2,637 matches
-
un amplificator. Organismul uman, de asemenea, există pe două niveluri deodată: corpul fizic există la nivelul „esenței” și poate fi perceput de conștiința normală, în timp ce corpul-spirit sau astral există la nivelul energiei pure și poate fi perceput doar de conștiința transcendentă. Meditatorul nu își „imaginează” sau creează ceea ce trăiește în meditație mai mult decât face un receptor radio pentru a crea muzica pe care o transmite. În mod natural, energia și materia sunt identice, indivizibile, interschimbabile. Einstein a demonstrat aceasta spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
serios, cu greutate științifică, îl regăsim exprimat în opera lui Mircea Eliade: "Cerul dezvăluie în mod direct, "natural", distanța nesfârșită și transcendența zeului (...). Simpla contemplare a boltei cerești este suficientă pentru a declanșa o experiență religioasă. Cerul se vădește infinit, transcendent. Față de acest nimic pe care-l reprezintă omul și mediul înconjurător, el este, prin excelență, acel ganz andere (cu totul altul n.n.). Transcendența se dezvăluie prin simpla conștientizare a înălțimii nesfârșite. "Preaînaltul" devine, în mod spontan, un atribut al divinității
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
omul și mediul înconjurător, el este, prin excelență, acel ganz andere (cu totul altul n.n.). Transcendența se dezvăluie prin simpla conștientizare a înălțimii nesfârșite. "Preaînaltul" devine, în mod spontan, un atribut al divinității"92 Deși confruntat cu imaginea unui zeu transcendent și îndepărtat, omul nu exclude posibilitatea comunicării cu el. Cerul se transformă pentru om într-o hartă care conține mesajele divine. Retrași în Cer, devenind otiosi cum scrie Mircea Eliade -, zeii nu-i abandonează pe oameni: îi lasă în grija
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
Ele prezintă o predispoziție nativă pentru a facilita realizarea unor preziceri. Pe lângă marile temple grecești, de exemplu, viețuiau preoți care se ocupau cu arta divinatorie și prezicători. "Templul nu este doar o imago mundi, ci reproducerea terestră a unui model transcendent. Iudaismul a moștenit această concepție paleoorientală despre Templu ca o copie a unui arhetip celest, idee care este, probabil, una dintre ultimele interpretări pe care le-a dat omul religios experienței primare a spațiului sacru, prin opoziție cu spațiul profan
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
mijlocirea simbolurilor. Nu discutăm pertinența afirmațiilor și explicațiilor de acest gen, dar le remarcăm prezența și la nivelul limbajului comun. De obicei oamenii merg să-și "ghicească viitorul", și nu trecutul, înțelegând prin aceasta posibilitatea de a accede la realitățile transcendente și eterne. Celelalte dimensiuni temporale (trecutul sau prezentul) au fost trăite și interesează mai puțin. Totuși, practicile divinatorii pot accesa în egală măsură prezentul, trecutul și viitorul. "A venit la mine o femeie ca să-i spun despre un copil. Știam
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
ale negativului". La limită, ele pot lipsi cu desăvârșire. Este și cazul divinației inspirate, când o seamă de inițiați pot exprima spontan anumite lucruri care aparțin unor dimensiuni temporale diferite. Așa cum lectura Torei poate deschide spiritul credinciosului către o realitate transcendentă care trece dincolo de cuvinte, și contemplarea unor semne poate oferi aceleași rezultate. Diferența rezidă în aceea că în primul caz se privilegiază credința și trăirea, iar în al doilea, calea experimentală. Astăzi, așa cum reiese din cercetările noastre, actele divinatorii, în
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
