3,550 matches
-
ăsta, comentă Wilt, apucând un cârnăcior înnegrit, probabil că ai avut o copilărie nefericită. — Adevărul e că așa a și fost, zise Sally și-i smulse cârnatul dintre degete. Din cauza asta am acum atât de multă nevoie de iubire. își vârî cea mai mare parte din cârnat în gură, după care îl trase încetișor afară, molfăindu-i doar capătul. Wilt termină de mâncat salata de varză cu morcovi și își curăță gâtlejul cu trosneala Pringsheim. — Nu-i așa că-s îngrozitori toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
noapte. Dar Wilt era prea cufundat în autocompătimire ca să mai poată fi convins și, în plus, își făcea griji în legătură cu păpușa. Ar putea să mai încerce o dată să scoată chestia aia din puț. Luă mașina, se duse acasă și se vârî în pat, într-o încâlceală de pături și cearșafuri. Nu apucase să aranjeze patul azi-dimineață. — Bietul de Henry! zise Betty atunci când urcă împreună cu Peter la etaj. Arăta într-adevăr groaznic de tot. — Mi-a spus c-a avut o pană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ideea de a turna o canistră de benzină în gaura aia și de a-i da foc după aceea, idee care - la o privire mai atentă - părea de fapt cea mai bună metodă de a atrage atenția asupra faptului că vârâse acolo jos o păpușă de plastic îmbrăcată cu hainele nevesti-sii, lui Wilt nu-i mai venea în minte nimic altceva. Va trebui pur și simplu să se încreadă în noroc. Când veniră ziarele de duminică, se sculă din pat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
mânca fulgii All-Bran. Apoi hrăni câinele și se învârti agale prin casă, rămânând în pijamale, după care ieși la hanul Ferry Path ca să ia prânzul, dormi după-amiaza și se uită la televizor toată seara. După aceea își făcu patul, se vârî în el și petrecu o noapte fără somn, întrebându-se unde era Eva, ce făcea ea și de ce acum, după ce risipise degeaba atâtea ore gândindu-se la diferite metode de a scăpa de ea prin crimă, trebuia să-și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
e plină de noroi. Apoi înaintă prin apă, atârnată de funie, și bâjbâi pe sub carena vasului de agrement. — Nu dau de nimic! strigă ea. — Trebuie să fie undeva mai adânc, zise Gaskell, uitându-se în jos la ea. Eva își vârî capul sub apă și nimeri peste pana cârmei. — Aia e cârma, zise Gaskell. — Bineînțeles că e cârma! replică Eva. Știu asta, omule, Doar nu-s proastă! Și femeia dispăru sub carenă. De data asta găsi elicea, dar în jurul ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
polițist pe care îl întâlni. Du-te în camera de anchetă și pune-i întrebări afurisitului ăluia dinăuntru! Nu te opri până nu-ți spun eu! Ce fel de întrebări? — Orice fel. Absolut orice. întreabă-l tot timpul de ce a vârât o păpușă gonflabilă din plastic într-un puț de pe șantier. Asta-i tot. întreabă-l și iar întreabă-l, fără încetare. O să-l fac eu pe ticălos să cedeze! Apoi inspectorul se duse în biroul său, unde se înfundă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
adevărat, nu mai sunt dispus să vă reprezint în instanță. Domnul Gosdyke își strânse hârtiile și se ridică. Va trebui să vă găsiți pe altcineva. — Dar, domnule Gosdyke, doar nu credeți într-adevăr toate tâmpeniile alea cum că aș fi vârât-o pe Eva într-o plăcintă cu carne de porc, nu? îl întrebă Wilt. — Să le cred?! Un om care e în stare să se gândească la ceva atât de dezgustător e capabil de orice. Da, le cred. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ceda niciodată în fața cântecului de sirenă al modestiei. După disprețul și furia arătate fără reținere de inspectorul Flint, după cruzimea și oprobriul îngrămădite peste capul lui vreme de o săptămână, cine mai avea nevoie de aprobarea celorlalți? Puteau să-și vâre părerile pe gât. Wilt își va urma traseul său independent și își va folosi cum se cuvine evidentele sale talente în domeniul ilogicii. Dați-i o condamnare pe viață și un director de închisoare progresist și într-o lună Wilt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
