1,894 matches
-
din Ardeal", printre cele mai importante culegeri de poezii populare din literatura noastră. Prezența artelor în revista arădeană este, fără îndoială, un fapt neașteptat. Artele sunt prezentate de Al. S. Iorga, colaborator mai înainte la "Românul" și la alte publicații transilvănene și tot el se ocupă de prezentarea artistică a revistei și de materialul ilustrativ. Muzica este mai slab reprezentată în "Paginile literare" în comparație cu artele plastice. Se publică în primul număr un supliment muzical, dar inițiativa nu este continuată. G. Șorban
Pagini literare () [Corola-website/Science/314697_a_316026]
-
pastrează urma cadranului unui ceas, cândva funcțional, iar o cornișă face trecerea către acoperiș. Coiful de forma unei piramide este realizat în întregime din tablă. Planurile bisericii se datorează unuia dintre cei mai activi și reputați maeștrii constructori ai romantismului transilvănean, Anton Kagerbauer. Originar din Abrud, cu strămoșul său, Michael Kagerbauer ce e menționat aici la 1785. Anton s-a înregistrat în matricula Baptizatorum, Corpulatorum, Defunctorum a acestui oraș, în care s-au mutat părinții săi. Lui A. Kagerbauer îi datorăm
Biserici din Abrud () [Corola-website/Science/314714_a_316043]
-
Revista Cultura este numele unei publicații culturale apărute la Cluj în 1924 sub direcția lui Sextil Pușcariu. Din 2003 o publicație cu același nume a fost înființată în București, sub conducerea prozatorului de origine transilvăneană Augustin Buzura. 1924 ianuarie - apare la Cluj (până în iulie 1924, patru nr. în total) revista Cultura. Științe - Literatură - Arte, cu articole publicate în limbile română, maghiară, franceză și germană. Director: Sextil Pușcariu; secretar de redacție: Dr. Valeriu Bologa; comitetul de
Cultura (revistă) () [Corola-website/Science/314721_a_316050]
-
(n. 1947, Telciu - d. 28 aprilie 2009, Bistrița) a fost o bine cunoscută și apreciată interpretă de folclor românesc transilvănean. Este membră a "Academiei Artelor Tradiționale" de la Sibiu din 1995, dar și Cetățean de Onoare al localității Leșu. A obținut trei medalii "„Cântarea României”", a participat la numeroase festivaluri folclorice și de asemenea a colaborat cu mai multe ansambluri năsăudene
Valeria Peter Predescu () [Corola-website/Science/314775_a_316104]
-
atașat de legație la Roma pentru șase luni de zile, începind cu prima zi a anului următor. În 1919, Matila Ghyka a fost trimis în misiune în Statele Unite ale Americii, pentru a organiza repatrierea emigranților români, în marea lor majoritate transilvăneni, care doreau să beneficieze de posibilitatea de împroprietărire ca urmare a reformei agrare. În 1921 a fost numit atașat de legație la Madrid dar, după un an, legația a fost desființată din motive bugetare, Matila Ghyka fiind rechemat la București
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
secolul al XVIII-lea, în sat a ființat o școală modestă, care a putut funcționa pe lângă „Biserica 'a veche” , din „Deal” . Cazul nu a fost singular în acele vremuri, el fiind menționat de N.Iorga, care afirma că în satele transilvănene „"se găsea cine să învețe pe copii scrisul și cititul"” . Rescriptul împărătesei Maria Terezia din 9 septembrie 1743 care nu numai că a consimțit dreptul copiilor de iobagi români de a frecventa școala, dar prevedea și pedepse pentru „domnii de
Școala comunei Racovița () [Corola-website/Science/313676_a_315005]
-
a indica și anul înființării. O comunicare primită de Cornel Lupea de la ""Kriegsarchiv"" din Viena, dă ca dată probabilă a înființării școlii triviale din Racovița, anul 1774: "an în care s-au înființat mai multe școli germane în districtul militar transilvănean". Acest an, după Cornel Lupea, pare a fi mai apropiat de adevăr, cunoscându-se faptul că în 1773 cu prilejul primei vizite în Transilvania, viitorul împărat Iosif al II-lea, a dat ordin să se înființeze școli în toate comunele
Școala comunei Racovița () [Corola-website/Science/313676_a_315005]
-
Republica Federală Germania, dar nu a vândut casa părintescă din Cârța, unde se întoarce din când în când pentru a scrie. Versurile lui Friedrich Schuster, atât în dialectul săsesc din Cârța, cât și în limba germană, au la bază tematici transilvănene.
Friedrich Schuster () [Corola-website/Science/314152_a_315481]
-
bună gospodină”, dar și instruită. „La școala dascălului Homorod a învățat să citească, să scrie și să socotească (...) dar n-a fost îndemnată să meargă mai departe (...). În schimb nimeni n-o întrece când e vorba de credințe și legende transilvănene” .
