2,160 matches
-
mimînd un joc al buzelor Între vorbire și rîs, rîdea chiar de uimirea mea, Încît oricine ar fi privit-o (aflîndu-se toți În momentul acela la o oarecare distanță, Lung trecuse mult În dreapta) ar fi dat totul pe seama unei conversații vioaie și banale ca Între vechi cunoștințe. Îi simțeam În timpul acesta strîngerea mîinii, apoi Încercarea firavă, de secunde, a mîngîierii coborînd de-a lungul degetelor și a podului palmei, dar, În răgazul de eliberare a unei clipe, Îmi retrăsei cu tristețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
care pînă nu demult interpreta Aria calomniei mai contrariat decît răposatul Nicolae Secăreanu, după fiecare vizită la Parchet, îi fredonează acum lui Geoană printre dinți:"Fluturaș, nu mai ai aripioare" în rolul bărbierului de partid, iar pentru alegători își încearcă vioi puterile cu o combinație de Hora Unirii și Jesus Christ Superstar. Dacă Geoană, tenorul ales al partidului, ar fi reușit măcar să păstreze publicul în sală, nu s-ar fi văzut concurat azi de baritonul ultimei șanse a unui PSD care
Fonoteca de avarie by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8691_a_10016]
-
Telegrama aceasta au fost provocată de necuviințe mult mai grave din partea jidanilor din Bucovina. Acești turcofili exagerați și cititori înfocați ai "Nouăi prese libere", cari sunt în stare să creadă orice rău despre români, vor fi manifestat în mod prea vioi simpatiile lor transdanubiene și tinerii au răspuns. Elementul german, care joacă rolul de moderator în Austria, ar fi trebuit să înțeleagă aceasta. O admonițiune severă din partea rectoratului ar fi fost de ajuns credem. De aceeași părere este și "Presse" din
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
Da tată!" murmurai. "Ta-taa, reluă, eu când te văd că vii la mine și te așezi pe pat, mă uit la tine... și... și nu știu ce să-ți mai spun..." De câtva timp nu mai dormea pe brânci, se făcuse mai vioaie și abia aștepta să mă întorc acasă și s-o iau la plimbare. Nu era prea voinică, curând o dureau "piscioalele" (o dureau sau îi plăcea în brațe?), și îi plăcea mai ales, când se întîmpla să am și treabă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu blândețe. Nu mai avem memorie?"' "Hai, Tasia, zise Matilda, lasă, are dreptate Victor." "Și tu de colo, zise Tasia cu dispreț, are dreptate, vai de capul vostru!" Nu, gândii, nu e ceva vechi, e ceva proaspăt, microbii urii sânt vioi sub lumina microscopului, cei de-atunci, de la botez, au murit demult. O să aflu ce e, dar nu acum! "Hai să conchidem discuția asta, zise atunci pricăjitul tranșant, hai să bem!" Am spus eu, mugi și marele Vasile, o viață are
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
unui pom. Nu văzu prădătorul care îl pândea cu toți mușchii încordați. De cum pasărea îi întoarse spatele, vânătorul se lansă. Și Jones se lovi de solidoul măcăleandrului fără să prindă prada, fără să tulbure imaginea acestuia care continua să caute vioaie insecte închipuite. Motanul se depărtă de perete, scuturând capul și clătinându-se. Așezată pe o banchetă în apropierea lui, Ripley observase scena. ― Prostule. N-o să fii niciodată în stare să recunoști un solido? Dar poate că nu avea dreptate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
goangă. (Apoi, ridicând glasul, pe adresa locotenentului:) Și care ar fi aceste ființe cu existență ipotetică? Gorman făcu un semn din cap pentru Ripley, care ieși în față. Douăzeci și doi de ochi se puseră pe ea, ca niște colimatoare: vioi, atenți, curioși și întrebători. O măsurau, neștiind dacă trebuia s-o plaseze în aceeași categorie cu Burke și Gorman, sau dacă aparținea unei specii diferite. Pe moment ea nu le stârnea nici simpatie, nici iritare, pentru simplul fapt că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sară ca niște mingi în caz de coborâre rapidă, sau pe timpul înaintării în VTT pe teren accidentat; casca pentru protejarea craniului și viziera pentru ochi; emițătorul-receptor pentru comunicarea cu naveta de debarcare, blindatul, cu camaradul însărcinat cu supravegherea spatelui. Degetele vioaie se deplasau cu iuțeală pe încuietori și butonii de presiune. Când totul a fost pregătit, verificat și operațional, și-au reluat controlul. Iar cei care terminau înaintea altora își ajutau camarazii apropiați. Apone se plimba printre oamenii lui, supervizând pregătirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de nervi. Va trebui să aștepte să ajungă în siguranță la bordul lui Sulaco. ― Perfect. Mă-ntorc îndată. Dacă te-ai săturat de stat acolo vino cu noi, vrei? Surâsul i se lărgi și fu urmat de o înclinare mai vioaie a capului, dar copila rămase mută. Ea conta mai mult pe instinctul ei decât pe adulți pentru a supraviețui. Ripley nu insistă. Își desfăcu chingile de siguranță și se duse în spatele blindajului. Hudson stătea deoparte și-și examina brațul. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
