1,839 matches
-
fotoliul de piele, care-i ardea sub fundul strâns în blue-jeans, tânăra hipistă lansă, prima, o părere sinceră și democrată: O, domnule Profesor, noi credeam că ne veți spune pe îndelete o poveste de dragoste despre Canibala aia interesantă, care viețuiește între flori tropicale, despre Vânătorul sălbatec, descătușat, așa cum nu suntem noi, albii, de ipocrizii și de false pudori burgheze, despre fericirea extremă, întrevăzută prin fumul de canabis indica, despre orgii tribale ale negrilor, veritabile festinuri cu carne albă ale acestora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lui Dabija vodă, după cum aflăm din scrisoarea Doamnei Ecaterina, soția răposatului voievod? „Parcă am mai vorbit noi despre vremuri nestatornice pe pământul zbuciumat al Moldovei. Apoi despre înstrăinarea de către unii egumeni a unor sate sau moșii ale mănăstirilor în care viețuiau nu auzim pentru prima oară.” L-am ascultat cu smerenie pe bătrân, dar întrebarea tot mă rodea: „Adică cum? Abia după moartea lui Istratie Dabija voievod se află că satul Zărnești a fost înstrăinat de călugării mănăstirii Bârnova?” Și, din
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
potăile voastre cu haita mea! Și, dacă vreau, și la oameni va sări!”. § Ți-ai notat în jurnal: Comparabil cu o bacterie care trăiește în stomacul omului. Niciodată - presupunând că ar tinde - nu va putea să cunoască întregul în care viețuiește. Nu-i este dat mai mult. Exist într-o burtă numită Univers; scriu cărți, elemente cu rol prestabilit în digestia cosmică. Într-un moment de maximă luciditate, probabil că mă voi sinucide. Să zici mersi că exiști! Am existat dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de o înaltă profunzime sofianică, restul ce se mai rostuiește în făptura lui fizică nu are sens, e trecător sau amăgitor.” Portretizării Baboiene i-ași mai adăuga o mărturisire personală: am avut șansa vieții de a mă naște și a viețui în tumultul marilor zbateri ce a cuprins lumea în secolul XX: înălțarea fascismului și bolșevismului cu cruzimile lor - strivirea personalității umane și înzăgăzuirea ei în tiparele ideologice ale asupritorilor, cât și prăbușirea totalitarismului și revenirea la „drepturile omului”. Luat de
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93048]
-
urmașii noștri ce a fost și cum a fost și să se ferească „de cel rău!” - Și ceva despre adăugiri, la zestrea amintită? - Am copilărit într-un sat uitat de Dumnezeu, unde în aparență nu se întâmpla nimic, dar acolo viețuiau românii, moșii și strămoșii noștri până în 3000 de ani, încolo, după cum relevă cercetările arheologice. Acum satul s-a golit în mare parte. În perioada socialistă locuitorii au migrat în industrie, după 1989 - în țările Europei dezvoltate. Cei care își mai
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93048]
-
tipărite s-a reamintit originea romană și unitatea de neam și de limbă a românilor, iar unele traduceri prin frumusețea limbii și a capacității de evocare s-au impus și au rămas ca adevărate monumente literare. În chiliile mănăstirilor au viețuit caligrafi și miniaturiști care, cu talentul lor au copiat și decorat textele sacre. Alți călugări au avut talentul de a făuri obiecte din metale prețioase, alții au realizat broderii cu fir de aur și argint. Unii și-au exprimat talentul
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
starețul de la Hadâmbu. Este ucenicul cu care părintele Mitrofan s-a mândrit cât a trăit, deoarece l-a ascultat în tot ceea ce a făcut la această reînființată mănăstire. În anii de păstorire a arhimandritului Mitrofan Băltuță, la Mănăstirea Cetățuia a viețuit discret și smerit un mare duhovnic al Iașului și al Moldovei, părintele Protosinghel Teofan Merlă. A fost duhovnicul, rugătorul și povățuitorul întru Hristos a multor credincioși, vreme de mai bine de 50 de ani. S-a născut la 8 septembrie
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
care Hasan Îl desemnase să-i succeadă; el Însuși era chemat să devină, la moartea tatălui său, cel de-al patrulea Mare Maestru al ordinului. Dispunea de un avantaj considerabil asupra predecesorilor săi: născut după moartea fondatorului, nu trebuise să viețuiască sub teroarea lui. Studia locul În care trăia cu interes, cu o anumită teamă, bineînțeles, dar fără acea fascinație morbidă care-i paraliza pe toți ceilalți. O dată chiar, la vârsta de șaptesprezece ani, intrase În Încăperea interzisă, Îi dăduse ocol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cadavre. Au trebuit abandonate; supraviețuitorii și-au reconstruit locuințele În alt loc, situat mai la sud. Astfel Încât Întreg orașul vechi, Samarkandul selgiucizilor, acoperit, Încetul cu-ncetul, de straturi suprapuse de nisip, nu mai e decât un câmp supraînălțat. Sub pământ viețuiesc comori și taine; la suprafață, pășuni. Într-o bună zi, va trebui să se descopere totul, să se dezgroape casele și străzile. Astfel eliberat, Samarkandul va putea să ne povestească propria-i istorie. Se Întrerupse. — Sunteți arheolog? — Nu. Orașul mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
