KorAP: Find »[drukola/base=sufragerie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...128 >

3,177 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

ei pereții erau căptușiți cu rafturi încărcate de cărți, ediții vechi, prețioase, legate frumos. În franceză: Stendhal, Balzac, Zola, Proust, Hugo și multe alte nume, care mie-mi erau străine. M-a luat de mână și m-a condus în sufragerie. Pe urmă, mi-a adus sirop rece pe o tavă argintată. „De la țară, băiatul meu, de la țară. Azi de dimineață l-am primit de la o fostă elevă, mă vizitează de fiecare dată când vine în oraș. Iar eu i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
trebui să se descurce cum o putea, fără tata. Când s-a întors, mai târziu, tata a scos din pachet brânză, roșii, pâine și salam de acasă. Îmi venea să cred că e sâmbătă și că suntem la noi în sufragerie. Mama avusese grijă să nu flămânzim. Eu am luat repede un sandviș din cele făcute de tata, fiindcă el pune mai mult unt pe pâine. Se pricepe să calce și rufe. Tata găsise într-adevăr un tren care știa să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
țări, când veneau în vizită la rude. La Veneția nu existau străzi și trotuare adevărate. La noi acasă, țigăncile ședeau pe marginea străzii și dădeau copilașilor să sugă. Praful li se lipea de tălpi, fiindcă țiganii umblă desculți. „Strada e sufrageria lor. De aceea fac atâta gălăgie, pentru că de fapt sunt la ei acasă”, mi-a explicat într-o zi tata. Când nu umblau de colo până colo, se așezau undeva și țineau mâna întinsă. Eu nu le-am pus niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
din orice culoare. Doar adulții văd în alb și în negru. Noi, copiii, niciodată. În camera micuță mirosea ca acasă. Mirosea ca într-o seară de vineri un film la televizor, unul străin, eu, tata și menajera, toți trei în sufragerie. Vinerea, mama avea totdeauna repetiție cu orchestra. Camera asta era, prin urmare, italienească. Scaunul de aici, dulapul de colo, zgomotele din stradă erau italienești, așa ca în filmele de vineri seara. Așa trăise bărbatul căruia îi furaseră bicicleta. Poate că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
din reclamă. La noi acasă, fiecare își face reclamă singur, asta se cheamă a-ți întreține relațiile. Cine își întreține astăzi relațiile, mâine va avea de întreținut și altele, cum ar fi o mașină nouă sau o masă nouă în sufragerie. Fără întreținerea relațiilor, n-ai parte decât de liste lungi și de așteptări și mai lungi. Pantoful drept mă strângea, piciorul îmi transpira înăuntru. În stânga mea, la o sută de metri distanță, după primul colț, Via Cavour cobora către Forum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
intră după ele în apă. Toate astea le văzusem odată, într-un film. Cu câteva zile înainte, tata și mama discutaseră despre el, la fel și părinții multora din prietenii mei. Cu toții ne miraserăm, pentru că în seara aceea intrarea în sufragerie avea să fie oprită pentru noi. Din tonul adulților trăsesem concluzia că era vorba de un lucru deosebit. Curiozitatea ne îmboldea cu atât mai tare și ne-am sfătuit cum am putea ocoli interdicția. Majoritatea s-au lăsat păgubași, fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
și părea chiar să creadă ce spune. Apoi a adăugat că, acum câțiva ani, el văzuse filmul transmis de iugoslavi și fusese profund dezamăgit. A evitat să-mi explice de ce, el și mama se pregăteau să se așeze comod în sufragerie. A început fix la zece și jumătate. Câteva minute mai târziu, m-am ghemuit și eu în spatele ușii, dar după o vreme am adormit. În film, Marcello tocmai intrase să facă baie în fântâna Trevi. Capul mi s-a lovit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
fi avut un nume distins și i-aș fi strigat Annei „aspetta”. Așa, nu i-am spus nimic și ne-am dus fiecare în drumul lui. Signor Giovanni nu era îngrijorat, deși eu lipsisem atât de mult. Conducea bicicleta în sufragerie, stătea cocoțat în șa numai în maiou și pedala pe loc. Partea din față a bicicletei se mișca în sus și în jos, asta face bine la inimile mici. Signor Giovanni avea o problemă cu inima, așa cum unchiul meu avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
