1,677 matches
-
3 noiembrie 2002 Am visat (mă persecută visul ăsta) că plouă cu gheață peste mine. Numai că boabele de grindină se preschimbă-n ochi. Globi fără vedere, reci, seci. Ochi cu pupile rotunde, oarbe, rostogolindu-se ca după un masacru suprarealist. Tano mă atinge pe obraz cu limba lui aspră și fierbinte, să mă trezească. Iarăși am lăsat deschisă ușa de la antret, iarășișiiarăși a putut ajunge în dormitor, lîngă pat, să-mi lingă lacrimile de pe obraz. Nu plînge, Iordanco, de ce plîngi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
clientelă homosexuală, care îndrăznește să se declare astfel de când faimosul André Gide, care provenea totuși dintr-o familie protestantă, își recunoscuse în Corydon, în 1922, iar apoi în Dacă sămânța nu moare, în 1924, preferința pentru bărbați. În aceste vremuri suprarealiste, dragostea trebuie să fie "nebună" sau deloc. Tineretul masculin, constată nu fără amărăciune Maurice Sachs, se scaldă într-o atmosferă de destrăbălare și demistificare. "I s-a spus: nu există decât poezie și revoltă, Rimbaud, îngerii și demonii. A fost
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
hiatus temporal, observând cum aceiași demagogi încearcă să seducă o țară naivă, căreia istoria i-a refuzat totul. Construit din fragmente alăturate mai degrabă în acord cu ordinea interiorității decât cu cea temporală, romanul lui Paul Bailey este declanșat, aproape suprarealist, de câteva cuvinte vechi românești, persistând în memoria lui Andrei precum un limbaj primitiv, esențial - sânge, zăpadă, berze pe hornuri. In acest vocabular minimal se concentrează o amintire tragică. Victimă a unui antisemitism cultivat în România de legionari, mama sa
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Șocul morții lui Libby amplifică ritmul dezintegrării existenței lui Bunny și devine motivul unei călătorii eliberatoare, departe de casa impregnată de absența soției. Însoțit de fiul său, Bunny Junior, pornește într-o aventură cu vag rol inițiatic, marcată de întâmplări suprarealiste și dinamizată de forța sexuală a animalului vulgar-totemic invocat de numele său. La volanul unui Fiat Punto vechi și înecat, Bunny Munro călătorește deopotrivă spre capătul nopții și spre finalul vieții sale. Ceea ce conferă însă originalitate acestui episod cuprinzând aproape
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Tropicul Cancerului și încheiată în 1939, odată cu apariția romanului emblematic Tropicul Capricornului. Cele zece episoade ale cărții, reunite sub semnul memoriei copilăriei și tinereții, își depășesc cu mult rolul de punți temporale către momentele semnificative ale biografiei scriitorului. Contemplativ și uneori suprarealist, Miller își exercită aici deplin simțul ascuțit al dramei perpetue în care își proiectează existența. Deși mizează pe nuanțele ferme ale narațiunii subiective, scriitorul elaborează deopotrivă un jurnal, o inițiere curajoasă în propriile tenebre și o hartă onirică a New York
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
apocaliptică a numelui - "Satana va ieși din temnița lui, ca să înșele neamurile, pe Gog și pe Magog". Autorul își asumă, după un scurt capitol explicativ, rolul intermediarului în relația cu textele ce alcătuiesc romanul. Însemnările refac o geografia unei neliniști suprarealiste - amoralul Gog își pune averea în slujba împlinirii celor mai nebunești dorințe, devorat de singurătate și dispreț față de semenii săi. Cu o înfățișare deplorabilă, spân și bizar, Gog călătorește din Cuba în America, apoi prin orașe din Europa, căutând să
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Securitatea, prin agenți loiali ce i-au confirmat reputația monstruoasă, supraveghea și pedepsea, acționând ca principal agent patogen al fricii mortale ce a paralizat conștiința colectivă. Urmăririle, interogatoriile și, de fapt, toate coliziunile cu sistemul represiv, aveau un aer aproape suprarealist, de unde și deplin justificatul apel la poezia lui Gellu Naum ce deschide romanul: Aveam câte un prieten în fiecare bucățică de nor/de fapt așa sunt prietenii când e atâta spaimă pe lume/mama spunea și ea că e normal
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
al cuvintelor". Ceea ce face însă din această carte o apariție neobișnuită, în care literatura pentru copii și spiritul avangardist se potențează reciproc și se completează cu fast, este excelenta contribuție a lui Etienne Delessert. Ilustrațiile rezonează cu textele în armonii suprarealiste, într-o suprapunere fabuloasă a esteticii pop-art cu expresivitatea joculară a imaginilor comice din imaginarul infantil. Artistul oferă și o perspectivă ironică, o meta-reprezentare a temelor din teatrul lui Ionesco în imagini vibrante, conturate în culori psihedelice - multe dintre ilustrații
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
fără o miză educativă declarată, li se adresează, de fapt, copiilor, însă probabil ei știu la fel de bine că succesul la acest public ce nu cunoaște compromisul e asigurat de jocul liber al fanteziei textuale și de frumusețea exotică, barocă și suprarealistă a imaginilor. Viața și vremurile pinguinului Apolodor Gellu Naum a scris Cartea cu Apolodor la sfârșitul anilor `50, într-o perioadă în care s-a ocupat mai mult de traduceri, după niște încercări (cu rezultat nefericit) de a concepe, în
