17,219 matches
-
Însumi și de a fi fericit fără să uit nimic. Pentru a-l urma pe Ulise În insula nimfei Calypso (cea care i-a făgăduit să-i dăruie nemurirea dacă-și șterge din inimă Ithaca) nici n-ar trebui să alerg prea departe. Am văzut În deltă o pădure de sălcii hrănindu-se și putrezind În mîl, cu rădăcinile pe alocuri dezgolite ca niște mormane de șerpi; o lume parcă a genezei, unde nu s-a decis Încă totul, unde totul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mai jos, la poalele acestui Olimp personal, pînă ne-am văzut despărțiți pentru totdeauna de propria noastră copilărie al cărei miracol rămîne unica mitologie adevărată. Nevoia de mituri e, poate, și această nostalgie. În ea se limpezește imaginea copilăriei noastre, alergînd nepăsătoare și neștiutoare spre poalele Olimpului, grăbită să-și sacrifice puritatea În schimbul descoperirii că nu există nimic definitiv și că trebuie să ne Îmbătăm ca Dionysos de lucruri cîtă vreme sînt În jurul nostru neatinse Încă de remușcarea paradisului pierdut. Ar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
acolo unde Tezeu pleacă. Dansul său ajunge și el la un moment dat o formă de fugă. Și simt că plăcerea de a aspira mirosul de iarbă Înflorită nu mă mai Împiedică să mă Îndoiesc de entuziasmul cu care Dionysos aleargă după bucurii imediate. Undeva În preajmă, sfinxul dă tîrcoale iarăși... Mă tem că nu voi avea niciodată Întreagă bogăția unei clipe, risipind-o cînd trebuie s-o apropiu de buze. Rostesc deci numele lui Dionysos cu regretul de a nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Parmigianino din celebrul autoportret Într-o oglindă convexă. În acești ochi Înfrigurați se Întrezăresc Întrebări pe care clasicismul nu le-a bănuit. Ei sînt mai sinceri, dar și mai expuși decît ai statuilor antice... Cercul clasic se sparge și Marsyas aleargă acum pe elipsa barocă. Mai tîrziu va scoate un strigat de triumf. Odată cu acest strigăt Însă, el Începe sa uite ce-a rîvnit și să iubească fastul. În clipa În care Își proclamă atotputernicia, elipsa se transformă simbolic În cerc
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
acum văd clar ce ne poate Învăța marea și Înțeleg că soarele a Învins. În același timp știu cît m-ar costa să fiu constrîns la această singurătate. Cu ironia lui ucigașă, Fontenelle arăta Într-un sonet că dacă Apolo, alergînd după frumoasa Dafne, care a preferat să se metamorfozeze În dafin decît să-l lase pe zeu s-o Îmbrățișeze, i-ar fi spus acesteia pur și simplu că e tînăr și frumos, În loc să-și enumere calitățile, fecioara, În loc să fugă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ceea ce vrea el. Ar fi trebuit să știu acest lucru cînd eram tînăr. Acum sînt bătrîn și sînt prea obosit ca să nu-mi amintesc totul. Obosit de greșelile mele, de memoria mea, de orgoliul meu, de Himera după care am alergat. Dar, poate, nici n-ar fi cu putință să-mi uit tinerețea, glorioasă prin neștiința ei... Pe zei i-am ucis În mine Într-o zi cînd am simțit că lucrurile din jur Încep să mă doară dacă le ating
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
te agăți. El a omorît Himera și și-a creat singur acest deșert. Și-a irosit anii de tinerețe În isprăvi răsunătoare, dar n-a găsit vreme sa se gîndească la el și să se Întrebe un singur lucru: Încotro alerg? Tot eroismul tinereții sale nu i-a adus nimic În această privință. Alergînd pe urmele Himerei, fugise, de fapt, de sine Însuși. Acum are dovada că Apolo și Dionysos nu epuizează lumea și viața. Melancolia sa nu aparține nici unuia dintre
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Și-a irosit anii de tinerețe În isprăvi răsunătoare, dar n-a găsit vreme sa se gîndească la el și să se Întrebe un singur lucru: Încotro alerg? Tot eroismul tinereții sale nu i-a adus nimic În această privință. Alergînd pe urmele Himerei, fugise, de fapt, de sine Însuși. Acum are dovada că Apolo și Dionysos nu epuizează lumea și viața. Melancolia sa nu aparține nici unuia dintre acești zei și singură ea Îl Însoțește acum stîrnindu-i amintirile ca dintr-o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
