1,718 matches
-
psalmi penitențiali etc. Multe dintre aceste rugăciuni sunt cuprinse În riturile divinatorii și magice (cf. subcapitolul 6.5-6). 2) Rugăciunile private - fie că sunt individuale, familiale sau de altfel, aceste rugăciuni sunt cunoscute În literatura sumeriană; uneori sunt Întrebări adresate zeității pentru a afla propriile păcate sau sunt litanii penitanțiale ori formule libere. d) Sărbătorile și calendarul sacru 1) Sărbătorile - S-a afirmat că În Mesopotamia „domina ideea că natura, soarta animalelor și a oamenilor, mai ales a regelui și, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mesopotamiană, este suficient să amintim anumite texte hurrite, scrise În cuneiformă, provenite de la Nuzi, datate În a doua jumătate a mileniului al II-lea Î.Hr. Acestea conțin nume din panteonul hurrit pe care le raportează, În unele cazuri, la zeitățile din panteonul mesopotamian. De exemplu, se pare că zeița Îalaxe "S#ala", cunoscută ca soție a zeului akkadian al fenomenelor atmosferice Adadxe "Adad" (Ișkurxe "Ișkur"), precum și a zeului semit occidental Daganxe "Dagan", ar fi de origine hurrită. Zeița hurrită Naparbixe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și preoții, În cadrul unui proces important de sinteză teologică Între marii zei „naționali” și zeii locali, creează „grupuri” de divinități asemănătoare prin tipologie și funcție și fixează o ierarhie după un model scalar. Structura listelor pune pe primul loc grupul zeităților solare, urmat de zeii furtunii, de zeii protectori, apoi de un grup compozit de divinități hitite, hatice și hurrite; urmează grupul de zei războinici, de zeițe regine, de zeii populațiilor nomade, de zeii lumii de „dincolo”; elementele naturale divinizate completează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
impersonale nu sunt de obicei Însoțite de determinativul „zeu” (Steiner, 1966). Complexul de divinități mai era desemnat și cu expresii rezumative ale unor grupuri aflate În antiteză din punctul de vedere al ierarhiei („zei mari și zeii mici”), al genului („zeitățile masculine și feminine”), al sistemului cosmogonic („zeii cerului și zeii infernului”). Caracteristica panteonului hatic este elaborarea categoriilor divine, În cadrul cărora se găsesc la un loc divinități de origine diferită, dar de natură asemănătoare; de asemenea, toate variantele locale ale aceleiași
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acesteia Într-un anumit mediu istorico-religios. Panteonul hitit apare deci ca un panteon eterogen, În care figurile divine nu rezultă Întotdeauna clar din trăsăturile lor individuale; mai mult, informațiile care se găsesc În texte sunt adesea contradictorii și insuficiente. Doar zeitățile principale și unele figuri mitologice prezintă caracteristici proprii, În timp ce pentru toate celelalte există tendința de a crea tipuri, cu diferențe minore chiar și din punct de vedere iconografic. Cu toate acestea, panteonul, În complexitatea sa, pare să se prezinte ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prevede mai ales pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" În epoca hitită veche o familie formată din patru generații: un bunic, un tată, un fiu (zeul furtunii), nepoți. În alte cazuri sunt menționați doar cuplul, fii și/sau nepoții. Diviziunea În zeități masculine și feminine este formalizată de hitiți târziu, În epoca imperială, odată cu crearea așa-numiților kaluti, „cercuri” de divinități masculine și feminine plasate imediat după cele două divinități principale ale panteonului hurrit, Teșup și ¾epatxe "H~epat" (vezi exemplul referitor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1984). Odată cu ¾attușili I, când Hattușaș se impune ca un centru politic dominant din punct de vedere religios, de-a lungul unui proces de amestec și reelaborare teologică a divinităților venerate În diferite localități ajung să se afirme mai ales zeitățile din grupul cetăților meridionale. Într-adevăr, după cucerirea hitită, Zalpa Își pierde rapid importanța, iar izvoarele Încep să ne ofere puține atestări; Li¿zina Își menține o prezență limitată aproape exclusiv la textele mitologice, ca locuință a unor divinități; Nerikxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi neglijată, le arată oamenilor bunăvoință, oferindu-le protecție, prosperitate și sănătate. Acest raport reiese clar din invocațiile adresate divinităților care s-au Îndepărtat (așa-zisele „mituri ale zeului dispărut”), unde se afirmă că, În urma foametei provocate tocmai de dispariția zeității, „oamenii și zeii vor muri de foame” și că „miile de zei”, invitați de Soarexe "Soare" la o petrecere, „vor mânca și nu se vor sătura, vor bea și nu-și vor potoli setea” (Telipinuxe "Telipinu", prima versiune, A I