La sfârșitul zilei, după muncă, în Italia era altfel decât în filmele americane. Te duceai întâi să-l saluți pe Sandro și abia pe urmă spuneai „ciao, amore”. Însă Pietro se ducea la bar totdeauna după ce strigătele de la el din sufragerie se domoleau. Și atunci nu bea cappuccino. Când a intrat în cameră tata, signor Giovanni a coborât de pe bicicletă, a luat un prosop și și-a șters broboanele de sudoare de pe frunte. Signora Maria și-a zvântat mâinile cu șorțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Pietro a aruncat întrebarea cu care obișnuia să mă necăjească: „Ei, voinicule, pe când nunta?” Pentru prima dată, am simțit că-l iubesc. Tata slăbise. Mânca prin oraș ce-i cădea în mână și ce plătea Pietro. Seara ne adunam în sufrageria familiei Flumian, dar el nu voia să le fie povară și își punea în farfurie cât mai puțin. Signora Maria băgase de seamă, însă nu reușea să-l convingă că pe ei povara asta nu-i supăra. Tata înțelegea numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
maldăre de hârtii, țineam mâinile împreunate în poală, mașina de scris țăcănea mărunt clic-clic. La despărțire, funcționarii mă băteau ușurel pe obraz. Era ca la comandantul Miliției: o mângâiere în fugă. Precis că pentru tata eu nu însemnam o povară. Sufrageria era o încăpere rotundă, fără ferestre spre stradă. Ferestre aveau numai dormitoarele. De aceea, lumina ardea încontinuu. Ședeam împrejurul mesei care era bună la toate, și pentru un taifas după-amiaza, și pentru prânzul familiei. Sacul adus de tata fusese împins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
tata ar fi învârtit butonul, făcând să dispară culorile. Televizorul mergea și tocmai arătau luna. Nimeni nu privea într-acolo. Atunci s-a auzit liftul în casa scărilor și zgomotul ușilor împinse în lături. Puțin mai târziu, a intrat în sufragerie Francesco. Mi se părea că, în ziua aceea, adulții jucau teatru. Mereu se întâmpla câte ceva în momentul hotărâtor. La fel ca în piesele de teatru transmise la noi acasă, în serile de marți. Dacă vedeai cum doi se sărută, puteai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
îi trăgea soțului niște șuturi în fund. Filmul rula duminică dimineața la cinema, noi copiii râdeam până ne durea burta. Durerea de burtă apare adesea în cele mai frumoase momente, niciodată când te amenință o dictare. Francesco a intrat în sufragerie și toți au răsuflat ușurați. Paolo s-a ridicat de pe scaun și a dat televizorul mai tare. Francesco era înalt și frumos, un pic semăna cu tata. Când Francesco mă lua în brațe, mi se părea că m-am urcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
te face să nu te simți în largul tău în preajma celuilalt. Poate că mama și tata aveau conștiința încărcată. Signor Giovanni avea pieptul scobit și umeri înguști. Mergea puțin adus de spate. Cauza nu era pedalatul pe bicicleta lui din sufragerie, cauza era timpul. Sub puloverul nou părea că se ascunde un snop de paie, nu carne. Signora Maria i-a luat capul și l-a apropiat de buzele ei. L-a sărutat pe tâmple, zicând: „Giovanni, ai grijă, să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Precis că, într-un asemenea caz, săruturile sunt diferite. Anna mi-a luat capul în mâini. „Lasă-l moale.” Mi-a dat un sărut cu gura închisă. N-am mai văzut-o niciodată pe Anna. Acasă, signor Giovanni stătea în sufragerie, pe bicicletă, și pedala. A aruncat o privire spre mine și a spus: „Ciao.” Signora Maria și-a șters repede mâinile cu șorțul ei de bucătărie, după care a vrut să afle cum a decurs totul. Ochii îi scânteiau. Niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
pe lună. L-ar fi apărat împotriva tuturor escrocilor din lume. Scrisoarea ar fi apărat-o la fel, chiar împotriva mea. Deci am preferat să merg și să-l aduc pe tata, apoi ne-am așezat cu toții în jurul mesei din sufragerie. De obicei, asta se întâmpla doar atunci când se servea supa de legume cu parmezan și orez. Tata, eu, signora Maria, signor Giovanni și Pietro. Scrisoarea a trecut dintr-o mână în alta, hârtia fusese împăturită cu cea mai mare precizie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
o lingură argintie, luată special de acasă. Nu înțelegeam de ce lingura de pantofi fusese mai importantă decât Cișmigiu et Co de Grigore Băjenaru, cartea pe care îmi ceruse s-o scot din geamantan. Cartea mea preferată. Rămăsese pe masa din sufragerie, împreună cu două perechi de chiloți care mă strângeau, cu puloverul meu bleumarin și cămașa cu mâneci scurte, de culoare cafea cu lapte, a tatei. Cu lingura în mâna, tata a biruit pe rând fiecare pantof. S-a așezat pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
