KorAP: Find »[drukola/base=terapeut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...113 >

2,808 matches

Corola-publishinghouse/Science/91883_a_93198

1991), Gibson (1988), Latash & Turvey (1996). Diferența dintre programele de integrare senzorială și stimulare senzoriomotrică derivă din următoarele aspecte, după Bundy et all (2002):este individualizată și direcționată de copil. Abordările senzoriomotrice se realizează adesea în grup, sunt direcționate de terapeut și uneori prestabilite de programele educaționale; - lucrul în grup reduce flexibilitatea programului și caracteristica spontană, în timp ce integrarea senzorială este centrată pe client și nevoile sale;programele senzorio-motrice conțin și se bazează pe activități motorii grosiere, dar integrarea senzorială este unică

Modalităţi educaţional - terapeutice de abordare a copiilor cu autism by Raţă Marinela (2011) [Corola-publishinghouse/Science/91883_a_93198]
pot include: teorii de dezvoltare, de învățare, modele ale ocupațiilor umane, teoria jocului, integrarea senzorială etc. ele vor fi alese în concordanță cu nevoile individului și ale istoricului ocupațional al acestuia. Această terapie ocupă un loc important în echipa interdisciplinară, terapeutul ocupațional oferind consultații sau intervenind direct prin: posturi și mișcări, promovarea abilităților bilaterale, a motricității fine, a abilităților preșcolare și școlare, de timp liber și autoîngrijire, asigurând desigur și mediile adecvate și securizate de lucru. 4.10. Kinetoterapia Copiii cu

Modalităţi educaţional - terapeutice de abordare a copiilor cu autism by Raţă Marinela (2011) [Corola-publishinghouse/Science/91883_a_93198]
se poate stabili vârsta mentală pentru fiecare arie de dezvoltare în parte, vârsta cronologică și IQ. După cum afirmă și Arvio, M., de la Universitatea din Helsinky, portage-ul este un test ce poate fi folosit cu ușurință și de alte categorii de terapeuți decât psihologii, prezintă o descriere concretă a abilităților și facilitează stabilirea obiectivelor și a metodelor de intervenție interdisciplilnară, un rol important îl are și identificarea punctelor forte sau slabe ale subiectului (tabelul Nr. 1). Socializare - se întoarce dacă este strigat

Modalităţi educaţional - terapeutice de abordare a copiilor cu autism by Raţă Marinela (2011) [Corola-publishinghouse/Science/91883_a_93198]
tipuri de terapii. Acestea sunt denumite complementare și includ: muzica, arta, animalele, putând fi aplicate ca ședințe de sine stătătoare sau integrate în programul educațional. Ele furnizează un mediu neamenințător pentru copiii cu autism și facilitează stabilirea relațiilor pozitive cu terapeutul în cadrul intervenție. Arta și muzica au un efect particular și benefic în stimularea senzorială, determinând percepția tactilă, vizuală, auditivă. Terapia prin muzică este favorabilă în dezvoltarea vorbirii și înțelegerii limbajului. Cântecele pot fi folosite pentru a îmbogăți vocabularul și a

Modalităţi educaţional - terapeutice de abordare a copiilor cu autism by Raţă Marinela (2011) [Corola-publishinghouse/Science/91883_a_93198]
se realizeze un studiu bibliografic al cercetărilor în domeniu. 4.17. Programul „Son Rise” Abordează o modalitate de tratament educațional care presupune apropierea de copil și nu acționarea împotriva lui. Instruiește părinții și îi împuternicește spre a deveni profesori cheie, terapeuți și manageri ale propriilor programe, utilizând casa ca cel mai adecvat mediu de creștere în cadrul căruia să-și ajute copiii. Înainte ca aceștia să fie luați în evidență există o serie de aspecte simptomatologice de care se ține seama: 1

