16,580 matches
-
3), care au fost numite neon, kripton și xenon. Ele au fost separate prin lichefierea și distilarea fracționată a argonului brut. Radonul (emanația radiului), descoperit în 1900 de Rutherford, ia naștere prin transformarea elementului radioactiv radiu și este el însuși radioactiv. Alte elemente radioactive, toriul și protactiniul, dau naștere și ele unor emanații, care sunt izotopi ai radonului. Toate gazele rare (cu excepția radonului) se găsesc în atmosferă. Conținutul de argon este de aproximativ 1%. Heliul se mai găsește în toate mineralele
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
fost numite neon, kripton și xenon. Ele au fost separate prin lichefierea și distilarea fracționată a argonului brut. Radonul (emanația radiului), descoperit în 1900 de Rutherford, ia naștere prin transformarea elementului radioactiv radiu și este el însuși radioactiv. Alte elemente radioactive, toriul și protactiniul, dau naștere și ele unor emanații, care sunt izotopi ai radonului. Toate gazele rare (cu excepția radonului) se găsesc în atmosferă. Conținutul de argon este de aproximativ 1%. Heliul se mai găsește în toate mineralele conținând elemente radioactive
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
radioactive, toriul și protactiniul, dau naștere și ele unor emanații, care sunt izotopi ai radonului. Toate gazele rare (cu excepția radonului) se găsesc în atmosferă. Conținutul de argon este de aproximativ 1%. Heliul se mai găsește în toate mineralele conținând elemente radioactive uraniu și toriu, cum sunt monazita, torianita și cleveita, și provine din transformările radioactive ale acestor elemente. Sursa cea mai bogată de heliu sunt gazele naturale emanând din pământ în diverse regiuni ale globului și care sunt compuse, în cea
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
radonului. Toate gazele rare (cu excepția radonului) se găsesc în atmosferă. Conținutul de argon este de aproximativ 1%. Heliul se mai găsește în toate mineralele conținând elemente radioactive uraniu și toriu, cum sunt monazita, torianita și cleveita, și provine din transformările radioactive ale acestor elemente. Sursa cea mai bogată de heliu sunt gazele naturale emanând din pământ în diverse regiuni ale globului și care sunt compuse, în cea mai mare parte, din metan și azot. Unele zăcăminte de gaze naturale din America de Nord
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
din pământ în diverse regiuni ale globului și care sunt compuse, în cea mai mare parte, din metan și azot. Unele zăcăminte de gaze naturale din America de Nord conțin câteva procente de heliu. Heliul din aceste gaze provine tot din elemente radioactive. Deși relativ rar pe pământ, heliul este, după hidrogen, cel mai abundent element din univers. Gazele rare formează molecule monoatomice. Acest fapt s-a stabilit pe baza raportului dintre căldura molară la presiune constantă și căldura molară la volum constant
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
se cunosc numai puține combinații ale acestui element. În schimb xenonul se combină ușor cu fluorul. Fluorurile xenonului dau reacții variate, și din ele s-au obținut un număr relativ mare de combinații ale acestui element. Radonul este un element radioactiv. Izotopul său cel mai stabil, cu număr de masă 222, are un timp de înjumătățire de numai 3,8 zile. Din această cauză, chimia radonului este puțin studiată, deși este de așteptat ca acest element să fie cel mai activ
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
l este un element chimic radioactiv, notat cu simbolul Ac, descoperit în anul 1899 de către chimistul André-Louis Debierne având numărul atomic 89, iar masa atomică este de 227,0278 uam. A fost primul element radioactiv care a fost izolat, deși poloniul, radiul și radonul erau observate
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
l este un element chimic radioactiv, notat cu simbolul Ac, descoperit în anul 1899 de către chimistul André-Louis Debierne având numărul atomic 89, iar masa atomică este de 227,0278 uam. A fost primul element radioactiv care a fost izolat, deși poloniul, radiul și radonul erau observate înainte, însă neizolate până în anul 1902. Este întâlnit sub forma a 36 de izotopi, cei mai stabili fiind Ac, Ac și Ac. A dat denumirea seriei actinidelor, un grup
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
poloniului și al radiului, în reziduurile de pechblendă se observa un material activ, care putea fi îndepărtat cu ajutorul pământurilor rare. Colaboratorul soților Curie, André-Louis Debierne, a descoperit că materialul activ consta în toriu și cantități minuscule a unei noi substanțe radioactive. Acest preparat era de 100.000 de ori mai activ ca uraniul, ceea ce-l făcuse să creadă că descoperise un nou element radioactiv. Acesta a observat că structura lui era similară titanului (1899). sau toriului (1900). Deși nu a reușit
