18,350 matches
-
transformîndu-se În idee. De la o margine de pădure În sus, piatra și iarba devin echivoce, așa cum În catedralele gotice zidul vrea să fie un intermediar Între om și Dumnezeu. Sub laurii amari din văile care urcă spre crestele pierdute Între nori, cei vechi rîvneau să uite noroiul și să viseze divinul. Trebuie sa adaug o subtilă observație a lui Jean Grenier: divinul nu este totuna cu Dumnezeu. Muntele Înseamnă o nevoie de transparență. Memoria Își pierde din greutate, fără să dispară
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
său solar. Aceasta e fața olimpiană a Greciei peste care plutește un surîs calm și Încrezător. CÎtă vreme stă cu această față Întoarsa spre soare, grecul antic are liniștea lui Apolo, lumina ce limpezește totul. Abia cînd soarele intră În nori și obrazul său revine asupra pămîntului, vom recunoaște trăsăturile lui Oedip, iar buzele Întredeschise vor murmura „socot că totul e bine”, În timp ce În țărînă șarpele se reface din bucățile Însîngerate. Sfinxul nu suie niciodată pe Olimp și nu intră nici
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Într-o altă ordine... Cum adică Într-o altă ordine? Cu exact aceeași piatră, dar Într-o altă ordine, se poate clădi un palat de Renaștere sau o Închisoare... Privesc printre crengile unor arțari bătrîni care se clatină În lumină. Nori nisipoși se tîrăsc pe cerul spălăcit fără să arunce nici o umbră pe acești scaeți Înmiresmați ce-și agită lîngă mine florile violete. CÎnd vîntul lovește scaeții, În aer se ridică o ușoară ceață prăfoasă amestecîndu-se cu lumina. Nimic, aici, nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
vom avea barocul. Barocul nu În formele sale fericite și declamatorii ca la Bernini, ci acolo unde caută și Întreabă; unde se află ca Oedip În fața sfinxului; În amieze tulburi, amestec de luciditate și vis, ca aceasta, cînd lumina și norii tind Împreună spre o ploaie posibilă... Obrazul care caută e baroc. Clasicismul repetă. Perfecțiunea clasică Închide cercul și renunța la tot ce se află În afara lui; ea nu numai că acceptă limitele, dar le și celebrează, avînd repulsie pentru vag
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ce trebuie să dorească mai mult. Să eșuez eu, ca să scape el de o datorie penibilă? Nu, firește, nu putea să dorească așa ceva. Și apoi amîndoi făceam ceea ce era necesar. Un vînt subțire Încrețește acum suprafața mării. Lumina filtrată prin nori capătă o paloare ciudată. Urmăresc aceste detalii cu gîndul că orice claritate presupune o suferință cu care a fost plătită. Dar această logică Îmi Întinde o capcană. Nu mă absolv astfel de orice greșeli, spunîndu-mi că și ele mi-au
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sînt eu sau altul ca mine care ar sta aici pe țărmul acesta cu miros de alge și de gutui verzi. E important să nu ne pierdem dreptul la regret. Pe munți sufletul capătă o anumită familiaritate cu cerul, cu norii ce se tîrăsc umflați de ploaie peste păduri secetoase. Aici, valurile Îmi arată În fiecare zi pămîntul, nisipul, stîncile, arbuștii arși de soare și umbra pescarilor care descarcă bărcile pline de pește. Acest țărm aparent pustiu nu e nici pe
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
educație virilă pe care i-o dăduse lui Ahile. Nemurind În plină glorie, căpetenia argonauților a avut vreme să mediteze asupra unor lucruri la care, spun poeții, Ahile s-a gîndit abia În Infern. Într-o astfel de zi, cu nori impreciși, deschisă tuturor posibilităților, se va fi Întors Iason la Iolcus, douăzeci de ani după ce unchiul său Pelias uzurpase tronul tatălui său. Pelias tocmai aducea un sacrificiu lui Poseidon pe țărmul mării cînd l-a văzut sosind pe Iason, care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
chiar dacă ai vrea. CÎnd m-am Îmbarcat cu ceilalți argonauți să plecăm În căutarea LÎnii de aur, nu știam că zeii au amestecat sînge În cupa de vin pe care visam s-o duc la gură... Mă uit cum lunecă norii și marea este la fel ca atunci cînd am plecat spre Colchida, iar zidurile cetății Iolcus se pierdeau fumurii În zare. In clipa aceea n-aveam amintiri, ci numai speranțe. Aveam LÎna de aur În mîini, ea flutura ca părul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
