157,129 matches
-
asemenea zile, tăria dată pe gât la plecare devenea aproape o obligație, o paranteză de confort ce echilibra frigul atroce din sălile de curs și cel doar cu puțin mai blând de pe stradă. Și acolo a început totul. - Ce-ați zice să mergem să mâncăm undeva? Jaime s-a uitat mai întâi la Marcos, apoi la mine. Stăteam toți trei la capătul unei mese mari, unde mai erau și alții, așa că nu m-am gândit că oferta se limita la noi
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
ar fi vorbit de un străin, asta era din alt motiv. Don Aristóbulo era judecător și lucrase ani în șir într-un Tribunal de Ordine Publică. Și asta tare-i plăcea fascistului de el, pot să vă jur, ne-a zis odată Jaime. O trimisese în judecată chiar pe fiica cea mai mare, pentru activități subversive, și-o condamnase la închisoare fără probleme, asta doar ca să-și proclame public integritatea și adeziunea la Regim. Jaime nu l-a iertat niciodată pentru
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
mai voiseră să aibă de-a face cu ea - Marcos s-a așezat în spate, cu toate că avea picioarele mult mai lungi decât Jaime, care s-a așezat lângă mine la fel de firesc. Amănuntul m-a făcut să zâmbesc, dar n-am zis nimic, printre altele pentru că îmi luasem carnetul de nici un an și condusul mă absorbea pe de-a-ntregul, mai cu seamă atunci când aveam martori. Deocamdată nu conduceam mult mai bine decât maică-mea, motorul se îneca de fiecare dată când urcam
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
s-a făcut că-l contemplă, apoi l-a pus pe partea stângă a mesei, printre peneluri și uleiul de terebentină. Jaime a reacționat imediat: - Ce poți să mă enervezi, frumosule! A luat tubul atât de repede c-ai fi zis că-l frige și l-a pus la locul lui, între alte două tuburi de albastru, produse de aceeași firmă, marcate 04 și 09. - Ai văzut? E nebun, a spus Marcos după ce a râs pe săturate. Jaime a făcut cât
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
ai mei și atunci m-am gândit pentru prima dată că și el era drăguț, în felul lui grosolan și țărănos, i-am găsit un șarm curios și profund în felul în care privea, aproape cu dulceață, nașpa, mi-am zis, m-am amețit, pe urmă a fumat Marcos și i-a trecut țigara lui Jaime, care continua să mă fixeze. Așteptase să ia un fum înainte de a adăuga: - Sigur că nu, a fost un compliment. Ia-o, termin-o tu
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
fostul meu director: în perioada bac-ului pleacă în alte comisii, lăsând cu bună știință mafia să facă ce vrea. Cu alte cuvinte, nu-i deranjează. Nu-i dă mâna să le fie antipatic, pentru că poate fi schimbat cât ai zice pește. Ei, aici e marea problemă: felul în care se fac numirile directorilor. Absolut pe bază de dosar politic. Deși se urlă pe toate drumurile că școala e apolitică, nu cunosc instituție mai politizată. Oamenii de încredere concurează ei cu
Bacalaureatul se joacă în vestiare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10424_a_11749]
-
Hara), scriind despre sine ca despre un om concret, tratîndu-și prietenii și cunoștințele drept personaje, dedicîndu-le unele poeme etc. Există negreșit o orientare anglo-saxonă a creației d-sale, prima de-o asemenea decizie și prestanță în lirismul românesc, coincidentă, am zice, cu ceea ce se cheamă etapa postmodernistă, opunînd adică spectrul biografic, confesiunea individualizată detașării impersonale specifice modernismului (nu insistăm pe-o asemenea distincție doctrinară, mulțumindu-ne a o sugera, căci nu sîntem convinși de-o evidență a desprinderii categorice a așa-
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
își pierd orice interes pentru studiu, din moment ce diploma de trei ani nu valorează absolut nimic. Pentru a ajunge la eventualele avantaje oferite de vechea diplomă de patru ani, ei sunt obligați să-și mai frece coatele patru semestre de așa-zis "masterat" - de regulă, o însăilare de cursuri fără cap și coadă, unde profesorii își defulează obsesiile, aventurându-se pe teritorii care de care mai fanteziste, când nu de-a dreptul năuce. Când scapă și de acolo, e invitat să intre
Lancea boantă a modernizării by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10447_a_11772]
-
cad pradă vreunei năluciri, strig în fața cuptorului încins, când îmi vine rândul să dau și eu cu lopata - strig, și Van Gogh mai întâi se miră, - strig, Liber!, - pe urmă, obișnuit, el tace, se uită la mine, și-o fi zicând: regățenii ăștia îs cam aiuriți... Acum sunt de-ai casei. Am învățat rosturile electrice... contactorii... comenzile... controlerul... oprirea... pornirea... robinetul K 2... frâna directă Oerlikon... Când mai strig Liber!, să n-adorm, și-l văd, și mă aude, mecanicul râde