depărtează, soarele declină la orizont și Însîngerează nisipul. E o lumină atît de frumoasă, Încît nu se poate stăpîni să n-o simtă și cinică. Iubește această lumină care Îl doare și Îi reamintește o vîrstă cînd n-avea trecut. Alerga odată cu timpul, cu părul În vînt. Acum e Îmbibat de memorie. Dar cel puțin a Învățat să nu mai creadă În ceea ce nu exista. E pustiu și liber. Proteu Acest zeu se metamorfoza, după cum se știe, În foc, pămînt, apă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Alergătura mea continuă pornește, de fapt, din oroarea ce mi-o dau lucrurile care mor. Simt cum fiecare clipă moare În brațele mele. Și atunci mă Îneacă un dezgust profund care mă face să azvîrl cadavrul acelei clipe și să alerg mai departe. Speranța mea este să se termine odată această nebunie. Dar clipa În care m-am gîndit astfel a și murit și trebuie să mă despart de ea. Poate că voi lua totul de la capăt la pasul următor. Alt
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
amăgirea piramidei. E mai degrabă mormîntul tuturor liniilor care au aspirat spre vîrful piramidei pentru a se ucide reciproc acolo sus. Ceea ce dăinuie e o himeră Înlănțuită de o stîncă sub cerul gol. E principala Fata Morgana după care am alergat, fie că am ridicat piramide, fie că ne-am mulțumit să visăm la umbra lor. Ne-am Întors de fiecare dată la ea ca la o dragoste esențială din setea cu care am vrea sa ne retrăim viața uneori cînd
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să visăm la umbra lor. Ne-am Întors de fiecare dată la ea ca la o dragoste esențială din setea cu care am vrea sa ne retrăim viața uneori cînd nisipul lovește ochii sfinxului amintindu-ne tot ce-am uitat alergînd după iubiri de o zi. Căci tocmai acest punct unde piramida eșuează o Împiedică să se resoarbă În nisip. El plutește deasupra deșertului ca o stea himerică, Însă cîtă vreme nu se sfărîmă și nu redevine nisip reprezintă justificarea Întregii
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
arzînd. Și după cîte țin minte, nu-mi era frică. Acum am idei precise despre teamă și despre curaj. În schimb, astă-noapte n-am adormit, din nou, decît spre dimineață din pricina unei furtuni care a Înnebunit marea. Pythia despletită, aiurînd, alerga parcă prin ploaie, părul Îi ardea cu flacără albă, mirosind a pucioasă, apoi se stingea, Întunecos și Îmbibat de apă, și din nou flutura incendiat, ațîțat de vînt, cum va fi fost În nopțile furtunoase la Delfi... Ni se spune
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
grecii erau Îndreptățiți să considere speranța un rău... Poate, În măsura În care, alinînd suferința, speranța evită să Înfrunte un rău, sare peste el sau Îl Înlătură fictiv. Ori, poate În măsura În care am avea dreptul să o asemănăm cu o Fata Morgana lăsată să alerge singură prin deșert În numele nostru, obligată să rezolve ea, speranța, ce nu rezolvăm noi... Sigur că prin sofism orice noțiune poate fi Îndoliată cu negația ei. Dar toate aceste reticențe se găsesc În Însăși esența clasicismului. Epimeteu nu face decît
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a cerceta conștiința, sau de a medita, sau de a contempla, de a se ruga cu glas tare și în gând, precum și alte îndeletniciri spirituale, după cum va fi spus mai târziu. Căci, după cum a se plimba, a merge și a alerga sunt exerciții fizice, tot la fel, orice mod de a pregăti și a predispune sufletul pentru îndepărtarea de la sine a tuturor înclinațiilor 2 neorânduite și, o dată îndepărtate, pentru căutarea și găsirea voinței divine în orânduirea propriei vieți spre mântuirea sufletului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fost clipe frumoase și mai puțin frumoase, dar acum totui altfel. Parcă nici nu mai exiști. Nu te mai implici deloc. După revoluția care a fost, toate parcă sunt pe dos. Toate lucrurile au o altă formă și nuanță. Lumea aleargă, se privatizează, tu ești șomer iar eu voi călca pe urmele tale cât de curând. Pe Nicky l-am așezat la casa lui, sau mai bine-zis s-a dus singur de lângă noi. Dar chiar și așa, nu trebuie ajutat? E
