18,350 matches
-
mai bătrână? Ce mai contează două ore, când ai optzeci de ani? Bunica se uită pe hublou la întinderea albăstrie de deasupra norilor. Avionul zboară la 11 000 de metri, afară sunt minus 56 de grade, sub avion covorul de nori e compact și luminos, iar soarele face ca spectacolul să pară acompaniat de o muzică de trompeți pe care n-o aud toți. Bunica însă, deși e pe jumătate surdă, o aude. „Ce primăvară e afară“, spune ea cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de pe drum“, fără ca Che să-și dea seama, exact același cu cel văzut de José Martí În drumul său de la La Guaira la Caracas „Într-un autobuz obișnuit“? Nu era praful donquijotesc prin care Își făceau apariția fantomele eliberării americane, „norul de praf firesc ce trebuie să se ridice cînd cumplita noastră legătură de lanțuri cade la pămînt“? Dar Martí venea dinspre nord, iar Che călătorea spre sine Însuși, prinzînd mici străfulgerări ale destinului său, pe care le Întrezărim și noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
vedea. Canalele de irigație - construite de incași pentru bunăstarea supușilor lor - se vărsau În vale direct din munte, formînd o mie de mici căderi de apă și intersectîndu-se Într-un du-te-vino continuu cu drumul care cobora În serpentine. Înaintea noastră, norii joși ascundeau vîrfurile muntoase, dar În cîteva zone clare se bănuia căderea zăpezii pe vîrfurile cele mai Înalte, care se făceau, treptat, tot mai albe. Diferitele semănături cultivate de indieni cu grijă, În straturi terasate, ne-au oferit ocazia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
unghiulară, atunci cînd s-au confruntat cu comportamentul violent al conchistadorilor și cu cunoștințele lor În ce privește cărămida și bolțile arcuite sau rotunde? Indianul aflat În suferință, așteptînd răzbunarea teribilă a zeilor săi, nu a văzut decît cum se ridică un nor mare de biserici, ștergînd pînă și posibilitatea mîndriei trecutului. Pereții Înalți de șase metri ai Palatului lui Inca Roca, considerați de conchistadori ca fiind buni doar pentru a susține greutatea palatului lor colonial, reflectă prin structura lor perfectă, făcută doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
orice caz, nu atît de interesant Încît să uităm de foame, mîncarea de la spital fiind puțină. Zăcînd pe o pajiște de lîngă un rîu, priveam cum cerul se schimba odată cu lăsarea nopții, visînd la iubirile trecute sau descoperind În fiecare nor imaginile ispititoare ale mîncării obișnuite. Făcînd drum Întors spre secția de poliție pentru a dormi cîteva ore, am luat-o pe o scurtătură și ne-am rătăcit. Am tăiat-o peste cîmpii și peste garduri, ajungînd În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
frigul făceau ca Întunericul să dispară. Era - nu știu cum să explic - ca și cum tot ce era solid s-ar fi topit În neant, făcînd să dispară orice semn al individualității și absorbindu-ne și pe noi, palpabilul, În Întunericul imens. Nici măcar un nor care să dea perspectivă spațiului nu ascundea vreo bucată din cerul Înstelat. La doar cîțiva metri distanță, lumina oarbă a unui stîlp nu mai avea putere să atenueze Întunericul. Fața omului nu se distingea printre umbre; n-am putut vedea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și a dat un minirecital, interpretând la început câteva cântece mariane după care, în primă audiție două cântece de „cătănie” pe versurile fr. Petru Bosoi: „Înger bun ce-mi stai de pază” (pe melodia „Scrie-mi mamă despre satul...”) și „Norii vin și se destramă” (pe melodia „Pe Mureș și pe Târnave”), versurile exprimând neliniștea sufletească ce o trăiesc frații novici ca pribegi în lumea de afară și dorul după viața de mănăstire (...haina dorurilor mele, vei găsi-o prin chilii
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
pe toți însă ne leagă tristețea. Prietenia noastră este o prietenie a slăbiciunii, a nonacțiunii, a resemnării... Doream somnul, dar a fugit și acesta: trebuie să stau treaz ca să văd eforturile zadarnice ale soarelui de a răzbate prin lințoliul de nori... Un singur vinovat - eu! O singură scuză - împrejurările! și iarna aceasta, care singura nu vrea să mai moară, să se ducă... 18 noiembrie 1951 Monseniorul părăsea Siena tocmai când soseam acasă. L-am făcut să se întoarcă din drum și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
