16,876 matches
-
în ultimul rând, vestimentația și accesoriile nu fac altceva decât să accentueze personalitatea personajelor. Portretele nu dezvăluie privitorului o psihologie profundă a modelului, dar pictorul a reușit în aceste lucrări să fixeze statura socială a persoanei pentru generațiile viitoare. Analizând portretul "Fetei în albastru", se poate constata că Mișu Popp în această lucrare a urmat linia Biedermeierului vienez fără să se elibereze complet de tradițiile academiste (această lucrare este catalogată ca fiind academică de coloratură Biedermeier). Pictorul Mișu Popp a dezvăluit
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
ale bibliotecii "Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român Astra" din Brașov. Alte schițe, în număr 14 desene de altare, din care se remarcă altarul bisericii franciscane din Șumuleu Ciuc, altarul bisericii romano-catolice din Sântimbru Ciuc precum și un desen portret al unui demnitar bisericesc destinat se pare unei biserici romano-catolice, au fost făcute de către Nicolae Popp și au fost donate aceleiași biblioteci, de către un colecționar de artă. Unele dintre ele poartă semnăturile: "nobilul" Nicolae Popp, "sculptor" sau "artist constructor de
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
Ruxandra, împreună cu fiica lor Anastasia și ginerele Anastasie Căminaș, au zidit actuala biserică din satul Păun, aflat în apropierea Iașului. Biserica a primit hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (prăznuit la 29 iunie). Osemintele ctitorilor au fost îngropate în naos, portretele lor fiind păstrate o perioadă în pronaos. Biserica a fost construită din piatră, fiind formată din pronaos, naos și altar. Deasupra pronaosului a fost înălțat un turn-clopotniță în care au fost adăpostite trei clopote. În interior, biserica are o boltă
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Păun () [Corola-website/Science/316893_a_318222]
-
a observa și de a reține figuri. Alții au rămas pe margine în ipostază de spectatori, fotografiind sau chiar filmând. Ajunsă în centrul orașului, mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, „aruncând în piață portretele lui Ceaușescu și alimente de la cantina Partidului, bine aprovizionată”. Ziua de 15 noiembrie era una electorală, populația fiind chemată să valideze autoritățile locale din Brașov, rezultatele fiind hotărâte deja de activul de partid. În acel an de drastice raționalizări, pe
Revolta de la Brașov () [Corola-website/Science/316961_a_318290]
-
gustul estetic și și-a lărgit orizontul culturii generale. Nicolae Popa a cultivat multiple genuri și tehnici—desen, ilustrație de carte, pictură de șevalet, pictură murală—realizate în creion, pastel, guașa, ulei etc. În practică picturii de șevalet, a făcut portrete, peisaje citadine periferice sau din mediul rustic, mici compoziții de gen, mai ales din viața țărăneasca, naturi statice și flori. Fiind în primul rând desenator, a fost remarcat întotdeauna și că un înzestrat colorist, cu preferință pentru culorile vii, calde
Nicolae Popa (pictor și grafician) () [Corola-website/Science/316980_a_318309]
-
vii, calde. În această privință îi sunt specifice lucrările cu flori și naturile statice cu ulcioare și fructe: Vas cu flori diferite, Flori și fructe etc. În general, pictură să este luminoasă, optimistă și are un efect tonic. În genul portretului a creat lucrări remarcabile, dintre care citam: Portret de față (1932), Album cu chipuri (1936), Actrița Anny Braesky (1956), Cronicarul Miron Costin și Octav Bancilă (1952). În peisaj, a redat aspecte de la periferia Iașului: Case din cartierul halei (1943), Case
Nicolae Popa (pictor și grafician) () [Corola-website/Science/316980_a_318309]
