17,970 matches
-
gri-albăstrui. Cu excepția susurului apei, nu se auzea nici măcar un zgomot. Până și păsările se retrăseseră undeva. „Dacă ai pornit în căutare de liniște...“ N-am cum să fiu sigur de asta. Întunericul s-a așternut în jurul meu. Când s-au aprins luminile de-a lungul râului, am pornit prin orașul pustiu spre dealul de vest. 5 În țara aspră a minunilor Calcule, evoluție, libido Mi-am continuat, tăcut, calculele în timp ce îmi beam cafeaua. Bătrânul plecase la suprafață să-i redea vocea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe scaun. — Cu ce-ți pot fi de folos? întrebă el. — Am venit să stau de vorba cu Umbra. Se poate? A clătinat din cap de câteva ori în timp ce îndesa tutun în pipă. A scăpărat apoi un chibrit și a aprins-o. — Nu încă. Nu se poate. E prea devreme. În anotimpul ăsta ea e încă puternică. Trebuie să aștepți până se mai scurtează zilele. Altfel o să avem necazuri. A luat chibritul între degete, l-a rupt în două și l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pentru masă. — Cu plăcere. — Întotdeauna gătești așa? — Când nu sunt ocupat. Dacă am treabă, nu gătesc. Mănânc ce găsesc prin frigider sau ies în oraș. S-a așezat pe scaunul din bucătărie, a scos o țigară din geantă și a aprins-o. — Eu nu prea fac mâncare. Ajung acasă puțin înainte de șapte și când mă gândesc să gătesc ca apoi să hăpăi totul în câteva minute, îmi piere tot cheful. Doar nu trăiesc numai ca să mănânc, nu? Avea dreptate. În timp ce mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
contorul și s-au șters toate cifrele. Dacă aș fi schimbat ordinea operațiilor, s-ar fi șters automat sunetele de pe bandă. Cu caseta pusă și cu un carnețel nou-nouț în mâna dreaptă, am convertit datele din stânga. Pregătirile se încheiaseră. Am aprins luminița roșie de la dispozitivul de securitate aflat la ușa apartamentului și la toate ferestrele de acces. Totul era în ordine. Am întins mâna și am apăsat butonul casetofonului. S-a auzit tonul de semnalizare. Am simțit cum mă înghite haosul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sunase. De fapt, nu dormisem. Deci, nu-l pusesem să sune. Făcusem niște permutări. Am pus ceasul înapoi pe masă și am privit în jur. Nu mi se părea nimic schimbat prin cameră. Lampa roșie de la sistemul de alarmă era aprinsă. Pe colțul mesei se afla o ceașcă goală de cafea. În scrumieră stătea înfipt mucul ultimei țigări stinse de bibliotecară. Marlboro Light. Fără urme de ruj. Dacă-mi aminteam bine, nu fusese deloc fardată. Mi-am verificat creioanele și carnețelul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
slăbiciunile lui. Eu, de exemplu, am patima tutunului și a dulciurilor. În special dulciurile sunt dăunătoare... mai ales pentru dantură. Și te mai îmbolnăvești și de diabet. Iar am încuviințat. Individul a mai scos o țigară din pachet și a aprins-o. — Am crescut lângă fabrica de ciocolată. Poate de aceea îmi și plac dulciurile atât de mult. Să nu-ți imaginezi că era o fabrică mare, Morinaga sau Meiji. Nu, nici vorbă. Era o fabrică mică dintr-un oraș amărât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și în ceafă. Eram imobilizat ca o rață împăiată. Între timp, Pitic s-a dus la bucătărie și a luat de pe masă briceagul Matahalei. L-a deschis. Lama avea, cred, vreo șapte centimetri. A luat apoi bricheta din buzunar, a aprins-o și a trecut lama briceagului prin ea. Nu mi se părea o armă letală, dar îmi era clar că nici jucărie nu era. Lama era suficient de ascuțită pentru a jupui pielea unui om. Nu era vorba aici de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înmoaie, iar capul se contractă și se dilată după bunul lui plac. Nu mai aveam nici un control asupra lor. Parcă stăteam în fața unei oglinzi contorsionate și încercam să mă mișc puțin câte puțin. M-am ridicat de pe băncuță și am aprins lumina. Am luat niște așchii, le-am aruncat în sobă, am pus niște cărbuni peste ele și am făcut focul. La lumina lămpii și a focului, camera părea mai întunecoasă și mai friguroasă. Mă afundam tot mai mult în beznă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a luat ceva timp să tasteze codul. M-au trecut fiori când am intrat. Era frig și întuneric. Mirosea a cafea. Fata a închis repede ușa și s-a asigurat de câteva ori că a încuiat-o bine. Apoi a aprins lumina. Laboratorul era în aceeași stare jalnică în care găsisem biroul și în care lăsasem apartamentul meu. Pe jos erau împrăștiate documente, mobila răsturnată, vesela spartă, covorul sfâșiat și pătat tot de cafea. Nu-mi dădeam seama de ce-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
