KorAP: Find »[drukola/base=zări & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...424 >

10,579 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226

zărea lume. A pornit într-acolo. Erau numai bărbați, unii purtau furci. Unul tot învârtea deasupra capului o pușcă. Donna Iulia îl știa, nu era sănătos, ar fi putut să împuște pe cineva. A vrut să se întoarcă, dar a zărit albul căciulii. Departe, dincolo de ultima casă. Ochi cenușii arăta cu mâna spre munte: nu se vedea nimic. Din când în când, privea prin lunetă; o dădea și altora. Era răgușit, Donna Iulia se apropiase, îl auzea bine. „Dintr-acolo vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
ar fi dorit să audă. „Nu orice trezire aduce bine”, a zis. Vânătorul nu a auzit-o. Când Donna Iulia a întors capul, bărbatul era departe. Apoi parcă s-a pus o ceață. Și-a șters ochii și l-a zărit iar. Înalt, subțire; creștetul alb. Până ceața s-a lăsat la loc. Donna Iulia s-a smiorcăit nițel, și-a scuturat zăpada de pe ghete și a pornit spre casă. Luni, spre asfințit, în târg au sosit două sănii, din care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
lupi. De ocară; de lumea ce i-ar fi privit buimacă. Oamenii și-ar fi adus aminte multă vreme de Donna Iulia cea smintită și de Vânătorul cel mincinos. Ce-ar mai fi fost! Când Vânătorul nu s-a mai zărit, Donna Iulia a ieșit în curte și s-a săltat nițel pe gard. Apoi a coborât și a ieșit pe stradă. Nu era departe, ar fi putut să îl ajungă. Îi vedea puștile, amândouă pe umărul stâng, pe cel drept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
albi, putreziți. Mai încolo, încă patru. Până într-o sută de metri, alți trei. Vânătorul se abătuse din drum, s-a făcut un fel de reconstituire. Donna Iulia s-a dus la postul de jandarmi, se adunase multă lume. A zărit, într-un par, căciula, albă cândva, și cele două puști. Pe urmă nu a mai văzut nimic. S-a întremat, oarecum, spre vară. Pășea încet; pământul se rotea mai repede, soarele dogorea ca niciodată: totul se învârtea și era încins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
și țevi, plăci și arcuri, ace, lentile și încă multe altele, din metal ori din sticlă, de nu știai la ce să te mai uiți. Și câteva cărți mari, cam zdrențuite, cu o mulțime de hârtiuțe drept semne între foi zăriseră acolo. Odată - și-a amintit un învățător tânăr - Ceasornicarul lăsase pe masa din atelier două terfeloage deschise: uitându-se peste paginile aflate la vedere, nu recunoscuse nici măcar o literă: erau scrise într-un grai necunoscut... Ceasornicarul ascundea ceva! Se vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
de bunăvoie?” „Te gândești cum s-o întorci?” „Crezi că o să ne duci cu vorba?” „Hai, Pitpalacule, ce mai aștepți!? Vrei să...” Ceasornicarul nu dădea semne că i-ar auzi... Se uita undeva, în slavă; urmărindu-i privirea, cei adunați zăriră licărind ceva pe cer. Erau rotitorii! Lumea încerca să-l scoată onorabil, cât de cât, din povestea cu ceasul, iar el se uita la hulubi! Era prea de tot! Porumbeii scânteiau în soarele dimineții. Cădeau în tumbe, se ridicau la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
ar fi numărat cu șase locuitori mai puțin, totul ar fi rămas ca o poveste de iarnă. O iarnă pocită dacă era socotită și paguba de la saivane: zeci de oi fuseseră prăpădite; mai toate sugrumate; un cioban, la fel, se zăreau urmele colților în beregată. Doar mieii, era vremea fătatului, fuseseră mâncați, mai mult burțile. Pentru ficați, a fost de părere un bătrân. Și patru câini au fost sfâșiați. Gândul lumii s-a întors iar către Ceasornicar. Filozoful și Profesorul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
pe vânătorul de lupi albi: de la el a aflat, cândva, despre semnele prevestitoare de invazii... Că în zilele astea de gheață doar nu a văzut nimeni porumbeii zburând... Știi ce se spune despre hulubii lui...” „Faptul că nu au fost zăriți”, a zis Filozoful, „nu înseamnă, neapărat, că aceștia nu au zburat. Lumea a stat mai mult în casă. Și, chiar de ar fi fost văzuți, nu aceasta e problema, fiindcă noi nu putem crede în așa ceva...” ...De-abia în primăvară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