și ideologică. Conform acestei tipologii, în religia populară divinitatea trebuie să fie apropiată, concretă și eficace. Divinitatea intervine în viețile oamenilor, le poate face cunoscută voința sa, este activă și omniprezentă. În religia savantă, zeul este reprezentat ca fiind îndepărtat, transcendent, cu totul altul 294. Interesant este că, în viziunea cunoscutului autor, varianta populară a religiei nu se opune celeilalte. La rândul său, Max Weber susține că religiei populare i-ar corespunde salvarea personală, magia, zei și sfinți milostivi, buni și
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
populară a religiei nu se opune celeilalte. La rândul său, Max Weber susține că religiei populare i-ar corespunde salvarea personală, magia, zei și sfinți milostivi, buni și compensația, iar religiei savante, ordine cosmică și etică, gnoză și rituri, divinitate transcendentă, legitimare. Abordări mai recente (care trădează o analiză dihotomică și ușor ideologizantă) înscriu religia populară în contextul mai amplu al culturii populare și se caracterizează prin preștiințificitate și înapoiere. În acest sens, Danièle Hervieu-Léger295 dă următoarea listă de caracteristici pentru
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
spații și persoane atribute care vin în dezacord cu dogmele și normele instituite. Este firesc să ne întrebăm cum poate să se petreacă un act divinatoriu într-un loc unde, așa cum am arătat mai sus, divinitatea este prezentată ca ceva transcendent, acolo unde se operează alte dogme și reguli, diferite de cele ale religiei populare? Faptele arată că acest fapt este posibil. Cum? Preoții recunosc că ceea ce fac este la "limita canonicității", dar tot ei afirmă că nu pot scăpa de
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
să înțeleagă logica divină și s-o traducă pe înțelesul tuturor. Rolul său este asemenea celui al altor "specialiști ai sacrului" care erau învestiți cu puterea de a face legătura comunității cu divinul. Această putere are o dublă dimensiune: una transcendentă, care face trimitere la harul divin ce se pogoară asupra preotului odată cu hirotonisirea sa, și una socială, prin care preotul are obligația de a-și pune harul la dispozitia comunității (în acest sens, merită să evocăm din nou "presiunea comunitară
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
amortizat În tremur de potirul florilor. Amplei și unanimei senzații sonore, i se opune una vizuală și aproape tactilă. Sunetul se divizează Împărtășindu-se-n surdină fiecărei petale. Este ilustrat astfel sofianicul, „sentiment difuz, dar fundamental al omului ortodox, că transcendentul coboară, revelându-se din proprie inițiativă, și că omul și spațiul acestei lumi vremelnice pot deveni vas al acelei transcendențe.” (Lucian Blaga, Spațiul mioritic) Dacă totuși macii au și ei o menire simbolică pe acest pămînt, revelată, cum spuneam cu
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
de vedere arhimedic în afara istoriei sau a societății din care să ne angajăm în critică sau judecată etică. Aceasta nu este o problemă de formulare a unui set de idealuri morale și de folosire a acestora ca punct de referință transcendent pentru a judeca formele de organizare politică. Nu există o Utopie cu care să comparăm faptele. Aceasta înseamnă că teoria critică internațională trebuie să folosească metoda criticii imanente, mai degrabă decât etica abstractă, pentru a critica ordinea actuală a lucrurilor
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
internaționali, în special de Kimberly Hutchings, a cărei versiune a teoriei critice internaționale este foarte mult influențată de versiunea fenomenologică a criticii imanente a lui Hegel. Critica imanentă este realizată "fără referire la o metodă articulată independent sau la criterii transcendente" (Hutchings 1999: 99). Urmând sfatul lui Hegel, teoria critică internațională trebuie să recunoască faptul că resursele pentru critică și judecare pot fi găsite numai "imanent", adică în societățile politice deja existente, de unde este lansată critica. Resursele critice invocate nu cad