Miorița lui Jules Verne () [Corola-website/Science/314188_a_315517]
-
Miorița e „cu atât mai puțin vrânceană, cum ar dori-o patriotismul local al unui folclorist din acea parte a țării”. Copleșit însă de perseverența „moldovenilor”, în anul 1964 A. Fochi realizează un compromis. Fiind un susținător fervent al obârșiei transilvănene a Mioriței, el afirmă că ulterior concepției versiunii-colind a existat un al doilea moment decisiv în evoluția textului, de data aceasta în Vrancea: „...celui de-al doilea moment din geneza Mioriței, respectiv momentul nașterii versiunii baladă” îi putem stabili „fără
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
lui Adrian Fochi în această zonă aveau să pună în evidență un lucru frapant: comunitatea de păstori sibieni cunoșteau în mică măsură cântecul mioritic. După 1900, George Coșbuc (născut la Hordou, județul Bistrița-Năsăud) pledează și el pentru originea „bârsană”, deci transilvăneană, a baladei, iar Leontin Ghergariu (1897-1980) (născut în comuna Nădlac, județul Arad) identifică în versiunea colind tipul "fata de maior", specific regiunii Jiboului și opinează pentru originea ardelenească, în speță sălăjeană a Mioriței. Datorită lipsei de argumente a lui L.
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
lipsei de argumente a lui L. Ghergariu, A. Fochi conchide: „Este evident aici vorba de o exagerare, a cărei origine o găsim în patriotismul local al culegătorului”. Adrian Fochi (1964), în capitolul rezervat concluziilor, pledează cu convingere pentru cauza variantelor transilvănene. Deoarece afirmațiile sale aveau greutatea și autoritatea dată de cercetarea a 930 de texte (cuprinse în prima antologie națională), teoria sa a bulversat întregul sistem de analize efectuate până atunci: „Credem că prima versiune a Mioriței s-a născut în
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
Fochi (1964), Mircea Eliade (1970, născut la București) preia anumite informații din monografie și le reformulează în comentariul dedicat mioarei năzdrăvane. Acesta este motivul pentru care regăsim în concepția eliadiană teza „integrării” și a „adaptării” baladei Miorița în repertoriul colindelor transilvănene: „În Transilvania, Miorița se întâlnește și sub formă de baladă, dar este mai ales cunoscută sub formă de colind. Evident, odată integrată în repertoriul colindelor, Miorița s-a adaptat condițiilor specifice acestui gen de literatură orală”. Cu toate acestea, Mircea
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
integrată în repertoriul colindelor, Miorița s-a adaptat condițiilor specifice acestui gen de literatură orală”. Cu toate acestea, Mircea Eliade sesizează în colinde „stadiile cele mai arhaice ale spiritualității românești”. Octavian Buhociu (1979) respinge și el teza potrivit căreia variantele transilvănene ar fi anterioare variantelor moldo-muntene, deoarece nu-și imaginează „cum s-a trecut de la colindă la cântecul Mioarei”. În viziunea sa, varianta transilvăneană este o sinteză a baladei, din care s-a eliminat unul dintre protagoniști, adică mioara. Mai puțin
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
stadiile cele mai arhaice ale spiritualității românești”. Octavian Buhociu (1979) respinge și el teza potrivit căreia variantele transilvănene ar fi anterioare variantelor moldo-muntene, deoarece nu-și imaginează „cum s-a trecut de la colindă la cântecul Mioarei”. În viziunea sa, varianta transilvăneană este o sinteză a baladei, din care s-a eliminat unul dintre protagoniști, adică mioara. Mai puțin subtil s-a dovedit a fi Ion Diaconu (1930), atunci când și-a mărturisit fără ocolișuri dezaprobarea și desconsiderarea față de Miorița-colind, pe care o
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
proces în permanentă devenire, și n-au acordat atenția pe care o merită versiunea colind a temei”. Cercetătorul sălăjean este de părere, în continuare, că versurile mai vechi ale textului mioritic se regăsesc în variantele cele mai simple, în colindele transilvănene, considerate fiind „formele cele mai arhaice”. Un alt reprezentant al acestei generații este Ovidiu Bârlea (1967)(născut la Bârlești, județul Alba). „Nu mai încape îndoială că forma colindă păstrează stadiul cel mai arhaic al Mioriței și Meșterului Manole. Faptul epic
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
întâmplărilor rămânând pe plan secund, subordonată acestui țel, în opoziție cu ce se petrece în baladă”. Adrian Fochi (1980) a încercat să închidă acest capitol: „ ... trebuie să facem o precizare ce ni se pare extrem de importantă: Miorița nu e nici transilvăneană, nici moldoveană ( ... ), ci este o creație general românească, angajând stilul oral românesc, care e unul singur pentru tot poporul acesta”. Deși punctul terminus al discuțiilor va fi cu siguranță acesta, cercetătorii nu vor renunța la savoarea de a analiza teoriile