într-o limbă necunoscută. Povestea li se părea mai încurcată decât încercau unii să o înfățișeze. Ceasornicarul poate nu fusese un șarlatan. Prea ieșea fum de la focul lui. Dar cărțile nu erau acolo! Și doar fuseseră; unul din clienți le zărise cu o zi înainte de moartea meșterului! Nu au fost găsite nici în cealaltă încăpere. Cei doi au răscolit peste tot: și în pod s-au uitat. „Nu sunt nicăieri!” le-a zis celor adunați Funcționarul. „Se vor face cercetări!” i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
întreaga mașinărie, piesă cu piesă, s-ar fi stabilit o cifră exactă. Și mai erau tot felul de arcuri - unele precum firul de păr -, de lagăre din rubin, ce susțineau axe incredibil de subțiri, de pârghii ce de-abia se zăreau, de palete de tot felul și de grile minuscule; de tamburi perforați, de lamele din cel mai fin oțel, de șuruburi de jucărie, de piulițe și contrapiulițe, pentru care, probabil, înainte de meșter, nimeni pe lume nu mai făurise chei! Câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
mai pun de la ei, se știe. Dar - în lipsă de alte dovezi - cele istorisite de acesta au găsit o neașteptată crezare, adăugându-se, astfel, unei povești ce, în loc să se limpezească, devenea tot mai nedeslușită. După un timp, noaptea, unii târgoveți zăreau în atelier umbra Ceasornicarului: își căuta cărțile; alții spuneau că este a Filozofului, tot după cărți umblând. Fusese omorât de către Profesorul de naturale, așa a stabilit ancheta, dar nimeni nu a crezut asta. Profesorul s-a spânzurat în arest; și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
este a Filozofului, tot după cărți umblând. Fusese omorât de către Profesorul de naturale, așa a stabilit ancheta, dar nimeni nu a crezut asta. Profesorul s-a spânzurat în arest; și a lui putea să fie umbra, susțineau câțiva. Cei mai mulți nu zăreau nimic, au fost puse pânde; vreme irosită... Apoi a umblat vorba că terfeloagele acelea scrise într-un grai necunoscut fuseseră furate de către un pelerin. Nimeni altul decât necunoscutul care îi adusese Ceasornicarului porumbeii, în noaptea aceea cu viscol. Aproape fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Trebuie să merg neapărat la doctor”, și-a zis, fără prea mare încredere, G. „Nu se poate așa ceva, e imposibil...” Și ce să-i spună doctorului? Nimic; se va așeza în fața oglinzii din cabinet și... Dar dacă doctorul nu va zări același lucru?... Ce va zice? Și totul se întâmpla tocmai în săptămâna în care G. trebuia să concureze pentru un post de șef de birou în cadrul Administrației Publice! Pentru o asemenea funcție, avizul medicului avea un rol foarte important. Titularul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
vreo săptămână, alertați de lipsa lui G. de la birou, câțiva colegi dintr-un serviciu vecin l-au căutat acasă. În câteva rânduri. Neprimind nici un răspuns, au chemat un sergent de stradă și, împreună, au forțat ușa. Pe G. l-au zărit întâi în oglindă, rezemat de speteaza scaunului, ca într-o poză. Era mort de câteva zile, fiindcă un miros dulceag și grețos plutea prin încăpere. Oglinda îl reda cu o fidelitate absolută, de netăgăduit. Așa cum G. își dorise nespus în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
noaptea, de la o vreme, șuieră un vânt cumplit în hornuri și eu nu am cum să-l opresc. Văd perfect, nu s-ar putea spune că aș avea vreo miopie sau cine știe ce altă afecțiune oculară, care să mă facă să zăresc anapoda. Sunt cauze mult mai profunde aici și cred că medicina nu ar rezolva mare lucru. Până la urmă, am să mă închid într-o cameră și am să ies doar noaptea, când - știi de-acum - din cauza vântului, apare și migrena

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Hrana și apa, folosite cu economie, ajungeau pentru câteva săptămâni, cel mult. În acest răstimp, așadar, trebuia găsită calea înapoierii sau o altă ieșire. (Se pare că în interior exista un izvor, ceva, deoarece, prin pereții de sticlă, au fost zăriți oameni plecați de peste cincizeci de zile și nici măcar unul nu mai purta sacul cu provizii, în schimb, aproape toți aveau, la cingătoare, burduful plin! Poate cei văzuți furaseră apa noilor veniți; în situații excepționale, se poate întâmpla și așa ceva. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
petrece orice. Or, labirintul însemna ordine. Așa reieșea și din spusele înțelepților, mesageri fideli ai cititorilor în stele: „În labirint stăpânește o rânduială perfectă. Lumina astrelor nu este reflectată deloc la întâmplare; pe boltă, dacă priviți cu atenție cerul, veți zări în fiecare noapte un alt desen. Nu, nu vă uitați la stele! E vorba de razele întoarse spre înalt! Configurația lor, după fiecare asfințit, este mereu alta. Asta înseamnă că interioarele construcției au o geometrie schimbătoare; toate coridoarele sunt, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
