizări spirituale accelerate
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sine. Acest complex de metamorfoze interioare determină tranzitarea de la o stare naivă și credulă către una a lucidității și profunzimii, către un nou mod de percepție și sondare asupra lumescului învăluitor. Aici masca ornamentală a falsei însoțiri întru durere este străpunsă iar spiritul privește către natura autentică din spiritul celuilalt. Această natură se dovedește, cel mai adesea negativă, lipsită de veracitatea unei iubiri care iese în întâmpinare, îmbrățișează consolator și sacrifică. Ochiul din ce în ce mai pătrunzător observă cu intesitatea unei clarități ascendente spiritualitatea
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și a răului, a pozitivității și negativității drept unul dintre fundamentele transcendente pe care se glisează imanentul fiind postulat în termenii unei bipolarități metafizice. Ancorarea în oricare dintre aceste paradigme ale suferințelor umane determină pentru conștiință dobândirea unei profunzimi ce străpunge construcția iluzorie, hipnotică și epuizantă a dinamicii firescului cotidian. Aici acest firesc se relevă drept un ne-firesc primejdios ce ocultează realitățile primordiale direcționând și focalizând atenția spiritului uman spre artificii de suprafață, spre ornamentări ce seduc întru banalitatea și
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
e doar plutire fără efort. Privit de aproape, zborul lor devine zbatere disperată. De-aproape privind, vezi încrâncenarea aripilor, zvâcnirea lor încordată ca să despice materia străvezie și faci câțiva pași într-o parte, cu spaima că ar putea să te străpungă, venind. Și dacă faci câțiva pași alături, ai să vezi fața lucrurilor cum se schimbă... Ce neașteptat de repede înțelegi și cum privești în jur tot mai atent, o atenție tot mai lacomă cu cât înaintezi în vârstă. încă mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dintre cei care Își mai amintesc acum de Zidul Berlinului se Întreabă dacă nu cumva infamul simbol al unei epoci a căzut singur, de bunăvoie. N-a căzut singur, pe 9 noiembrie 1989 o mulțime entuziastă și Îndîrjită l-a străpuns de la est la vest și În scurtă vreme toată lumea a Început să șterpelească bucăți din el și nu s-a lăsat pînă nu l-a transformat În uitare - sau În produse ale unui comerț exotic pe e-bay. Pe 20 mai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care trăiește sub semnul Anomaliei. Da, clar, ce chestie! Bun, și abia după, mult mai tîrziu, cîndva, puteți să Începeți să vorbiți și despre turism. Ați vizitat Muzeul Național, din care s-au reținut frizurile și șirurile de cercei care străpungeau urechile și nasurile grupului de germani cu care ați intrat pe poartă - nu atît pentru estetica lor, cît pentru etica lor rebelă. Ați vizitat de asemenea castelul, În care ai făcut niște poze cu un aparat jalnic Smena, prinși Între
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
praf În urma unei prăbușiri de proporții; pentru o foarte scurtă clipă, vîrful unui brad din copilărie (probabil de la 4 ani, stau cu vecina și prietena mea de aceeași vîrstă Monica pe un fotoliu, ținînd-o de gît, așteptîndu-l pe Moș Gerilă) străpunge pînza scenei unde trăiesc dilema unui vis adolescentin tîmpit (ocazie cu care Înțeleg: ce dracu’ de treabă are Babilonul cu restul versurilor?). Pentru o clipă am senzația că sînt undeva la mare pe o plajă și simt o zdrelitură În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
semn de viață, doar un miros suspect. În salon e rece și umed și un iz acru, de trupuri bolnave care Încearcă cu disperare să-și genereze propria căldură. Caloriferele sînt un decor fără utilitate, emană un frig metalic care străpunge cu ușurință păturile roase (seamănă foarte mult cu cele din dormitoarele militare - și caloriferele, și păturile). Așa că frigul circulă de capul lui dinspre ferestrele pe care pînă la primăvară e puțin probabil că cineva În toate mințile se va Încumeta
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sînt contradictorii. Inamicul sînt fie trupe de Securitate care refuză să accepte căderea lui Ceaușescu, fie comandouri de teroriști străini - mercenari cumpărați de dictator. Au arme și muniții speciale, se mai spune, puști cu lunetă și gloanțe vidia care pot străpunge cu ușurință căștile soldaților. De asemenea, aparatură electronică sofisticată cu care creează diversiuni. Se vorbește și despre incidente sîngeroase, o trupă de militari a fost masacrată undeva lîngă Otopeni. Se ducea să apere aeroportul. Să-l apere de cine? Nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
probabil datorită traiului printre oameni, s-a ameliorat. Poate pînă terminăm armata vorbește ca un om și nu-l mai primesc neamurile acasă, că nu Înțeleg ce spune. Este coincidență! Tun, foc! Acestea au fost ultimele cuvinte care mi-au străpuns articulat, cu sens, timpanul. Au urmat cele trei bubuituri apocaliptice, iar acum ceea ce aud, fie sunete emise de natură, fie de om, prin acte mecanice sau cu ajutorul corzilor vocale, sînt un fel de triluri sintetice, muzica unei orgi cu tuburile
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
la vreo cîteva sute de metri de linia tunurilor. Pentru că deplasarea se produce orizontal și sincronizarea mea, odată realizată, rămîne așa, pot să urmăresc cum proiectilele sînt scuipate prin țeava enormă (și să-mi acopăr urechile cu mîinile). Ultimul, după ce străpunge silueta de carton, ricoșează din valuri. CÎteva secunde rămînem cu ciocurile căscate la jerbele Înspumate pe care le face din ce În ce mai departe, pe urmă dispare undeva unde norii grei de aprilie Își Întîlnesc neliniștea cu acest deșert lichid. Apoi sună fluierele
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nou. Lumea, oamenii arată altfel. Cu totul și cu totul altfel. Se vede, e clar, e limpede ca lumina zile. Oamenii arată altfel. Totul arată altfel. Mai ales Într-o dimineață Însorită de mai a anului lui Dumnezeu 1990. Trenul străpunge viroagele Învinețite de tufe de liliac sălbatic și cîmpurile Îngălbenite de rapiță Înflorită și luncile pline de sălcii verzi... trenul ăsta care mă duce acasă arată altfel și merge altfel - ar merge și mai altfel dacă nu ar opri În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
uitase prin cameră, deschisese sertarele: nimic. Micul cârd de omuleți și animale din fildeș dispăruse. Probabil că Stella, prevăzându-i furia, venise pe furiș și le luase. Le prețuia mult, ca semne de afecțiune din partea tatălui ei. George se simțise străpuns de un junghi de gelozie și frustrare. Se îndreptase spre masa de toaletă și măturase cu mâna, răsturnând pe podea, câteva cutiuțe de argint, farduri, o oglinjoară de mână, care zăceau neatinse din seara când, cu o sută de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]