16,454 matches
-
lui Răducu și la rândul său îi întinse și el mâna. Era un semn de curtoazie. Se uită în același timp la mama copilului. În privirile acelui domn erau atâtea înțelesuri, că ea nu-l putu onora decât cu un zâmbet de complezență. Continuându-și drumul către casă, îl întrebă: Ce ai vorbit cu domnul acela din fața farmaciei? L-am întrebat, răspunse Răducu dezinvolt, dacă nu ar vrea să fie tăticul meu. Și el, ce ți-a răspuns? Nimic, doar s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
noi... Și se uită apoi cu luare aminte la musafiră, studiind-o din cap până în picioare, ca după o oarecare timp să o întrebe: Nu cumva ești Mona, Mona lui Costache Deleanu? Ba chiar eu sunt, zise Simona slobozind un zâmbet de bunăvoință. Eu sunt Săftica lui Nistor Cărăbăț. Cu tatăl tău suntem verișori de-al treilea, dar se cheamă că tot neamuri suntem. Aracan de mine, da' din ce lume vii, fato? Ei, vin și eu... mai zise Simona fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
săi de o perfectă rotunjime, o frunte ce părea a fi de marmură, obrajii făcuți parcă din petale de crin palid, tulburători de albi, o gură minunată, cu buze de coral, prin care vorba ieșea ca un tril dulce și zâmbetul ieșea ca o lumină caldă, o bărbie ușor despicată, din care se ivea timid o delicată gropiță discretă. Și, ca nimic să nu-i lipsească acestui chip încântător, delicatul ei nas nu era nici drept, nici încovoiat, nici grec, nici
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
fi putut să se unească el cu ea, ar fi fost doar să se spiritualizeze asemenea ei! Concomitent, cu stângăcia sfiiciunii, inima copilei tremura haotic și puternic, ca o fâlfâire de fluid în nemărginire și, arcuindu-și buzele într-un zâmbet cristalin, abia lăsă să i se întrevadă pe chip o licărire palidă de speranță umilă. Dintr-odată, pierzându-și ambii rațiunea - întrucât dragostea nu poate fi raționalizată -, se repeziră unul spre celălalt, așa cum se reped apele Nilului în sezonul ploios
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
încântase auzul pe loc. Totuși, după câteva clipe de liniște stânjenitoare, venindu-și în fire, cu o undă perceptibilă de emoție în glas, rosti și el ceva: - Iar eu sunt Victor și mă simt încântat. Să știți că aveți un zâmbet foarte frumos, domnișoară. - Mulțumesc, mă simt flatată!, și spunând acestea, roși vizibil. Te rog, vorbește-mi la per tu, mi-ar surâde atât de mult... - Atunci, bineînțeles, Maria. Zâmbi și, după o scurtă pauză, continuă: ai un nume foarte frumos
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Maria n-a avut parte de ceva mai bun. Soțul ei, Gheorghe (parcă și numele avea ceva de spus În toată povestea), era un bărbat bine legat, blond, cu ochi albaștri, care te captivau... cu chipul proaspăt și trandafiriu, un zâmbet mereu pregătit În colțul gurii și o oarecare timiditate În vorbire. Părea Întruchiparea perfectă a bunătății și armoniei, dar viața trăită alături de el avea să demonstreze contrariul. După apariția primului copil, un băiat dolofan și frumos ca un Îngeraș, a
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cu soțul ei, Emil. Aveau fețele livide, trase, ciarcăne În jurul ochilor și o anumită durere mută În priviri. Se vedea de la o leghe depărtare că nu dormiseră toată noaptea și păreau frământați de o problemă extrem de dureroasă. Am Încercat un zâmbet stângaci. Mă bucur așa de mult că ați venit! Ați văzut băiatul? Cu cine seamănă? Această ultimă Întrebare a căzut ca trăznetul asupra capetelor lor. S-au Întunecat la față și Încercau cu greu să zâmbească printre lacrimile care stăteau
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
steaua mea luminoasă! L-am așezat ușor În pătuț, să nu se trezească, dar În clipa următoare a deschis ochii mari, albaștri ca cerul, ca marea cea mare și pe fața lui mică și scumpă a apărut cel mai magnific zâmbet din lume. Sunt așa de fericită că exiști! micuțul meu prinț... cum n-o să-ți poți imagina vreodată. Nicoleta și-a strecurat capul pe ușă și m-a strigat În șoaptă: Diana! Te așteptăm În sufragerie. Avem o surpriză pentru
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cu grijă și folosite de ai mei doar la ocazii speciale. M-au Îmbrățișat pe rând, cu căldură și dăruire, fiecare spunându-mi o vorbă bună, o mică glumă... Îi ascultam, dar nu-i auzeam. Îi priveam cu un ușor zâmbet În colțul gurii. Aproape că nu-i vedeam, păreau doar niște umbre În mișcare care scoteau niște sunete ciudate sau mai degrabă niște gemete Înfundate, căutând mereu ceva... o rază de lumină... Dintr-o dată, În această confuzie de gânduri mi-
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cei pe care-i așteptam? După câteva momente, aud un grup care scanda: „Ura! Ura” clasa a XII-a G. În mijlocul lor, se afla profesoara C. care le dădea ultimele indicații și făceau ultimele poze Împreună. Elegantă, distinsă, mereu cu zâmbetul pe buze, Încerca să-și ascundă cu grijă emoțiile ce-i dădeau târcoale. În sală, fiecare rând avea prinsă o hârtie pe care era trecută clasa respectivă. S-au așezat pe scaune În ordinea stabilită dinainte. Eu și profesoara C.