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
argumentele lui C. Brăiloiu referitoare la caracterul profund laic al Mioriței, dar își cantonează propria teorie în același segment istoric, pe care îl definește „creștinism cosmic”, premergător creștinismului occidental, mistic și dogmatic. Or, acest aspect e întărit de fondul colindelor transilvănene . În final concluzionează: „E posibil că unele texte vin din epoca precreștină. Prezența nucleului epic inițial al Mioriței printre cântecele rituale confirmă (...) arhaismul ei...”. </ref>M. Eliade, "De la Zamolxis"..., Editura Humanitas, 1995, p. 254.</ref> Tot analiza colindelor îi oferă
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
Ba, mai mult, într-o localitate din Poienile Izei(Maramureș), locul acțiunii e întărit de precizarea momentului: „Când la munte și-au ajuns / Cei mai mari că și-a grăit / Pă cel mic ca să-l omoară...”. Făcând abstracție de colindele transilvănene, Ovid Densușianu va polemiza cu Dumitru Caracostea pe această temă: „De ce nu putem admite că în timpul coborârii turmelor, ciobanul, aflând complotul, și-a arătat dorința de a fi îngropat la stână? Psihologicește, dorința aceasta e explicabilă: pentru oricine, ideea de
Motivul urcării și coborârii oilor de la munte în „Miorița” () [Corola-website/Science/314200_a_315529]
-
prefaceri”. Intrarea în scenă a versiunii-colind (după 1964) a constituit un bun prilej să se opineze că și Miorița a împărtășit aceeași soartă, că prefacerile succesive prin care a trecut i-au alterat starea primitivă, probabil diferită și de colindele transilvănene, socotite versiuni arhaice, dar cu siguranță alta în raport cu versiunea-baladă - aceasta din urmă reprezentând apogeul unei evoluții seculare. Astfel, problema autorului a devenit problema autorilor, iar Miorița - o creație colectivă succesivă.
Creatorul Mioriței () [Corola-website/Science/314193_a_315522]
-
sporadic, este proiecția unei imposibile nunți: “Nu si, mamă, întristată / C-a zini și el odată. Nu si, mamă, cu bănat / Fecioru tău s-o-nsurat / C-o mîndră crăiasă / Dintre fete mai aleasă”. Un ritual arhaic, păstrat destul de fidel în folclorul transilvănean, se referă la moartea celor necăsătoriți, indiferent dacă e vorba de un fecior sau o fată și indiferent de motivul morții. Despre aceștia se mai spune că sunt nelumiți, adică neîmpăcați cu lumea, deci fără un destin împlinit: “Numai tu
Motivul măicuței bătrâne în „Miorița” () [Corola-website/Science/314215_a_315544]
-
a cărui moarte survine în durata profesiunii nu este readus acasă; nici măcar în acest caz extrem el nu poate răzbate drumul înapoi, fiind așezat în acel loc al morții care îl reflectă în fel și chip colinzile maramureșene (sau cele transilvănene în general)” . Orice efort de decriptare a mesajelor nu se poate circumscrie decât unor realități de ordin etnografic, în primul rând. Într-un bocet consemnat de folcloristul V.T. Doniga e relatat cazul unui păstor, pe nume Mihai, care a murit
Locul înhumării în „Miorița” () [Corola-website/Science/314216_a_315545]
-
bună gospodină”, dar și instruită. “La școala dascălului Homorod a învățat să citească, să scrie și să socotească(...) dar n-a fost îndemnată să meargă mai departe (...). În schimb nimeni n-o întrece când e vorba de credințe și legende transilvănene “ . În literatura română, cele mai cunoscute opere literare inspirate din balada Miorița sunt poezia „Mai am un singur dor” (în patru variante) de Mihai Eminescu (scrisă în decembrie 1883), respectiv romanul Baltagul (1930) de Mihail Sadoveanu. Literatura străină. În anul
Motivul mioritic reflectat în opere artistice culte () [Corola-website/Science/314223_a_315552]
-
în spațiul privat, nu mai puteau fi condamnate. Violul homosexual era echivalent din punct de vedere penal cu cel heterosexual, iar contactul sexual anal era incriminat doar în cazul în care producea scandal public. La sfârșitul secolului XIX, Codul Penal transilvănean, în vigoare începând cu anul 1878, pedepsea doar violul homosexual: După Marea Unire din 1918, aplicabilitatea Codului lui Cuza din 1864 se extinde în mai multe regiuni ale noului stat, dar în Ardeal rămâne valabil cel vechi. Juristul Vasile Dongoroz
Contact sexual anal () [Corola-website/Science/314230_a_315559]
-
ca urmare a bătăliei de la Mohacs din 1526. După ce Transilvania a intrat în componența Imperiului habsburgic la 1688, metodele de conservare a documentelor s-au îmbunătățit. Atunci când Arhivele de Stat Maghiare au luat ființă în 1875, multe dintre vechile arhive transilvănene au fost mutate la Budapesta. Astfel, la finele secolului al XIX-lea, documentele referitoare la Transilvania, ca și cele din Banat și Bucovina, erau deja concentrate la arhivele statale de la Budapesta ("Országos Lévéltár") și Viena ("Haus-, Hof- und Staatsarchiv"). După
Arhivele Naționale ale României () [Corola-website/Science/314304_a_315633]