2,768 matches
-
atunci, textul nu exista. Nu-l puteam concepe. Nu mă interesa. Așa cum nu înțelegeam multe alte lucruri. Le credeam posibile, dar nu le pricepeam. Acum le descopăr doar cu teama că sunt adevărate. Cu bucuria că totuși ele există. Cu voluptatea de a mă simți purtat de ele. Cu durerea unei faceri în care, abia acum, primesc chip, trup, nume, rost pe Lume. Rostul de a fi scris... De câtva timp, mă întâlnesc în astfel de dimineți ale coborârii cu Pr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
asta de bărbătuș îngrijorat că-i ademenește altul puica. Și ea poate țopăi și pe lângă acela. Voi ridica doar paharul. Îl voi îndrepta spre ea. Zâmbește răsturnată între pernele acelea care parcă o ascund, îngropând-o în promisiuni de cine știe ce voluptăți. Ne vom privi o vreme în ochi, eu ținând paharul ridicat, adulmecând-o undeva peste buza lui. Pare tare fragilă. Moliciunea aceea de femeie care nici ea nu mai știe ce apără, dacă a apărat vreodată ceva, dacă a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
unei teme muzicale, se revine la punctul în care naratorul ezită în pragul berăriei „Gambrinus“, privind cei doi orbi care-și ling urechile, scenă de film suprarealist. Pasiunea cu care naratorul bea nu este altceva decât o îmbrățișare plină de voluptate a Morții, o alunecare semi-conștientă întru Luminare, o luminare despre care acesta nu știe nimic pe moment, dar care-și promite intrarea triumfală/blândă în scenă. Ce este textul? Textul ar putea fi alunecarea în propria viață, puterea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fără zbucium, fără tulburări. Liniștită, împăcată, supusă. Alegerea frunzei care în cele din urmă cade.“ Chiar dacă alegerea a fost făcută, Biblioteca rămâne un spațiu la care se revine mereu în roman (Ioan Lăcustă practică aceste variațiuni pe temă cu o voluptate deosebită). Poate pentru că Biblioteca este spațiul revelației: scrisul nu multiplică Textul, ci smulge hălci din el. Trăirea vieții cu acea detașare „cinematografică“ despre care vorbeam este singurul mod de a hrăni organismul textual. De aici și permanenta pendulare între cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
distins scriitor spaniol, Gregorio Maran~ón, care ne-a invitat la reședința lui de lângă Toledo. Mi-a rămas în suflet atmosfera fermecată a castelului vechi, pereții acoperiți de tablouri cu strămoșii gazdei, pictați de artiști celebri. I-am ascultat cu voluptate pe el și pe Sergiu filozo fând până adânc în noapte. Mai era un mare regizor ita lian care, împrietenindu-se cu Sergiu, i s-a confesat odată: „Sunt îndrăgostit de trei ani de nevasta ta.“ 106 IOANA CELIBIDACHE, O
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
urme de recunoștință pentru truda celor care urniseră anevoie nivelurile vieței spirituale și practice până la civilizația de acum. Izvorul limpede al robinetului care o înfiora cu apa de munte la domiciliu, butonul care incendia firul delicat al becului electric erau voluptăți prin care constata cu mulțumire că marile sforțări ale geniului erau supuse uzului ei comun. Era mulțumită că acele cunoștințe elementare ale unei instrucții cuviincioase și obligatorii îi puneau în mâinile tentaculare ale inteligenței firele cu care să se poată
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
nevastă-sa - n-o putea vindeca de ,,familie". Doctorul Rim pronunța cuvântul "familie" cu ironie. Lina rămăsese ,,de la Tecuci" - ceea ce părea lui Rim foarte meschin. Totuși nu avea nimic de zis împotriva Lenorei Hallipa. Era femeie foarte plăcută. Plină de voluptate și pasiune, frumoasă ca o Venus - doctorul Rim devenise mitologic - și pe care o primea cu plăcere, fiindcă toată casa mirosea a p-'rfum și se umplea de haine subțiri și feminine, de aceie deshabille-uri a căror întrebuințare Lina, firește
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cea mare a lui Mini era ca sufletul ei să nu fi avut cumva alt fel de mâini ca ale ei, cele de carne. Le vroia identice. Trăia prin ele desăvârșit simțirea și dorea ca ele, cel puțin, să cunoască voluptatea iubirei depline și perfecte. Rim, azi, nu bănuia că întrebările ei despre Lcnora nu erau o ciripire plăcută, cum zicea galant, și că ceaiul în tete-a-tete, până vine Lina, era numai o prelungire de informație în folosul acelor socoteli despre
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