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
André-Louis Debierne, a descoperit că materialul activ consta în toriu și cantități minuscule a unei noi substanțe radioactive. Acest preparat era de 100.000 de ori mai activ ca uraniul, ceea ce-l făcuse să creadă că descoperise un nou element radioactiv. Acesta a observat că structura lui era similară titanului (1899). sau toriului (1900). Deși nu a reușit separarea lui din toriu, Debierne l-a numit "actiniu". Acest lucru a fost complicat de tentativa lui de enunțare a unei teorii de
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
sau Pu), terminându-se cu izotopul stabil de plumb, Pb. Un alt izotop (Ac) este un tranzitor prezent în seria neptuniului, care începe cu Np (sau U) și se încheie cu elementul, aproape stabil, bismut (Bi). Actiniul este un element radioactiv metalic, de culoare argintie. Datorită radioactivității sale intense, acesta emite radiații percepute ca o lumină albastră. Actiniul metalic este obținut prin reducerea AcF cu vapori de litiu. Structura sa cristalină are celulă elementară cubică cu fețe centrate și este asemănător
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
rata scăderii datorită transformării emisiei. Dacă "N" este numărul de atomi ai emisiei raportat la unitatea de volum, presupusă a fi uniformă, de-a lungul secțiunii transversale, la o distanță "x" față de toriu, avem relația: unde: λ este constanta emisiei radioactive Difuzia emisiilor actiniului în aer au fost măsurate de Debierne, Russ și Bruhat.. Montajul experimental folosit de către Debierne măsura emisia provenită din preparatul actinic prin două plăci paralele, așezate vertical și apropiate. Pentru a asigura o temperatură constantă în interiorul cilindrului
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
Mendeleev a fost modificat de Glenn T. Seaborg, prin propunerea introducerii actinidelor în sistemul periodic al elementelor. Seria actinidelor este constituită din următoarele metale: La actinide se manifestă fenomenul de paramagnetism. În mod normal, actiniul prezintă un singur izotop natural radioactiv, Ac și niciun izotop stabil. 36 de radioizotopi au fost sintetizați artificial, cei mai stabili fiind Ac cu un timp de înjumătățire de T=21,772 ani, Ac cu T=10 zile și Ac, care se dezintegrează cu T=29
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
36 de radioizotopi au fost sintetizați artificial, cei mai stabili fiind Ac cu un timp de înjumătățire de T=21,772 ani, Ac cu T=10 zile și Ac, care se dezintegrează cu T=29,37 ore. Toți ceilalți izotopi radioactivi au timpi de înjumătățire mai mici de 10 ore, iar majoritatea acestora au timpi de înjumătățire mai mici de un minut. Izotopul actiniului care există pentru cel mai scurt timp este Ac, care se transformă prin dezintegrare alfa și captură
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
de 21,773 ani. Izotopii actiniului sunt cuprinși în intervalul de mase atomice de la 206 unități atomice de masă (Ac) la 236 u.a.m. Izotopii actiniului sunt prezentați în tabelul de mai jos: Este de aproximativ 150 de ori mai radioactiv ca radiul, făcându-l valoros ca sursă energetică datorită neutronilor. În combinație cu beriliul, este utilizat în generarea neutronilor pentru activarea analizelor minereurilor sau aliajelor. Altfel, acesta nu are nici o aplicație industrială semnificativă. Ac este utilizat în medicină pentru a
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
prima oară de Institutul pentru Elementele Transuraniene ("Institute for Transuranium Elements"-ITU) în Germania, folosindu-se un ciclotron și de către doctorul Graeme Melville la Spitalul Saint George în Sydney, folosind un accelerator liniar de particule în 2000. Ac este extrem de radioactiv, iar potențialul de radiație induce efecte nocive asupra sănătății. Ac este chiar mai periculos decât plutoniul. Este extrem de toxic, ingerarea sa având o acțiune toxicologică mult mai pronunțată decât în cazul acidului cianhidric. Actiniul ajuns în organism se depozitează în
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
mai periculos decât plutoniul. Este extrem de toxic, ingerarea sa având o acțiune toxicologică mult mai pronunțată decât în cazul acidului cianhidric. Actiniul ajuns în organism se depozitează în straturile superficiale ale oaselor, având o acțiune distrugătoare asupra lor prin emisiile radioactive ale acestuia. Efectele actiniului asupra organismului datorate radiaților emise de acesta sunt apariția cancerului, distrugerea sistemului imunitar, leucemia, pierderile de sarcină, apariția malformaților și afectarea fertilității.
