3,233 matches
-
fel. Prințul Bikov privi nerăbdător cum Porfiri termină țigara și o stinse în scrumiera de cristal. ă Este inconclusiv, anunță el. Tânărul prinț păru descurajat. Totuși, dacă îmi îngăduiți un moment, aș dori să vă arăt ceva. § După câteva minute valiza fu adusă. Nu se știa prea sigur unde se afla, sau dacă, într-adevăr, se mai afla în perimetrul stației. Chiar locotentul Salitov își băgă capul pe ușă la un moment dat pentru a fi sigur de ordinul lui Porfiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cu un caz nou. Acest domn - un prinț, fără îndoială - a raportat dispariția unei persoane. Mărturia sa pomenște de un articol de bagaj. Pentru a avea o cât mai exactă impresie despre acel bagaj, am dorit să îl compar cu valiza pe care dumneata ai găsit-o în Parcul Petrovski. Atâta tot. Comportamentul lui Salitov era dubios și plin de suspiciune. Fără îndoială, o îndatorire nouă, cum ar fi fost căutarea unui geamantan, nu îi era pe plac. Într-un sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
însă nu părăsise stația, și fusese găsit sub biroul unui ofițer, care-l folosea pe post de fișier, iar golirea dosarelor vechi ce fuseseră depozitate înăuntru nu dură mai mult de câteva clipe. Prințul Bikov dădu din cap afiramtiv când valiza a fost pusă pe biroul lui Porfiri. ă Asta e. Asta este a lui Rataziaiev. Zgârietura din față este la fel. Capitolul treisprezece Un document ciudat În timp ce intra în sediul central al Departamentului de Poliție al Orașului St. Petersburg, Porfiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
a plăti chiria. Zbura spre necunoscut, Întocmai ca un soldat care abandona un câmp de luptă acoperit de cadavre. Lucrurile nu stăteau Însă la fel cu Desert Rose, care sosise În L.A. cu câteva zile Înainte, cu o grămadă de valize, genți și speranțe până la cer. Charlie Jones, proprietarul Galeriilor Charlie Jones din Tribeca, o invitase la acest târg de artă - Art LA - pe care Îl sponsoriza Împreună cu alții, iar ea Își adusese mormane de ținute sexy, pantofi de designer care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ne omorâm cumva timpul, avem două ore de zbor. Cine era cel mai aiurea? Kitty zâmbi. — A, Albă ca Zăpada, de departe... Ajunseră pe aeroportul Oakland Într-o bună dispoziție de zile mari și fără bagaje. Toți ceilalți aveau numeroase valize și valijoare, oamenii de la aeroport se uitau bănuitor la ele, Încercând să-și dea seama dacă erau teroriste sau prostituate. Luară un tren până În oraș, fără să știe Încotro mergeau, unde trebuiau să coboare, după ce să se uite sau unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
grav. — Știu. Toți Îi ponegresc pe americani, dar sunt cei mai deschiși și mai toleranți oameni de pe planetă. — Mulți n-ar fi de acord cu tine. — Să-ți povestesc ceva. Atunci când mi-am părăsit soțul, am plecat doar cu două valize. Nu i-am cerut nici un ban. Proprietara imobilului În care m-am dus să locuiesc, o doamnă minunată, a fost mișcată de povestea mea. Ghici ce a făcut, spre uimirea mea? Mi-a mobilat garsoniera cu diverse lucruri de pe la ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
să-i murmure numele În fiecare secundă, altfel s-ar fi sufocat cu gândurile legate de el. Kitty ieși În grădină și se Întinse la soare, așteptându-și prietena. O oră mai târziu, Desert Rose descărca un șir interminabil de valize pe aleea lui Matthew. Se Îndreptă spre intrare cu un sac de piele atârnat pe umăr, obosită, tristă și răvășită, iar când o văzu pe Kitty stând În ușa casei luxoase, cu un zâmbet fericit pe buze, o Întrebă sarcastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ajunge În Manhattan decât dacă Împărțea un taxi cu cineva. Șansele de-a găsi pe cineva care mergea În Upper East Side erau destul de scăzute. Scrută mulțimea, Încercând să descopere o persoană abordabilă. Observă o negresă Înaltă, frumoasă, cu o valiză mică. — Bună, mergi cumva În Upper East Side? o Întrebă precaută. Fata o privi cu ochii ei frumoși și zise: Da, foarte În nord. Vrei să Împărțim un taxi? Dar numai până la prima oprire, așa se face. Kitty nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