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
crearea unor spații pentru apariția eticii ecocentrice. Autorii din curentul "ecologiei globale", amintiți mai sus, dezvoltă acest argument. În lucrarea The Green State (2004), Eckersley formulează un argument cu concluzii smilare, dar mult mai detaliat, și bazat nu pe ideile transcendente ale eticii ecocentrice, ci pe importanța unei critici imanente a politicii globale contemporane. Autoarea pornește de la o analiză a tendințelor și a structurilor actuale antiecologice din politica globală pe de o parte (în concepția ei acestea sunt anarhia interstatală, capitalismul
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
calitate ritmică a lucrurilor, o anumită proporție armonioasă, regulată a părților, mai mult sau mai puțin prezentă în lume, dar exemplară și superlativă în corpul omenesc. Când frumosul face Frumosul, cu majusculă, este un Ideal suprasensibil, o realitate imobilă și transcendentă față de care frumusețile vizibile sunt o imitație îndepărtată și degradată. Discursul grec clasic despre Frumos nu este de tip artistic, ci filosofic. Frumusețea nu are sens prin ea însăși. Dacă acest ciclu al imaginilor grecești începe în secolul al VIII
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de delectare; în fine, unui obiect de uimire sau de distracție. IMAGERIA ARE CA... ÎN LOGOSFERĂ (după scriere) REGIMUL IDOL ÎN GRAFOSFERĂ (după tipar) REGIMUL ARTĂ ÎN VIDEOSFERĂ (după audiovizual) REGIMUL VIZUAL PRINCIPIU DE EFICACITATE (SAU RAPORT CU FIINȚA) PREZENȚĂ (transcendentă) Imaginea este vizionară REPREZENTARE (iluzorie) Imaginea este văzută SIMULARE (numerică) Imaginea este vizionată MODALITATE DE EXISTENȚĂ VIE Imaginea este o ființă FIZICĂ Imaginea este un lucru VIRTUALĂ Imaginea este o percepție REFERENT CRUCIAL (SURSĂ DE AUTORITATE) SUPRANATURALUL (Dumnezeu) REALUL (natura
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a fi clare. Otto așază sacrul într-un registru inaccesibil, însă cu valoare „obiectuală“, împrumutând totodată un chip mundan prin manifestările lui, cu care, însă, nu se identifică. „Obiecti vi zarea“ se produce în trei registre: numinosul are „concretețe“ în transcendent, se manifestă în lumea percepută ca exterioritate sensibilă și reprezintă în același timp o dimensiune inerentă, constitutivă umanului, în accepție transcendental-kantiană (deci vizând facultățile omului, prin prisma analizei critice a structurilor și precondițiilor de posibilitate ale cunoașterii și experienței). Transgresarea
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
a afirma, în aceeași lucrare, că numinosul este o „categorie pur a priori“, dar și „o stare sufletească“, manifestându-se la nivelul sensibilității ca experiență. Eliade va transfera ambiguitatea, instanțiind diferit: inter fața nu mai este constituită la joncțiunea dintre transcendent și imanent, respectiv dintre transcendental și experiențial, ci sacrul, prin manifestările lui, se delimitează de profan, fără ca aceste granițe, deși clar sugerate, să poată fi numite. Pe de o parte, reiese că aceste granițe sunt instituite su biectiv, în funcție de capacitatea
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
și disocieri terminologice. Cele două „obiectivări“ forțate, nelegitime din perspectiva unui discurs religios propriu unei tradiții autentice, sunt următoarele: 1. instanțierea sacrului, prin utilizarea acestui termen cu pretenția că el circumscrie ceva, de natură obiectuală sau obiectivabilă, într-un registru transcendent sau transcendental (la rândul lui, fals obiectivat); în discursul religios autentic, principiul nu este și nu poate fi, prin natura sa, „localizabil“, neavând chip și neputând fi regăsit undeva; 2. instanțierea manifestărilor sacrului, pe de o parte, ca modalități de
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
