3,733 matches
-
din Leverif, și or fi ele căptușite cu tot felul de minuni, dar mie îmi îngheață oasele! Așa-i, zise Cosmin. Și mie... Vorbele îi fură curmate de o bubuitură care se propagă în aerul nemișcat și rece al pădurii. Surprinși, se aruncă fiecare în spatele unui trunchi de copac. Dulăii stăteau lipiți de pământ, ca și cum ar fi așteptat o pradă inocentă să treacă pe acolo. Ceilalți își țineau armele la piept și scrutau împrejurimile! Mai era cineva acolo! După prima împușcătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
clipă nu Înțelese Întrebarea. Cred că da, pentru că există o cameră mortuară și ușa e Întredeschisă. — Poate fi văzută? — După cîte știu, sicriul e Închis. — Mai bine, spuse femeia, oftînd. Doamna Maigret Îl aștepta pe banca verde și se arătă surprinsă că soțul ei venise atît de repede. Apoi porniră la drum ca În fiecare zi. Întîrziaseră doar cîteva minute de la programul lor, un program care, de altfel, nu fusese niciodată fixat, dar Îl respectau ca și cum ar fi fost de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Nu știu de ce nu pot să mă obișnuiesc cu gîndul ăsta. La Început, crezuse că soția lui nu sosise, pentru că nu o văzuse pe scaun. Se obișnuiseră atît de mult să fie În fiecare zi În același loc, Încît rămase surprins cînd o zări pe alt scaun, la umbra altui copac. O observă un moment fără să fie văzut. Îl aștepta răbdătoare. În rochie albă, cu mîinile În poală, se uita la cei care treceau și avea fața luminată de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
apărut ceva nou. Am trimis un om să supravegheze Hotelul Gării. Și a avut ideea, Înainte de a-și lua postul În primire, să Întrebe de numărul camerei unde stă Francine Lange. Omul de la recepție l-a privit cu un aer surprins și i-a spus că plecase. — CÎnd? — La nici o jumătate de oră după ce ne-am despărțit de ea. Se pare că cei doi au revenit de la cimitir și că, Înainte de a urca, bărbatul a cerut să le pregătească nota de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
era Încă În oraș. Probabil că toate femeile sunt speriate la gândul că un criminal umblă liber pe străzi. — Hotelurile nu s-au golit! Ați mai auzit acea voce? — Cred că nu. — O voce aparte. — N-am remarcat. Eram prea surprinsă. — Mai adineauri, vorbeați de o farsă proastă. — Sunt obosită. Alaltăieri după-amiază eram Încă În vacanță În Baleare. Abia dacă am reușit să dorm de atunci. Nu-i un motiv să nu spuneți adevărul. — Nu sunt obișnuită cu interogatoriile. Mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
la lucrurile astea. — Totuși, sunteți o femeie de afaceri. Aveți vreo idee despre suma avută de sora dumneavoastră la bancă? Urmă din nou un moment de tăcere. — Vă ascult. Nu pot să vă răspund. — De ce? — Pentru că nu știu. — Ați fi surprinsă dacă ați afla că se apropie de cinci sute de mii de franci? — E mult... Vorbise cu o voce calmă. — E mult pentru o simplă dactilografă plecată Într-o zi de la Marsilly și care n-a lucrat decât vreo zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
seară. Poate că acolo locuia bărbatul, sau În hotelul de alături sau În Pavilionul Sévingé, lângă podul Bellerive. Un comisionar tânăr foarte, cu privirea deja blazată, aștepta În fața ascensorului. Lecoeur atacase punctul cel mai slab, adică Francine Lange, iar aceasta, surprinsă, spusese multe. Era clar că o va chestiona din nou. Va afla mai multe de la ea? Nu spusese tot ce știa? — O clipă... Trebuie să cumpăr tutun. Intră Într-o cafenea zgomotoasă, unde cei mai mulți consumatori se uitau la televizorul instalat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
la noi cel care se bucură de mai multă autoritate în ceea ce susține capătă pe dată putere de viață și de moarte asupra noastră... Se întrerupe brusc văzând că soțul își trage pe el o cămașă. — Unde te duci? întreabă surprinsă. — Să-l chem pe Parthenicus, răspunde bătrânul principe. Zvârle în lături învelitoarea de lână policromă și-și coboară anevoie picioarele pe scărița de la capătul patului. Livia apucă iute de jos niște papuci. — Stai aici, zănaticule, c-ai să răcești dacă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
întotdeauna un cuvânt greu de spus, de când s-a prăpădit Pollio. Îl joacă pe principe în hățuri, după voia inimii. Profită, nenorocitul, de nevolnicia bătrâneții. — Fecioru-tău Narcissus, câți ani are? rostește pe neașteptate Augustus. — Douăzeci și șapte, Luminăția Ta, bâiguie surprins secretarul. — Ar fi cazul să ne gândim să i facem un rost pe lume, nu crezi? Ianuarius se tulbură de tot. — Lucrează împreună cu mine..., murmură cu glas sugrumat. Știu, îi curmă vorba Augustus. Continuă sec: — Să întocmească o cerere prin