Fochistul (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10454_a_11779]
-
Simona Vasilache Sînt cărți a căror eșuare - nu găsesc, acum, un cuvînt mai moale... - în anticariat mă indignează. Felul bibliotecilor de-a se desprinde de ele, bucoavne tinere, ca de bătrîni nedoriți, merită, zic, măcar bombănit. Pe urmă-mi iau vorba înapoi, gîndindu-mă că e ceva vreme în aproape douăzeci de ani și că literatura care ieșea la aer în '90 s-a făcut, deja, istorie. Într-adevăr (și mă apucă altă tristețe...), să
Estimp by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10450_a_11775]
-
din decor. Doar cîteva asemenea întîlniri reconfortante cu istoria literară (în fond, nici nu mai contează cît de recentă). Spune-mi ce e poesia: muzică bătută la mașină. Levantul e un ținut muzical, unde poeții se știu după cum sună. Ai zice (uf, glosarele...) că granițele Halucinariei le taie cuvintele. Nu, vîrstele poeziei le desparte măsura. Așadar, vive le son... Cît despre canon, e evergreen ca o poveste. Ceva ce să citești cu plăcere. Și alte plăceri postmoderne, în vremea cînd nu
Estimp by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10450_a_11775]
-
o doară, carte mult ciudată scoate: Are fila orbitoare, ca foițe de cleștar,/ Pe copertă-n literi d-aur, într-un fabulos chenar/ E încondeiat/ LEVANTUL/ O deschide spre sfîrșit/ Și citește ce urmează cu glas moale și pierit." Să zicem că urmează așa: Mahina apartamentul mi-l zobește și se-ntinde/ Pînă ce tot Bucuresciul sub carcasă îl coprinde,/ Pînă carul i se-nalță pîn-la stelele dîn ceruri,/ Literi tari dă plumb să-mbracă în eternele eteruri/ Iar în bandă
Estimp by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10450_a_11775]
-
noapte refuzată gloriei/ o noapte în care trecutul și viitorul meu/ dialoghează incoerent ca doi bețivi/ cu proteza dentară pierdută-n pahare" (Poem idilic). Se regăsește în atari versuri ceva din acel bacovian morb al insignifianței împotriva căruia s-a zis că nu e scăpare (un bacovianism informal, degajat, îl bîntuie, după cum au remarcat comentatorii, și pe părintele lui Mopete). Mai precis, o atmosferă comună din care purced fire imaginative de-o altă factură, mai nuanțat-cinică. Provincia e adnotată cu o
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
fotbal. Un fundaș infect, italianul Materazzi, a izbutit să-l scoată din minți pe Zidane, în finală făcîndu-i sora curvă. Onoarea băiatului de cartier din Zidane a fost mai puternică decît ștaiful lui de mare fotbalist. Orice i-ar fi zis acest huligan subtil, nu-l scuză pe Zidane pentru huliganismul lui afișat. Iar FIFA a făcut o greșeală istorică declarîndu-l pe Zizou cel mai bun fotbalist al mondialelor. Penalizăm rasismul, dar la huliganism închidem ochii ca să-l putem premia pe
Onoarea lui Zidane și a găștii de la FIFA by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10463_a_11788]
-
și aceea, cine știe cum. Că se mai întâmplă, când n-ai noroc, ori dacă Cel de Sus consideră că nu-i căzu'... Personalul apucă de se pune la adăpost. Acceleratul trece pe lângă el, valvârtej. Mecanicul meu, adevărat, al acceleratului, să-i zicem 35, București-Cluj Napoca, zâmbește ascultându-mi binevoitor povestea. Poveste-poveste. Deși, omul acum știe, mi-e martor că, de acum încolo, va fi, pur și simplu, realitatea, una trăită de amândoi pe locomotiva lui, avându-mă la bord ca fochist doi
Fochistul (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10473_a_11798]
-
din mersul acceleratului meu, după Periș, era, din contră, o fată, care avea pe ea doar o rochie roșie ca focul, - nu plapuma - și era tânără de tot, așa că putea să o cheme, invers, LENU} A, - și n-am mai zis nimic pe chestia asta, gândindu-mă că un fochist de treabă trebuie să se lase de glume. Pe mine, drept să spun, când m-am apucat prima dată să citesc cărțile lui Faulkner, m-am oprit întâi la aia pe
Fochistul (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10473_a_11798]
-
chestia asta, gândindu-mă că un fochist de treabă trebuie să se lase de glume. Pe mine, drept să spun, când m-am apucat prima dată să citesc cărțile lui Faulkner, m-am oprit întâi la aia pe care autorul zicea c-o scrisese pe o mască de sudură, când lucra într-o fabrică, - și era, dacă-mi aduc bine aminte, romanul Pe când trăgeam să mor...
