1,709 matches
-
amar Negură-Împărat căuta tot felul de cazne și desfătări. Parcă tot vânătoarea era cea mai crâncenă, că-i fura gândurile, îi mai astâmpăra dorul și jalea. Din zorii zilei, până în faptul nopții, bătea bătrânul coclaurile, trăgea fără milă în orice vietate îi ieșea în cale, fie căprioară, fie viezure, fie gușter, fie porumbel sălbatic, fie nevinovată turturea. Într-o zi, se pomeni față în față cu un cerb tânăr și frumos, care-l privi cu ochii plini de lacrimi, parcă rugându
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
nou limpede, pe toată marea plutesc pești morți, cu burțile albe întoarse spre soare. Alții sunt convinși că în jurul mării se ridică, asemenea unor bastioane, pereții unui munte de multe mii de metri înălțime și că, din această pricină, nici o vietate nu se poate apropia de ea. Marea e interzisă până și păsărilor fiindcă în ea se aruncă, de milenii, cenușa zeilor morți. Discuțiile acestea se poartă pe un ton prudent, cu pauze lungi, încărcate de bănuieli nemărturisite, ce arată că
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
erau tineri, era și luna florilor, șoaptele lor se răspândeau peste toată suflarea satului, miresmele pământului le răscoleau sângele, nu le-a rămas altceva de făcut decât să joace cu patimă rolul, ce le-a fost dat de creatorul tuturor vietăților și lucrurilor, și ca totul să aibă sens, au trăit acele clipe cu sentimentul iubirii. Tânărul a fost atât de încântat că a doua zi pretextând o subită durere de cap a amânat plecarea alaiului și toți au trebuit să
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
seama ce ai aici, nu? Cred că ai reușit să descoperi o socialistă de bună credință, de modă veche, înrăită, cu capul în nori. E o specie rară, să știi. Și acum, deșteptul de tine, ai reușit să prinzi această vietate și s-o transporți până aici. Deci ce va urma? Speri că se va împerechea în captivitate? Roddy sări în picioare. — Gata, Hilary! Ajunge. Las-o în pace. — Te-ai trezit cam târziu să faci pe cavalerul, nu crezi? — O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
trebuia să lovească mijlocul craniului se abătuse mult de la țintă și strivise ochiul animalului. În timp ce acesta se zvârcolea de durere, George stătea acolo încremenit, tremurând din toate mădularele. Dorothy a adus până la urmă o scoabă cu care a imobilizat nările vietății care urla și a omorât-o cu o singură lovitură zdravănă de baros. „Bărbații ăștia!“ bombănise ea cu dispreț, după care intrase în casă să se schimbe pentru a se bucura de un gin cu apă tonică înainte de masă. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în acest caz, părea că nu exista altă soluție decât să suporte mai departe situația. Dar mai erau desigur și animalele. Deși poate părea penibil, el nu simțea că își irosește cu totul viața atâta timp cât reușea să aducă oarece alinare vietăților supuse maltratărilor soției lui. Deja aștepta cu înfrigurare să le revadă, să se ducă în staulul de vaci și să bea în sănătatea lor din sticla pe care o ascunsese în dosul unor cărămizi desprinse ușor din perete. După-amiaza era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
plutește la fața iazului din inima lui ca o lișiță întârziată pe baltă după Sfinții Arhangheli. Lui nea Gică, mare pescar pe apele din Câmpia Română și membru AGVPS, toate ideile îi vin în formă de păsări, pești și alte vietăți din fauna acvatică. Dac-o ține vremea tot așa, își zice dânsul, după ce pleacă ăștia îmi iau liberele alea de anu’ trecut și musai dau o fugă încolo, spre Brăila. În pâclele-astea, trage crapul la copcă de-o să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de cealaltă parte a orizontului și în cerul vizibil al poetei apare luceafărul de seară. „Eu cea născută din spuma valurilor Trandafirii și din strălucirea nopților Eu stăpâna tuturor singurătăților” Venus de Mâlo. „Din această mare teribilă incoloră Să stoarcem vietăți colorate și pe ritmul Etern al nimicirii să le osândim Să se înmulțească.” Sună plăcut. „Să stoarcem folosesc pluralul imperial Cât aș vrea o doamne cât aș vrea Să mă culc să deschid frigiderul Și să fii tu.” Și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