din momentul în care se trezise și de data aceasta Semantică Generală îi veni în ajutor, acum când îi fusese pusă o întrebare directă: Nu mai avea nevoie să reexamineze ceea ce fusese deja evaluat. Dădu simplu din cap: - Mă simt vioi și puternic. - Ei bine, spuse Onda, îndoindu-se, este greu de crezut că cei care au construit asemenea echipament ar fi inclus ceva care nu era vital pentru supraviețuire. Așadar... (își îndreptă spatele solid) sfatul meu este că, odată ce observi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Bolintineanu. La capătul celor două ore de chin, venea lovitura de grație. Îi țineam în pauză, liniștit, meticulos, insensibil la rumoarea plină de speranță a trupurilor. Brațele se desfăceau, degetele trosneau, picioarele începeau întâi să se întindă, apoi să tropotească vioi pe parchet. Un suflu divin pompa mișcare în grădina de zarzavaturi. Revolta era sugrumată din fașă. Vorbeam fără oprire, nesimțit, cu vocea din ce în ce mai tare. Minutele treceau, le povesteam aproape orice, improvizam sau îmi repetam ideile, bucuros că le-am obținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
inimii. Supapele ei secrete umpleau plămânii cu oxigen, dar, în contact cu zecile de curenți electrici din organism, amestecul lua foc: focul se propaga la celulele vii, care, la rândul lor, ardeau carnea, uscând-o și îmbătrânind-o. Bătrâna Doamnă, vioaie, în toată splendoarea ei. Era suficient să-ți-o imaginezi, ca să-ți treacă cheful. De imaginație, nu duceam lipsă; alții (ca Andrei sau Cezar) i-ar fi spus simțul realității. Mi se părea că istoriile astea tragice cu trenuri, avioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rândul lui, masca adevăratul cod, cel care spunea povestea reală? Cine era Bidileanu Ovidiu: un proletcultist romantic, adormit douăzeci și trei de ore și-un sfert, cu jumătate de creier trimițându-l să pedaleze pe străzi? sau un sportiv neînțeles, vioi și treaz, cu cealaltă jumătate dispusă să-l facă să toarne poezii? Oricât mă străduiam eu să-l plimb dintr-o parte într-alta, Lepidopteros nu-mi putea răspunde la întrebări. Mă simțeam ca-n documentarul științific despre Pompei, ghiceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
La 38 de ani, nu-ți mai arde să riști (aveam de fapt 37, dar îmi plăcea să zic 38: suna frumos, rotund, aniversar). Am sărit pe telefon, lansând clăbuci de spumă de ras prin toată casa. „Sandu?“ O voce vioaie, necunoscută, aproape ironică. Am devenit prudent. „Da, vă rog?“ Un timbru rece, neutru; plasam imediat un frigider între mine și interlocutorul îndrăzneț. În general, când te caută o femeie, e de rău; dacă sună dimineața, ai încurcat-o. Vocea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trebuia să ai picioare zdravene: javrele alergau pe toată lumea pe care n-o știau. Goguță, Pendulă, Antenă, Tapir și Răbdău căpătau brusc forțe nebănuite și te fugăreau până pe Bucureștii Noi, la Fabrica de Pâine. Făceai turul cartierului gratuit, în pas vioi, militărește. Păjurenii înfloriseră pe vremea comunismului. Sau poate nu înfloriseră (iarna mergea mai greu, cu cinci grade în dormitor), dar, oricum, se descurcaseră ei cumva, ca noi toți. Oamenii păreau harnici, activi, săritori. Munceau de dimineața până seara și, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
atât inspiram mai multă convingere. Mă bucuram de ceva succes. Cel mai bine mergea cu femeile, centrul micului meu univers imaginar. Le alegeam cu grijă și blândețe, pregătit să le depăn câte-o poveste (uneori, să și ascult): o privire vioaie sau lăsată ostentativ în jos; un tremur imperceptibil al vocii; o fustă cuminte, la mijlocul distanței dintre genunchi și coapse. Pe cele mai îndrăznețe le găseam pe calorifere, bâțâindu-și nerușinat picioarele. Păream un băiat bun, timid, aproape că-mi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dintr-un roman bine scris. Scenele se împrospătau firesc, plictiseala lipsea. Ne completam fricile și nesiguranța, sărăcia și nepotrivirea de perspective, cu plăceri și rafinamente virtuale. Decorul strălucea și el suficient: în loc de Paris sau Amsterdam, Viena sau Bruxelles, Bucureștiul nostru vioi și cafeniu. Iubirea și sexul păreau de neconceput în altă parte, trebuia să vii să vezi orașul pentru a te convinge. Mergeam sâmbăta la film la Mall, îmbrăcați de duminică. Ne plimbam pe la terasele din jurul Herăstrăului, oprind lângă porsche și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