înzestrați cu vocație mistică pentru poezie, înțelegând prin "poezie" artele în general, muzica fiind cea mai propice transfigurării. Dar oricine posedă receptori pentru vibrația poetică poate parcurge, la diverse nivele, beatitudinea purificării și plenitudinii neoexistențiale indusă de marea artă. * Noi viețuim în mediul a trei ordine de realități: realitatea ascunsă a lucrurilor, pe care nu o putem cunoaște; apoi realitatea curentă, comună, constituită de ceea ce ne apare, ceea ce înregistrează posibilitățile cognitive ale simțurilor noastre, și anume, suprafața lucrurilor, necoincizând cu esența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
esența lucrurilor. Există însă o a treia realitate: este ceea ce noi suprapunem pe lucruri, icoana ideală. Or, a suprapune o icoană vibrantă pe aparența lucrurilor este act poetic. Astfel, veritabila, unica noastră realitate pe care ne-o putem crea și viețui este cea poetică Cea de a treia realitate depășește posibilitățile cunoașterii senzoriale, precum și cele ale cunoașterii discursive, intelectuale. Această neorealitate necesită un al treilea mijloc de cunoaștere, și anume intuiția poetică, capabilă să pătrundă nemijlocit, fulgurant în inima acestei suprarealități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
complexitatea mitică și simbolică a spiritului orfic, pe care îl aflăm rezumat în lirica lui Pindar: "Muritorilor le sunt date zile nemuritoare", deoarece "există o vecie a vremii"; acest lucru are loc când poetul "însămânțează strălucire", când suflul său poetic viețuiește în "curăția picăturilor de rouă și se înalță către Eter". Ca atare, trebuie spus că este eronat a se considera orice poezie ca fiind prin definiție orfică. Poezia este orfică atunci când inițiază, purifică și transfigurează spiritual catharsis. Într-o lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
aproape de mine,/ Aștept cel dintâi fulger." Misterul insondabil al dicteului poetic, caracterul imperios și natura sa de fulger constituie o revelație intuitivă originară care induce o a doua naștere a lumii. Fiecare mare poem ne dezvăluie și ne face să viețuim o altă față a absolutului. "Poezia este un absolut real", afirma Novalis. Inspirația unui moment face cât experiența unei vieți, afirmă O.W. Holemes. Fulguranța violentă este experiență mistică, clipe excepționale de intuiție ideatică, fulgor et lumen în secunde infinitezimale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fereastra spre o lume care nu a fost niciodată, fapt care constituie fapta faustică și grandoarea omului. Omar Khayyam este modelul lui uomo universale care a creat nu numai pe plan științific astronomie. matematică, medicină, dar totodată a creat și viețuit pe plan filozofic și liric de la tonalitate melancolică: Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce sens avu venirea ! Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
detestari, sed intellegere!" Să nu râzi, să nu plângi, să nu detești, ci să înțelegi -; de asemenea, a fost corezonant cu puritatea simțirii: " Sufletul poate face în așa fel încât toate simțirile trupului, care sunt imagini ale lucrurilor, să fie viețuite în Dumnezeu". Și a trăit din plin sublimul final al Ethicei: "Sed omnia praeclara tam difficilia quam rara sunt" dar toate lucrurile minunate sunt tot atât de dificile, pe cât sunt de rare. Acesta este destinul pe care și l-a asumat Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
au aflat înțelepciunea. În afară de Unul nu este nimic. Cine nu înțelege unitatea, nu înțelege nimic. Universul este în fiecare lucru. Este un unic creator continuum. Este oare atât de utopic să credem cu Nietzsche că energiile concertate ale unei omeniri viețuind la unison în patos poetic ar reuși să instaureze în sfârșit prezentul absolut eternitatea ? Energia, de o calitate superioară, dezvoltată de actul poetic fie artistic, fie al transformării unei secvențe de viață într-un poem viu, nu ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nezăgăzuite antietică și antirațională în cultură și în viața de fiecare zi. Poezia este o necesitate cosmică pentru om. Necesitate sacră. Reamintim cuvântul definitiv al lui Hölderlin "numai poetic merită omul să trăiască pe pământ". În rest nu trăiește, este viețuit de toate stihiile antispirituale, antiumane, antiviață ale infernului modern și postmodern care a proclamat bezmetic lupta furibundă împotriva tuturor valorilor, inclusiv împotriva noțiunii de om. Nu știm cât a fost poluat și spațiul cuantic de haosul malign, deși este posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