La fereastra luminată a mansardei se arată cineva. Deschide geamul. Scoate capul afară, îl scoate chiar bine, telescopic. Se uită în dreapta, se uită în stânga, în jos, în sus. Așa cum poate fi observat din stradă, seamănă cu extremitatea sensibilă a unei vietăți care poate fi presupusă a se întinde pe mari dimensiuni. Arion și delfinul se opresc din râs. Noaptea, pătratul iluminat și capul acela care vine dintr-un alt plan și se rotește și caută, caută ceva, au ceva tragic, îngrijorător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Ieși, Voichiță, La portiță, Că te cheamă Talion, Talion fecior de domn, Cu tichie de frânghie, Cu pană de ciocârlie.” ─ Tiri tiri tangarana? se miră Pascal cu voce tare. ─ Chiu-hiu! îi răspunde dintr-un colț o pasăre ținută în colivie, vietate pe care oaspetele abia acum o bagă de seamă. Închide cartea, o pune la loc pe raft, se apropie de pasărea care-l privește cu ochii ei perfect rotunzi. Stingherită, ea se foiește, dă din aripi și zburătăcește de pe stinghie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ființă? Nu-și dă seama că o îndeamnă spre un act ce se numește „omor”? Profesorul a încercat o eschivă: nu s-a gândit decât la binele ei etc. etc. - Dar ea este acum doi! Viața ei se confundă cu vietatea aceea plămădită în pântecul ei. Chiar nu poate înțelege?... Profesorul se simte total „descoperit”. Își amintește relatarea unui naturalist despre obiceiul leului mascul de a ucide puii, încât leoaicele să intre din nou în călduri, ca să-și asigure el „descendența
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Isus. După această „blândă certare” aplicată de P.H.L. „eroului” său, îl regăsesc pe Domnul R. un pic mai umil și mai înțelept. A mângâiat abdomenul deja rotunjit al Teodorei și se simte mai liniștit, mai împăcat. După ce și-a imaginat vietatea măruntă din dreptul palmei, s-a îngrozit de gândul spus cu voce tare deunăzi. N-a putut merge mai jos, cu mângâieri, ca altădată. Trebuie să admită că de-acum trupul dragei sale nu-i mai aparține! Da! Gândul egoist
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o ceață „organică” ce se împrăștie numai când soarele iubirii desăvârșite se strecoară în cămara ascunsă a sufletului. Profesorul știe că de acum înainte dragostea Teodorei va suferi o „metamorfoză”. Pacea pe care i-a revărsat-o în suflet mica vietate din uter va stinge freamătul dorinței și al dăruirii trupești. Acceptă, dar cu oarecare melancolie. Teodora încearcă să-l încurajeze: sunt femei la care sarcina mărește apetitul sexual! Domnul R. zâmbește neîncrezător. De data aceasta întrevede clar perspectiva încetării „poveștii
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
o citești în acte. Domnul R. ar dori să nu i se „interprezete” faptul că își mărturisește gândurile și emoțiile trăite în ultima vreme alături de Teodora. La fiecare întâlnire o ascultă atent cum îi descrie progresele din ultimele zile ale vietății din burta ei. Începe să creadă că tot acolo „se coace” și „norocul” său, însemnând ieșirea din letargia organică de care se simțea amenințat înainte de a o întâlni pe ea. Acum, „elanul vital” pe care i l-a oferit iubirea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mîna stîngă în prim plan. O mînă frumoasă, cu degete lungi și fine. Domnul R. o admiră; o înscrie și pe ea în șirul nesfîrșit de mame, a căror iubire nesfîrșită asigură primenirea acestei lumi cu nenumărate cete de mici vietăți nevinovate, care îi pot reda puritatea pierdută. O lume prin care noi, părinții, trecem și ne petrecem... Însă fără a pieri cu totul, vorba poetului. (Incorigibil este dl. Profesor! Cam dese trimiteri la surse livrești! Cam exagerează cu obsesiile sale
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ca un monstru? Nu-mi place să las nimic În urmă, spuse bărbatul. Nu-mi place să las lucruri În urmă. * * * Acum era seară și el adormise. Soarele dispăruse-n spatele muntelui și umbra se lăsase peste toată câmpia. Mici vietăți Își căutau hrana pe lângă tabără - le privea cum ieșeau din tufișuri, aplecându-și rapid capetele și dând din coadă. Păsările nu mai stăteau pe pământ. Se adunaseră ciorchine-ntr-un copac. Acum erau mai multe. Servitorul lui stătea lângă pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și o licărire de lumină i-a străbătut 128 fața pământie... În timp ce se uita intens către Toaibă, buzele sfarogite de arșița bolii au reușit să îngaime: „Toadere!”... Apoi mâinile lor s-au îndreptat una spre alta căutându-se ca două vietăți oarbe... Voi doi mai înalți treceți la împins vagoneți - a ordonat șeful. Toaibă avea experiență la treaba asta din celălalt schimb. Hai cu mine! Ești salvat, băiete! Lasă că am să împing eu, iar tu te faci numai. După ce te