era prea tîrziu. Înlăuntru nu mai era decît speranța... (...Strălucea ca brazii uzi de ploaie În vreme ce ultimele raze ale soarelui Înroșesc crestele Olimpului. Dionysos Întoarce acum spre viață o privire plină de melancolie. Lumina țipă sub gheara umedă a unui nor, pădurea se umple de amintiri și de sînge ca o fiară lovită de un zeu pentru care o rană e un spectacol ca și amurgul... Ca titan, eu n-ar trebui să simt ca un olimpian, Însă a trecut destul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
momentul În care Își aduce aminte totul din nou. Cunosc riscul Întîrzieni. După ce iubim ceva nu mai putem vorbi despre o iubire abstractă. Nici despre o mare abstractă, după ce-am stat aici... Ghicesc În zare marea, aproape confundată cu norii Îmbibați de apă. Și mă domină gîndul ca stînd aici am aflat mai ales cît de mult Îmi e necesară realitatea din care boala m-a scos temporar. Sentimentele mele s-au Însoțit aici cu balansul mării, dar am Îndrăgit
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
zile apostolilor, cu multe dovezi și semne, vorbind despre împărăția lui Dumnezeu, i-a trimis să-L aștepte la Ierusalim pe Duhul Sfânt făgăduit. 2. I-a dus la muntele Măslinilor (și, în văzul lor, a fost înălțat și un nor L-a ascuns ochilor lor). 3. Pe când priveau ei spre cer, îngerii le-au spus: („Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Isus care a fost înălțat sub ochii voștri la cer, va veni tot așa cum L-ați văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
intelectuali și remarcabile personalități ale culturii din elita ieșeană. Încă din timpul studiilor liceale visa să devină un virtuos violonist, având ca profesor pe însuși Alexandru Zirra. Dar n-a fost să fie așa. Anul 1939 aducea pe cerul Europei norii negri ai Războiului și tânărul violonist, dintr-o chemare lăuntrică, de data aceasta de sorginte paternă, și-a răsucit firul vieții înscriindu-se la cursurile Facultății de Medicină din Iași, pe care avea să le încheie în anul 1945. Ca
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
cu sărutări și câte promisiuni făcuse.” Iubirea poate veni oricând, oriunde când nici nu te aștepți sau de la cineva la care te aștepți cel mai puțin. Era pe la sfârșitul lui aprilie și în dimineața aceea cerul era foarte degajat, iar norii care se arătau în înaltul cerului fără margini nu puteau ascunde seninătatea și frumusețea acelei zile. Un stol de vrăbiuțe, una și una, apărute ca din senin se lăsaseră jos, ciuguliră ceva foarte repede, apoi de pe niște frunze mari de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
voia să sălășluiască în sufletul ei doar el, pe deplin. Dar oricât ar fi un bărbat de caustic nu putem să ne ascundem nevinovate. În viața lor, dragostea începea să se degradeze încetul cu încetul, iar viitorul se preconiza cu nori. Lumea își vedea de treaba ei, fără să influiențeze cu ceva traiul lor. Uneori, Carlina se întreba dacă vreodată mai fusese și alte făpturi pământești atât de fericite așa cum fuseseră ei la începutul relației. Visele ei se risipeau odată cu această
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ochii i se umpluse de lacrimi dureroase pentru a nu știu câta oară. Timpul i se păru că se scurge prea repede, grăbindu-se pe nesimțite în defavoarea ei. O lună plină de mister se ascundea din când în când după nori, strălucea uneori printre crengile unor copaci din apropiere. Carlina rămase nemișcată să-l aștepte, dar nu-l întâlnise. Să fi venit ea mai devreme, să fi venit el mai târziu? Avea să afle vreodată? Frigul din ea se accentuase, iar
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ghearele ascuțite ale deznădejdii, Carlina își propuse să găsească prin cotloanele sufletului sâmburele puterii de a merge mai departe, crezând totodată că Dumnezeu era mult mai aproape decât își putea imagina. Cerul era în acel moment pe alocuri înnourat, iar norii își târau mantia lor, ce părea ca o poartă larg deschisă catastrofelor naturale. Inima îi bătea într-un ritm anormal încât își puse degetul pe artera principală să-și măsoare pulsul, iar gândurile tremurau în taină. Doamne, cât ar fi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ritm anormal încât își puse degetul pe artera principală să-și măsoare pulsul, iar gândurile tremurau în taină. Doamne, cât ar fi vrut în momentul acela să zboare între rai și pământ, acolo unde durerea se poate alina. Din mantia norilor transparenți ar fi vrut să-și facă o plapumă să poată dormi, să se poată dispensa de toate mizeriile lumii. Deși gândurile produc adesea stări de proastă calitate, acum acestea îi dădeau un imbold sufletesc și o stare bună. Cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