suferința unei realizări imperfecte, astfel că "doar el și-aude plânsu-și". Or, Eminescu optează pentru prima hipostază a demiurgului. Poezia Lacul se transformă în prezentul etern cosmic al neînceputului: apa, albastrul originar, și nuferii primi născători nedesfăcuți, petrec solitudinea pregenezică viețuită de poet. Așteptarea rămâne în prag. Un prag dincolo de care ar fi putut începe, dar a fost evitată, o fenomenologie a "vremuirii". Această ambiguitate a Spiritului Timpului, o regăsim în poemul lui Hölderlin cu acest titlu: Oamenii în această lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
flacără, devenirea fiind eterna lege a naturii... Dacă nu-nțelegi aceasta: "Mori, spre-a deveni", tu ești Doar un oaspete obscur În beznele pământești." Iar în Höcherer und Höchste (Mai înaltul și Cel mai înalt), după ce aici, pe pământ, poetul viețuiește diversele bucurii ale vieții, speră ca dincolo să se dizolve în iubirea eternă: Liberi, în zbor arzător Vom sui fără hotare Și în veșnica Iubire Ne vom pierde, vom dispare. Omar Khayyam, după ce deplânge în robaiyate măiestre nimicniciile destinului omenesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
exclusivitatea sensului, dându-le sensuri noi, care nu mai sunt impuse de uzajul comun, ci sunt cele ale poetului. Este un prim mod de a ne asuma lumea din jur în viziunea noastră, în modelul nostru de a vedea și viețui lucrurile: "Donner un sens plus pur aux mots de la tribu" scria Mallarmé. Metafora vie este actul imaginației prin care transpunem ființa reală, viața, lucrurile într-o icoană ideală. Este un act de iubire. Nu ne putem apropia de celălalt, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
egale egal vor fi-mpărțite, Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite, Vi s-a părea un înger cu părul blond și des. Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă, Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit, Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă Pentru acel de care norocul avu grijă; Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit. Și boale ce mizeria ș-averea nefirească Le nasc în oameni, toate
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
se schimbă fără știrea lor (astfel toate mecanismele funcționării cabinetelor nu ar putea acționa mai bine fără acești angajați loiali, curieri ai informației, mai iuți decât telefonia mobilă și internetul). Închinare bucătăreselor din spitale V ouă care ne permiteți să viețuim prin bunăvoința și râvna voastră, Ave! N-am fi nimic fără voi, celebrelor astre! De soartă proscrise, nemuriți indecent prin W.C.-uri, bucătării de spitale, salubre subsoluri cu rafturi frumos lucitoare, îndesate cu morți și resturi din porții de la masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sosit încă, sau încă nu s-a inventat pentru noi, sau încă nu a plecat din gară sau... ba da, tâmpitule s-a dus fără noi pentru că, așa cum știți cu toții, gara era aproape și de școală și de casă, acolo viețuiau visurile tot cu ochii la plecare. Unul spunea vino, altul spunea du-te, dar de fiecare dată drumul ducea fie spre școală, fie spre casă, eu în Cartierul Chercea pe strada Cimbrului nr. 2, Gustav, undeva pe bulevardul Karl Marx
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
șoarece într-o gură deschisă de șobolan. Angoasa ancestrală a acestui neam pândit de moarte de la -∞ până la +∞. Ceea ce o miră pe Mioara fu asemănarea celor două lumi, precum era sus, așa era și jos, adică rase diferite de rozătoare care viețuiau împreună, într-un conglomerat de orașe, țări, cetăți, triburi și continente, încât cel mai prost statistician putea să prevadă sfârșitul ronțăit al lumii în câțiva ani, dacă nu în șase, sigur în douăzeci. Înspăimântată, Mioara avertiză lumea de sus, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îndoiala dar, dacă, în locul altcuiva respir? dar, dacă, dintr-o greșeală, mi-am însușit o viață ce nu mi-a fost destinată? dar, dacă, dorințele mele, irepresibile și greu de indurat, liane constrângătoare sunt pe trunchiul altei voințe de a viețui? poate era nevoie de altcineva, nu de mine, pentru a umple locul acesta. poate de femeia fără chip din vis, a cărei voce mi se năzare strigându-mă în amiaza mare și, cînd mă intorc, am clara senzație că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]