-
lucrările cu flori și naturile statice cu ulcioare și fructe: Vas cu flori diferite, Flori și fructe etc. În general, pictură să este luminoasă, optimistă și are un efect tonic. În genul portretului a creat lucrări remarcabile, dintre care citam: Portret de față (1932), Album cu chipuri (1936), Actrița Anny Braesky (1956), Cronicarul Miron Costin și Octav Bancilă (1952). În peisaj, a redat aspecte de la periferia Iașului: Case din cartierul halei (1943), Case pe Bucsinescu (1943), Colț de stradă (1944). Într-
Nicolae Popa (pictor și grafician) () [Corola-website/Science/316980_a_318309]
-
redevenise ceea ce era de fapt, un ieșean veritabil. Peisajele orașului de pe Bahlui, cu arhitectura colinelor sau a copacilor, străzile pe care crescuse, lumea intimă a vieții sale, obiectele găsite la indemina pentru naturile moarte, florile ca niște ochi de soare, portretele celor apropiați îl invitau să adapteze teoriile alambicate temperamentului sau bonom, lirismului sau de moldovean... Avea un remarcabil simt plastic. Își descria cu naivitatea lui gravă, uimitor de sugestiv, un ansamblu de culori pe o pânză, sau un motiv de
Nicolae Popa (pictor și grafician) () [Corola-website/Science/316980_a_318309]
-
marii săi congeneri. Un plus de catifelare a atmosferei pe care o degajă și o spontaneitate- aparentă care acuza sentimentul vieții care anima personajele sale. Excelent observator al oamenilior înzestrat cu humor, Nicolae Popa ne-a lăsat o galerie de portrete de o acuitate a observației și o siguranță a desenului ce își găsesc cu greu pereche în arta noastră.Ele nu au nimic din spațiul caricaturii, ci se pot înscrie în categoria portretelor psihologice. Recuperarea din uitare a lui Nicolae
Nicolae Popa (pictor și grafician) () [Corola-website/Science/316980_a_318309]
-
Popa ne-a lăsat o galerie de portrete de o acuitate a observației și o siguranță a desenului ce își găsesc cu greu pereche în arta noastră.Ele nu au nimic din spațiul caricaturii, ci se pot înscrie în categoria portretelor psihologice. Recuperarea din uitare a lui Nicolae Popa și așezarea lui alături de pictorii desăvrâșiți ai acestui secol constituie o binemeritata reparație și o certă îmbogățire a istoriei artei românești. Radu Ionescu
Nicolae Popa (pictor și grafician) () [Corola-website/Science/316980_a_318309]
-
și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. În "„Istoria filmului românesc (1897-2000)”" (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), criticul Călin Căliman a afirmat că filmul "Surorile" este o ecranizare „cu tonuri realist-poetice” care prezintă „portrete viabile, pe fundalul unei epoci sociale frământate”. Sunt apreciate rolurile de compoziție realizate de actrițele Adela Mărculescu (care o interpretează pe Iulia, sora cea mare, „care depășește - cu sobrietate și demnitate - condiția femeii părăsite”), Elena Albu (Valentina, sora mijlocie, „care
Surorile (film din 1984) () [Corola-website/Science/328895_a_330224]
-
XX acestea au fost reconsiderate, ca urmare a calității muncii sale artistice și științifice. Ea este considerată în prezent printre cele mai importante personalități care au contribuit la dezvoltarea entomologiei. Ca o recunoaștere a importanței activității ei, Germania a introdus portretul Mariei Sibylla Merian pe ultimele bancnote de 500 DM emise înainte de trecerea la Euro. Anna s-a născut la 2 aprilie 1647, la Frankfurt pe Main (pe atunci "Reichsstadt", oraș imperial liber). Tatăl său, Matthäus Merian, era gravor intaglio și
Maria Sibylla Merian () [Corola-website/Science/328968_a_330297]
-
