1,961 matches
-
un miracol, decât ca un fenomen biologic, măsurabil și ușor de clasificat din punct de vedere științific. Omul trebuie să fie clar și ușor de citit! Aduceți aruncătoarele de flăcări! Foc! Foc! Apoi, luă o mică pauză. Călări către un tufiș, lăsând calul să pască câteva frunze proaspete, verzi, după care își reluă călăritul pe pietrișul din fața noastră. Ce a gândit studentul Wolfgang Neuler, dintr-un sat de lângă Lübeck, a spus el în dictafon, ce a gândit acel fiu al unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
pe acolo o mașină, în drum spre casă. Omul cu fața acoperită de barbă, care înainta cu precauție, ca un străin, cunoștea de fapt fiecare metru. Aici se născuse, aici se jucase în copilărie de-a v-ați ascunselea prin tufișuri, aici își plimbase pe aleea umbrită melancolia dulce a primei iubiri. La zece metri mai încolo trebuia să fie o portiță, la capătul potecii care ducea, printre tufe de dafin, spre grădina de zarzavat. Portița dispăruse - doar stâlpii porții îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Fără îndoială că, dacă l-ar fi auzit din interior, ar fi perceput altfel sunetul: un clinchet mai prietenos, mai puțin găunos, mai puțin imprevizibil, ca tusea venind din plămânii unui bolnav... O pală de vânt rece de dimineață clătină tufișurile, înfiorând iarba înaltă de pe alee. Undeva, poate în șopronul din grădină, se zbătea o scândură desprinsă. Ușa se deschise pe neașteptate. În fața lui stătea sora lui Janvier. Recunoscu aerul de familie și într-o clipă îi construi portretul după trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
ai amintit de problema cu băutura. John Joe a dat strâns din umeri și a zâmbit din nou, uitându-se tot pe sub sprâncene. Era genul de om care, la trecerea unei mașini pe șosea, s-ar fi ascuns într-un tufiș. Era un om de munte. Un om al pământului. Era ca un vierme de mlaștină. —Ăăăă, poate vrei să ne povestești mai pe larg, a sugerat Clarence cam agitat. într-un târziu, a vorbit și Josephine. Auzind-o, părea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu era singur. Simțea că cineva îl privea insistent din adâncul pădurii. Un fior îl străbătu din cap până-n picioare, ciuli urechile oprindu-se pe loc. Undeva în dreapta, dincolo de marginea pădurii se auzea un zgomot ca și cum ceva se strecura printre tufișuri. Ascultă cu atenție, dar fără nici un rezultat, i se păruse, nu era decât vântul. Porni mai departe, grăbind pașii. Strânse lanterna în mână și redeveni atent la drum. Ținea capul strâns între umeri și mergea ușor aplecat, încercând să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să lucească jucăușe în vatră. Aha, deci încă vrei să ne jucăm, mormăi Strugurel pe sub mustață. Bine, să ne jucăm atunci! Privi atent peste tot, sperând să-l vadă pe vărul său ascuns undeva în spatele unui copac ori după vreun tufiș. Nu reuși să-l descopere, așa încât se hotărî să extindă aria cercetărilor. Fără îndoială că acesta se pitea pe undeva mai încolo. Tocmai se pregătea să se retragă mai în adâncul pădurii, ca să ajungă în spatele lui când foșnetul acela de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
unde presupunea că se află Burcilă. De data aceasta, mergea mult mai atent ca să nu piardă direcția. Avea urechile ciulite astfel încât să prindă orice sunet ar fi făcut văru-său. Din când în când, se oprea și își ridica capul deasupra tufișurilor sperând să vadă ceva. Și de data aceasta mergea pe ocolite, fiindcă se încăpățâna să ajungă în spatele celui urmărit. Ajunsese deja în zona unde credea el că se află Burcilă. Se opri și își încordă toate simțurile doar, doar, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fiului său Rândunel. Se întoarse brusc în direcția aceea scrutând întunericul în speranța că va zări ceva. Fără să mai stea o clipă pe gânduri se repezi într-acolo. Mergea cu capul înainte, fără să mai țină cont de nimic. Tufișurile i se agățau de haine, crengile îl loveau peste față, dar el se bulucea mai departe. Căuta în dreapta și în stânga, cu mâinile întinse înainte, încercând să dea de trupul copilului. Se opri nedumerit după câteva zeci de metri nepricepând de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bărbați discutau în contradictoriu. Era clar că nu puteau rămâne acolo, dacă șoferul se întorcea ca să urce în cabină ori dacă mașina era trasă de acolo, ar fi fost fără îndoială observați imediat. În spatele lor se întindea liziera pădurii. În tufișurile de sub copacii de acolo s-ar fi putut ascunde foarte bine. Îi făcu semn lui Simion să-l urmeze și porni târâș în direcția aceea. Abia reușiseră să treacă în umbra pădurii când auziră în spate motorul camionului ambalându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
