3,641 matches
-
uita țintă în ceștile lor de cafea pentru a-i da de înțeles celui care i-a întrebat că din punctul lor de vedere discuția e încheiată. Așa făceau și cu noi, cu mine și cu Dinu, când mergeam să vânăm cerbi în mlaștină. Ori poate s-ar mira auzind de azil. „Ce azil? Un azil de bătrâni? Nu, n-a existat niciodată prin părțile noastre așa ceva”, ar zice, poate. „Bine, bine, dar cenușa?” mă pomenesc șoptind. La care ei ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zice, poate. „Bine, bine, dar cenușa?” mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: „Au ars niște bălării”. „Și cerbii?” „Care cerbi?” „Un sculptor pretinde că a cioplit pietre funerare în stâncile de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi”. „A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic despre el. Cât privește cerbii, au existat cândva cerbi în pădurea de sălcii de lângă mlaștină, dar a dat o molimă în ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în viață. Nu poți să fii, de pildă, orator, comandant, șofer de taxi sau profet. Ești nevoit, având-o, să-ți alegi o profesie discretă, care nu-ți cere să ridici tonul niciodată, nici să-ți înflăcărezi auditoriul. „Ai mai vânat?” m-a întrebat el într-o doară, ca să spună, probabil, ceva. „Cerbi?” „Nu neapărat. Așa în general”. Participasem cândva la niște concursuri de tir, dar la vânătoare nu fusesem niciodată. L-am mințit: „Firește”. Nu vroiam să recunosc că eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
evenimente care îi scoală de la mesele lor pe pescari”... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, „ce dracu de vânători mai sunt și astea? să vânezi cerbi în mlaștină?”, ambiție, „acum, dacă tot am plecat n-aș vrea să mă fac de râs”, teamă, „dacă o să vomit?” Odată, cu Emilia, împrumutasem o mașină și, amândoi beți, am gonit, cu farurile aprinse, pe șosea până ce am călcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-mi țin nervii în frâu. Îmi ziceam că singura deosebire față de alte vânători era că, acolo, animalul nu putea fugi. Era de ajuns atât ca un sport să devină o mârșăvie? Dreaptă ar fi numai vânătoarea în care omul ar vâna cu mâinile, dar cine mai vânează așa? Deodată, am auzit un zgomot. M-am întors. Palid, înspăimântător de palid, Dinu voma. Am priceput într-o clipă că-și impusese să pară un vânător cu experiență și crezuse că va reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ziceam că singura deosebire față de alte vânători era că, acolo, animalul nu putea fugi. Era de ajuns atât ca un sport să devină o mârșăvie? Dreaptă ar fi numai vânătoarea în care omul ar vâna cu mâinile, dar cine mai vânează așa? Deodată, am auzit un zgomot. M-am întors. Palid, înspăimântător de palid, Dinu voma. Am priceput într-o clipă că-și impusese să pară un vânător cu experiență și crezuse că va reuși. Se ținuse tare până atunci, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la picioare, m-a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să nu-l tulbur. Era în miezul unei activități mult mai importante, pe care nu era dispus s-o întrerupă pentru mine; vâna muștele din gheretă, după o metodă, se părea, bine pusă la punct. Aștepta, răbdător, ca musca să se așeze undeva, după care o studia câteva clipe atent. Ridica mâna încet, surâzând mulțumit, concentrându-se, și, brusc, o lăsa să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pornești încotro vezi cu ochii. Și totuși stai aici. La fel și cerbii”. Ce era de obiectat? Pielea de șopârlă a Domnului Andrei făcu mii de încrețituri, dar nu pentru un răspuns, ci pentru o altă întrebare. „Dar cine ne vânează pe noi?” „Dumnezeu, interveni Călugărul. El ne vânează pe toți”. „Ei, Dumnezeu, făcu Mopsul. Dumnezeu nu-și pierde timpul pe marginea mlaștinei de aici. E ocupat cu alte mlaștini mai mari”. Siminel îndrăzni cu jumătate de gură: „Poate că Bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aici. La fel și cerbii”. Ce era de obiectat? Pielea de șopârlă a Domnului Andrei făcu mii de încrețituri, dar nu pentru un răspuns, ci pentru o altă întrebare. „Dar cine ne vânează pe noi?” „Dumnezeu, interveni Călugărul. El ne vânează pe toți”. „Ei, Dumnezeu, făcu Mopsul. Dumnezeu nu-și pierde timpul pe marginea