apuca drăcovenia și o arunca în fundul dulapului. Treceau câteva zile... ușa seifului cu arme se căsca, rânjind, scârțâind, bălăbănindu-se, țiuind batjocoritor. Vinovata clipea, emoționată, paralizată în fața jucăriilor. Un zâmbet tâmp îi strâmba gura creață, buzele uscate de nerăbdare. Se vâra toată în vinovatul dulap, pentru o temeinică operație de clasare și aliniere: raftul cu Kent, raftul cu ulei de măsline, cosmeticele, ciocolata și cafeaua și guma de mestecat, sticlele, borcanele, cutiile. Nu era nevoie să audă pași în spate ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și proces și eliminarea din învățământ. Nu mai revenise, insa, apoi, la subiectul procesului moral și politic, îl evita cu grijă. Dar nu ca un doctor, nu. Ca un prieten, auzi, prieten! Tot ca prieten voia, acum, să i-o vâre înapoi pe gât pe Irina! Nu ca doctor, auzi, ca prieten codoș, auzi! Doar despre Irina îi tot vorbea, în ultima vreme. Ce aștepta, ce minune aștepta, umanistul, ce spera lieber Freund Freud? Să afle, ce? De ce n-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trofeul râvnit, credeți-mă. Deci, tocmai treceam prin dreptul abatorului, prin norul acela de putoare, fiecare se strângea în gulerul hainei, nici că le păsa de câinii și pisicile și ceilalți disidenți care mureau în acea clipă în crematorii. Își vârau capul în batistă, tușeau, strănutau, dar nici că le păsa. Ei bine, domnul acela remarcabil, cu ținuta perfect verticală, trăsăturile îndelung rafinate, ochii puțin depărtați, fanatici, nasul ușor lățit, ca larațe, ce credeți că făcea acest exemplar de lux? Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ale mele. Dacă ea nu putea scoate aparatul, erau slabe speranțe ca au să mă descurc mai bine, dar am încercat, de formă. Mi-am scos sacoul, mi-am suflecat mânecile, mi-am azvârlit cravata peste umărul stâng și am vârât mâna. Instrumentul bâzâitor era înțepenit atât de tare, că nu aveam nici o șansă. O sârmă de instalator ar fi fost utilă, dar nu posedam o sârmă de instalator, drept care, în locul ei, am desfăcut un umeraș de sârmă și l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cu tine? Nici un răspuns. — Cum ai ajuns la New York? Cu autobuzul? O înclinare a capului. — Mai ai biletul? Nici un răspuns. — Ia hai să vedem ce ai prin buzunare. Poate găsim pe-acolo niscaiva răspunsuri. Lucy i-a făcut pe plac, vârând mâinile în toate cele patru buzunare și scoțând de-acolo tot conținutul, dar fără să dea la iveală nimic important. O sută cincizeci și șapte de dolari bani gheață, trei lame de gumă, șase monede de 25 de cenți, patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
capătul culoarului, tot timpul cât am stat acolo n-am făcut decât să zac în patul îngust. Corpul îmi era conectat la un monitor cardiac și, cu un ac de perfuzie înfipt în braț și tuburi de plastic pentru oxigen vârâte în nări, nu aveam de ales, trebuia să stau întins pe spate. Mi se lua sânge o dată la patru ore. Dacă aș fi suferit un atac de cord, bucățele de țesut afectat s-ar fi desprins din inimă și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mijlociu. Sau să le iau aparatul de fotografiat și să îl trântesc de pământ. Nu. Nu aș face niciodată așa ceva. Spre deosebire de unele celebrități. — Doar n-o să mănânci toate bomboanele, nu? întreabă un fan dornic de autografe în timp ce-mi vâră un pix în mână. —Poftim? Haide, nu mânca toate bomboanele, că o să te îngrași, hahaha. Mă pregătesc să chem pe cineva de la pază și protecție, pentru că nu prea-mi place atitudinea tipului ăstuia. —Trezește-te. Doamne, Katie, nu-mi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
superbi de mătase, roz deschis. Mărimea patruzeci. Moment În care am două opțiuni. A : Să-i mărturisesc adevărul : „De fapt, sunt prea mici, eu port mărimea 44 și, apropo, nu am cincizeci și două de kile.“ Sau... B : Să mă vâr cu greu În ei. Adevărul e că n-a fost chiar atât de rău. Urmele pe care mi le-au lăsat pe piele au dispărut destul de repede. Și nu a trebuit decât să tai repede toate etichetele de pe toate hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