încordată, părând deodată mai bătrân, Cipriano Algor chemă câinele. În ciuda tonului lui de îngrijorare pe care un auz atent îl putea distinge, glasul stăpânului schimbă în bine dispoziția lui Găsit. Rătăcise prin curte, perplex, neliniștit, alergând de colo colo, adulmecând valizele și pachetele care erau aduse din casă, scheuna cu putere ca să atragă atenția, și iată că presentimentele lui se adeveriseră, ceva singular, ieșit din comun, se pregătise în ultima vreme, și acum sosise ora în care soarta sau destinul, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de îngrijorare. Cipriano Algor urcă în furgonetă, se așeză lângă șofer, pe locul lăsat gol, și spuse, Să mergem. Nu va mai pronunța alt cuvânt până când vor ajunge la Centru, până când au urcat în liftul care i-a dus cu valizele și pachetele la etajul treizeci și patru, până când au deschis ușa apartamentului, până când Marçal a exclamat, Am ajuns, doar atunci a deschis gura ca să emită câteva sunete organizate, totuși nimic personal, se mărgini să repete, cu un mic adaos retoric, fraza ginerelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cu putere, Ce-o să facem, întrebă, dar Marçal n-a avut timp să răspundă. Cu glas hotărât, Cipriano Algor spunea, Voi vă veți hotărî viața, eu plec. Lucrurile dumitale sunt aici, spuse Marta, nu erau multe, încăpeau fără probleme în valiza cea mai mică, parcă ar fi știut că venea doar pentru trei săptămâni, Vine un moment în viață când ar trebui să ne fie de ajuns că ne putem urni propriul trup, spuse Cipriano Algor, Fraza e frumoasă, da, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dintre voi s-a schimbat, nu mi-ai explicat cum sau de ce, dar mi-ai spus-o, Și e adevărat, În acest caz, În acest caz, ce, Ați putea trăi împreună, vreau să spun. Cipriano Algor nu răspunse. Își luă valiza, Am plecat, spuse. Fiica lui îl cuprinse în brațe, Venim în prima zi liberă a lui Marçal, până atunci dă-ne vești, când ajungi, telefonează-mi ca să-mi spui cum ai găsit casa, și pe Găsit, să nu uiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
eu o să dorm într-al tău. Se îmbrățișară din nou Isaura și Cipriano Algor, după cele spuse de el, nu e greu de imaginat cu cât entuziasm, dar el tresări brusc, uitând parcă de sentimentele pasionate, Am uitat să scot valiza din mașină, atât a spus. Fără să prevadă încă consecințele prozaicului act, cu Găsit tropăind pe urmele lui, deschise ușa furgonetei și luă valiza. Avu o primă intuiție asupra a ce urma să se petreacă intrând în bucătărie, a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cu cât entuziasm, dar el tresări brusc, uitând parcă de sentimentele pasionate, Am uitat să scot valiza din mașină, atât a spus. Fără să prevadă încă consecințele prozaicului act, cu Găsit tropăind pe urmele lui, deschise ușa furgonetei și luă valiza. Avu o primă intuiție asupra a ce urma să se petreacă intrând în bucătărie, a doua când intră în cameră, dar siguranța absolută n-a avut-o decât atunci când Isaura, cu un glas care se străduia să nu tremure, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a ce urma să se petreacă intrând în bucătărie, a doua când intră în cameră, dar siguranța absolută n-a avut-o decât atunci când Isaura, cu un glas care se străduia să nu tremure, îl întrebă, Ai venit ca să rămâi. Valiza era pe jos, așteptând s-o deschidă cineva, dar această operație, oricât de necesară, putea să rămână pe mai târziu. Cipriano Algor închise ușa. Sunt momente din astea în viață, pentru ca cerul să se deschidă trebuie să se închidă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
data aceasta n-am avut puterea să-i arunc adevărul în față. Îmi pare rău, nu știu decât să renunț. „Plec chiar acum”, i-am zis și mi-am luat pardesiul, punându-mi la repezeală câteva lucruri într-o mică valiză de voiaj. O clipă, ajungând la poartă, am fost tentat să mă urc din nou pe acoperiș, dar îmi era lehamite. Puteam să jur că știam dinainte dialogul: „S-a dus leguma?” „S-a dus, dragule”. Dacă aș povesti cuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