n-aș mai fi bucureștean, îmi zic în fiecare seară, când trec nervos cu RATB-ul pe bulevard între primărie și perdeaua de pomi cu secrete (un sepepist omorât de nu știu cine cu săbiile ninja, un nou-născut găsit de câini în tufiș, în extremitatea dinspre Schit clasicii bărboși ținând cenaclu - fiindcă pe lângă Cișmigiu trec numai seara). Vine încă o iarnă rusească, dependentă adică de gazele de la ruși; într-o iarnă trecută, un tovarăș ministru chiar punea frigul crâncen din case pe seama presiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mică surcea, rămurelele sau crengile uscate căzute pe jos, pe sub frunze și prin boschete. La început, trec drumul și car acasă două-trei vreascuri, ca o rândunică hărnicuță. Apoi acționez mai tehnic. Adun preț de două-trei zile toată crengăraia în spatele unui tufiș din stânga intrării, leg prada cu sfoara de la cepurile din tipografie și, când se întunecă destul de mult, mă strecor în parc, înșfac snopul și-l duc rapid în vizuină. Târâș-grăpiș, ieșim cu bine din iarnă. Mi-e limpede însă că problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
în sângele nostru. Dar n-a rămas în post decât vreo câteva luni. Când a strâns destui bani ca să-și cumpere vopsele și pânze a plecat. Între timp se îndrăgostise de locurile astea și voia să se ascundă în ținutul tufișurilor. Dar l-am mai văzut și după aceea din când în când. La o lună-două apărea în orașul Papeete și stătea o vreme pe aici, făcea rost de bani de la unul sau de la altul și apoi iar dispărea. Cu ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să-l găsească și să-l poftească să cineze cu mine. De vreo două ori i-am găsit câte o slujbă, dar nu era în stare să se țină de treabă. După puțină vreme voia să se întoarcă în ținutul tufișurilor și într-o bună dimineață dispărea. Strickland ajunsese în Tahiti cam la șase luni după ce părăsise Marsilia. Reușise să traverseze oceanul muncind pe un vapor care făcea drumul între Auckland și San Francisco, și sosise în Tahiti cu o cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ele nu ajungi la nimic bun. Tu n-ai bani și nu ești în stare să păstrezi nici o slujbă mai mult de o lună sau două. Acum nimeni n-o să te mai angajeze. Tu spui că poți trăi în zona tufișurilor cu una sau alta dintre băștinașe și ele sunt bucuroase să te primească fiindcă ești alb, dar pentru un alb nu e un lucru decent. Acum ascultă-mă, Strickland! Tiaré amesteca franceza cu engleza în conversație căci folosea cu egală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de corali. Îi plăcea să piardă vremea prin port stând de vorbă cu băștinașii. Era un om drăguț și liniștit. Și în fiecare seară după cină se ducea în camera Atei. Am văzut însă că tânjește să plece în zona tufișurilor, și la sfârșitul lunii l-am întrebat ce intenții are. Mi-a spus că dacă Ata e dispusă să vină cu el, e gata s-o ia. Așa că le-am dat un ospăț de nuntă. L-am pregătit cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Simțea că i se pun în cale niște forțe invizibile. Erau mâini nevăzute care parcă-l trăgeau înapoi. Nimeni nu se mai apropia acum ca să culeagă nucile de cocos care zăceau și putrezeau pe pământ. Pretutindeni, un aer de dezolare. Tufișurile se întindeau peste tot și ai fi zis că foarte curând pădurea din epoca primitivă o să reintre în stăpânirea acestei fâșii de pământ care-i fusese smulsă cu atâta și atâta trudă. Aveai senzația că aici va fi un sălaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a înseninat dintr-o dată. I-am surprins chiar un zâmbet sfios în colțul gurii. Mi-a spus pe un ton voios, degajat: ― M-da, la Șosea e mai convenabil. Mi-ar plăcea însă un loc retras. ― O, cunosc atâtea... Sânt tufișuri cu bănci într-adins ascunse. Sau mai bine într-o cârciumioară, vorba cântecului... ― Drept să-ți spun aș prefera decorul de iarnă. Grozav îmi place gerul. Dar, știi, un ger să crape pietrele. ― Hm, ai gusturi bizare. Ce zici, domnișoară