uimire, ia cartea de vizită a lui Mick, care Încă se mai află În mâna mea. Apoi remarcă reportofonul și Îi cade efectiv fața. — Cred că ar cam fi momentul s-o șterg, murmură Mick, ridicând sprânceana către Jemima. Își vâră reportofonul Înapoi În buzunar, Își ridică rucsacul și se strecoară afară din cameră. Câteva momente, nici unul dintre noi nu spune nimic. Nu aud decât sângele zvâcnindu-mi În cap. Cine era ăsta ? spune Jack În cele din urmă. Un ziarist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
e îmbrăcat, un pachet storcoșit de țigări Zenit și bricheta, bagă țigara-n gură, dă s-aprindă și, când se uită-n flacăra brichetei, parcă s-ar fi speriat de ceva: stinge repede, scoate țigara din gură și și-o vâră după ureche. Abia acum a observat namila de câine, dă fuga-n drum ca apucatul, acolo rămâne aplecat peste corp, cu fața rânjită sinistru. Mă apropii - în capul câinelui e o gaură de glonț prin care s-a scurs în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
i-a crescut temperatura). Ilie își revine și drege la toată lumea. Toastează cu vorba lui veche, Copii, dacă v-am greșit cu ceva, eu vă iert! Pe urmă se scoală de la masă și, trecând spre bucătărie prin spatele meu, îmi vâră între omoplați carpienele lui ca pe niște burghie: Să-ți faci și tu controlu’ ăla, auzi? - Dacă plec acuma, mai prind trenul de șase! sare din locul ei Zina, înfruntând privirile mirate ale bărbaților: într-adevăr, mai putea să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
-mă seara, după șapte, șopti scurt din vârful buzelor deja ridate. Nedându-mi timp să răspund, și-a sorbit ultima gură de cafea din paharul de plastic care încă scotea aburi, s-a înarmat cu teul, cu mapele, și-a vârât mâna ei nervoasă într-un buzunar al canadienei și a ieșit. Klava moștenise un apartament în blocul ALMO, deasupra magazinului Bucur, undeva la etajul treisprezece. Dacă nu știai cum să iei liftul, îl luai pe primul care-ți ieșea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de dinți până după șaptezeci de ani, când a aflat cu stupoare că nu se mănâncă nici usturoi, nici ceapă când te duci la dentist, și asta nu pentru că te-ai pupa cu el, ci fiindcă el trebuie să-și vâre fața, ochii până-n fundul gurii tale. Când în gura bunicului meu a mai intrat și freza cu hârâit de țapină, a închis ochii să nu mai vadă lumina de sus, rotundă cum este imaginată lumea de apoi. S-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
să și-l soarbă afară. Ea mai stă preț de vreo trei minute ca pe ghimpi, pe urmă iese de după tejghea (dându-mi prilejul s-o observ de la brâu în jos, bermude ciclam, picioarele în ștrampi negri, șosete de lână vârâte în niște ghete descheiate din fermoar) și se duce afară cu păhăruțul ei, țipând din stradă Șefa, am terminat, pe un ton între anunț și întrebare, mai aproape totuși de prima. Neașteptând deci răspuns, trece pe terasă, unde bea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
oprit după o melodie, la fel de brusc cum începuse, dansatoarea se uită în jur parc-ar fi căzut din altă lume, pe urmă se lasă dusă de bărbatu-său pe scaun. Frisonată, își trage cu picioarele ghetele din mijlocul terasei, își vâră picioarele-n ele, se înfășoară și în haină, îngropându-și fața în guler - nu pentru multă vreme, fiindcă o așteaptă berea și păhărelul. Fiecare calup publicitar de la TV îmi dă sentimentul unei victorii à la Pyrrhus: m-am abținut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
că mi‑o pot permite, nu? Aud zgomot la ușă și mă ridic repede în picioare. Cu inima bătându‑mi să‑mi spargă pieptul, mă duc repede la șifonierul în care mi‑am ascuns toate cumpărăturile, deschid ușa și îmi vâr iute toate sacoșele de la Barney’s înăuntru, apoi o închid la loc și să mă întorc cu un surâs larg pe față, exact în clipa în care Luke intră în cameră, vorbind la mobil. — Firește că situația e sub control
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nicăieri; așa că pur și simplu merg, hipnotizată de sunetul propriilor pași, gândindu‑mă că trebuie până la urmă să dau de o stație de metrou. Ochii încep să mă usture și îmi spun că e de la aerul rece. De la vânt. Îmi vâr mâinile în buzunare și îmi încleștez maxilarele, accelerând pasul și încercând să nu mă gândesc la nimic. Dar în suflet mi se cuibărește o spaimă fără nume; o panică surdă, care crește. Nu mi‑am recăpătat slujba. Nu am nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]