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Despre sărbătorile religioase locale avem informații provenite din inventarele sanctuarelor periferice din epoca lui Tut¿aliya al III/IV-lea, care, pe lângă descrierea idolilor, a simbolurilor și a obiectelor de cult, conțin și o inventariere a sărbătorilor prevăzute pentru diverse zeități, a regimului ofrandelor și a personalului templului (Carter, 1962). Știm astfel că În calendarul cultual erau prevăzute celebrări regulate ale unor sărbători mensuale și anuale, legate fie de fenomene atmosferice și momente speciale ale producției agricole (de exemplu, „sărbătoarea ploii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oamenii lui Mașa”) este prevăzut cu arme simbolice, iar celălalt („oamenii lui ¾atti”) cu arme reale (Archi, 1973, pp. 25-27). Sărbătorile sunt celebrate nu doar pentru a cinsti, ci și pentru a binedispune și distra (hitită dușk„distracție, bună dispoziție”) zeitățile și, desigur, publicul care asista; din acest motiv, mai ales În timpul sărbătorilor de primăvară și de toamnă, se desfășurau, În general În afara zidurilor cetății, jocuri și Întreceri sportive. Sunt atestate Întreceri de mers, de aruncare a greutății, lupte, box, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ritualul magic, recitat mai Întâi de zeița Kamrușepa și apoi de preotul zeului furtunii, reușește să-l Îmblânzească. Prin Întoarcerea lui Telipinu În templul său, se Întorc și fertilitatea și bunăstarea țării. Alte mituri asemănătoare au ca personaje principale diferite zeități anatoliene: zeul furtuniixe "zeul furtunii" cerului, Tar¿un(t)axe "Tarh~un(t)a"; zeul furtunii personale ale reginelor Așmunikal și ¾arapșili și al scribului pe table de lemn Pirwaxe "Pirwa"; zeul furtunii cetății Kuliwișna; zeița mamă ¾anna¿annaxe "H
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și fuge spre cerul al cărui zeu este; Kumarbi Îl urmărește pe Anu și Îl castrează, mușcându-l, iar acesta Îl anunță că din sperma sa unită cu viscerele lui Kumarbi se vor naște zeul furtuniixe "zeul furtunii" și alte zeități puternice. Kumarbi Încearcă În zadar să scape de sperma lui Anu, scuipând; În cele din urmă i se vor naște fii, după o sarcină chinuitoare și extraordinară, având În vedere natura masculină a lui Kumarbi. Din păcate, textul care a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prezente În antroponimie și toponomastică. Ca și În alte civilizații ale Orientului Apropiat, religia se prezintă și la Ebla ca un sistem politeist articulat. Zeii atestați sunt foarte numeroși, ținând cont și de multiplele manifestări funcționale sau locale ale acelieași zeități. Panteonul care poate fi dedus din texte are totuși În vedere o regiune mai amplă decât nucleul urban. Oricum, trebuie să fi existat un nucleu mai restrâns de divinități care se bucurau de un cult preeminent. Pentru a ajunge la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
complexă a zeiței. Îl mai amintim printre divinitățile populare și pe Rashapxe "Rashap" (mai ales În numele proprii), Gadxe "Gad" („Soarta” din lumea semitică ulterioară), NIN.KURxe "NIN.KUR" și NIN.URTA (grafiile exacte ne sunt necunoscute: cea de-a doua zeitate e foarte venerată, dar și așa e dificil de stabilit dacă este un zeu sau o zeiță). Pe lângă zeii anatolieni și mesopotamieni, mai trebuie amintiți Adamateraxe "Adamatera", Huleluxe "Hulelu", Shakhruxe "Shakhru" (Shaharxe "Shahar", la Ugarit), Ishkharaxe "Ishkhara" și alte teonime
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeu arcaș, străjer al morților și stăpân al epidemiilor) au un rol important, chiar dacă, din cauza sincretismului, se identifică cu figura Afroditei (mai ales În sanctuarul din Paphos și Amatunte), respectiv a lui Apolloxe "Apollo" care, la rândul lor, acoperă vechi zeități indigene, tipice pentru această insulă. O mare importanță avea și cultul lui Melqartxe "Melqart", care se confundă aici cu Herakles și care deține la Kition (Larnaka) rolul Baalxe "Baal"-ului cetății. În Egeea, unde fenicienii se așază ca o comunitate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Teonimul Înseamnă, pur și simplu, „Stăpân”, Într-o formă care atestă influența zeului babilonian Bel-Mardukxe "Marduk". Cu toate acestea, probabil nu este vorba despre un simplu import din Mesopotamia, ci mai degrabă de o dezvoltare istorică locală a unei vechi zeități indigene pe nume Bolxe "Bol", care, la rândul său, sugerează zeitățile poliade semite Baalxe "Baal". De fapt, urme ale lui Bol se găsesc În numele teofore, cel puțin până Într-o anumită perioadă, când antroponimia atestă mutația lui Bol În Bel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