el înseamnă «comple t ro tund» sau «ce rc pl in» [s.n.]. Din acest motiv, se numește kyilkhor («centru și ce rc») [s.n.] în tibetană, făcând referire la o persoană importantă înconjurată [s.n.] de adepți sau la Regele Dharmei, Cuceritorul Transcendent, alături de alaiul și palatul său. De aceea, în acest context, mandala [s.n.] este temeiul [sau temelia] care susține calitățile supreme și se înfățișează ca întrupare a spr ijinului întru totul pur și a celui [ce este] sprijinit.“ 4. Practica circumambulării
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
unitatea neîntrupată a principiului ultim dezvăluit nouă în multiple forme, dimensiuni, atribute. „Pacea“ nu este a sistemelor și nici între sisteme, ci ea se împlinește prin (re)cunoașterea principiului. Acesta este, spre ilustrare, postulatul lui Frithjof Schuon privitor la „unitatea transcendentă a religiilor“. Soluția, prin urmare, nu este aceea de a reduce o doctrină la alta sau de a substitui o formă specifică unui sistem printr o altă formă eventual aparținând altuia. Comunicarea nu presupune anularea diversității sau a specificității sistemelor
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
13 volume ale Dogmaticii Bisericii etc. Teologii nu au rămas niciodată fără cuvinte, dar sunt mulți cei care pun sub semnul întrebării eficiența Și abilitatea limbajului de a comunica adevărul despre un Dumnezeu Care este cunoscut ca Dumnezeu-Creatorul Puternic Și Transcendent. Apofatismul este un mod în care autorul lucrează în limitele limbajului pentru a-L descrie pe Dumnezeu; la un anumit moment, eficiența limbajului începe să se degradeze, la acest punct trebuind să ne distanțăm de limbaj Și să învățăm cunoașterea
Locul Sfântului Grigorie de Nyssa în tradiȚia apofatică. In: Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
care, dusă suficient de departe, ne amintește de inadecvența nu numai a oricărei imagini despre divin considerată separat, dar Și a tuturor, considerate colectiv. Acolo unde afirmația impune riscul de a încâlci divinul în conceptualizări, negația ne învață că este transcendent”<footnote Janet Williamson, „The Apophatic Theology of Dionysius the Pseudo-Areopagite”, în Downside Review, 117, Iulie, 1999, p. 159. footnote>. Teologul rus Vladimir Lossky definește apofatismul după cum urmează: „Apofatismul constă în negarea a ceea ce Dumnezeu nu este; se elimină mai întâi
Locul Sfântului Grigorie de Nyssa în tradiȚia apofatică. In: Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
de abstracție a lui Clement (ἀφαίρεσις), prezentată în Stromate, constă din trei stadii ale căii spre înțelepciune: iluminarea (obținută prin instrucție); purificarea (obținută prin confesiune); Și contemplarea (obținută prin analiză)<footnote A se vedea Stromata V, 10-11. footnote>. Natura divină transcendentă ni se face cunoscută prin slavă Și prin Logos<footnote A se vedea Carabine, op. cit., p. 232. A se compara cu conceptul lui Irineu asupra Sfintei Treimi, unde Fiul Și Duhul Sfânt sunt simbolizați prin cele două mâini ale lui
Locul Sfântului Grigorie de Nyssa în tradiȚia apofatică. In: Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
asupra Sfintei Treimi, unde Fiul Și Duhul Sfânt sunt simbolizați prin cele două mâini ale lui Dumnezeu, Și cu învățătura capadociană asupra Sfintei Treimi. footnote>. Această concluzie deschide ușa teologiei trinitariene mai explicite a Capadocienilor, în cadrul căreia relațiile dintre natura transcendentă necunoscută a lui Dumnezeu Și prezența imanentă cognoscibilă a lui Dumnezeu sunt revizuite. Sfântul Grigorie a rezumat apofatismul său în cuvintele următoare: „Mai întâi, învățăm ceea ce este necesar de a Ști despre Dumnezeu: această cunoaștere consistă în neaplicarea asupra lui
Locul Sfântului Grigorie de Nyssa în tradiȚia apofatică. In: Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]