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Gellu Naum a scris Cartea cu Apolodor la sfârșitul anilor `50, într-o perioadă în care s-a ocupat mai mult de traduceri, după niște încercări (cu rezultat nefericit) de a concepe, în idiomul realist-socialist, cărți pentru tineretul comunist. Grupul suprarealist de la București, fondat în 1941, după întoarcerea lui Gellu Naum de pe front, îi reunește pentru puțin timp pe Gherasim Luca, Paul Păun, Dolfi Trost și Virgil Teodorescu, deoarece, după 1947, doar Naum și Teodorescu rămân în țară, ceilalți alegând exilul
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
ceilalți alegând exilul. Virgil Teodorescu se va adapta noului mediu, va deveni unul dintre poeții regimului, membru al Academiei, pe când Gellu Naum va continua să scrie și să trăiască în propria sa realitate vizionară. "Eu nu fac suprarealism. Eu sînt suprarealist". îi mărturisea poetul Simonei Popescu, într-una dintre cele mai frumoase și mai vii cărți despre Gellu Naum, Salvarea speciei. În acord cu acest crez poetic, Naum a rămas până la capăt alchimist al limbajului și medium, locuind un prezent revărsat
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
1964 de o continuare mai puțin reușită, A doua carte cu Apolodor, ilustrată de Naum însuși. Edițiile ulterioare ale primei Cărți au fost ilustrate de Dan Stanciu și N. Nobilescu, în variante diferite de cea minimalist-austeră a artistului cu înclinații suprarealiste (dar și proletcultiste) Perahim. Succesul Cărților cu Apolodor (publicate împreună în 1979) a fost probat și prin reeditările recente de la Humanitas Educațional, însă atenția critică acordată acestui capitol din opera lui Naum a rămas destul de redusă. Trebuie menționată totuși Scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
avangardelor pentru copilărie, și, implicit, pentru primitivismul reprezentărilor din universul infantil, a oferit șansa unei întâlniri la care au răspuns puțini artiști. Când ea s-a consumat în interiorul literaturii, rezultatul a fost cu atât mai spectaculos. În literatura română, legătura suprarealistă dintre rinoceri și pinguini poate deveni o nouă și interesantă temă - de cercetare, creație sau visare. "Dilemateca", anul VII, nr. 79, decembrie 2012 Fotografiile post-mortem Într-o fotografie veche de-acum un secol și jumătate, domnișoara Jeanette Glockmeyer are aerul
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
în 2004, la vârsta de 94 de ani, într-un interviu pentru "The Guardian". Tocmai îi apăruse primul roman, Chasm:A Weekend (Abisul: un weekend), la care a început să scrie în 1943. Au fost anii în care, pentru artista suprarealistă americană, scrisul și pictura au devenit codul autentic al unei vieți libere, despre care vorbește, în ultimii săi ani, cu un orgoliu nedisimulat. Dorothea Tanning a trăit 102 ani, dintre care 36 alături de Max Ernst. Niciodată el nu a vorbit
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
lumi plastice mereu măcinată de impulsul invaziei și al contaminării. Aliniate în poveste, spaima, dorința, violența și moartea închid patrulaterul unei istorii fantastice, în care imaginația vizuală sedimentează un construct verbal viu și neverosimil, amestec de basm vicios și fantezie suprarealistă. Când a început să-l scrie, Dorothea Tanning vizita adesea, împreună cu Max Ernst, micul oraș Sedona, din deșertul Arizona; în 1946, s-au mutat acolo pentru câțiva ani. Impresionată de "peisajul diabolic" al locului, la care va reveni mereu, atât
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
proprii genului, de exemplu abordând sexualitatea. Noua abordare este vizibilă, de pildă, în unele texte de Ballard, care vor fi ulterior reluate în Atrocity Exhibition ⁄ Expoziția atrocităților (1970). New Worlds propune deci o literatură SF originală: texte experimentale inspirate, jocuri suprarealiste și studii asemănătoare cu cele din Noul Roman francez. Spațiul exterior, cu planetele sale gigantice, cu navele spațiale de milioane de kilometri, pe scurt, întreaga panoplie pe care cinematografia o va recicla în Războiul stelelor este abandonată în favoarea spațiului interior
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
în libertate”, RL, 1990, 18; Nicolae Manolescu, Fișă pentru o biografie poetică, RL, 1990, 24, 25; Alexandru Ruja, Poezia lui Ștefan Baciu, JL, 1990, 27; Scarlat, Ist. poeziei, IV, 76-80; Negoițescu, Ist. lit., I, 339-340; I. Cremer, Ștefan Baciu poet suprarealist, L, 1991, 10; Const. Ciopraga, Memoriile „...septuagenarului tânăr”, CRC, 1991, 32; Aurel Rău, Ștefan Baciu, fără distanțe, ST, 1992, 11-12; Ștefan Baciu. Biobibliografie, APF, 1992, 2; Radu Aldulescu, O lume pierdută, RL, 1992, 7; Românii, 19-21; Arșavir Acterian, Ștefan Baciu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