mlaștinei de aici. E ocupat cu alte mlaștini mai mari”. Siminel îndrăzni cu jumătate de gură: „Poate că Bătrânul. Stă în sala lui cu oglinzi și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și scotea un adevărat chiot învârtindu-se într-un picior după ce auzea detunătura. Odată, ridicasem pușca și ținteam când am auzit un râs puternic în spate. M-am întors. Îndreptase mâinile spre mine, ca și cum ar fi fost vânător și mă vâna pe mine. Se maimuțărea, dar în clipa aceea am simțit o dâră rece pe șira spinării. „Cine dracu e ăsta și ce vrea?” l-am întrebat pe Dinu care mă așteptase la cafenea. „Habar n-am” a ridicat el din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
parte pentru noi și vânzând-o în contul nostru; asta ne ajuta să înfruntăm căldurile înnebunitoare de peste 50 de grade și tristețea de infern a savanei arse. Era sezonul cel mai înăbușitor, când păsările nici nu puteau să zboare, erau vânate cu bățul, iar noaptea nori întregi de muște bâzâiau de-a lungul malurilor tăbărând pe animalele moarte. Unul dintre mașiniști, mușcat de un păianjen veninos, a aiurat două zile și două nopți înainte de a închide ochii. L-am aruncat printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-o, am tras, cioara căzu între urzici, însângerată. Am apucat-o de o aripă și am azvârlit-o spre Marta: „E cadoul meu pentru voi”. Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns la mlaștină. Nu vroiam să vânez. Pentru Dinu mă dusesem acolo; să pun o floare în noroi pentru el. În aer plutea o putoare greu de suportat, de mâl încălzit; cum de rezistasem oare, altădată, să stau acolo cu orele? Și ce plăcere putusem să găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Deodată, am încremenit. În ochiul de apă noroioasă, aproape de urechea mea stângă apăruse o gaură neagră, metalică. Prin urmare, viața mă confirma pe loc! Întotdeauna un vânător ne urmărește. În spatele lui e un alt vânător și așa, la nesfârșit, fiecare vânează pe cineva și fiecare constituie o țintă. Toți suntem cu degetul pe trăgaci și toți avem ceafa expusă. Așteptam să aud detunătura. Adică nu; mi-am adus aminte că un creier găurit nu mai poate auzi nimic. Aveam să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu; mi-am adus aminte că un creier găurit nu mai poate auzi nimic. Aveam să fiu ucis în liniște, sub un cer albastru, curat și indiferent. Cum meritam. M-am mișcat puțin ca măcar să văd chipul celui care mă vâna și am tresărit violent auzind o bufnitură în spate. Gata, s-a terminat, mi-am zis. Și mă miram că nu se făcea noapte în creierul meu. A trecut ceva timp până să înțeleg că, de fapt, căzuse pușca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am pomenit asediat de furnici. Niște furnici roșii, obraznice, care intraseră printr-o crăpătură din zid și, mișunând prin cameră, mi se urcau pe picioare. Trebuia să ridic pantalonul și să le omor, ceea ce mi-a amintit de portar; el vâna muște, eu vânam furnici; fiecare cu insectele lui. Așa m-a găsit, prins în această ocupație dezgustătoare, Călugărul. „Stai să vezi ceva distractiv”, i-am zis. Și am aruncat o fărâmitură de pâine jos, iar când furnicile au început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de furnici. Niște furnici roșii, obraznice, care intraseră printr-o crăpătură din zid și, mișunând prin cameră, mi se urcau pe picioare. Trebuia să ridic pantalonul și să le omor, ceea ce mi-a amintit de portar; el vâna muște, eu vânam furnici; fiecare cu insectele lui. Așa m-a găsit, prins în această ocupație dezgustătoare, Călugărul. „Stai să vezi ceva distractiv”, i-am zis. Și am aruncat o fărâmitură de pâine jos, iar când furnicile au început să se învârtă în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
