17,219 matches
-
perioadă din viața mea nu aș fi ajuns unde am ajuns acum. Tu ești cea mai mare alinare sufletească pentru un bărbat. Îmi pare rău că nu ai avut noroc nici cu mine! Cerul era acoperit de nori flenduriți care alergau într-o anumită direcție știută doar de ei. Peisajele naturii se topeau ușor într-o ceață voalată care prevestea cu 213 ușurință că în zorii zilei avea să fie sfârșitul începutului de când erau împreună. În ultimele luni se dedică cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
viză pe o perioadă limitată de timp. Din cauza acestor formalități, mulți tineri riscau să216 și piardă libertatea sau chiar viața, aventurându-se într-o trecere frauduloasă a frontierei. Alin, împreună cu câțiva prieteni s-au hotărât ca mulți alți tineri care alergau după vise, să treacă fără șovăială granița. Se apropie de o fereastră și se uită afară ca și cum ar fi fost pentru ultima oară zicând ca pentru sine: „Dacă trebuie s-o fac am s-o fac chiar acum, chiar dacă voi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dorești să nu mai pleci de lângă mine, iar eu te voi aștepta în fiecare zi cu brațele deschise și-n fiecare dimineață va fi primăvară în inima ta. Deodată o cuprinse pe Nicole o încântare încât sângele îi năvălea dezordonat, alergând din toate părțile spre inimă. Dragostea biruise lupta cu ea, iar acum corpul ei fragil și delicat se supunea cedând centimetru cu centimetru. Își atârnă mâinile de gâtul lui simțindu-se ca și când ar fi câștigat o competiție. Era mai fericită
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
schimba într-o clipă. Adeseori gândurile le rămâneau troienite în căutarea timpului irosit departe de AndreiAlinandru, simțindu-se ca niște elemente ale naturii strânse unul de celălalt într-o hotărâre decisivă. Lucia era femeia care o întruchipa pe Maria Magdalena, alergând după Andrei-Alinandru cu privirea lipsită de gheață ca o mama, iar în ochii ei străluceau scântei de parcă era un înger care îi stătea în față. Îi era dat spre îngrijire și supraveghere. Atunci când fusese operat la picioare în repetate rânduri
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Acum ce-i cu tine!? Nu-ți mai pasă? - Dacă te-ar auzi cineva ar crede că suntem puși pe ceartă sau avem ceva de împărțit. Întrun minut sunt gata. Sper să nu fi uitat nimic pe aici. Mașina Porche alerga cu viteză spre destinație. În cei șapte ani de zile cât stătuseră departe de țară mai fuseseră acasă, dar acum era cu totul altfel. La un moment dat, Nicole zise:Nu vrei să oprim pe aici pe undeva? Să bem
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ei! Uite, de exemplu în străinătate unii oameni sunt mai bine îmbrăcați și ceilalți nu-i privesc cu invidie. Viața lor are un curs normal, și sunt tratați cu mai mult respect. Copiii lor cresc mai sănătos iar tinerii nu aleargă după plăceri ușoare. E o dovadă sigură! - Da frate, ai dreptate. și noi am plecat de acasă pentru a trăi la fel ca ei. Dacă ne gândim să ne mulțumim că am plecat de acasă doar pentru o mâncare și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îi adresă cuvinte de încurajare, sfătuind-o să își vadă mai departe de drumul ei în viață. Viața este plină de neprevăzut. Un pas greșit într-o căsătorie îți dă lucrurile peste cap pentru ani și ani de zile. Trenul alerga spre destinația lor cu repeziciune. Alin se gândea la afacerile lui și la întâlnirea cu maică-sa pe care o chemase întrun oraș din vestul țării pentru a se revedea. Carmen se simțea într-o siguranță deplină, călătorind alături de Alin
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pentru a gândi pozitiv spre posibilități de a găsi noi soluții la problemele vieții. N. Tainice dorințe Privea printre gene, cu melancolie, dar și cu un oarecare interes străzile și orașul din vestul țării prin care era plimbată cu Porche-ul, alergând repede și oprindu-se în fața unor biserici ortodoxe aflate pe acel teritoriu pentru a putea aprinde o lumânare în semn de mulțumire Creatorului. Cât timp trecuse de atunci, de când Alin plecase și refuzase să se alinieze unui standard de viață