E ca un secret al fericirii noastre chiar și atunci când trăim în umbra unei lumi bolnave, ne învață să descoperim liniștea în viața plină de bucurii și voioșie. Ea are legile ei oferindu-ne mai mult curaj și speranță. Dimineața, norii păreau ca niște obraji de copil îmbujorați. Carlina trecuse de patruzeci de ani și totuși amintirile copilăriei nu-i dădeau pace. Uneori o apăsa implacabil. Își amintea cum crescuse fără mamă de la doi anișori. Multe familii se găsesau interesate s-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
faci ca fiecare zi să conteze, să-ți îngădui să simți secretele ei și să descoperi tot ce ascunde. Atunci când sunt unite toate elementele din care este alcătuit corpul omenesc, acesta capătă forță. Numai nebunia poate depăși limitele rațiunii.” Un nor albicios ca spuma mării atinse în treacăt soarele care strălucise până atunci, lăsând o umbră ce părea că doare tot cuprinsul gingașei țări. Revoluționarii țării și ajutoarele lor nu se liniștiseră nici în ruptul capului. În numele unui Tribunal format ad-hoc
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
într-o altă perioadă din viața mea nu aș fi ajuns unde am ajuns acum. Tu ești cea mai mare alinare sufletească pentru un bărbat. Îmi pare rău că nu ai avut noroc nici cu mine! Cerul era acoperit de nori flenduriți care alergau într-o anumită direcție știută doar de ei. Peisajele naturii se topeau ușor într-o ceață voalată care prevestea cu 213 ușurință că în zorii zilei avea să fie sfârșitul începutului de când erau împreună. În ultimele luni
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mereu cu tine. Ai fost iubirea vieții mele. Iartă-mă și adio pentru totdeauna. LEON” Carlina împături scrisoarea la loc și meditând la surprizele vieții își spuse: „Da, Leon. Te voi ierta pentru toate. Adio pentru totdeauna!” G. Suferințele escapadei Norii bezmetici și grei, de culoare cenușie traversau amenințător cerul, neștiind încotro să se îndrepte. Brațele cerului păreau că stăpânesc tot Pământul. Nici nu puteai ști dacă în acel moment mai exista Dumnezeu. Era trecut de miezul nopții, era aproape de apariția
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
iubise. Era prima lui dragoste. Se cunoscuse cu Oana în liceu. O plăcea foarte mult pentru ceea ce o reprezenta cel mai bine: era de o frumusețe exorbitantă și o inteligență cu mult peste medie. Vraja minunată se risipi ca un nor de fum în fața unei realități aprige, atunci când Alin reveni în țară pentru un timp scurt și o găsise în compania unui alt bărbat cu o situație financiară după gustul fetișoarelor din perioada aceea, după revoluție, prin anii ’94. Alin era
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în mijlocul naturii, amenajat pe un lac iar Carlina era alături de el, prinși unul cu altul ca timbrul și scrisoarea. Viața o premiase a nu știu câta oară, chemând-o încontinuu spre ea. K. Amintiri dureroase Soarele se ascunsese după niște nori plumburii și flenduriți, iar un stol de păsărele sfâșiau aerul de colocolo negăsindu-și locul. Într-o vamă din vestul țări, o ploaie năbădăioasă veni pe neașteptate în rafale repezi, măturând pământul și pătrunzând în el cu repeziciune. Călătorii care
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
venit la tine! Adevărata valoare din lumea asta este familia. Unde este esența ei? Ce crezi că este căsătoria noastră? Nu este decât un clinchet care zgârie tot ce atinge, tot ce a fost frumos și la urmă va dispărea. Norii se găsiseră chiar atunci să acopere soarele de amiază dând cerului o tentă cenușie ce părea o îmbrățișare vizibilă între cer și pământ. Această atingere dintre cer și pământ te făcea să simți fiori siniștri ca atunci când intri într-o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cele din urmă îi explică cum stau treburile și îi preciză că va avea un băiat. Ecografia îi confirmă cele spuse de Carlina. Toți se bucuraseră, mai puțin Victoria pe care nu o pregătise nimeni că va avea un frățior. Norii roșiatici își arătau obrajii trandafirii iar după calendar era aproape toamnă. Câteva raze slabe ale soarelui se filtrau printre acești nori iar ciripitul păsărilor transmitea o senzație plăcută, o chemare către viață. Nicky era convins că dacă i-ar explica
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]