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
geniile. Fără noi. Pe spinarea cărora stau ei și sug sîngele poporului creator din liga a doua. Nu s-a inventat nici un geniu pe o insulă pustie, Robinson poate fi liniștit. Robinson Crusoe, nu cel al lui Cline. O asemenea vietate nu are copilărie. E chinuit de mic. În timp ce copilăria mea s-a desfășurat atît de normal Încît, cu excepția canarului, aproape nu mi-o amintesc. Mi-aș dori să-mi amintesc culori, sunete, copilași, performanțe sportive, triciclete, goarne, borcane cu dulceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să recunosc că nu-ți Înțeleg prea bine semenii, că ai mei nu sînt. Pentru viața mea de la balcon și pentru personaje am nevoie doar de cîteva segmente prelevate de la făpturi reale niciodată nu mi-am extras din realitate o vietate Întreagă ca s-o pun pe hîrtie, ce rost ar avea la care adaug fragmente psihosomatice fictive, și așa se naște, uneori cu mari dureri, un personaj de hîrtie, precum oamenii lui Golding, fiindcă tot aparținem aceleiași zodii. Și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
imobilă), În literatură a rămas o preocupare constantă și cu greutate (aici echilibrul Între comerț și artă pare Încă asigurat). Literatura a schimbat mijlocul de locomoție sau hainele povestirii nu se mai poartă coif de fier , dar Înăuntru respiră o vietate (ceea ce nu se poate spune despre cinematografie, În interiorul căreia nu mai respiră nimic. Haina modernă, din aluminiu, acoperă un gol. Și nu-i omul invizibil). Scrisul a găsit cadențe noi. Iar transa este indusă prin tempo, a se asculta, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
moluscă prin gard, deoarece molusca ori lindina În special nu se poartă În gard, ci În păr. Ca să nu mai pomenesc de faptul că, indiferent ce ar fi fost În realitate, chiar și vierme, dacă deja ajunsese-n epoca bronzului, vietatea l-ar fi lăsat pe Căcădaie știrb și cu momița neconsumată. Ca-n nr. 41 al aceleiași reviste, unde Adrian Păunescu titrează izbitor: „Noua asasinare a lui Ceaușescu”. Îl ia În vizor pe Sorin Dumitrescu care, pe motiv că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Carpați, șlagăr. Dezvăluirea din urmă zdrobește: „Știu că nu-i ușor să fii militar, mai ales că eu sînt o fire mai libertină”. Ți se pune-un nod În gît, primejdia pe lîngă care-am trecut cu toții prinde contur: dacă vietatea subterană ar fi fost libertină și pe vremuri, s-ar fi desființat TR-ul. Sau popota, cu toate că-ntr-o tabără de munte, locotenent-colonelul Sturza găsește-o femeie. „Între toți, aici, o femeie!” Ramona! Nu. „Este bucătăreasa Aurica Todoruț.” Ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un anumit element este Într-o oarecare relație cu un al doilea element, atunci și-al doilea element este-n relație cu primul. Astfel Încît o relație de sens contrar Între două elemente simetrice ar putea exista numai la unele vietăți de același sex, cum ar fi algele de mare, a căror atitudine nu poate fi Însă numită, În nici un caz, politică. Și Încă o frază cu fundă, În alt ziar. „Visăm noi românii de mult timp la acei lauri dinamici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cine-a scris că n-are suflet, el, care alcătuiește singur liste de unde se deduce din cîteva focuri că Frontul a Învins? Dar Smaranda Jelescu? Reamintesc, pentru cine iubește și moare, subiectul emisiilor acestei femei miraculoase. Ei bine, dînsa era vietatea care-i Întreba mereu pe scriitori despre tezele din iunie, din iulie, din aprilie, din august, cînd oamenii se duc la mare. Marea timpului pierdut, de pildă, de tot, de jumătate de veac, de Mrquez. O tanti splendidă. Din zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
implementeze puțin mai tîrziu acel crud obiect, sula, și nu doar la figurativ. O scrisorică pe care directorul revistei susține c-ar fi primit-o din mîinile tremurînde ale unui evreu, Îl determină să aștearnă cu năduf următoarele: „Epistola acestei vietăți neevoluate mă face să-mi reconsider multe opinii legate de suferințele evreimii de-a lungul secolelor, incluzînd aici și holocausturile și pogromurile imaginare”. Sublinierea lui. Așa că zic: Neacșule, nu te mai spăla cu săpun imaginar. Mircea Dumitrescu semnează articolul covîrșitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]