KorAP: Find »[drukola/base=ungar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...323 >

8,054 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Dunărea de Jos. De exemplu, Menumorut avea relații politice cu împăratul Bizanțului, apoi existau legături între voievodul din Banat, Glad, și statul bulgar din sudul Dunării, armata sa din Vidin era alcătuită din români (vlahi), pecenegi și bulgari.25 Expedițiile ungare de la începutul secolului al X-lea, în Transilvania, nu aveau un caracter permanent, sistematic, erau doar incursiuni de pradă și cucerire, apoi cea mai mare parte a maghiarilor și a căpeteniilor lor s-au retras în Panonia, numărul lor fiind

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și turanici (pecenegi). La Dăbâca, o altă reședință a stăpânului feudal menționat, întâlnim același amestec etnic și bisericesc, ce-l vom vedea și la Cenad-Morisena. În Banat, la începutul secolului al XI-lea, lupta bisericească bizantino-bulgară și cea a regalității ungare și bisericii catolice ducea la victoria ultimei. După 1025 (moartea împăratului Vasile II), lumea ortodoxă (bizantină) intra într-un reflux, iar statul bulgar dispăruse. În urma evenimentelor din 1028-1030, teritoriul Banatului dintre Mureș și Dunăre intra sub autoritatea definitivă a regatului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și bisericii catolice ducea la victoria ultimei. După 1025 (moartea împăratului Vasile II), lumea ortodoxă (bizantină) intra într-un reflux, iar statul bulgar dispăruse. În urma evenimentelor din 1028-1030, teritoriul Banatului dintre Mureș și Dunăre intra sub autoritatea definitivă a regatului ungar și a bisericii catolice-un episcopat catolic era înființat, în prima jumătate a secolului al XI-lea, în "urbs Morisena", unde mai înainte era o biserică (poate și episcopie) ortodoxă! În Banat, înfrângerea și moartea lui Ahtum, exponent al lumii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din Transilvania și începuturile creștinării lor. În timpul regelui Ștefan cel Sfânt (997-1038), conform tradiției, în Ungaria, au fost înființate două arhiepiscopii, una la Esztergom (Strigonium) și alta la Kalocsa, opt episcopii și cinci abații, punându-se bazele regatului catolic ("apostolic") ungar. Episcopii românești în Transilvania Cf. Pr. Păcurariu, de la începutul secolului al IV-lea până la sfârșitul secolului al IX-lea, în teritoriile locuite de români au activat așa-numiții "horepiscopi" (episcopi de țară). Ei erau trimiși aici de patriarhia de Constantinopol

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Iulia, unde se afla reședința unui voievodat românesc în sudul Transilvaniei, a putut să existe o episcopie. Descoperirea sub actuala catedrală catolică a orașului a unei "rotonda ecclesia" confirmă odată mai mult susținerea noastră. În secolul al XII-lea, regatul ungar în expansiunea sa în Transilvania, a înființat și un comitat al Albei în locul vechiului voievodat. În același timp, a fost înființată o episcopie catolică ungurească-așadar, ca și la Biharea, peste organizarea bisericească ortodoxă s-a suprapus cea catolică.32 În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost centru episcopal ortodox. Episcopia de Dibiscos După reorganizarea Arhiepiscopiei de Ohrida, în anii 1019-1020, imediat după cucerirea Bulgariei apusene, este menționată și episcopia de Branitza (Branicevo-Serbia) cu șase "castre (cetăți) episcopale", unul dintre ele fiind Dibiscos. Acesta, cf. bizantinologului ungar M. Gyoni, ar fi transcrierea bizantină a formei Tibisco, adică așezarea romană Tibiscum (Jupa-Caransebeș). Cetatea sau castrul Dibiscos, menționată în 1019-1020, ar fi, de fapt, cetatea Timișoarei, în secolul al XIII-lea, ea apare sub denumirea de "castrul Timiș". Prin

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
et Lodomeriae rex" (rege al Haliciului și Vladimirului) de către Andrei II (1205-1235), implicarea Ungariei a fost tot mai pronunțată. Ea s-a amestecat tot mai mult în problemele interne ale țărilor (cnezatelor) rusești, ceea ce a avut ca rezultat recunoașterea suzeranității ungare asupra cnezatului Haliciului. Pentru protejarea hotarelor de est și sud ale regatului, Andrei II a adus, în 1211, pe teutoni în sud-estul Transilvaniei. După îndepărtarea acestora, în 1225, regalitatea ungară a continuat politica de dominație politică la sud și est