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
înaltei energii de legătură pe care o are heliul-4 (per nucleon) în comparație cu cele trei elemente ce urmeaza heliului (litiu, beriliu și bor). Această energie de legătură explică frecvență existenței sale ca produs atât în fuziunea nucleară, cât și în dezintegrarea radioactivă. Heliul în univers este în majoritate heliu-4 și s-a format în timpul originarului Big Bang. Cantități de heliu sunt create actualmente ca rezultat al fuziunii nucleare a hidrogenului, în toate stelele, în afară de cele foarte grele, unde heliul fusionează în elemente
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
recentă în lb.eng.) Pe pământ, greutatea redusă a heliului a cauzat evaporarea din norul de gaze și praf din care planetă s-a condensat, si, de aceea,este relativ rar. Heliul prezent astăzi este în principal creat prin dezintegrarea radioactivă naturală a unor elemente radioactive grele (toriul și uraniul), dat fiind că particulele alpha emise într-o astfel de dezintegrare constă în nuclei de heliu-4 . Acest heliu radiogen este cuprins în gaze naturale, în concentrații de până la 7 procente din
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
pământ, greutatea redusă a heliului a cauzat evaporarea din norul de gaze și praf din care planetă s-a condensat, si, de aceea,este relativ rar. Heliul prezent astăzi este în principal creat prin dezintegrarea radioactivă naturală a unor elemente radioactive grele (toriul și uraniul), dat fiind că particulele alpha emise într-o astfel de dezintegrare constă în nuclei de heliu-4 . Acest heliu radiogen este cuprins în gaze naturale, în concentrații de până la 7 procente din volum, de unde se extrage industrial
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
la un milion de atomi de heliu-4. Spre deosebire de cele mai multe elemente, abundență izotopică a heliului variază foarte mult de origine, ca urmare a proceselor de formare diferite. Izotopul cel mai frecvent, heliu-4, este produs pe Pamant de către dezintegrare alfa de elemente radioactive mai grele; particulele alfa care apar sunt complet ionizate de nucleele heliu-4. Heliu-4 este un nucleu stabil mai neobișnuit, deoarece ei nucleonii sunt aranjați în modelul nucleal complet. Acesta a fost format, de asemenea, format în cantități enorme în timpul nucleosintezei
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
mai abundente. Concentrația este scăzută și relativ constantă, în ciuda producției continuă de heliu nou, deoarece cel mai mult heliu în atmosferă Pământului se evacuează în spațiu de către mai multe procese. Aproape tot heliul de pe Pământ este un rezultat al dezintegrării radioactive, si, astfel, un balon cu heliu Pământeasc este în esență un sac de retragere al particulelor alfa. Heliul se găsește în cantități mari în minerale de uraniu și toriu, inclusiv cleveite, pehblenda, carnotite și monazit, deoarece acestea emit particule alfa
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
numită „testul integral al heliului”. Într-un test simplu, produsul este umplut cu heliu și un operator caută manual scurgerile cu un dispozitiv portabil numit sniffer. Pentru inerția și conductivitatea să termică maximă, transparentă neutronica, si pentru că nu formează izotopi radioactivi în condiții de reactoare, heliul este utilizat ca mediu de transfer termic în unele reactoare nucleare răcite cu gaz Heliul este utilizat că un gaz de protecție în procesele de sudura cu arc la materialele care sunt ușor contaminabile de către
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
învăluită în mister, existând diferite versiuni. Cea mai vehiculată dintre acestea ar fi aceea care susține că primarul Costin ar fi fost ucis de reprezentanții forțelor politice ostile antinaționale/pro-rusești. Se afirmă că primarul ar fi fost intoxicat cu cesiu radioactiv, adus din Rusia, care ar fi fost infiltrat în fotoliul automobilului de serviciu. Principala probă care susține această ipoteză este moartea, aproape simultană, a șoferului de serviciu al lui Nicolae Costin, survenită în urma aceleiași maladii - leucemia. Îmbolnăvirea primarului Nicolae Costin
Nicolae Costin (primar) () [Corola-website/Science/302604_a_303933]
-
în fotoliul automobilului de serviciu. Principala probă care susține această ipoteză este moartea, aproape simultană, a șoferului de serviciu al lui Nicolae Costin, survenită în urma aceleiași maladii - leucemia. Îmbolnăvirea primarului Nicolae Costin a fost foarte rapidă, cesiul fiind un element radioactiv cu o durată mare de dezintegrare. În lipsa unei anchete judiciare, cauzele decesului tragic al lui Nicolae Costin nu pot fi elucidate.
Nicolae Costin (primar) () [Corola-website/Science/302604_a_303933]