Fochistul (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10473_a_11798]
-
o putem crede pe doamna ministru Monica Macovei când spune la Realitatea Tv (9 iulie), cu o voce de adolescentă cam nesigură în sentimente, la primul ,te iubesc": - "Încrederea populației în Justiție este scăzută..." - Vezi-o pe doamna ministru, îmi zice Haralampy profund impresionat, ce modestă e și cât de dulce-sentimental își maschează ea optimismul nespunând că, de fapt, populația nu mai are deloc încredere în...? - Haralampy!, îi strig. }i-e dor de Bălăceanca, sau vrei să-ți dau chiftele cu
"Mari români": Coriolan Haralampy! by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10464_a_11789]
-
nu poate decât să augmenteze deriva sa existențială: "iar dacă și apa îmbătrânește/ în metauniversurile care ne umilesc/ eternitatea mea se evaporă/ la limita termodinamică a cunoașterii// altfel porii rămân insensibili/ la frigul cosmic în care ațipea/ șarpele timpului pe când/ zice-se/ preceda materia// și chiar de mă revolt/ tot pe o cădre urc și eu/ laolaltă cu ceilalți muritori/ (bețivi/ fanfaroni/ sinucigași)/ iar săgeata spre viitor trasă tot în trecut ajunge/ cu o melancolie inexplicabilă// degeaba încerc să pătrund înțelesul
Cartea neliniștirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10467_a_11792]
-
puțin. Interpretul nu e o mașină: el are propriile sale idei, vrea să fie iubit pentru ce cântă, vrea să răspândească frumusețe în jurul său. Astfel că divorțul între unul și altul devine foarte previzibil. Dar interpretul nu se lasă. Își zice: în marea de lucrări muzicale ermetice, vor mai fi existând câteva care să semnifice cu adevărat ceva, dar cu siguranță acestea nu sunt prea multe. Și începe să le caute și să le îmbunătățească cu știința lui. De aceea, asistăm
Ethosul absent by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/10480_a_11805]
-
de vocile pe care le aud, cu o expresie chinuită pe față și mîinile lipite pe urechi? Me voila! Comentariile, "Ce, iubi, nu vezi că-s englezoaice? Păi, au față!" din spate plus "Ptiu, ce nașpa arată. Nu i-a zis nimeni că trebe să se spele pe dinți?" din lateral erau mai ceva ca la meci, cu mențiunea că proveneau de la cupluri. Păi normal, vezi dragoste în titlu, deduci că e numai bun de fundal pentru giugiuleală, împănată cu niște
Medicație estivală by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10479_a_11804]
-
jefuitorii se înfig din prima - nu afli nici pînă la final de unde știau unde să caute, cu atît mai mult cu cît ți-e clar că nu știau ce vor găsi în recipient înainte de a-l deschide, ca să nu mai zic că respectiva casetă nici nu figura în inventarul stabilimentului. La fel de complicat e să înțelegi de ce șeful hoților (Clive Owen) îi dă o bucată de dovadă polițistului (Denzel Washington), care clar va înțelege la cine duce, și păstrează cel mai evident
Medicație estivală by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10479_a_11804]
-
și înțelegându-se între ele în limba cehă. Războiul și instaurarea Protectoratului Böhmen und Mähren distruge idila, transformând vechii colegi de joacă în dușmani de nereconciliat. Fetița Luisa, originară dintr-o familie mixtă (mama fiind nemțoaică, iar tatăl ceh), îi zice într-o zi, pe un ton superior, micului Ivan, obligat de acum încolo să poarte o stea galbenă: Nu mă mai joc cu tine pentru că sunt germană!" După trei ani și jumătate, băiatul și mama lui se întorc din lagăr
Ivan Klíma și excursiile sale primejdioase by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/10462_a_11787]
-
mi-ați ucis părinții, habar n-am unde l-ați transportat pe soțul meu! Pe mine n-o să mă emoționați nicidecum și nu înțeleg ce vreți de la mine!" După plecarea lor, mama stă pe gânduri și, peste o clipă, îi zice băiatului: Poate n-o fi făcut rău nimănui. Numai că războiul e îngrozitor. Ar trebui să le ducem una dintre acele conserve militare pe care le-am primit adineaori." Într-o suită de povestiri - Doamna Heda, Benjamin, Domnul profesor, Miriam
Ivan Klíma și excursiile sale primejdioase by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/10462_a_11787]
-
și-o admite Jeni Acterian e cea a eșecului: Cînd mă întîlnesc cu E. C. sau mă gîndesc la el, am întotdeauna un fel de mirare-regret. Mirare că, în linie generală, simte atît de identic cu mine. Are aceeași Ťstructurăť, aș zice. Și regret pentru că am impresia - nu știu de ce - că asta mă bagatelizează. Ideea că cineva Ťseamănăť cu mine îmi displace teribil". Franchețea sa descumpănitoare face loc simpatiei față de Eugen Ionescu: "Un tip al dracului de inteligent și pe deasupra cu vervă
Jurnale feminine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10471_a_11796]