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
dacă ar exista o dorință puternică și adevărată! Din păcate, nu există! În fiecare ființă zace un “mare egoist” care vrea supremația, vrea locul din fruntea bunăstării, dorind să privească peste umăr cu superioritate și profund dispreț ( mascat cu un zâmbet faustic). Mi-am reproșat toată ziua intervenția la Radio Iași. Și doar Îmi propusesem să nu mai fac acest lucru. Nu pentru că a fost un lucru mărunt și inutil! NU! Mai mult, din cauza stărilor prin care trec. Înainte să pun
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
nu le-ai păstrat?! Și ți-am mai scris două scrisori. Îți mărturiseam dorința-mi tainică: tot restul vieții să-mi trăiesc, la umbra celui ce-atât Îl admir și-ndrăgesc! Și-mi imaginam cum, citind ... În colțul buzelor, un zâmbet ți-a-nflorit! Ai zâmbit, nu-i așa? și inima Înflăcărată, timid a Început să-ți bată la gându-mi ce s-a „lăsat” mărturisit. Îți mărturisesc ... că mi-aș dori să mă pierd În ființa ta, ca Într-un
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
frica, neîncrederea... lipsa de dragoste, ura... supărări, nereușite... Deci, unii suferă foame, lipsuri, frig - alții suferă din motivele mai sus indicate. Dacă în cazul celor dintâi îi putem ajuta, oferindu-le bunuri materiale, celor din urmă le putem oferi atenția, zâmbetul, compătimirea, susținerea morală, un cuvânt bun, încurajare, milă. Aici, își are rolul său cuvântul. Cuvântul putere mare are: el poate ridica suflete din pierzare și din noroi, le poate scăpa de moarte, poate zidi, așa cum și invers, poate dărâma, poate
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pentru Aurica, ca să-i dăruiască și ei Domnul această bogăție și fericire. De atunci, în fiecare duminică, când intru în biserică, privesc la locul unde stă permanent această tânără doamnă, o salut și mă stărui s-o încurajez cu un zâmbet. Mâ gândesc atunci, că fiecare din noi poartă ceva în suflet, fiecare din noi are o istorie a sa, mai mult sau, poate, mai puțin tristă. Fiecare din cei prezenți vine cu un mesaj în suflet pentru Dumnezeu: fie că
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
suferință a lui din copilărie, care l-a marcat pentru tot restul vieții. Pentru un copil, nu poate fi ceva mai greu de suferit decât acest lucru. Nu a știut ce înseamnă nici mângâiere în viața sa de copil, nici zâmbet sau bucurie. Aceste trăiri lăuntrice își lăsaseră amprente pe chipul său, dar nu reușiseră să-i schimbe sufletul, care păstrase bunătatea și omenia. Tatăl lui nu se mai recăsători. Se înscrisese la o școală de dascăli și așa se făcuse
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
haina se aranja frumos pe corpul ei, avea mișcări iuți dar precise, pe spate purta un păr frumos, negru și bogat, pe care-l împletea într-o coadă lungă și groasă. Vocea ei blândă și liniștită, însoțită mereu de un zâmbet nevinovat și dragostea cu care îi trata pe cumpărători, o făceau să pară o zână. Tot satul o îndrăgise și oamenii i se adresau, la rândul lor, cu respect și cu drag: - Lizuță, ai zahăr? - Lizuță, dă-mi, te rog
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mătăsoasă, se odihnea, îi era bine, era în siguranță. Acum bunica a apărut din nou, acolo pe piatră, cu mâinile în poală, ograda este pustie, în mijlocul ei un sicriu alb, ea stă întinsă în sicriu, cu părul despletit, cu un zâmbet amar, fără ochi. Bunica stă cu mâinile în poală, fără lacrimi, murmură: "Ai intrat în rând cu lumea, săraca de tine, ai intrat în rând cu lumea". Tresare. Lângă ea a apărut, ca din pământ, doctorul. O ia de cot
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