părea foarte ciudată din partea Nastasiei Filippovna. Toți cunoșteau neobișnuita sobrietate care domnise la aniversările ei precedente. Și așa serata devenise mai veselă, dar nu în mod obișnuit. Totuși, nu refuzară vinul, în primul rând generalul, în al doilea rând - doamna vioaie, bătrânelul, Ferdâșcenko, apoi și ceilalți. Toțki luă și el o cupă, sperând să armonizeze noul ton în curs de instaurare, conferindu-i pe cât posibil caracterul unei glume simpatice. Numai Ganea nu bea nimic. Și era greu de priceput ceva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sună și întrebă de Nastasia Filippovna. Însăși stăpâna casei îi răspunse că Nastasia Filippovna e plecată de dimineață la Pavlovsk, la Daria Alexeevna și că „s-ar putea întâmpla să rămână acolo câteva zile“. Filisova era o femeie cu privirea vioaie și fața ascuțită, de vreo patruzeci de ani și se uita la el cu viclenie și circumspecție. La întrebarea cu privire la nume, întrebare căreia, parcă în mod intenționat, îi conferise o nuanță misterioasă, mai întâi prințul nu voi să răspundă; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
comunic prințului o problemă, care privește numai... — Firește, se înțelege, se înțelege, nu-i treaba mea! La revedere, prințe! spuse Kolea și se retrase imediat. Îmi place copilul ăsta pentru că înțelege repede, spuse Lebedev, uitându-se în urma lui. Băiatul e vioi, deși sâcâitor. Am avut un ghinion extrem, mult stimate prinț, ieri-seară sau astăzi în zori... ezit încă să indic timpul exact. — Ce s-a întâmplat? — Mi-au dispărut patru sute de ruble din buzunarul lateral, mult stimate prinț; le-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
El nu înțelege nimic, prințe; e absolut, absolut incapabil să înțeleagă! Trebuie să ai inimă ca să înțelegi! Până la urmă prințul mai că nu se sperie și îi fixă generalului o întâlnire pentru a doua zi la aceeași oră. Acesta plecă vioi, extrem de consolat și aproape calmat. Seara, la ora șapte, prințul trimise pe cineva la Lebedev, ca să-l roage să vină la el pentru câteva minute. Lebedev își făcu apariția extrem de precipitat, luând invitația drept „o mare onoare“, după cum se exprimase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Apoi, după o scurtă pauză, adăugă: „De altfel... în starea ei... e cât se poate de firesc“. Mai târziu, Keller avea să califice acest răspuns drept „filosofie fără precedent“. După toate aparențele, la ieșirea din biserică prințul era calm și vioi; cel puțin așa au remarcat mulți și au povestit după aceea. Se părea că voia să ajungă acasă cât mai repede și să rămână singur; dar n-avu parte de singurătate. Îl urmară în cameră unii dintre invitați, printre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el. A doua zi de dimineață se învioră cât de cât când, după ora șapte, bătu în ușa prințului și-i spuse că trenul de Petersburg pleacă peste un sfert de oră; i se păru că, atunci când îi deschisese, era vioi cu desăvârșire și chiar zâmbitor. Prințul dormise aproape îmbrăcat, dar dormise totuși. După părerea lui, era posibil să se întoarcă în aceeași zi. Așadar, Vera a fost singura persoană pe care prințul a găsit de cuviință că poate și trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dreptate și bună credință, e un rău ireparabil, și strein a trebuit să fie omul, arhistrăin, care se bucură astăzi că țara sa seamănă Franței tot așa precum o cocotă de stradă ar semăna c-o împărăteasă. Din țăranca sprintenă, vioaie, deșteaptă, cum era România acum douăzeci și cinci ani, acești străini au ajuns în sfârșit a face această lume spoită, bolnavă, plină de paraziții Orientului și Occidentului, o lume matură pentru spital. Și ieri în sala teatrului s-au serbat aniversarea acestei
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
slăbiciunii trupești abia mai sufla ; Întărindu‑se prin râvna duhului de dorința pentru mucenicie, a fost târât și el la tribunal. „Trupul lui era cu totul dărâmat de bătrânețe și de boală, În schimb sufletul Îi era Încă atât de vioi, Încât și prin el Hristos s‑a dovedit biruitor (II Corinteni 2, 14). Când ostașii l‑au adus la tribunal, dregătorii orașului și toată mulțimea care Îl Însoțea intonau cele mai deosebite strigăte, parcă ar fi adus tocmai pe Hristos
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]