braga sordidă de lângă plajă - clocotește necontenit printre stâncile artificiale, deși azi e prima zi mai calmă și crabii au ieșit din găurile lor submarine să se bucure de soare, la liziera unde apa mării linge pietrele. De dimineață a fost nor, destrămat acum într-o negură care estompează orizontul. În timpul primului înot, soarele, difuz încă prin perdeaua de nori, viza fața ternă a mării cu nuanțe fugitive de albastru, verde și vieux-rose. Acum, totul a virat spre verde profund - dar culorile
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
au ieșit din găurile lor submarine să se bucure de soare, la liziera unde apa mării linge pietrele. De dimineață a fost nor, destrămat acum într-o negură care estompează orizontul. În timpul primului înot, soarele, difuz încă prin perdeaua de nori, viza fața ternă a mării cu nuanțe fugitive de albastru, verde și vieux-rose. Acum, totul a virat spre verde profund - dar culorile acestea de o supremă tan drețe persistă pe colinele valurilor, până departe, în orizontul cețos. Nu numai culorile
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
somnul mai adânc - vizita a foarte multe muște. Puțin după aceea - zgomot mare, agitație: e ora cinci și jumătate - oră considerată bună de plecat la plajă (superstiția ultravioletelor). Tot bagajul de înjurături mobilizat în gând. Afară e vânt mare cu nori de praf. Dirijorul îmi face vizită din dormitorul vecin - identic. Furios. „În condițiile astea, refuz să stau aici.“ Ieșim pe culoar - rumoarea femeilor din orchestră: au dormit - inclusiv directoarea - într-un fel de entre-sol, „dormitor separat“, pe saltele de lână
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cuvântului. Mă ușurează. 27 noiembrie 1952 Lunea trecută, când i-am povestit lui țumpi pasiunea mea pentru Infante, mi-a spus: „De ce n-am fost eu copilul acela?“ Drăguț. Pentru mine singura soluție este să planez deasupra, precum lebăda în nori. Câtă afectație! Cât zâmbet! Mi-e teamă să nu alunec în melodramă. Cred că lui Mihai am să-i fixez o întâlnire ori duminică, ori numai săptămâna viitoare, așa, cam pe joi, adică peste o săptămână... Iar eu în tot
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
sine, iar oamenii - așa cum sunt. Întreaga mea energie o îndrept către preocupările culturale. Regăsesc puțin câte puțin acea bucurie, pierdută de atâta vreme, de a mă afunda în studiu. și nu vreau să mai fiu deranjat! 20 octombrie 1953 Alți nori la orizont! Să sperăm că vor trece... La umbra lor se înfiripă însă un nou țel de viață. E încă vag, îi lipsesc contururi precise, dar, cu toate acestea, îmi dau seama că nu este plăsmuirea unui moment sau a
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
seară!“; - În sfârșit, plecarea din țară a lui Radu... „Peste două săptămâni Radu pleca spre Buenos Aires. Părinții săi, prietenii și Paul l-au condus la aeroport. Era o zi cețoasă. În câteva clipe avionul se ridică peste pătura joasă de nori și dispăru în lumină. Pe pământ însă ploaia continua să cadă în picături rare, obosite... Pentru Paul, care fusese mobilizatorul celor două familii și veriga lor de legătură, Casa aceasta comună nu mai avea nici un sens. Bucuriile ei s-au
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
sale mintale și, în sfârșit, trec la o stare de veselă indiferență, încep să râd și nu mă mai supăr defel. În fiecare seară, și atunci când te sufocă zăduful, și atunci când toarnă o ploicică răcoritoare, ba chiar și atunci când din norii negri buluciți scapără fulgere înspăimântătoare, cunoscuții noștri, nu prea numeroși, dar deosebit de tenaci, vin cu toții să ne viziteze in corpore, zădărnicindu-ne astfel orice ocupație cât de cât folositoare... Seară de seară mă culc târziu, iar dimineața, când mă îmbrac
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
renunțam la visurile de odinioară de a-mi petrece viața într-un paradis terestru, cu cerul albastru la infinit. M-aș fi îmbolnăvit de nervi... Ca răspuns la nesocotitele mele blasfemii, a bătut un vânt de toamnă, s-au strâns norii și, în toiul unei seri calde, strălucind de lumina reflectoarelor electrice, s-a pornit o ploaie rece, udându-i pe bucureștenii îmbrăcați în mătăsuri și stofe ușoare, presărate cu flori, ieșiți în stoluri după petrecere... Am alergat ca potârnichile speriate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se destrămase și el. Nici el și nici eu nu mai aveam legături stabile și fluxul de informații nu mai ajungea până la dânsul și nici eu nu i-l puteam oferi. Ceea ce simțea însă era că în jur se strângeau nori