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu departe, se zărește Muntele Vezuviu. Reminiscențele persistă. — Am fost și eu de câteva ori pe acolo, să fac cure la izvoa rele calde. Se bate peste genunchi. — Pe Jupiter, chiar mi-au mai alinat durerea. Bătrânul libert îl privește surprins, apoi își lasă din nou capul în pământ cu tristețe. — Ce scoici și pești de calitate, plescăie apreciativ Augustus. Și nicăieri uleiul nu este mai de soi... Își ia seama și tace. Atunci, îl aude pe Ianuarius șoptind în tretăiat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
soția unui senator proeminent. Încearcă să strângă în glas toată severitatea de care se simte capabil. Își dă seama că nu reușește și iese furios afară. Trio ezită, apoi se ia după el. Trece dincolo de obloanele deschise și se oprește surprins. Grădina nu este deloc așa cum și-a imaginat-o. Întruchipează un cerc, de parcă arhitectul a așezat vârful compasului chiar în centru și i-a trasat circumferința. Coloanele, așezate în consolă, sunt legate între ele prin arce îngemănate, construite din bolțari
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Așteaptă mai întâi să se lase tăcerea în sală, după care, cu papirusul încă nedesfășurat, rostește: — Demult v-am promis că vă voi împărtăși din cele ce scriu. Astăzi am să-mi țin cuvântul. Aplauze zgomotoase. Totuși destul de modeste, reflectează surprinsă Vipsania. Și prea puțini s au ridicat în picioare. Să-i fi cuprins deja plictiseala? Piso începe să citească din lucrarea didactică la care scrie. Are un glas plăcut și captivant. Vipsania se lasă învăluită de fra zele elegante, curgătoare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
după care adoptă o poziție mai puțin teatrală și spune: — Sunt unii aici, printre noi, care, chiar dacă nu-mi dez aprobă opera în sine, mă critică pe mine... Face o plecăciune. — ... Pentru că scriu și declam în public astfel de versuri. Surprinsă că vorbele lui fac ecou gândurilor ei, Vipsania simte cum roșește prostește. — Ce infatuat! mârâie printre dinți ca să-și ascundă nervozitatea. — Acestora..., continuă Maternus. Se întrerupe și privește parcă înadins spre ea. — ...Ca să-mi agravez vina... Surâde nepăsător în fața unei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-și respecte nici măcar soția, pe mama copiilor săi. Agrippina bate furioasă din picior: — Nu mai vorbi prostii! A ridicat tonul. Greutatea privirilor indiscrete o face să con tinue încet: — Nu a fost dintotdeauna așa. Amintește ți de Tullius și Tullia. Surprinsă, Vipsania nu reacționează pentru moment. De ce-i vorbește de câinii ei? Încetul cu încetul, gândurile învălmășite se orânduiesc. Da, are dreptate, când i-au murit cățelușii la care ținea atâta... Tocmai se terminase divorțul și pierduse pe deasupra și o sarcină
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Mariamnei nefericirea lui Germanicus? Se dă la o parte s-o lase pe Antonia să treacă. Femeia însă rămâne pe loc și spune: Mi-aș dori mult ca fiii și nepoții mei să înțeleagă că vir tutea este unică. Deși surprins, Germanicus replică bătăios: — Mie, unul, mi-e greu, dacă nu imposibil, să consider drept virtute minciuna, duplicitatea, hoția și crima. Lasă să se scurgă o secundă și adaugă: — Nici măcar când se pretinde că sunt înfăptuite în intere sul general. Agrippina
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o îmbunează cu un sărut. Își pleacă apoi capul pentru ca și ea să-și pună buzele pe fruntea lui. Se întoarce să se uite după copii: — La lecții, le poruncește scurt. Nu-i luăm și pe ei la sacrificiu? întreabă surprinsă Agrip pi na, venind în urma lui. Bărbatul se lovește ușor cu palma peste frunte: — Unde mi-e capul? Am uitat! Își recapătă instantaneu controlul asupra situației: — Puppus rămâne acasă, bineînțeles. Agrippina încuviințează. — Iar voi, li se adresează Germanicus celor două
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bufnește, incapabil să se mai stăpânească: — Ca și cum ar fi prima oară când... Se oprește la timp, înainte de a pronunța cuvântul romanii. Reia, un pic împiedicat: — ...când ...când oamenii îi ucid pe evrei pentru a-și însuși bunurile lor... Deși neplăcut surprins, Germanicus reușește să-și păstreze calmul. Răspunde rece: — Tot ce se poate să fi existat excese comise de unele autori tăți locale, dar nicidecum de către guvernatori... Indignarea crește în el. Lovește cu piciorul în pământ: — Iar aici, la Roma... — Aici