verde al meselor de billiard sau ridicînd un pahar emană o aură care-l Învăluie pe Wakefield, așa cum face și aroma de whiskey și trabucuri cubaneze care plutește În Încăpere. Acesta este cuibul dușmanului, cugetă Wakefield. SÎnt aici ca să-l vînez, poate chiar Îl prind cu ceva ilegal care ar putea pune capăt restaurării. Se decide să continue vînătoarea În baia de aburi. Cu un prosop Înfășurat În jurul capului și un altul În jurul fundului, se așază În mijlocul pîclei alături de un distribuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ținu lipit de umăr, cu fața îngropată în stofa aspră a hainei, atât de strâns încât Fran se temu că avea să se sufoce. Și-l putea închipui pe Jack Allen rezemat de bar, după o noapte lungă în care vânase o poveste alunecoasă, smulgând informații de la funcționari publici încăpățânați sau convingând doamne în vârstă să își spună povestea la Express în loc de Citizen, punându-și la bătaie farmecul bine-cunoscut. Dar nu și l-ar fi imaginat niciodată pe Jack Allen lăsându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
vărsa o picătură măcar. Stevie aprecia acest talent la un bărbat. Părea de asemenea să pășească mai săltăreț, ceea ce Stevie nu observase până acum la el, asemenea cuiva care descoperise brusc ce vrea de la viață și avea de gând să vâneze acel lucru cu orice preț. Dacă era într-adevăr așa, conchise Stevie, își alesese cel mai prost moment cu putință. Deci, întrebă Sean McGee candid, ridicând paharul cu apă minerală, pentru ce toastăm? Pentru fericirea redactorului-șef? Stevie îl privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în haită. Mai puțin este fudulă Și mai mult este șireată; Blana ei e căutată Pentru guler și căciulă. Fără fus și fără furcă, Dânsa toarce, nu se-ncurcă. Părul lui pare de sârmă, Ca și cel domestic râmă; E vânat pentru pastramă, Capul i se pune-n ramă. Zboară numai pe lumină, Floarea-i este cea mai dragă; E micuță ca o fragă, Harnică-i ca o... E și dânsa foarte mică, Mai mult slabă decât plină; Deși nu este
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
autohtone. Pe de altă parte - un apetit neostoit pentru inovația exploratorie: „cel mai plastic și mai lipsit de prejudecăți literare vocabular cu putință”; Maniu „a fugit de clișeu pînă la sacrificarea claritățiii, a prigonit formele pînă la preferirea cioburilor, a vînat ineditul pînă la tărîmul interzis de guarzii ordinei literare, al farsei și al incoerenței negative”. Gustul lui Vinea pentru proza poematică, „pură”, iese astfel la iveală: „În proză, nici o tendință socială, nici o ostentație analitică. Senzație!” Într-o notiță din nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cît e nevoie de dînsul”. În Chaplin, reputatul cineast britanic este așezat de către B. Florian într-o descendență filozofică pe cît de prestigioasă, pe atît de eclectică (Bergson, Pascal, William James și Freud), sub semnul „fanteziei creatoare a artistului ce vînează surpriza”. Reapare analogia cinematograf-poem: „O viață de cîine, Charlot soldat sau Goana după aur sînt poeme de sine stătătoare, ale căror cuvinte, rime și ritm sînt imagini de sine stătătoare prin frumusețea lor”, cu trimitere directă la „tradiția” poeziei „noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-mă. Amintiți-mi. — Ne-am Întîlnit la Fran și Marcus, spune el. Lucrezi cu Sally, nu? Ellie, așa-i? Eu sînt Charlie, Charlie Dutton. — O, Doamne! Desigur. Charlie Dutton! Charlie și Sally, acel Charlie pe care Sally l-a tot vînat luni de zile, Înainte să-și dea seama că nu era sub nici o formă pregătit să-și asume o relație serioasă și că era cazul să treacă peste toată povestea, ceea ce a și făcut, fără să piardă vremea. — Cum Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Teja, în fond, lăsa să se vadă ceea ce făcea și era în viața de zi cu zi. Așa cum, după gunoiul unei case, se ghicește bunăstarea stăpânilor. Fapt e că el își petrecea mare parte din zi în cripta din spatele altarului. Vâna șobolanii care se hrăneau cu cadavre și restaura trupurile pe care adesea putrefacția le descompunea. E-adevărat, prezența nesuferită a lui Teja nu prea se potrivea cu aurul, argintul și mătăsurile cu care reginele Teodolinda și Gundeperga împodobiseră templul antic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
N-am vrut să-l jignesc râzându-i în față. Am luat-o pe o potecuța ce cotea spre nord și am trecut din nou râul la un loc unde se întretăiau mai multe pâraie, perturbând cele câteva vidre care vânau pești. Ne aflam într-o poiană cu niște colibe de babulci, adică de oieri, unde ne-am lăsat caii la un individ șchiop care avea grijă de gâște. Am luat-o pe jos până-ntr-o pădurice ce se rărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]