a Madonei nimbate. Eclipsele, incursia violentă a negrului în alb, sau invaziile luminei în tenebre, fuseseră destui de speculate în culoare ca și în simțire, dar Mini acum se gândea la senzația rară a fuzionare! acelor nimburi deopotrivă transparente, la voluptatea acelor .... armonioase de atome, impalpabile, la penetrațiunea luminei în lumină, la ceva fără de realizare în cuvânt și de o realizare senzorială deosebită. îndeplinită, ea lăsa făpturei fizice capacități ele bucurie neasemuită în gesturile simple ale vieței. Mini se mira de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ei pe un . om care îi făcuse impresie bună. Mai mult însă o supăra jignirea pe care cazul Greg o aducea în genere sexului pe care îl socotea superior. Poza firavă a femeiei în atitudinea admirației îi plăcea, cum și voluptatea aceea delicată, care crea în ființa ei necesitatea stăpânului. Greg umilea corporația stăpânitorilor. .. Poate că dacă nu ar fi plouat, lucrurile astea i-ar fi părut mai vesele, dar curgeau valuri repezi pe geamurile mari, cu zgomot de șuvoaie. - Nu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
uneori interceptează existența. Amețită, i se părea acum că ar recunoaște locul, că ar umbla în sens invers pe un drum știut cumva. Oboseala și înnoratul punea pe vederea ei ceva noapte și cine știe ce reminiscență insinua în ființa ei o voluptate, altcândva resimțită. Fu o clipă. Se uită mirată la Nory, care îi ședea alături. - Stă spre șosea! zise. Apoi se uimi de proporțiile uriașe ale sensibilitatei Dacă cineva ar fi vroit să le transforme în dimensiuni precise, ar fi clădit
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
zis Nory. Era preziua unor fapte decizive. Cum nu se puteau ocoli, se recunoscură. Doamna Eliza crezu de cuviință să vie spre Mini. începu a-i vorbi cu volubilitate pentru a face diversiune, dar gingășiile ci aveau un gest de voluptăți premergătoare, 126 121 care făcu pe Mini să simtă acea ușoară repulsie pe care ți-o dau, expuse la lumină, nevoile fizice ale altora: foamea sau amorul. Hallipa era monosilabic dar nu din vreo stânjenire din preocupările lui, care nu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
distins scriitor spaniol, Gregorio Maran~ón, care ne-a invitat la reședința lui de lângă Toledo. Mi-a rămas în suflet atmosfera fermecată a castelului vechi, pereții acoperiți de tablouri cu strămoșii gazdei, pictați de artiști celebri. I-am ascultat cu voluptate pe el și pe Sergiu filozofând până adânc în noapte. Mai era un mare regizor italian care, împrietenindu-se cu Sergiu, i s-a confesat odată: „Sunt îndrăgostit de trei ani de nevasta ta.“ — De bună seamă că Maestrul s-
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
mulțumindu-le și lor dar și neobositului Nicolae Stancu pentru această carte care ne aduce într-o firească relație de cauzalitate între versul frumos curgător și marile noastre frământări ideatice. Acea relație pe care poeții o dezvoltă cu o adevărată voluptate a căutării sensurilor frumuseții gândului-cuvânt. Așa se face că, de când am primit manuscrisul, l-am printat (un barbarism?) îl țin pe noptieră și în fiecare seară îl deschid. Culeg din el un strop de balsam apoi mi-l trec peste
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Scîncește de dor să-l ating Salcîmii în floare te sting, Ochii ți-s fluturi pe-o bancă înaintea lui Tu Pică frunza Peste șoldurile-ți late De o Eva Stînd pe spate O balanță de dreptate între zei Și voluptate Vuie vîntul, Șuierîndu-te din nai Doina vino Și mai stai Rămășag pe iei și dai Eu și tu Dulce bălai Și mă duc, Ochi-ii fulguie scîntei Du-te Și întoarce-te de vrei Vorba-i tremura a tei Eu ți
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ceasul la care toți colegii mei se plimbau cu fetele prin parc, eu ieșeam tehui de cap din bibliotecă, împleticindu-mă pe sub pereți. Simțeam un soi de resemnare. Atunci mi-am zvîrlit în foc manuscriptele. Instalat în stal, adăstam cu voluptate clipa în care, după gong, cortina luneca către tavan. În scenă năvălea din culise o răcoare cu iz de mucegai. Mică, urîtă, ascuțită, pe podium apărea o solistă în zuruit de castaniete, pocnind din poante. În fanta întredeschisă a ochilor
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