meu. A întredeschis buzele și m-a sărutat cu foc, plimbându-și degetele prin părul meu. Totul s-a terminat în zece secunde. S-a îndepărtat brusc de mine. Am trăit disperarea pilotului care prinde goluri uriașe de aer. Am aprins lanterna. Stătea în fața mea. A aprins și ea lanterna. — Hai să mergem! zise ea. S-a întors brusc și a pornit la drum cu aceiași pași repezi ca și înainte. Sărutul ei mai stăruia pe buzele mele și-i simțeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a sărutat cu foc, plimbându-și degetele prin părul meu. Totul s-a terminat în zece secunde. S-a îndepărtat brusc de mine. Am trăit disperarea pilotului care prinde goluri uriașe de aer. Am aprins lanterna. Stătea în fața mea. A aprins și ea lanterna. — Hai să mergem! zise ea. S-a întors brusc și a pornit la drum cu aceiași pași repezi ca și înainte. Sărutul ei mai stăruia pe buzele mele și-i simțeam încă bătăile inimii pe piept. Ți-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mișcarea mâinilor, a picioarelor... totul părea învăluit într-o mlaștină densă. Parcă nu eram în subteran, ci undeva pe o planetă spațială. Forța gravitațională, aerul, densitatea, timpul... toate erau altfel decât le știam eu. Am ridicat mâna stângă și am aprins lumina ceasului. Era ora două și unsprezece minute. Începusem să coborâm în subteran la miezul nopții. Deci, nu trecuseră decât două ore bune, dar aveam senzația că-mi petrecusem un sfert din viață pe domeniul Întunegrilor. Ochii mă înțepau ușor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
seama că fuseseră închiși. Lanterna ei mare fâlfâia înaintea ochilor mei. Ea mă plesnise peste obraz. — Dă lumina deoparte! Mă dor ochii cumplit. — Ești tâmpit? Aici ți-ai găsit să dormi? Hai, ridică-te de jos! țipă fata. — Adică? Am aprins lanterna și am luminat în jurul meu. Stăteam pe pământ, rezemat de perete. Adormisem fără să vreau. Și pământul, și peretele musteau de umezeală. M-am ridicat încet. Nu știu când am adormit. Nu-mi amintesc să mă fi așezat, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aliniate craniile, am ieșit în alt coridor și am ajuns la o ușă cu geamul mat, ca și cea de la intrare. Nu era încuiată, dar pe mânerul de alamă se așternuseră tone de praf. A apăsat întrerupătorul și s-a aprins o lumină gălbuie, prăfuită. Oricum, lumina cât de cât încăperea aia lungă și îngustă. Pe jos era un morman de lucruri a cărui umbră se reflecta pe pereții albi. Geamantane, valize, genți. Într-unul din ele am văzut o mașină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se poate. M-am ridicat de pe scaun și l-am urmat. — Pe aici, vă rog. Le țin în dormitor. — Eu rămân aici și strâng masa, zise fata. Dacă vreți, vă fac o cafea. Tânărul a intrat în dormitor și a aprins lumina. Am intrat și eu. — Aici sunt. Pe pereții dormitorului erau aliniate mai multe tipuri de instrumente muzicale. Erau vechi de parcă le luase pe toate de la un magazin de antichități. Cea mai mare parte, instrumente cu coarde: mandolină, chitară, violoncel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Vor rămâne o obsesie permanentă. Ca și întunericul, de altfel. Probabil că tot vor pune ei labele pe gleznele mele. Nu-mi dădeam seama de câtă vreme trăiam coșmarul acela. Dispozitivul de înlăturare a Întunegrilor mai funcționa încă pentru că era aprinsă lumina albastră. Deci nu trecuse chiar atât de mult timp, deși eu aveam impresia că se duseseră vreo două-trei ore. În clipa aceea am simțit o adiere de aer. Era cu totul altfel. Nu mai mirosea atât de îngrozitor și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nimic. Mie nu-mi surâdea ideea să trăiesc în propria mea conștiință. De fapt, în a nimănui. — Hai să mergem mai departe, zise ea. Trebuie să găsim și ieșirea din canalizare. Cât e ceasul? Am apăsat un