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
jertfele au fost prielnice și, după chiote de bucurie, un glas - amplificat de mii și mii de alte voci - se ridică spre cer: — Litare! — Litare, reiau flaminii și preoții în cor. Zeul acceptă sacri ficiul nostru. Nero își plimbă privirea, surprins, de la masa de oameni la grupul format de împărat, rex și flamini și înapoi la mulțime. Un fior îl străbate din cap până-n picioare. Se simte străin și parcă înciudat pe sine însuși pentru incapacitatea lui de a participa la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
apropie de ea și o scutură cu putere de mână: Dacă nu domnești încă nu înseamnă neapărat că ești jignită, fetițo, și nici nu-ți dă dreptul să mă insulți pe mine. Adaugă încet, printre dinți: — Mai ales în public... Surprinsă, tânăra gravidă își înghite reproșurile. Germanicus tace, pământiu. N-o să i ierte Agrippinei afrontul ăsta în vecii vecilor, gândește Tiberius, conducându-și mama la lectică. Bătrâna împărăteasă se întinde tacticos pe perne. Înainte să tragă perdelele, grăiește către comandantul gărzii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de vină, adică, până la urmă, e un adevărat mascul de Hollywood - Doamne, ce e plictisitor în asta? ― Ce mai faci, pe plan social? ― Uite, pierd vremea, cred. Am prieteni de prin toate domeniile, și am parte de multă distracție. ― Sunt surprinsă. Tindeam să cred că toți prietenii tăi sunt genul body-builders. ― LOL. Nu, întâlnesc tot felul de oameni pe la săli. Aici se antrenează o grămadă de celebrități, iar unii mi-au devenit prieteni. ― Nume, nume, dă-mi nume. ― Bine, <s>, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
deocamdată, pentru că durează până să apară imaginea. Mai întâi apar câteva dâre din cer în partea de sus a imaginii, apoi aproape că pot vedea oceanul. Deodată, văd și partea de sus a unui cap blond. Liniile continuă și sunt surprinsă că-mi țin respirația, dar când întreaga imagine apare pe ecran, răsuflu cu zgomot. La naiba. E unul dintre cei mai arătoși bărbați pe care i-am văzut în viața mea. Stă ghemuit, uitându-se cu ochii întredeschiși în obiectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
naiba“, gândește ea. „Mi-aș putea oferi chiar acum o mică tratație, vreau să arăt cât se poate de bine diseară“, așa că intră. La 5.15 îmi iau noile mele produse de machiaj și mă duc la toaletă, nefiind prea surprinsă s-o găsesc pe Geraldine acolo, țuguindu-și buzele în oglindă și punându-și niște cremă bronzantă pe obrajii deja aurii. ― Bună, străino! spune Geraldine. Te pregătești pentru petrecere? Se dă un pas înapoi și-și admiră în fața oglinzii rochia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
conștient de faptul că era vorba de șefa lui și că trebuia s-o flateze, dar încercând totodată să păstreze lucrurile la un nivel cât de cât profesional. ― O, mersi, zise ea, prostindu-se o școlăriță și încercând să pară surprinsă. Chestia asta veche? Îl întrebase, mângâindu-și cămașa (pe care o cumpărase la prânz cu scopul precis de a-l seduce în sfârșit pe Ben). Încă de când au luat loc la masă, Ben a făcut tot posibilul să vorbească despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
care m-a învățat Geraldine cum să-l aplic ca un expert. Cea mai slabă urmă de mascara și luciu de buze. Arăt sănătoasă, fericită, încrezătoare și, cel mai important, arăt ca o adevărată californiancă. Să fiu sinceră, nu sunt surprinsă că Ben nu m-a recunoscut, pentru că mă uit acum în oglindă și nici eu nu mă mai recunosc. Dar pentru că am avut toată după-amiaza la dispoziție, nu mă mai simt deloc așa nervoasă. Ciudat, dar mă simt mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
camera sa de hotel, Își repeta În cap conversația avută cu Marlena. Flirtase cu el, era sigur de asta. Deci ce-ar trebui să facă el acum ca să grăbească puțin lucrurile? Și cum rămâne cu fiica ei cea mărunțică? Ce surprins fusese când aflase că Esmé avea doisprezece ani. Arăta de opt ani, o elfișoară cu tunsoarea ei băiețească, tricoul roz și blugi. Avea Încă un trup de copil, nici urmă de adolescență incipientă. Dar la doisprezece ani putea să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]