dincolo de gard. În gând l-am trecut pe tata pe la icoane, că rostise cuvântul ăsta În cancelarie, și pe Foiște că-l răspândise În tot satul. Imbecilu-ăla care se crede mare poet și Înțelept subtil trebuie că se scăldase În voluptăți zeiești când azvârlise În urechile ce se plecau la vorba lui că băiatul Directorului de școală a rămas repetent. Ăsta are ceva cu mine și nu prea Înțeleg de ce. M-am purtat Întotdeauna respectuos și chiar, când eram copil, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zidul gros de cărămidă ce despărțea magazia de umblătoare. Mai nimic nu se zărea prin găuricea aia și nici nu se auzea; ceea ce ne Închipuiam noi, Însă, că se petrecea alături ne Îneca aproape În valuri grele și line de voluptate. Ne lipeam pe rând ochiul de acel iscoditor și tainic și Împuțit orificiu scobit În perete și Îi făceam și pe cei din jur părtași la cele (Închipuit) văzute și auzite: „Acuma o mozolește; i-a pus mâna pe țâțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
n-avea ce cuvinte Îi ieșeau din gură și singurul lucru pe care Îl simțea era o fericire copleșitoare și luminoasă. Noaptea mirosea a frig, din hainele fetei ieșea un iz ciudat, care pe Ectoraș aproape că Îl Îmbolnăvise cu voluptatea lui, un amestec de igrasie și de parfum ieftin de trandafiri. Nu Întâlniseră nici măcar un câine și, când Își descleștaseră degetele Înțepenite de nemișcare și de frig, ea Îl pusese să Închidă ochii și-l sărutase ușor, aproape În fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
muncă felul În care se câștigă un ban, respectul nețărmuit pentru lucrul fizic și-i tot dădea exemplul marilor milionari americani care Își trimiteau progenitura la munca de jos, adică fetele la spălat vase prin cantine, iar băieții - exagera cu voluptate de fiecare dată tatăl - la spălat closetele din cartierele sărace ale marilor orașe. Ectoraș se trezise Într-o dimineață Înconjurat de zeci de țigani care sporovăiau pe limba lor și nu păreau a-l băga În seamă. În primele zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
prieteni ai oamenilor. Unii plecați, alții emancipați, alții îndatorați. Marioneta asculta înmărmurită povestea fastuoasă a oricui. Părea că a nimerit în cercul „alcoolicilor anonimi”, unde sufletele solidare își varsă, pe umărul de lângă ele, amarul. Zâmbește trist, dar liber și simte voluptatea libertății ca pe o pasăre liberă a văzduhului. Păpușarul o zărește și-i strunește bine încheieturile. Aceeași impasibilitate i se reașază pe chip. Poveștile se mai aud, dar foarte departe. Nu le mai pricepe sensul. A obosit de atâta joacă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
micul meu bagaj pentru drumeție... În zori, pe când luceafărul de dimineață, rămas singur să înfrunte potopul de raze ale soarelui, mă arunc pur și simplu în brațele răcorii de afară... Merg de o bună bucată de vreme. Soarele soarbe cu voluptate și ultima picătură de rouă. Am ajuns pe creasta dealului. Aici mă opresc să contemplu împrejurimile... Dealul Cetățuii și al Repedii, năpădite de lumina dimineții. Târgul își trimite larma trecută prin surdină până la mine. Nu rămân în loc prea multă vreme
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
oala era plină și voiam să ne retragem, se aud crengi uscate rupte de călcătură grea... Mi-am îndreptat privirea spre acolo. În fața ochilor tocmai se înălțase ca o stâncă moș Martin. Oprit în loc, adulmeca aerul cu un fel de voluptate... Călugărul a vorbit către urs, ca unei ființe omenești: Da’ cine te-a supărat, bătrâne? Fii pe pace, sunt eu cu un prieten. Apoi uite aici numai câtă zmeură am cules. łi-a rămas și ție destulă. Spunând acestea, i-a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
vraiște, dintr-un spirit de contradicție, exact când îmi spunea ea să nu, plecam printr-o ploaie măruntă exact ca asta care acum biciuie pieziș geamurile jegoase, cu gulerul hainei ridicat peste față, călcând în bălți cu un fel de voluptate (drumul era, vezi Doamne, o aventură, o înfruntare a intemperiilor, după care aveam toate motivele să mă cinstesc), la barul prin ale cărui geamuri mari iarna lumina curge atât de atrăgătoare. Mi-a spus „să nu plec“ și în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cu capu-n becurile care luminau sălița. Nici pe Zina n-am mai zărit-o în următoarea oră (interval în care am lins, cu plăceri de om civilizat, două beri bașca suta de rom, trecându-mi cu un fel de voluptate palmele pe suprafața negeluită, neașchiată a mesei), așa că am început să mă gândesc la plecare. Nu-mi surâdea nici să plec prin sat pe întuneric - cine Dumnezeu mai putea să cunoască drumurile? Mi-am luat a treia bere, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]