am observat că fereastra camerei mele - unica mea încăpere - a devenit neașteptat de mare... E cât un perete acum! Curios este faptul că și tavanul a devenit transparent! Și peretele din dreapta, și cel din stânga... Și podeaua, observ... Locuiesc la etaj. Zăresc oameni deasupra, dedesubt, de-o parte, de alta... Se îngrijesc de umplerea unor bidonașe metalice cu apă. Nimeni nu se îndeletnicește cu altceva. Fiecare poartă o pătură în bandulieră; și eu am una, de aceea îmi este așa de cald

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
infinită. Uneori întâlnea câte o stație de benzină. Vânzătorul - firește, mereu altul - era totdeauna amabil, automatele cu sucuri și gustări funcționau perfect, iar șoseaua se desfășura netedă și dreaptă, o linie. Singurul lucru nefiresc părea faptul că nu se mai zărea nici un automobil. Și asta după mai bine de patru ceasuri. Alteori se vedeau mici turme de oi sau cirezi păscând pe pajiști fără de sfârșit, însă niciodată cineva care să le poarte de grijă. Și dacă mai înainte în pustă se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
sfârșit, însă niciodată cineva care să le poarte de grijă. Și dacă mai înainte în pustă se mai ivea câte un pom, acum asemenea apariție era tot mai rară. De fapt, în ultimele șapte ore de drum nu se mai zărise nici unul... Și iarba prinsese să dispară. Doar ici-colo se mai zăreau smocuri veștede, ce băteau tot mai mult spre galben. Apoi, locul acestora a fost luat de tufe de mărăcini pitici, singura vegetație ce arăta limpede că era vorba de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
dacă mai înainte în pustă se mai ivea câte un pom, acum asemenea apariție era tot mai rară. De fapt, în ultimele șapte ore de drum nu se mai zărise nici unul... Și iarba prinsese să dispară. Doar ici-colo se mai zăreau smocuri veștede, ce băteau tot mai mult spre galben. Apoi, locul acestora a fost luat de tufe de mărăcini pitici, singura vegetație ce arăta limpede că era vorba de un spațiu pământean ce nu ajunsese sterp de tot. Benzinăriile, aflate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
tot felul de conserve, pesmeți, două lădițe cu fructe și o roată mare de cașcaval, învelită în nailon. Și apă avea, câteva bidoane. Se odihnea bine. Noaptea dormea opt ore, iar ziua cel puțin două. Pe figura lui nu se zărea decât hotărâre, siguranță. Doar pentru că se stăpânea, fiindcă în sinea sa nu putea să rămână indiferent la insolitul în care se afunda cu fiecare kilometru parcurs. Primul semn vădit de neliniște l-a arătat atunci când a observat că nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
care aduce cafeaua; simți aburii aromați, respirația Sybillei cum îi întretaie, culcându-i, învălmășindu-i; un papuc i-a rămas în urmă, i-a scăpat din picior; te apleci și-l așezi sub talpa care așteaptă. Capotul e întredeschis și zărești un picior prelung, de dansatoare suedeză. Sybille, dacă nu e coborâtă din soare, atunci precis s-a născut în Scandinavia! E blondă, blondă, și are ochii albaștri; Femeia cu părul roșu are ochii întunecați: noaptea nu zărești decât albul lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
e întredeschis și zărești un picior prelung, de dansatoare suedeză. Sybille, dacă nu e coborâtă din soare, atunci precis s-a născut în Scandinavia! E blondă, blondă, și are ochii albaștri; Femeia cu părul roșu are ochii întunecați: noaptea nu zărești decât albul lor; Femeia solară poate fi privită în ochi chiar și atunci când în odaie este cea mai adâncă beznă: o să-ți pierzi mințile! În vremea asta, Femeia cu părul roșu se freacă de tine, îți atinge brațul gol, îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-l urmeze. Nu mai întâlniseși niciodată o asemenea femeie. Sybille era ceva astral; vă despărțea necuprinsul; Femeia cu părul roșu era replica ei pământeană: fuma, bea votcă, înjura și chiar mințea când îi venea bine. În povestirea ta. Te-a zărit la o masă, la „Cafeneaua literaților”. Citise. A venit spre tine și ți-a spus de-a dreptul: „Eu sunt Femeia cu părul roșu! Îmi oferi o votcă?” S-a amețit. Și de la țigări. Nu era fumătoare. Iar părul era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]