influența zeului babilonian Bel-Mardukxe "Marduk". Cu toate acestea, probabil nu este vorba despre un simplu import din Mesopotamia, ci mai degrabă de o dezvoltare istorică locală a unei vechi zeități indigene pe nume Bolxe "Bol", care, la rândul său, sugerează zeitățile poliade semite Baalxe "Baal". De fapt, urme ale lui Bol se găsesc În numele teofore, cel puțin până Într-o anumită perioadă, când antroponimia atestă mutația lui Bol În Bel. Identificat cu Zeusxe "Zeus", Bel este o divinitate regală și celestă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divinităților naționale deja menționate (Milkom, Kemoshxe "Kemosh"): patron al regelui, războinic, cu trăsături ale vechiului „zeu al furtunii”. Teonimul Înseamnă „arc” și, fără a putea specula prea mult asupra acestei etimologii, s-a presupus existența unei caracteristici vechi a unei zeități a vânătorii care ar face legătura, În ultimă instanță, cu tradițiile biblice legate de Esau. 4. Filisteniitc "4. Filistenii" Filistenii sunt un popor de origine egeo-anatoliană care făcea parte dintre „popoarele mării” care s-au revărsat În jurul anului 1200 Î
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al fertilității, devenit probabil În urma confruntării cu practicile cultuale din bazinul Mediteranei de răsărit. Astfel, așa-numitele „zeițe ale șerpilor” găsite În depozitul palatului din Cnossos, având obișnuita costumație, dar și doi șerpi În mâini, pot reprezenta cu siguranță o zeitate de acest tip. Încercările de descifrare a scrierii minoice au Îngăduit, poate, ca, pe anumite mese de libație să fie citit termenul jasasara, alternat cu hasasara, și să fie interpretat ca „Stăpână” prin confruntarea cu termenul hitit cuneiform și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religiozitate „htoniană” practicată la Creta și Întemeiată pe cultul fecundității adus uneia sau mai multor divinități feminine. Dar dacă și cum s-a petrecut acest lucru, rămâne Încă un fapt Învăluit În mister. Nici descoperirea unui panteon micenian articulat pe zeități, deși duce cu gândul la un sistem politeist personal ce anticipă panteonul homeric și hesiodic, nu autorizează postularea unei lumi divine minoice analoage. 2. Caracterul sectorial al zeilor micenienitc "2. Caracterul sectorial al zeilor micenieni" Dacă numele zeilor micenieni restituite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
analogii cu formele ulterioare ale cultului grecesc, dar și să se Încerce identificarea a ceea ce a rezultat În greacă din teonimele care se sustrăgeau unei recunoașteri imediate. Cnossos, Pilos și Micene, păreau depozitarele secretului politeismului grec. În unele cazuri, aceste zeități erau localizate chiar acolo unde le situa tradiția greacă ulterioară, ca Ilitiaxe "Ilitia" din Amnisos (subcapitolul 2.3a), Poseidonxe "Poseidon", În forma Posedao, la Pilos, unde pare să fi fost divinitatea principală a panteonului, și Zeusxe "Zeus", pe muntele Dicte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
panteon deja grecesc, s-a repetat cu personalul dedicat cultului. Termenii ijereu și ijereja, redați de unele tăblițe, au fost reduși, fără prea multe dificultăți, la corespondenții grecești hierèus, „preot”, și hièreia, „preoteasă”. Nu este Întotdeauna ușor să se stabilească zeitățile În serviciul cărora se aflau aceștia, dar pe două tăblițe de la Cnossos există explicita menționare a unei „preotese a vânturilor” (anemoijereja; KN Fp 1. 10, 13. 3). În schimb, este nesigur rolul religios al lui wanaka (gr. anax), „suveran, stăpân
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
problematică orice Încercare de reconstrucție. Pe tăblițe se Întâlnesc liste de produse naturale ca ofrande, În cea mai mare parte vegetale, cum ar fi grâul, orzul, măslinele, uleiul, vinul, mierea. Câteodată figurează și animale destinate personalului unui templu sau unei zeități și este probabil ca măcar unul dintre aceste animale să fi fost sacrificat. Oferirea unui bou, a unei oi și a unui porc, poate lui Poseidonxe "Poseidon", dar cu siguranță misterioasei divinități pereja (vezi subcapitolul 3.2) pe o tăbliță
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mult decât evoluție, al unei complexe serii de transformări și de revoluții. Lunga și Întunecata etapă ce desparte Înflorirea cetăților de distrugerea palatelor miceniene ascunde În ea embrionul din care se vor ivi formele religiozității grecești ulterioare. Multe nume ale zeităților prezente În panteonul micenian sunt păstrate, dar multe dispar. În unele cazuri, locurile de cult Își mențin funcția, mai ales În insulele Mării Egee, dar În altele pot fi recunoscute readaptări și remodelări, ca la Delos, unde rămășițele unor morminte miceniene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
conflicte În care, uneori, apar contrapuse unele altora În adunările zeilor unde se hotărăsc evenimentele războiului Troiei, dar și cele din viața lui Odiseuxe "Odiseu"; de asemenea, interacțiunea reciprocă se traduce și prin prezenxe "Zeus"ța simultană a mai multor zeități la tutela unor fapte importante din punct de vedere social. Acest cadru a fost, fără Îndoială, rodul unui proces lent de sistematizare și sedimentare, Început poate chiar În epoca miceniană și care s-a perfecționat pe parcursul așa-numitului „Ev Mediu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]