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
deunăzi, după ce am tras oblonul și am urcat în camera mea, am avut un vis. „Noaptea vegetația vizitează vechile croitorii“. Toate visele mele au câte un titlu. Manechinele decapitate au început să înmugurească, acele de gămălie s-au îmbârligat în tufișuri, iar pajiștea s-a întins cu sălbăticie peste catifele. Mașina mea de cusut duduia ca un tren în tunel, cu toate că nici nu mă atinsesem de ea. Tivea un cearșaf alb. Ca un bun croitor, trebuie să înțeleg ce înseamnă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a ajuns la marginea pădurii, i-a venit un miros pe care nu l-a mai întâlnit la viața lui. S-a oprit pe loc ca să asculte și să observe mai bine și nestingherit. I-a ieșit în cale un tufiș format din mlădițe de alun, unde s-a ascuns. În stânga i-a apărut un luminiș din care se auzea strigăt ce venea din partea unor păsări care se înecau în durere după puii lor omorâți de cineva. „Vai de mine, n-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de lângă el. Codiță s-a oprit pentru un moment, s-a uitat în stânga s-a uitat în dreapta, dar nu vedea urmă de om... -Dacă vrei să ne înțelegem, te rog să ieși la vedere și nu mai sta ascuns prin tufișuri. Apoi pe mine mă cheamă Codiță și nu Mogâldeață, așa să știi. -Dacă nu pleci de unde ai venit, ai să pățești la fel ca fetița, nu înțelegi? -Să văd și eu ce poți să-mi faci, numai să ieși din
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Apoi pe mine mă cheamă Codiță și nu Mogâldeață, așa să știi. -Dacă nu pleci de unde ai venit, ai să pățești la fel ca fetița, nu înțelegi? -Să văd și eu ce poți să-mi faci, numai să ieși din tufișuri că-ți rup picioarele. Și dintr-o dată Codiță se pomenește, lovit peste spate de o tulpină. -Asta a fost un avertisment, dacă nu pleci, ți-am spus ce ți se poate întâmpla. -Am înțeles că nu-i de glumit cu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
viața. Să le privești cu mai mult curaj că doar ești bărbat, nu unul împlinit dar până atunci, este bine să te pregătești, să cauți să-ți stăpânești emoțiile, să nu tresari la orice mișcare ce se aude în vreun tufiș. Oamenii împart pământul cu cele treizeci milioane de specii și așa cum voi aveți dreptul la viață, au și ele. Și cum sunt necuvântătoare și curioase, unele din ele caută să ia legătura cu voi, dar numai atât pot, atât știu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
că n-o să mai aibă nimeni nimic cu tine. Dimpotrivă o să-ți caute tovărășia sau o să fii rugat să aperi pe cineva sau să ajuți pe cineva care are nevoie de ajutor. Să fii cu băgare de seamă că orice tufiș este un bun ascunziș sau în orice om se poate ascunde un neom. Norocel a ascultat zâna cu luare aminte și când aceasta a terminat de explicat s-a apropiat de ea, s-a așezat în genunchi, i-a sărutat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
plantele dormitau, copacii pe razele blânde umbra își desenau, animale peste tot mișunau iar păsările pe la cuiburi sporovăiau. După un somn profund, crăiasa a fost întâmpinată cu zâmbete molatice de flori și foșnet viu al pădurii. Își aținti urechile după tufișuri, când un cocoș dădu semnalul să anunțe că peste bătătură este stăpân și nu are chef de izbitură. Dacă totuși încearcă cineva a-l supăra, va fi vai de creasta sa. Așa a aflat crăiasa că a ajuns și a
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în glasu-i iritat, văzând că bătrânul crai nu se comportă cu ea după rang. -N-am uitat, doar mi-am făcut datoria de gazdă, zise craiul, după care a început să fluiere de ziceai că mână oile la strungă. Și din tufișurile din spatele colibei, abia se mișca o iapă căreia i se puteau număra oasele de slabă ce era. În urma ei, zburdând și nechezând veneau șase mânji, din care unul alb ca neaua, dar slăbuț iar celălalt negru ca pana corbului și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]