Modalităţi educaţional - terapeutice de abordare a copiilor cu autism by Raţă Marinela (2011) [Corola-publishinghouse/Science/91883_a_93198]
a optimiza integrarea copilului într-un cadru organizatoric educațional fie el special sau de masă. Ei acționează din două puncte de vedere teoretice și anume constructiv și comportamental, pentru obținerea abilităților academice cele mai performante raportate la posibilitățile persoanei autiste. Terapeutul ocupațional oferă consultații și intervine direct printr-o serie de abordări neurobiologice, psiho-socio-emoționale, comportamentale promovând dezvoltarea activităților zilnice, productive și de timp liber, furnizând desigur și mediile adecvate și securizate de lucru. Kinetoterapeutul are în vedere sfera psihomotrică a autistului

Modalităţi educaţional - terapeutice de abordare a copiilor cu autism by Raţă Marinela (2011) [Corola-publishinghouse/Science/91883_a_93198]
Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684

false amintiri. Au avut loc procese celebre de acuzare a părinților sau bunicilor pe această temă. Fenomenul a luat o asemenea amploare, încât s-a înființat în SUA și o „Fundație a falsei memorii”, care milita tocmai împotriva creării de către terapeuți sau alte persoane adulte a sindromului de falsă memorie. Dar este greu de spus dacă traumele din copilărie, inclusiv cele sexuale, care au fost reprimate, pot fi apoi corect reamintite. Cercetările arată că sunt valabile și sindromul falsei memorii, precum și

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
altul (Strong, DeVault, Sayad, 1998). De-a lungul anilor s-au adunat argumente solide că e spre binele tuturor părților implicate, și cu deosebire pentru copii, să funcționeze instituția numită medierea divorțului, prin care persoane specializate (asistenți sociali, consultanți și terapeuți maritali sau din alte domenii socioumane) asistă cuplul în timpul și după procesul legal să rezolve într-o manieră cooperantă problemele personale, juridice legate de custodia și întreținerea copiilor. Mediatorul poate fi angajat de cuplul în cauză sau mandatat de tribunal

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
este cu probleme și atunci când aceasta nu și le recunoaște. Ceea ce nu e cazul cu psihoterapeutul. O proeminentă figură a terapiei familiale americane, J. Haley (1976, p. 5), nota în acest sens că „...oricât de radicală ar fi poziția unui terapeut ca cetățean, datoria lui profesională este să lucreze cu unitatea socială pe care o poate schimba, în vederea rezolvării problemei prezentate de client”. În același timp, chiar dacă nu cu tehnici psihoterapeutice foarte avansate, lucrătorul social face și el terapie familială, în

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
al lui însuși. Poate că mai mult decât în oricare altă profesie ce se bazează pe interacțiuni intense cu oamenii, psihoterapia presupune în cel mai înalt grad aptitudini empatice și capacități de comunicare. Referitor deci la calitățile necesare unui bun terapeut de familie, ele se înscriu în realizarea unui repertoriu comportamental menit să îndeplinească două cerințe concomitent: conversația terapeut-client să pară normală, cu schimburi bidirecționale de mesaje; prin întreaga „manipulare” a conversației, de îmbinare judicioasă a mesajelor verbale și nonverbale, să

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
bidirecționale de mesaje; prin întreaga „manipulare” a conversației, de îmbinare judicioasă a mesajelor verbale și nonverbale, să se avanseze înspre atingerea obiectivului propus. Poziția corpului, expresia feței, mișcările ochilor, modularea vocii, spontaneitatea și flerul, umorul și autoironia contează extrem de mult. Terapeutul trebuie să fie un artizan al discuțiilor, un artist în adevăratul sens al cuvântului. Toate aceste lucruri, deși nu sunt simple accesorii, au importanță însă numai în măsura în care se brodează pe o strategie lingvistico-semantică optimă - cum întreabă și gestionează (lungimea propozițiilor