buton și am aprins lumina cadranului. Mâinile îmi tremurau încă ușor. Probabil că o să-mi mai tremure o vreme. — Opt și douăzeci de minute. — Trebuie să schimb dispozitivul, zise fata. L-a pus în funcțiune pe cel care avea bateriile încărcate, iar pe cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Mă lăsasem de fumat cu cinci ani în urmă, dar n-avea cum să-mi facă rău un pachet de țigări în ultima mea zi de viață. Am rămas sub streașina tutungeriei, am băgat o țigară în gură și am aprins-o cu bricheta. Mi s-a părut tare ciudat gustul ei după atâta abstinență. Am amețit și mi-au amorțit vârfurile degetelor de la ambele mâini. Am intrat apoi în patiserie și am cumpărat patru tarte. Aveau nume franțuzești lungi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
privit scena. Bronson îl lovea la cap pe adversarul lui chel, o matahală de bărbat. Spectatorii se așteptau să câștige acesta din urmă, dar eu mai văzusem filmul și știam că Bronson câștigă. Când am terminat de mâncat tarta, am aprins o țigară și am fumat-o pe jumătate. După ce am văzut cum l-a făcut Bronson knock out pe adversar, m-am ridicat. — Ce-ar fi să stați să vedeți tot filmul? mă îndemnă proprietăreasa. — Îmi pare rău, dar mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
stau și mă gândesc bine, am locuit opt ani în apartamentul acesta. M-am mutat aici împreună cu soția și pisica. Mai întâi a plecat soția, apoi pisica. Venise și rândul meu. Am luat o farfurioară în loc de scrumieră și mi-am aprins o țigară. Am băut un pahar cu apă. Opt ani! Nici nu-mi vine să cred că am rezistat atât de mult. Nu găsesc motive pentru care am rămas aici atâta vreme: apartamentul nu era grozav, nici ieftin, orientat spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și îmi doream să dureze o veșnicie. M-am simțit apoi ca un nou-născut. M-am spălat pe mâini, m-am privit în oglinda care deforma imaginile, m-am întors la masă și mi-am băut berea. Când să-mi aprind o țigară, mi-am dat seama că le uitasem pe masa din bucătărie. Am chemat chelnerul, i-am cerut un pachet de Seven Stars și mi-a împrumutat un chibrit. Mi se părea că timpul stătea pe loc în berăria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-l parcă să vină pe lumea asta. Ai ciocănit vreodată cochilia unui melc? — Nu. Știi o mulțime de lucruri, am spus eu admirativ. — Când lucrezi la bibliotecă, ajungi să știi câte ceva. Am luat pachetul de țigări de pe masă și am aprins o țigară cu chibritul de la berărie. Am privit iar hainele aruncate pe jos. Mânecile cămășii mele stăteau peste ciorapii ei bleu deschis, rochia de catifea era îndoită la brâu, chiloții atârnau ca un steag de marginea ei. Își aruncase pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
țigară. Trebuia să mă gândesc la lucruri mult mai practice pentru că nu mai aveam la dispoziție decât o oră. M-am ridicat și am dus cutiile goale la lada de gunoi. Mi-am scos cărțile de credit din portofel, am aprins un chibrit și le-am ars în scrumieră. Plasticul s-a strâns, a pocnit și s-a înnegrit. Mămica cea tânără mi-a aruncat iar o privire. Nu cred că i se părea normal ceea ce făceam eu. Mă îndoiesc că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
M-am închis în mine și am tras concluzia că tristețea nu poate lua nici măcar forma lacrimilor. Mi se făcuse poftă de o țigară, dar nu găseam pachetul. În buzunar nu mai aveam decât trei bețe de chibrit. Le-am aprins pe rând și le-am aruncat pe jos. Am închis iar ochii. Geamătul încetase. În capul meu persista o tăcere ce semăna cu praful. Nici nu se ridica, nici nu se cufunda. O mișcare fără dimensiuni. Am suflat, dar praful
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Cei convocați în Piața Unirii din Iași pe data de 14 dec.’89 orele 16, AR FI TREBUIT să aibă asupra lor un înscris cu poezia “Un răsunet”, Deșteaptă-te române a lui Andrei Mureșanu și o lumânare ce trebuia aprinsă la momentul oportun . La umbra statuii lui Cuza ar fi urmat să ia cuvântul câțiva dintre noi ... În tot acest timp s-ar fi strigat lozinci gen : Jos dictatura, jos comunismul, vrem democrație, vrem libertate ! etc. In final, în ideea
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]