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
țărilor (cnezatelor) rusești, ceea ce a avut ca rezultat recunoașterea suzeranității ungare asupra cnezatului Haliciului. Pentru protejarea hotarelor de est și sud ale regatului, Andrei II a adus, în 1211, pe teutoni în sud-estul Transilvaniei. După îndepărtarea acestora, în 1225, regalitatea ungară a continuat politica de dominație politică la sud și est de Carpați. În acest scop, ea a conlucrat strâns cu papalitatea, cu ordinele călugărești, centre ale prozelitismului catolic printre cumani și români (vezi mai jos).3 Revenirea Imperiului la Dunărea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
după constituirea Imperiului Latin de Răsărit, în 1204, prin cucerirea Constantinopolului, interesul papalității pentru statul Asăneștilor s-a micșorat. Dar noul țarat condus de Kaloian era acum destul de puternic pentru a se opune presiunilor politice și militare ale regatului apostolic ungar și ale Imperiului de Constantinopol. În vremea domniei lui Asan Borilă (1207-1218), nepotul său, statul de la Târnovo a continuat să fie sprijinit de cumanii din nordul Dunării, dar a cunoscut un regres. Urmașii n-aveau personalitatea lui Kaloian. În acești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
reducere a rolului elementului valah (românesc) în organizarea și conducerea statului, fenomen ce se va accentua în anii următori. În anii 1210-1216, la Vidin, a avut loc o conjurație a boierilor împotriva lui Asan Borilă, care a apelat la regele ungar Andrei II (vezi expediția comitelui Ioachim de Sibiu). Ulterior, în 1213, prin căsătoria fiicei sale Maria cu împăratul latin Henric de Flandra, el s-a bucurat de sprijinul său. În 1216, după moartea împăratului latin, situația țarului bulgar s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu Imperiul de Constantinopol, noul împărat Robert de Courtenay era cumnat al regelui Ungariei. Însă după abdicarea lui, în 1228, relațiile cu statul latin au fost încordate și s-a ajuns la o ruptură, inclusiv cu papa și cu regatul ungar. În noile condiții, după 1230, Ioan Asan s-a apropiat de împăratul bizantin de Niceea, Ioan Vatatzes, alianță întărită, în 1235, prin căsătoria fiicei sale Elena cu Theodor II Lascaris, fiul împăratului bizantin. Alianța era îndreptată împotriva împăratului latin de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Denumirea aceasta indică, pe lângă sensul geografic, și statutul de putere dominantă politică și militară a cumanilor suprapuse celei locale (românești), fără a cunoaște formele instituționale ale dominației. Cumanii reprezentau, în vremea aceasta, o problemă și pentru Imperiul bizantin și Regatul ungar. Izvoarele îi arată pe cumani și pe români ca aliați pe tărâm militar, ca în cazul incursiunilor provocate de constituirea statului româno-bulgar. Asăneștii au fost sprijiniți de cumani și români, în acest sens, cronicarul Nicetas Choniates arată că, în 1199

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la înființarea unui "episcopat catolic", în frunte cu Teodoric, în Milcovia, localizarea sa este incertă, undeva în apropierea Țării Bârsei, în nord-estul Munteniei și sud-vestul Moldovei. A fost o înjghebare politică și ecleziastică distrusă de invazia tătară din 1241. Regalitatea ungară și papalitatea urmăreau extinderea prezenței lor în teritoriile românești extracarpatice, adică în ceea ce se numea "Cumania". În 1222, posesiunile cavalerilor se extind dincolo de munți, probabil la cotul Carpaților. În felul acesta, coroana ungară își extindea influența (dominația) în Țara Severinului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
distrusă de invazia tătară din 1241. Regalitatea ungară și papalitatea urmăreau extinderea prezenței lor în teritoriile românești extracarpatice, adică în ceea ce se numea "Cumania". În 1222, posesiunile cavalerilor se extind dincolo de munți, probabil la cotul Carpaților. În felul acesta, coroana ungară își extindea influența (dominația) în Țara Severinului, ținut strategic stâpânit de ducele Glad din Banat, în secolul al X-lea, dar ocupat de regele Ștefan cel Sfânt la începutul secolului următor (de pildă, Orșova). Țara Severinului apare frecvent în izvoare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
papei Grigore IX, a organizat o marcă (ținut de graniță), Banatul de Severin, condus de un dregător al regelui, banul Luca, în 1233. Astfel, pe teritoriul de la sud de Carpați, a apărut un adevărat cap de pod, prin care regele ungar urmărea promovarea unei politici de expansiune în sudul Dunării. Dar regele va avea surpriza de a întâlni în teritoriile de la sud de Carpați nu pe cumani, dominatorii de până atunci, ci pe români!31 Aceștia "sparg", în sfârșit, după o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în toată amploarea sa. Să reamintim momentul din prima jumătate a acestui secol, când papa și regele au conlucrat în speranța că această "Cumanie" extracarpatică (situată, deopotrivă, la sud și est de munți) va intra în stăpânirea efectivă a coroanei ungare. Unul din cele mai importante documente din perioada menționată este scrisoarea papei Grigore IX către viitorul rege Bela, din 14 noiembrie 1234, în care spune textual: "...în episcopatul Cumaniei, sunt niște oameni care se numesc români (Walathi) care, deși după