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și oprindu-se în fața unor biserici ortodoxe aflate pe acel teritoriu pentru a putea aprinde o lumânare în semn de mulțumire Creatorului. Cât timp trecuse de atunci, de când Alin plecase și refuzase să se alinieze unui standard de viață nenorocită? Alergase după un vis ca mulți alții la vremea aceea, după revoluție și nu se pierduse în vicii sau în goluri fascinante, deși unii apropiați și chiar rude îl credeau o mizerie pentru că plecase de acasă și nu rămăsese acolo unde
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ai să-mi poți reproșa nimic. Ai încredere în mine. Te pup și să ai grijă de tine! Și tu mamă la fel. Mai vorbim, ne mai auzim la un telefon. Cu bine. La revedere. Vă pup pe toți. Mașina alerga cu viteză spre capitală și nici unul din cei doi nu dădeau semne de oboseală, considerând mai degrabă că sunt recompensați. Pe când lumina soarelui era aproape de amurg, se proiecta la întâmplare un curcubeu chiar deasupra lor iar Nicky se gândi că
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Se face tot mai frig și nori amenințători se îngrămădesc spre apus. Peste tot vezi utilaje grele, înțepenite, dezmembrate, mâncate de rugina, care cu ani în urmă, erau buldozere, basculante, excavatoare. Ajungem pe marginea superioară a zonei de exploatare. Privirile aleargă nesătule, pentru a cuprinde totul. Sub noi se deschide un uriaș amfiteatru, săpat în pântecele muntelui sub formă de trepte, fiecare având 15 metri înălțime. Până jos, pe fundul excavației, sunt aproape 300 de metri. Domină culorile galben, gri, albăstrui
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
de pe mine: simt răcoarea ușii întredeschise lunecînd ca o înviorare peste trupul meu. Bine, bine, iubito, mormăi, mă scol! Mă ia de braț și mă ridică. Oboseala, mormăi, sprijinindu-mă de ușă, m-a ajuns oboseala. Ia să nu mai alergi toată ziua ca un cal, că, de cînd te știu, tot obosit te știu. Hai, intră în baie... "Ca un cal!", îmi zic în gînd, mirîndu-mă de tonul aspru al Liviei. Da, are dreptate, umblu toată ziua, dar nu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pungă cu bomboane "aduse de Moș Crăciun". Mama pregătea mîncare multă, din carne fragedă de porc, iar tata, așezat la gura sobei, prăjea pe cărbunii încinși cîte o bucată de cîrnat și cîte o bucată de slănină pentru fiecare. Eu alergam prin casă și-l întrebam dacă și Păcală, din povestea ce mi-o spunea el, tot așa prăjea slănina cînd a fost la moara dracilor. Pe surori, care erau la oraș la școală, mi le amintesc doar cînd se întorceau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fi rămas din noaptea aceea? Trebuia să-mi păstrez noaptea, să mă gîndesc la ea, așa cum în studenție, în ceasurile de nesomn din nopțile dinaintea examenelor, mă gîndeam la cîmpiile verzi ale copilăriei, pe care mă întorceam cu gîndul și alergam odată cu turma de miei, ori goneam în trapul cailor alături de Gică, Costică și Ion..., și numai rar de tot mă întorceam la mansarda blocului Yanis, de fapt două cămăruțe proiectate sus, pe terasă, pentru materialele de curățenie sau pentru femeia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sensibilitatea ei, e conștientă de lucrul acesta; rămîne doar ca alături de mine să găsească energia necesară pentru a-și transforma meseria în: artă, știință, conștiință. Livia cea plină de feminitate, părticica mea de vis de dragoste trăit, spre care voi alerga după-amiază, ducîndu-i trei magnolii, odată cu propunerea mea de căsătorie, din care să rodească măcar trei muguri... Simt că mă ustură stomacul și mă hotărăsc să cobor la subsol, la chioșcul alimentar, să beau un iaurt, dar acolo e înghesuială mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în agendă, adaugă înainte de-a închide ușa liftului. Fac un semn prietenesc cu mîna și rămîn în fața liftului, pătruns de un fior de beție cum n-am mai încercat de mult. Îmi vine să iau liftul alăturat și să alerg după femeia asta blondă, care a răsturnat în mine totul doar numai în cîteva minute. Dar nu! Ea a stabilit că e mai bine în București, îl cunoaște mai bine. Vorbesc cu Don Șef și fac rost de-o delegație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