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
de sinucidere, încercarea de a-l opri; neangajarea în relații duale neprofesionale cu clientul (afaceri, împrumut de bani, sex etc.). Cele de mai sus privesc comportamente specifice psihoterapeutului, o problemă etică mai generală fiind cea a bolilor mintale construite de terapeuți pe motive de câștig. Odată cu creșterea spectaculoasă a asigurărilor medicale, acest fenomen a luat în SUA proporții epidemice (Griffin, 1993). Se tratează maturul din perspectiva de „copil înnăscut”, codependența dintre soți și chiar - cum analizează cu umor Pittman (1992) - ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
poată comunica; - actele comunicaționale conțin informația propriu-zisă, dar și semnale despre cum trebuie interpretată respectiva informație. Orice comunicare este și metacomunicare; - realitatea familială este una construită, rezultată din interacțiunea punctelor de vedere ale membrilor ei; - când pacientul face apel la terapeut însemnă, de obicei, că acesta a încercat singur să-și rezolve problema, dar fără succes. Încercările anterioare nereușite fac ca problema să devină și mai gravă; - rolul psihoterapeutului este să determine ce interacțiuni mențin problema actuală și ce schimbări ar

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
autocorecție a familiilor, numărul de ședințe terapeutice poate fi mic, în schimb se utilizează prescripții ce trebuie urmate în contextul cotidian al familiei; - în ședințe, ca și în prescripțiile extraședințe se dau sarcini paradoxale (să amplifice simptomul, să-l nege, terapeutul neagă că se poate schimba ceva, iar pacientul trebuie să dovedească reciproca); - este folosită reîncadrarea (reframe) în vederea facilitării modificării comportamentelor disfuncționale. • Școala din Milano (Selvini-Palazzoli, Boscolo, Cecchin și Prata, 1978) este apropiată ca spirit de MRI, ea datorând foarte mult

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
familial, acesta schimbându-se oarecum de la sine, pe măsură ce primește noi informații rezultate din ședințele terapeutice. În opinia unui reprezentant american al școlii milaneze, K. Tomm (1984, p. 263): „Scopul terapeutului este metaschimbarea, schimbarea în abilitatea familiei de a schimba”; - deși terapeutul practică neutralitatea - neintervenția directă în schimbare -, responsabilitatea lui este mare întrucât, potrivit realității construite, ideile, credințele, spusele lui devin, prin interacțiune cu familia, componente ale lumii familiei; - se lucrează în echipă de terapeuți după următorul algoritm al unei ședințe: prin

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
în abilitatea familiei de a schimba”; - deși terapeutul practică neutralitatea - neintervenția directă în schimbare -, responsabilitatea lui este mare întrucât, potrivit realității construite, ideile, credințele, spusele lui devin, prin interacțiune cu familia, componente ale lumii familiei; - se lucrează în echipă de terapeuți după următorul algoritm al unei ședințe: prin întrebări circulare adresate clientului, se culeg informații și se formulează ipoteze privind problematica familiei; echipa de terapeuți discută între ei, pe baza observațiilor și a ipotezelor formulate, strategia optimă de urmat; terapeuții se

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
spusele lui devin, prin interacțiune cu familia, componente ale lumii familiei; - se lucrează în echipă de terapeuți după următorul algoritm al unei ședințe: prin întrebări circulare adresate clientului, se culeg informații și se formulează ipoteze privind problematica familiei; echipa de terapeuți discută între ei, pe baza observațiilor și a ipotezelor formulate, strategia optimă de urmat; terapeuții se întâlnesc din nou cu familia și prezintă sarcinile proxime; - se utilizează și echipa de terapeuți ce asistă în condiții de geam cu transparență unilaterală

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
și se formulează ipoteze privind problematica familiei; echipa de terapeuți discută între ei, pe baza observațiilor și a ipotezelor formulate, strategia optimă de urmat; terapeuții se întâlnesc din nou cu familia și prezintă sarcinile proxime; - se utilizează și echipa de terapeuți ce asistă în condiții de geam cu transparență unilaterală, care fac observații și oferă sugestii; - important pentru terapeut este să poată împărtăși și în tratament gândurile, crezurile, limbajul, ritualurile familiei, să înțeleagă epistemologia familiei și să realizeze astfel împreună cu familia