urcă În timpul opririi și o ia. Pentru dumneata e un deranj, știu, dar dacă poți să-mi faci acest serviciu, Îți voi fi etern recunoscător“. „Cu plăcere“, răspunsese Belbo. „Dar de unde o să știe prietenul dumneavoastră de la Florența unde am lăsat valiza?“ „Sunt mai prevăzător decât dumneata și am reținut un loc, locul 45, vagonul 8. Până la Roma, așa Încât nici la Bologna, nici la Florența nu urcă nimeni să-l ocupe. Vezi, În schimbul deranjului pe care ți-l fac, Îți ofer siguranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu pot să-i spun nu. Miercuri dimineață Belbo se dusese la gară mai devreme, Își cumpărase biletul pentru Bologna și-l găsise pe Agliè lângă vagonul 8, cu valijoara. Era destul de grea, dar nu deranja cu deloc. Belbo așezase valiza deasupra locului 45 și se instalase și el cu teancul de ziare. Știrea zilei erau funeraliile lui Berlinguer. După puțin timp, un domn cu barbă venise să ocupe locul de lângă el. Lui Belbo i se părea că l-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
aceea apăruse aproape În treacăt, la Încheierea emisiunii. În prima parte a zilei, către amiază, În Trans-Europe-Express, pe ruta Bologna-Florența, În vagonul 8, un pasager cu barbă Își exprimase bănuiala asupra unui călător ce coborâse la Bologna, lăsând o mică valiză În plasă. E adevărat că spusese că trebuia ca la Florența să vină cineva să o ia, dar oare nu așa acționează teroriștii? Și pe urmă, de ce-și reținuse loc până la Roma, din moment ce coborâse la Bologna? O neliniște serioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe domnul cu barbă. Poate schimbase vagonul și coborâse la Florența deoarece nu voia să apară În jurnale. I se lansa un apel să ia legătura cu polițiștii. Ceilalți pasageri Își aminteau În mod foarte limpede de bărbatul care lăsase valiza. Trebuia să fie un individ care stârnea bănuieli de la prima vedere. Avea un sacou englezesc albastru, fără nasturi auriți, o cravată bordò, era un tip taciturn, părea că vrea să treacă neobservat cu orice preț. Dar lăsase să-i scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de fapt se comporta, și Încă de ani de zile, ca personajul unei istorii pe care noi aveam s-o inventăm abia mai târziu. În orice caz, Belbo nu avea alternative. Agliè dispărând, nu putea dovedi poliției cine Îi dăduse valiza. Și chiar dacă poliția l-ar fi crezut, ar fi reieșit că el o primise de la cineva căutat pentru omucidere, pe care de cel puțin doi ani el Îl folosea drept consilier. Grozav alibi. Dar pentru a putea concepe toată povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
insistențelor lui și-i făcuseră legătura cu unul dintre birouri. „Oh, ce bine-mi pare că vă aud, domnule Belbo“, zisese De Angelis pe un ton care lui Belbo i se păruse sarcastic. „M-ați găsit Întâmplător. Tocmai Îmi fac valizele.“ „Valizele?“ Belbo se temuse de vreo aluzie. „Am fost transferat În Sardinia. Se pare că acolo se lucrează În liniște.“ „Domnule De Angelis, trebuie să vă vorbesc de urgență, În legătură cu povestea aceea...“ „Care poveste?“ „Aceea cu colonelul. Și cealaltă... O dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lui și-i făcuseră legătura cu unul dintre birouri. „Oh, ce bine-mi pare că vă aud, domnule Belbo“, zisese De Angelis pe un ton care lui Belbo i se păruse sarcastic. „M-ați găsit Întâmplător. Tocmai Îmi fac valizele.“ „Valizele?“ Belbo se temuse de vreo aluzie. „Am fost transferat În Sardinia. Se pare că acolo se lucrează În liniște.“ „Domnule De Angelis, trebuie să vă vorbesc de urgență, În legătură cu povestea aceea...“ „Care poveste?“ „Aceea cu colonelul. Și cealaltă... O dată dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cu stilet și cutii cu compartimente secrete, dar astea erau lucruri scumpe și intrau În concurență cu colecțiile de bibelouri de sticlă și păpuși ale Marianei. Nu-și puteau permite ambele pasiuni, așa că a Început să bîntuie prin talciocuri după valize cu fund dublu, cutii de magician și tot felul de echipamente din arsenalul spionilor. Mariana Îi dădu chiar o Matrioșkă, ale cărei păpușele ascunse unele Într-altele aveau chipurile țarilor și dictatorilor ruși. Cea mai mică era cît un bob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
săptămîna trecută. Nici nu știu ce mai urmează. Am cinci copii, nevasta nu lucrează. Wakefield devine interesat. — Cum poate să-ți crească chiria cu atîta dintr-odată? Taximetristul pleacă capul În pămînt. — Acum două săptămîni o străineză cumpărat casa mea cu o valiză plin de bani. A doua zi, toți care muncește acolo - plecați, Îngrijitorii, fochistul, administratorul, toți. Și vine oamenii ăștia În loc, toți străini, nu vorbește engleză, nici o boabă, poartă costume noi, pantofi negri, ochelari de soare, toți tineri, nu zîmbește, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]