după care studiază la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Secția pedagogie Plastică figurativă în piatră și bronz, la clasa profesorului Constantin Baraschi, pe care-l termină în anul 1956. Debutează la București în 1961 într-o expoziție colectivă de portrete. Face călătorii de studii în anul 1963 în URSS și RDG. În anul 1968 face studii în Ungaria și participă la expoziții colective și anuale de stat. A luat parte la o mulțime de simpozioane de sculptură în România, Austia
Valentina Boștină () [Corola-website/Science/325480_a_326809]
-
în paginile publicației Le Figaro. a creat obiecte de artă decorativă din metal, piatră și ceramică (Străbunul, Oul dogmatic, Geneza, Dragoș Vodă, ș.a.m.d.). Lucrările sale sunt răspândite prin colecții din Grecia, Austria, Germania, Franța și România. A realizat portrete de oameni simpli dar și de personalități cum au fost Octavian Goga din Hunedoara și maiorul Gheorghe Sontu din Giurgiu. Majoritatea operelor realizate în metal de către se regăsesc în zona Strassburg-ului din Germania și doar puține prin câteva oarșe de
Valentina Boștină () [Corola-website/Science/325480_a_326809]
-
Muzeul Louvre din Paris un desen, purtând numărul de inventar 2483, cu efigia lui Filippo Maria Visconti, realizat de Pisanello. Ajungem la concluzia că artistul, înainte de a face medaliile, a făcut studii atente, care, de multe ori, au condus la portrete, cum este cazul portretului lui "Lionello d'Este". Într-o scrisoare datată la 28 iunie 1441, trimisă de la Roma de către artist lui Visconti, Pisanello îi scria de angajamentul său la frescele de la Biserica San Giovani din Lateran, iar Visconti ar
Medalia lui Filippo Maria Visconti () [Corola-website/Science/325477_a_326806]
-
un desen, purtând numărul de inventar 2483, cu efigia lui Filippo Maria Visconti, realizat de Pisanello. Ajungem la concluzia că artistul, înainte de a face medaliile, a făcut studii atente, care, de multe ori, au condus la portrete, cum este cazul portretului lui "Lionello d'Este". Într-o scrisoare datată la 28 iunie 1441, trimisă de la Roma de către artist lui Visconti, Pisanello îi scria de angajamentul său la frescele de la Biserica San Giovani din Lateran, iar Visconti ar trebui să aștepte până în
Medalia lui Filippo Maria Visconti () [Corola-website/Science/325477_a_326806]
-
datată la 28 iunie 1441, trimisă de la Roma de către artist lui Visconti, Pisanello îi scria de angajamentul său la frescele de la Biserica San Giovani din Lateran, iar Visconti ar trebui să aștepte până în octombrie, după finalizarea unei lucrări, poate un portret sau o medalie promisă unui senior. Este o referire la șederea artistului la Milano, în 1440 - 1441, după crearea medaliei lui Ioan Paleologul Se păstrează unele exemplare ale medaliei, între care una se află la Pinacoteca de la Castello Sforzesco din
Medalia lui Filippo Maria Visconti () [Corola-website/Science/325477_a_326806]
-
Niccolò al III-lea, două nume revin mai des, Lucia d’Este (1419-1437) și sora sa geamănă, Ginevra d’Este (1419-1440). Pentru a sprijini ipoteza Luciei d’Este, putem să ne bazăm pe asemănarea între modelul tabloului lui Pisanello și portretul Luciei d’Este aflat pe o miniatură care îi reprezintă pe fiecare din membrii "casei d’Este". Partizanii Ginevrei d’Este amintesc de o rămurică de ienupăr pictată pe răscroiala gulerului rochiei, și care ar trimite la prenumele său, Ginevra
Portretul unei prințese d'Este () [Corola-website/Science/325876_a_327205]
-
care pictorul schimbă tematica lucrărilor sale, ca și stilul său. Renunță la temele literare, narative, își schimbă metoda foarte minuțioasă și riguros realistă și își simplifică tablourile, îmbogățind în aceleși timp efectele lor cromatice. Tablourile "Jefta", "Tinerețea lui Raleigh" și "Portretul lui Effie Millais" sunt exemple pentru trecerea lui Millais la academism.