de furtună, din care, curând, au țâșnit cu intensitate de fulgere apelurile disperate ale lui Ionuț cel Mic, care se găsea implicat și el într-o anchetă acolo, la Craiova, unde se afla. Or, cum ar fi putut Mihai să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de ceea ce-ți provoacă în cap. Dar un text poate fi și metaforic, vizibil inserat în imagini ca la António Lobo Antunes, pentru a trece abia de-aici la goana buimacă: „O neagră dispoziție, o melancolie furioasă de culoarea norilor s-au adunat deasupra mării, perne făcute grămadă, pline de gușe de tafta“, scrie el în romanul Păsările se reîntorc. Cei trei autori citați mai sus, fiecare în felul său cu totul deosebit de a scrie, provoacă în mine același lucru
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
o poți contempla de unul singur - nu era câtuși de puțin un subiect. și în acest domeniu țara părăsise orbita unei istorii a sentimentelor. Nu trebuia în nici un caz ca imagini lirice precum „fulgușor - rochiță albă“ ori „tu locuiești în nori“ să pună stăpânire pe mintea copiilor. Dar, în afară de asta, cântecelul meu despre zăpadă era prea liniștit și senin pentru a putea fi pe gustul acestor copii momiți de timpuriu de regim. Pornirile lor afective se manifestau abia în clipa când
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în clasă. Jocuri, apoi pauză, apoi masa, apoi am repetat iar cântecelul. Primul lucru pe care le-am cerut să mi-l spună în dimineața următoare a fost dacă vreunul dintre ei s-a uitat la fulgii ce „locuiesc în nori“. Aici fusesem eu copilul - chiar privisem fulgii. Ba, pe drumul spre grădiniță, spre a mai prinde un pic inimă,cântasem eu însămi în cap, mutește, Schneeflöckchen. I-am întrebat jenată dacă-și amintesc de cântecul de ieri. Dar un băiat
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
eram singură acasă. „Nu te mai uita atât de des în oglindă“, îmi spunea bunica, „nu te mai îngâmfa atât, că uite, colo atârnă Cheia cerului“. Pesemne că avea dreptate, căci toate oglinzile din casă erau pătate, în ele pluteau nori de mărimea nucii. Cerul cobora în oglindă să-mi muște din față de fiecare dată când mă priveam. Îl lăsam să-mi pătrundă în păr, peste obraji, să se apropie de nas și de gât. Eram însă cu mare băgare de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
muncă anevoioasă. Despre cerul satului oamenii formulau propoziții cu caracter practic, constatări referitoare la vreme. Când îi auzi ce spun, vorbele lor sunt frumoase, dar nu voit, ci fără știința lor frumoase: Cerul gonește. Cerul se-nvârte. Cerul se-nvăluie - adună nori. Cerul e apăsător. Cerul se-nvolbură. Cerului îi e sete. „Sub cerul liber“ nu se spune decât la oraș. Dar „liber“ cerul n-a fost nici o singură zi, nu era decât deschis. și azi continuu să spun: „sub cer deschis
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
un imens bazin imaginar... A! După câte îmi dau eu seama copiii ăștia se pregătesc pentru sezonul cu temperaturi sub zero grade zise înțeleapta divinitate faraonică. Marele zeu, impresionat de seriozitatea și perseverența acestor liliputane creaturi, a dat ordin unui nor din zona tropicală să se interpună între el și minusculele insecte pentru a nu le transforma în mumii... A zâmbit apoi într-un inimitabil stil egiptean, caracteristic somităților imperisabile cu o nealterată înțelegere a tot ceea ce se întâmpla și printr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Cu urlete sinistre și-njurături de mamă Am dat copilăriei cea mai cumplită vamă Cu ochii ațintiți spre cerul infinit L-am așteptat mereu, dar n-a venit. Avea alte probleme Marele Creator Și rătăcea prin Cosmos călare pe un nor Așa că pân'la urmă ne-a părăsit de tot De fiii lui tereștri durându-l fix în cot. O cuprinsese frigul. Cămașa de noapte se răcise pe ea și întregul corp era străbătut de zvâcnituri care evidențiau răcirea progresivă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și înmiresmat ca orice vin, M-a amețit cu vraja-i minunată Încât atât de beat eu n-am fost niciodată. O, arbore puternic, tăcut și solitar Ne vom vedea din ce în ce mai rar Tu ești simbolul forței ce urcă pân' la nor În timp ce eu, neobservat, spre asfințit cobor. Și atunci mă invada o tristețe maladivă și o revoltă greu disimulată, împotriva hahalerei de Adam străbunicul meu făcându-mă să caut degrab-o scurtătură și să-i aplic o corecție corporală binemeritată pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]