am petrecut copilăria, seamănă cu bunica pe care o vedeam atât de frumoasă. Am fost șocată când una din verișoarele mele, orășence, văzând-o pentru prima oară, nu s-a putut abține să exclame: "Ea e muma pădurii?" Nu uit zâmbetul senin al bunicii uitându-se cumva drăgăstos spre ea și spunând: Da, eu sunt muma pădurii". Aceste vorbe au avut darul să alunge spaima care mă cuprinsese și m-au asigurat de frumusețea nemăsurată a bunicii. Ea semăna cu acei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
nu are voie să treacă. Ea ridică mâna cu un gest princiar și spune: "Așa, tâmpiților, respectați o româncă, sunt urmașa crăișorului munților. Nu știți ce înseamnă asta? Nu-i bai, o să muriți proști". O spune cu cel mai fermecător zâmbet. Se pierde în mulțime cu o eșarfă de mătase naturală atârnând după ea. Brațele, eșarfa plutesc în aer ca aripile unei păsări mari. Întinse pe nisip, mângâiate de aerul cald al dimineții, Silvia m-a adus la plajă cu noaptea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
clădire care aduce cu un saivan, mare și urâtă, curtea este curată, ocolim clădirea și intrăm într-un fel de anexe. Joase, dar foarte spațioase, invadate de lumină, strălucesc de curățenie. Un șir de femei se uită la noi cu zâmbete luate de pe cutiile de ciocolată, Silvia le face semn cu mâna, hello, mă trage rapid după ea, am ajuns într-un grup sanitar. Faianță impecabilă, vase strălucitoare, aparate de uscat, numeroase săpunuri lichide, aparat de uscat părul, aparate de ras
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
trezit precipitat, cu un fir de salivă în colțul gurii, cu ochii împăienjeniți de somn, ea lucidă, cu toți nervii întinși la maximum, cu o durere insuportabilă în coșul pieptului, s-au despărțit, ea cu un surâs amar, el cu zâmbetul acela catifelat... S-a trezit cu tot trupul plin de imaginea lui, Doamne, îi va spune vreodată că i s-a urât de atâta suferință. S-a măritat cu un bărbat care a fascinat-o, dar din fascinație nu a
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
aplaudă, tânărul se încinge la dans, în jurul lor se face tot mai mult loc, tineri și bătrâni se ridică în picioare, fac cerc în jurul Silviei și al tânărului australian, acesta e subțire ca o sfoară, are dinți puternici și un zâmbet nesfârșit i s-a lipit de față, Silvia îl prinde de mijloc și îl învârte, dă capul pe spate și începe să cânte ceva atât de dureros că îți intră durerea în oase, picioarele ei bat pasul pe loc într-
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Mihai, în jurul nostru se țese pustiul, cele două femei au alunecat în somn ca în moarte, Mihai vrea să-mi mai toarne șampanie dar paharul meu e plin, stau cu mâinile în poală, cu ochii uscați, fără lacrimi, cu un zâmbet amar pe față. Vacarmul din jurul nostru se întețește, pe monitoare spectacolul a ajuns la apogeu, copiii se plimbă printre trupuri adormite, clopoței fosforescenți, steluțe și păsări zburătoare flutură în jurul căpșoarelor lor, unii au aripi, o câmpie întreagă de trupuri prăbușite
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de mii de trupuri izbucnesc ovații, trupurile se înalță la cer, pentru o clipă toți de aici din această câmpie par să aibă aripi, doar eu am rămas așezată pe pătură, cu mâinile în poală, cu ochii uscați, cu un zâmbet amar pe față. În timp ce trenul mă duce spre Hornsby, casa mea vremelnică, mă gândesc că secolul douăzeci și unu începe schizoid, călătoresc la sute de metri sub pământ de parcă m-aș plimba pe bulevard, e reprodusă lumina de afară, totul în jur
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
uită cu stupoare la ea, ei îi vine să se spânzure de durere, acum se uită la el de departe, stă de vorbă cu alții în timp ce ea arde de nerăbdare să întoarcă capul spre ea, să-i adreseze măcar un zâmbet, se va despărți de el fără să-i dea măcar bună ziua, întoarce spatele oamenilor în mijlocul cărora Alex perorează, se îndreaptă spre ușă, trece printre trupuri lemnoase, decolorate, mumificate, se simte ca într-o peșteră de stalactite umane, va părăsi toate
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]