douăsprezece fără un sfert. Nu mi-e gîndul decît să ajung cît mai repede în oraș, la I.L.L., să-mi fac formele pentru garsonieră. Garsoniera numărul o sută șaizeci și cinci, etajul unsprezece, vedere spre munte... Don Șef nu-i în birou. Alerg prin secție, întrebînd pe unul și pe altul pe unde îl pot găsi. Îl găsesc băgat în canalul de climă, împreună cu inginerul mecanic, căutînd vreo eventuală spărtură la traseul de abur supraîncălzit, că a început temperatura să aibă fluctuații în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bărbat. Pe cine cauți? mă întreabă. În legătură cu repartiția pentru o garsonieră..., încep eu, fîstîcindu-mă. Alături! îmi arată scurt bărbatul din fața mea, indicînd ușa alăturată cu degetul mic al mîinii stîngi. Bat la ușa indicată, apoi intru. Cei doi bărbați dinăuntru aleargă între birou și dulapurile metalice, răscolind dosare, alegînd hîrtii, ocolindu-se cu abilitate cînd ar trebui să se ciocnească. Unul e scund, cu părul negru și des, cu privirea ascunsă sub tufele sprîncenelor și cu maxilarele puternic reliefate. Celălalt e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
felinarul și ieșea să vadă vitele. Mă sculam și eu din pat, beam o cană de apă din căldarea pusă pe un scăunel sub icoane, ieșeam pe ceardac să fac pipi cîinele nici nu se mișca; dormea făcut covrig -, apoi alergam repede în cameră și mă băgăm sub plapumă, așteptînd să vină tata, să mă încălzesc la spatele lui... Mihai, îl aud pe Vlad în pauza dintre comenzi, ce s-a petrecut azi între tine și Brîndușa? Ne-am certat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mîinile, la revedere! le spun. Îmi văd de drum, fluturîndu-mi mîna în semn de salut. Îmi pare bine că Graur s-a hotărît să preia conducerea Sectorului cercetare. E un tip descuiat, cu o bază științifică solidă. El n-o să alerge după himere, luînd ochii directorului cu vorbe goale. S-a hotărît el, dar asta nu înseamnă că a și fost numit", îmi zic eu, amintindu-mi de individul despre care spunea domnul Florea că vrea să se transfere la noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ultimele rânduri, deși sincere, se năruie sub locuri comune și nu rezistă la lectură. [...] Mi-am înghițit la repezeală prânzul; am prăjit și am măcinat niște cafea bună; am examinat o fetiță dintr-a VIII-a; la ora 4 am alergat să cumpăr cele necesare pentru plecarea mea și abia la 5 și un sfert, din păcate, am ajuns acasă, unde i-am găsit pe Sorana G., Ș. Cioc. , Ieronim Șerbu; pe urmă au sosit: Bondi, Aderca, Camil, George Silviu., Ludovic
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să cer, știu; dar nici să stea zile întregi, fără să mă vadă decât cinci minute, seara, în pripă, nu a fost caritabil... nu. Și mai ales ce m’a indignat e că pretindea că o sufocă mediul „Profesorului“ - și alerga după mediu și „profesor“. Respir; am spus ce aveam de spus. Astăzi pe plaje, scosesem costumul - costumul tău gofrat - și vântul mi-a smuls rochia, rămânându-mi numai o mânecă îmbrăcată, atât bate vântul de tare; la dejun mi-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cât nu ți-am scris? Am cumpărat 28 kg. brânză de Brăila și mi s’a făcut de către d na Lemonide și Menaru bulionul; am fost în vizite la localnici. Chestiunea aprovizionării pentru iarnă obsedează pe toți. Și astăzi am alergat prin oraș după pește, ulei de floarea soarelui și untură. N’am găsit încă nimic. Am scris prin Lisette, acasă. Miercuri seara voi fi acasă. Plec de aici la 9 și ajung la 11½ la Constanța, unde voi dejuna, și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
era Dron, Cantemir și Cleante, aflu că m’a căutat de 4 ori d-na și dl P[iti] Curti. Cum eu le spusesem că nu mai aveam bani și mă cam refuzase, am crezut că mi-au găsit bani! Alerg, era 8½ seara; Piti îmi arată o telegramă de la Ștefan Curti: „Gazda găsită mizerabilă, roagă pe doamna Lovinescu să primească amândoi copiii, depune toată insistența și îți voi [fi] recunoscător. Răspunde fulger“. (Ca telegrama de la Plevna.) Am cam refuzat și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
În biurou nu a mai rămas bun decât becul albastru de la pomul de Crăciun al copilăriilor tale succesive și lumina cade prost și greșit pe hârtie și mă înșeală. Curge lumina albăstrie pe hârtia albăstrie și, sub peniță, umbra ei aleargă de zor pentru aceleași cuvinte. A bătut 12½. Se va fi răcit apa din baie? Mie nu-mi strigă nimeni: „Cum, încă nu dormi? Nu ți-e rușine să veghezi așa de târziu noaptea! Trebuie să fie ora 3“... Ca să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]