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mai pleci niciodată, nicăieri de aici. Ai să stai cu mine toată viața.Vom avea copii, iar când vom fi bătrâni, copiii noștri vor avea grijă de noi.” Ochii ei se umplură de lacrimi de iubire, de emoții, iar dragostea alerga năvalnic prin tot corpul. La rândul ei, îi spuse: „Te iubesc mult! Așa de mult..! Mult mai mult decât mă iubești tu.” Umerii lați ai bărbatului iubit păreau că umplu toată încăperea. Lumina difuză a lămpii de noapte prindea o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dintr-un nou capitol din viața ei. F. Moarte, speranță și iubire Auzi o bătaie în ușă, era spre sfârșitul anilor ’70 când începeau sărbătorile de iarnă. Afară era un frig cumplit iar fulgii de zăpadă întârziau să apară. Carlina alergă în fugă să deschidă ușa, meditând totodată la absurditatea situației gândindu-se cine o putea deranja la ora aceea atât de matinală. Strecurându-și puțin capul afară prin deschizătura ușii văzu pe Nicky pitit într-un colț de lângă ușă. Brusc
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
delir, obosită, epuizată de durere și efort avusese încă puterea de a-i șopti lui Valentin că ea va muri neputând naște. În acele clipe de disperare toată lumea din spital se transformase, în imaginația lui, într-un grăunte de mizerie, alergând totuși după un medic. Intrase pe o ușă pe care era lipit un afiș scris cu litere de tipar „Doctor de gardă”. Era pe punctul de a pleca acasă când Valentin o apucase de halatul pe jumătate dat jos, implorând
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Ii stătea pe buze. Era biciuită de adevărul pe care îl ținea secret în povestea vieții ei. Toate întâmplările și amintirile care o chinuiau se îngrămădeau să intre în lada ei cu secrete. Își simți pulsul și sângele cum îi alerga prin vene gata să țâșnească afară. Stătuse câteva secunde așa. Câte cuvinte dure ar fi vrut să spună dar nu le spusese niciodată. Numai ea știa de ce păstra tăcerea. Ochii îi clipeau des, iar respirația i se îngreuna ori de câte ori își
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Nu mai am familie. S-a dus totul precum un dop de plută aruncat într-o avalanșă de valuri înspumate care se lovesc violent unele de altele.” În fuga trenului, lumina acelei dimineți de aprilie devenea tot mai clară. Vântul alerga mai repede, iar temperatura scădea cu fiecare minut și ca un necunoscător al locului în care se afla, citi cu curiozitate maximă stația unde urma să coboare. Pentru prima oară desluși cuvântul scris cu majuscule ,,Solnok”. Era denumirea unui oraș
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se destrămase. Se afla într-o piață neprivatizată din orașul Abony cu desfacerea unor produse în amănunt, iar din mulțimea pieții auzi o voce cunoscută strigând: „Am văzut-o pe mama! Am găsit-o pe mama! Uite-o pe mama!” Alergând prin mulțime până la Carlina, cu sufletul gol ca al unui cerșetor, Alin alerga ca o pasăre în zbor căutândo pe mama sa. Prezența lui o lăsă fără grai și cu picioarele golite pe dinăuntru. Se îmbrățișară cu multă dragoste și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
unor produse în amănunt, iar din mulțimea pieții auzi o voce cunoscută strigând: „Am văzut-o pe mama! Am găsit-o pe mama! Uite-o pe mama!” Alergând prin mulțime până la Carlina, cu sufletul gol ca al unui cerșetor, Alin alerga ca o pasăre în zbor căutândo pe mama sa. Prezența lui o lăsă fără grai și cu picioarele golite pe dinăuntru. Se îmbrățișară cu multă dragoste și conform împrejurărilor în care se aflau. Își ridicaseră privirea unul către celălalt. Era
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mai poți recupera vreodată.” Carlina se așeză pe marginea unui pat, frecându-și genunchii cu palmele ca și când ar fi durut-o. Noaptea îi fusese somnul cam agitat, dar spre ivirea zorilor îl visă pe Nicky militar, într-o imagine clară, alergând unul către altul și îmbrățișându-se. Răsuflarea i se acceleră prin somn, devenind inegală și se trezi strigând: „Băiatul mamei!” Visul îi fusese de scurtă durată, iar când se trezi, își dădu seama că nu fusese decât un vis. Privi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ușoară și rapidă, iar a ei se potrivea uneori cu a lui din motive nedefinite. În cameră nu se auzeau decât picăturile de ploaie ce băteau fără cruțare în geam. După câteva minute, Carlina își desprinse privirea de pe Leon și alergă în goană la baie de parcă ar fi fost fugărită de un demon. Apucându-se de cel mai apropiat lucru din baie, se rezemă de chiuveta de sub oglindă, se privi în interior fără să se vadă, iar apoi intră sub duș
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]