de citate, rezumate, comentarii, amintiri și dialoguri, unde, fără a emite pretenții de istoric literar, P. mizează pe o cunoștere empatică a poetului. Totuși, pe lângă pasajele memorialistice sau pur ficționale, sunt de notat tentativa autoarei de a disloca vechile poncife suprarealiste (dicteul automat, hazardul obiectiv, umorul negru etc.) prin reabilitarea unor noi teme (plictisul, solitudinea, senzorialul, corporalitatea, copilăria), precum și prin aflarea unor punți stabile de contact între suprarealism și postmodernism. În primul său articol cu caracter programatic (Sensul poeziei, astăzi, 1987
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
acum ea însăși istoricizată), neomodernismul încearcă și o recuperare a marelui scris interbelic, fără sincronizare și fără pierderea propriilor deziderate estetice. Neomodernismul liricizează poezia, aducând esențiale transformări precum: expansiunea imaginației, luciditatea și fantezia, sensibilitatea și ironia, exotismul și confesiunea, elemente suprarealiste și ermetice, explorarea universului afectiv al omului contemporan, diversificarea formulelor artistice, preferința pentru metafora de toate tipurile, limbajul poetic surprinzător (Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de imn (Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prima parte a acestuia. Neomodernismul ar fi integrat, astfel, postmodernismului, desigur, aducând unele caracteristici, în plus, în raport cu modernismul, caracteristici, care se vor concretiza, permanent, pe parcursul dezvoltării postmodernismului. Promovând o nouă expresie artistică, îmbrăcată într-un limbaj surprinzător, uneori cu elemente suprarealiste și ermetice, alteori simplu, până la parodie și umor, neomodernismul sau etapa de tranziție, de început a postmodernismului își propune să desființeze, până la anihilare, orice canon. Nonconformiștii reprezentanți ai acestui curent anticipat într-o oarecare măsură de modernism reușesc, prin frenezia
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a substanței ei estetice printr-o "mișcare de evoluție regresivă"20. S-ar putea spune că rolul neomodernismului este unul recuperator. Neomodernismul liricizează poezia, aducând esențiale transformări precum: expansiunea imaginației, luciditatea și fantezia, sensibilitatea și ironia, exotismul și confesiunea, elemente suprarealiste și ermetice, explorarea universului afectiv al omului contemporan, diversificarea formulelor artistice, preferința pentru metafora de toate tipurile, limbajul poetic surprinzător (Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de imn (Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și Ion Caraion, sau a unui poet ce ilustrează cu strălucire neomodernismul, pe latura sa fantast-vizionară, Emil Botta. De asemenea, un rol important în redefinirea lirismului românesc postbelic l-a avut mișcarea de avangardă, continuată mai ales în varianta sa suprarealistă, reprezentată de autori altfel, destul de diferiți ca formulă și viziune poetică. O primă încercare de redefinire a liricului, la sfârșitul epocii proletcultiste, o reprezintă mișcarea din jurul revistei "Steaua". Poeți precum A.E. Baconsky, Victor Felea, Aurel Rău, Aurel Gurghianu își
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
moral care face din Ana Blandiana din anii '70 o poetă incomparabil superioară celei din deceniul debutului ei și una dintre cele mai de seamă ale literaturii noastre contemporane"124. Construindu-și o nouă realitate, nu prin crearea unei imagistici suprarealiste sau de avangardă, ci prin puterea limbajului și a jocului cu acesta, poetul șaizecist se autorefugiază în sine însuși, sinceritatea tulburătoare fiind ea însăși o formă de luptă contra durerii. Confesiunea lirică devine pentru aceștia nu doar o consecință a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
acel ansamblu de metafore successive, însă cel care introduce propriu-zis conceptul este teoreticianul american, Michael Riffaterre (1924-2006), care în lucrarea Essais de stylistique structurale 36 se ocupă de "metafora în lanț" sau de "metafora succesivă". El atribuie acest concept scrierilor suprarealiste, în care funcționează dicteul automat, înțelegând prin metafora succesivă o înlănțuire de proximitate a metaforelor, una renăscând din cealaltă 37. În completare la această definire, Paul Ricoeur vorbește despre "metafora vie". Transgresând definirile restrictive anterioare 38, el va adopta un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Țoiu, George Bălăiță, Octavian Paler, Gabriela Adameșteanu, Teodor Mazilu, Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Nicolae Steinhardt, Alexandru Paleologu etc., întrucât erau considerate "snoabe, mistice, descompuse, dezumanizate, degenerate, morbide, iraționale, retrograde, putrede și mai ales decadente toate creațiile simboliste, ermetice, suprarealiste, naturaliste, expresioniste, dadaiste, moderniste, neomoderniste, șaizeciste etc., precum și tot ce ține de estetism, formalism, purism, experimentalism. Însuși locul în literatură al lui Eminescu e pus sub semnul întrebării, căci poetul nu numai că a împărtășit și propagat o filozofie idealistă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]