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de Carpați era împânzit de "țări" ce dăinuiau acolo din vechime, de multe generații (secole), înainte de 1247. Aceste "țări" aveau un anumit statut politic-juridic: erau "cnezate" și "voievodate", conduse de cneji și voievozi cu nume precise. Cnezatele erau supuse coroanei ungare, iar voievodatele își păstrau autonomia politică, voievozii fiind vasali ai regelui. Strict geografic, se vădește că partea aflată la apus de Olt, situată în orbita Țării Severinului, era fărâmițată teritorial în patru formațiuni politice distincte. Stăpânirea lui Litovoi, situată dincolo de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și scrisoarea papei Grigore IX din 1234, amintită de noi mai sus. Astfel, ierarhia bisericească constituită aici presupunea în mod necesar o organizare politică anterioară în această regiune, pentru a se putea opune infiltrărilor patronate de biserica catolică și regalitatea ungară. Indicii despre existența unor cristalizări politice în regiunile est-carpatice, fără să știm unde erau localizate, ni le oferă epopeea germană "Niebelungenlied" (Cântecul Nibelungilor), operă închegată în jurul lui 1200. Epopeea vorbește într-o strofă despre un "duce", Ramunc, din "țara vlahilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
administrativ. Dar regalitatea "apostolică" avea să întâmpine în interiorul arcului carpatic împotrivirea populației românești, de aceea au fost atrași fruntașii localnicilor, acei voievozi, duci, cnezi ai românilor. În încercarea de a suprapune peste organismele tradiționale ale populației românești pe cele feudale ungare, documentul menționează, la 1111, pentru prima dată în Transilvania, un conducător politic al ei, pe "Mercurius princeps Ultrasilvanus", despre care nu se mai știe nimicse pare că era un principe fictiv, pe hârtie. Mercurius nu și-a exercitat efectiv atribuțiile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai cuprinzătoare a voievodatului au continuat să existe și după 1111. Deoarece "Terra Transilvaniae" nu fusese încadrată organic, administrativ și politic, în regatul Ungariei, voievodatul Transilvaniei, ca instituție politică, nu intra încă în preocupările cancelariei regale.37 În schimb, regatul ungar a reușit să impună comitatele, ca instituții locale politice-administrative. Acestea își vor căuta loc între vechile instituții ale țării, districte și cnezate, care n-au putut fi înlocuite cu totul, în anumite regiuni. Rezistența vechilor instituții teritorial-administrative este dovedită de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
comitat. În fruntea comitatului, regele numea un om de încredere, comitele, cu atribuții administrative, juridice, fiscale și militare. La început, comitatele erau foarte întinse teritorial, corespunzând voievodatelor din secolele X-XI: Bihor, Timiș, Solnoc, Alba aveau dimensiuni mari. După consolidarea regatului ungar, comitatele și-au micșorat dimensiunile, iar numărul lor a crescut. Comitatele erau alcătuite din două entități dependente una de cealaltă: cea militară, garnizoana ce ocupa cetatea (castrul) din teritoriu și care reprezenta puterea centrală și cea economică, alcătuită din domenii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
definitiv și configurația etnică a țării, în urma colonizărilor masive de elemente germanice între Târnave, Olt și Carpații sudici, și a deplasării masei secuilor spre versantul răsăritean al munților (vezi mai jos). În limitele (interiorul) acestui spațiu, integrat sub autoritatea regalității ungare, au fost înființate și s-au dezvoltat comitatele, cadru teritorial al puterii regale, și, în cadrul acestora, s-au instituit autonomiile teritorial-politice ale nobilimii ungare, mai ales în nordul și apusul voievodatului, și acelea teritorial-etnice ale sașilor și secuilor, în sudul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
versantul răsăritean al munților (vezi mai jos). În limitele (interiorul) acestui spațiu, integrat sub autoritatea regalității ungare, au fost înființate și s-au dezvoltat comitatele, cadru teritorial al puterii regale, și, în cadrul acestora, s-au instituit autonomiile teritorial-politice ale nobilimii ungare, mai ales în nordul și apusul voievodatului, și acelea teritorial-etnice ale sașilor și secuilor, în sudul și răsăritul Transsilvaniei. Pe baza acestor trei arii fundamentale de autonomie teritorial-politică și etnică, s-a constituit în Transilvania sistemul de guvernare medieval, caracterizat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sosea în Transilvania, la Alba Iulia, și conducea congregația stărilor. De fapt, Andrei III încerca să atragă stările Transilvaniei în adunările de stări ale regatului, pentru a curma autonomia voievodatului, dar acțiunea sa n-a reușit. Puterea centrală a regatului ungar se fărâmițează în tranziția de la Arpadieni la Angevini, la sfârșitul secolului al XIII-lea, când închegarea nobilimii ca factor politic instituționalizat era încheiată și ireversibilă.39 Societatea transilvană a cunoscut în aceste secole unele prefaceri social-economice. După obiceiurile juridice feudale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al domeniului-iobagi ai cetății, iobagi, liberi, slugi, udvornici. În urma numeroaselor danii, proprietatea regală s-a micșorat, dar a sporit proprietatea feudală (nobiliară). În Transilvania, acapararea pământului de către nobili și clerici a avut un caracter sistematic, după ocuparea acesteia de către regatul ungar. Cu sprijinul regalității, nobilii își însușesc pământul obștilor țărănești și aservesc țărănimea română, odinioară liberă. Proprietatea nobiliară și bisericească din Transilvania a crescut pe două căi: 1. prin ocuarea pământului obștilor sătești românești de către nobilii nou veniți (unguri) sau prin

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]