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
ipotezelor formulate, strategia optimă de urmat; terapeuții se întâlnesc din nou cu familia și prezintă sarcinile proxime; - se utilizează și echipa de terapeuți ce asistă în condiții de geam cu transparență unilaterală, care fac observații și oferă sugestii; - important pentru terapeut este să poată împărtăși și în tratament gândurile, crezurile, limbajul, ritualurile familiei, să înțeleagă epistemologia familiei și să realizeze astfel împreună cu familia o epistemologie coevolutivă (Tomm, 1984); - tehnicile principale sunt: întrebările circulare, ritualurile și conotația pozitivă (vezi 10.2 și

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
și, prin urmare, comportament disfuncțional și probleme familiale; - scopul terapiei este de a modifica granițele și ierarhiile din sistemul familial (structura lui), astfel încât prezenta problemă să fie suprimată; - prin ședințele de terapie, folosindu-se întrebările, observația, jucarea de roluri familiale, terapeutul localizează punctul nevralgic (disfuncțional) al structurii familiei; - se utilizează ca tehnici terapeutice reîncadrarea (reframe) și mai ales restructurarea: adăugarea sau extragerea de subsisteme, implementarea de noi sarcini pentru a determina noi tranzacții și coaliții (subsisteme). 9.3.1.3. Terapia

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
rândul lor, sunt determinate prioritar de introiecții; - principiul terapeutic fundamental este de a descoperi și de a face conștientă relația interiorizată în copilărie ce afectează acum raporturile din familie; - tratamentul constă, în consecință, ca prin interpretare, intuiție și înțelegere profundă, terapeutul să scoată la lumină legătura dintre introiecție (trecut) și disfuncționalitatea prezentă și să găsească modalități de a suprima transferul și proiecția (inclusiv pacient-terapeut), dezvoltarea unor mecanisme mature și pozitive de apărare a eului, cum ar fi altruismul, și sublimarea în locul

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
și familia îl învață cum să și le însușească. Principiul terapeutic de bază este de a crea în întâlnirile cu grupul familial o atmosferă de degajare, libera expresie a emoțiilor și experiențelor, creativitatea, spontaneitatea și buna dispoziție, demers în care terapeutul este actorul principal. • Terapia contextuală (J. Boszormenyi-Nagy, D. Vehrich și alții) pornește programatic de la premisa că o terapie eficientă este aceea care utilizează toate aspectele semnificative din diferite orientări psihoterapeutice. Năzuința este de a integra într-o schemă conceptuală perspective

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
destul de rar, dar se întâmplă totuși; - terapia cognitivistă are ca scop tocmai asanarea acestor distorsiuni și dezvoltarea la individ a unei gândiri cât mai logic-raționale. Cum? Primul pas este acela de a-l face conștient de existența lor, examinând împreună cu terapeutul baza cognitivă a problemelor din familie și apoi însușindu-și tehnici de autoexaminare a acesteia (vezi 10.5.). În a doua fază, prin evidențierea distorsiunilor, a inferențelor arbitrare, se construiesc alternative de gândire pentru aceleași emoții, comportamente, situații, episoade, persoane

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
ceilalți în interiorul familiei de origine și, prin aceasta, în sistemul parental și de descendență mai larg. În reprezentarea grafică figurează și date pe care clientul le consideră relevante pentru „clanul” familial (profesie, boli, întâmplări, atașamente sentimentale etc.). Prin studierea genogramelor, terapeutul și clientul pot identifica fixații emoționale, interacțiuni disfuncționale și alte tare transmise de-a lungul generațiilor. Desenele sau picturile efectuate în comun de membrii familiei pun în evidență fenomene de izolare, dominanță și agresivitate, alianțe și coaliții, moduri de cooperare

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
postura corporală dorită de el. Lucrează cu ei ca și cum ar fi niște marionete. După ce „sculptorul” a construit configurația confamilialilor săi, se inserează el însuși în acest spațiu, ocupând locul și poziția considerată de el drept cea mai potrivită. Pe urmă, terapeutul îl roagă pe „sculptor” să-i întrebe pe ceilalți membri ai familiei cum se simt în postura și poziția respectivă, dacă ar vrea să schimbe ceva și alte lucruri legate de tabloul sculptural realizat. Membrii familiei devin rând pe rând

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]