s-a pornit soneria, de ziceai că luase foc casa. În spatele meu, cineva s-a ridicat de unde ședea și am recunoscut foșnetul unui capot în mișcare. Doamna Sanowsky a deschis broasca a cincea, cineva a intrat, pașii au trecut în sufragerie, spre masă, a fost tras un scaun și ceva greu s-a lăsat pe el. „Teodorescule, ți-am găsit o slujbă.” Vocea suna metalic. Domnul Sanowsky fusese plecat de acasă. Tata a devenit recuperator. Recuperator. Când rostise cuvântul, domnul Sanowsky

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
mă gândeam: „Ciudată treabă, când unchiul e beat, se duce întotdeauna de-a dreptul acasă. Ce problemă are Toni, de nu face la fel?” Am sunat la ușă. Când am trecut pragul, încărcat cu cumpărăturile, tata și Ion stăteau în sufragerie. Doamna Sanowsky s-a apropiat de mine și mi-a luat sacoșele. N-a întrebat nimic de Toni, iar eu m-am simțit ușurat, pentru că nu trebuia să spun o minciună. Tata avea o gaură în mânecă. Ședea pe canapea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
și m-aș fi lipsit bucuros de celelalte examene medicale, dar se părea că dinamica musculară, activitatea inimii și structura oaselor erau importante atunci când oamenii în alb aveau de luat hotărâri. Câteva zile mai târziu, tata m-a chemat în sufragerie. Ceilalți se adunaseră deja acolo. Puțin mai devreme, se auzise sunând telefonul. „Vor să te opereze”, a spus Ion, vorbind cu glasul atât de scăzut, încât aproape că nu l-am înțeles. „Așteaptă, Ioane”, l-a întrerupt tata, „îi explic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
tata. „Buzunarele nu se rup, Teodorescule, că nu degeaba stăm noi adunați aici și ne rugăm”, răspundea Toni și toți izbucneau în râs. Doamna Sanowsky avea tigăile pregătite pe aragaz. Tata punea cu băgare de seamă proviziile pe masa din sufragerie și se ducea să-și schimbe hainele. Ion lua toate cutiile de bere în camera lui, Toni își tăia o bucată de salam și o mesteca în fața televizorului, iar doamna Sanowsky făcea mai multe drumuri, cărând totul în bucătărie. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
să ne oprim, căci un asemenea bagaj din America e greu. Acasă, mama a repetat de două ori: „Incredibil”. Tata s-a prefăcut că nu aude. Însă eu știam ce urmează. Din așa ceva se iscau privirile mânioase de la masa din sufragerie. Ce a spus ea pe urmă, când și-a dat drumul, era plin de „incredibil”, „nătărău”, „idiot”, „așa o tâmpenie”, „cum ai putut să faci asta?”, „numai oamenii de nimic se întorc din America”. Într-un târziu, tata s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
oamenii de nimic se întorc din America”. Într-un târziu, tata s-a săturat și ce a spus el a fost deopotrivă de împănat cu repetiții. După ce s-au plictisit de atâtea repetiții, s-a făcut liniște și stăteau în sufragerie, el într-o parte, ea în alta. După un timp, tata a împins cu piciorul spre mama o geantă de voiaj. Înăuntru se aflau lucruri care, de regulă, domolesc mânia femeilor. „Cu astea o să ai un atu acasă, Teodorescule”, spusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
din America și să exersăm pronunțarea vocalelor - aaah, ooooh, uuuuh - când tata a deschis furtunos ușa, căci mă cunoștea prea bine. Am primit o palmă răsunătoare. Pe urmă tata a pus revistele la locul lor și s-a întors în sufragerie. Ușa rămăsese deschisă, am auzit-o pe mama întrebând: „Ce s-a întâmplat?” „Nimic. Un efect secundar din America.” Ședeam toți trei pe marginea patului, cu obrajii în flăcări. „Cum sunt femeile în America?” a întrebat Sorin cu jumătate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
altul, fără să mai vorbim. „Așadar, prea multe noutăți nu ne-ai adus. Ești un eșec total. Hai să mergem înapoi” și-a dat cu părerea Sorin. Mie mi s-au aprins obrajii. Mi-am târât ghipsul în urma lor. În sufragerie, ciocolata trecea din mână în mână. Unchiul strângea cu amândouă mâinile cutia de bere. Cu una singură n-ar fi putut s-o țină. Una îi era aproape paralizată, cealaltă tremura. „Vino încoace, fiule, vino încoace!” i-a strigat el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]