John Everett Millais () [Corola-website/Science/325891_a_327220]
-
cu o utilizare restrânsă a elementelor decorative. Pe avers este gravată efigia din profil a lui Sigismondo Pandolfo Malatesta sub formă de bust, spre dreapta, cu haine bogate și cu tipica pieptănătură căzând pe gât, așa cum se vede și în portretul lui Sigismondo Pandolfo Malatesta executat de Piero della Francesca. De-a lungul marginii medaliei, în sensul acelor ceasornicului, citim inscripția în limba latină: („Sigismondo Pandolfo Malatesta, duce de Rimini și Fano”). Pe aversul medaliei se vede Sigismondo în picioare, cu
Prima medalie a lui Sigismondo Pandolfo Malatesta () [Corola-website/Science/325882_a_327211]
-
foarte influent în introducerea operei lui Poe în Europa și traducerile sale au devenit versiunile definitive în limba franceză de pe întregul continent. Prima traducere în limba română a fost publicată anonim în ziarul "Națiunea", anul X (1891), nr. 2527-2533, împreună cu „Portretul oval” și „Hopa-Hop” într-o serie intitulată „Povești năzdrăvane”. Povestirea a fost tradusă apoi de „Șt. P.” (cel mai probabil Ștefan Petică) și inclusă sub titlul „Cărăbușul de aur” în volumul "Nuvele extraordinare", editat în 1896 de Institutul de Editură
Cărăbușul de aur () [Corola-website/Science/325890_a_327219]
-
la Sibiu după moartea fulgerătoare a lui Nikolaus la numai 38 de ani. Ea este sprijinită de către tatăl ei J.J. Mathias și va purta doliu toată viața. Toți băieții desenau bine și în casa din Sibiu se făceau acuarele și portrete. Cel mai talentat și creativ a fost Arthur care a fost iubit de toată lumea pentru firea lui prietenoasă. Cariera artistică a lui Arthur Coulin a fost aleasă de către acesta împotriva voinței mamei lui. În orașul Sibiu s-a născut la
Arthur Coulin () [Corola-website/Science/325898_a_327227]
-
la Viena (1905), München (1907) și Berlin (1908) unde câștigă premiul Fraknói și apoi se mută la Roma. O dată cu apariția revistei "Die Karpathen", Arthur Coulin se va număra printre colaboratorii importanți ai ei. În anul 1909 participă la expoziția de portrete a „Asociației Sebastian Hann” de la Sibiu și la mai multe expoziții personale organizate în Budapesta. Periplul expozițional continuă și în anul următor, Arthur Coulin participând la marea expoziție de artă de la Berlin precum și la expoziția „Asociației Sebastian Hann” de la Sighișoara
Arthur Coulin () [Corola-website/Science/325898_a_327227]
-
Coulin. Prima etapă, numită etapa transilvăneană de după anul 1891, este cea în care artistul se întoarce de la studiile pe care le-a făcut în capitala bavareză. Această perioadă este caracterizată stilistic printr-un realism naturalist, prin care care Coulin realizează portrete realiste, adeseori comandate de către personalitățile vremii. Lucrările executate evidențiază predilecția pentru descendența leibliană în compoziție, precum și încadrarea portretului în interioare care accentuează personalitatea lui. Ultima trăsătură, cea a interiorului, poate fi asimilată ca fiind de factură tradițională prin comparație cu
Arthur Coulin () [Corola-website/Science/325898_a_327227]
-
pe care le-a făcut în capitala bavareză. Această perioadă este caracterizată stilistic printr-un realism naturalist, prin care care Coulin realizează portrete realiste, adeseori comandate de către personalitățile vremii. Lucrările executate evidențiază predilecția pentru descendența leibliană în compoziție, precum și încadrarea portretului în interioare care accentuează personalitatea lui. Ultima trăsătură, cea a interiorului, poate fi asimilată ca fiind de factură tradițională prin comparație cu pictura lui Beidermeier foarte apreciată de consumatorul de artă transilvănean. Arthur Coulin folosește acest stil realist ce are
Arthur Coulin () [Corola-website/Science/325898_a_327227]