17,360 matches
-
care este în apropierea comunei Ștefești, are în componență satul Pietriceaua, deci este de presupus că, printr-o transformare lingvistică, de la Pietriceana a rezultat Pietriceaua și de la Șteflești a rezultat Ștefești. Acum 480 ani, prin această zonă treceau turmele de oi către bălțile Dunării. Cum județul Săcuieni avea poteci larg cutreierate de turme de oi, poate că un păstor ardelean din Șteflești a rămas în județul Săcuieni și a dat numele localității. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte
Comuna Ștefești, Prahova () [Corola-website/Science/301738_a_303067]
-
presupus că, printr-o transformare lingvistică, de la Pietriceana a rezultat Pietriceaua și de la Șteflești a rezultat Ștefești. Acum 480 ani, prin această zonă treceau turmele de oi către bălțile Dunării. Cum județul Săcuieni avea poteci larg cutreierate de turme de oi, poate că un păstor ardelean din Șteflești a rămas în județul Săcuieni și a dat numele localității. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Vărbilău din județul Prahova (interbelic) și era formată din satele Ștefești și
Comuna Ștefești, Prahova () [Corola-website/Science/301738_a_303067]
-
astăzi personalități de marcă ale viticulturii românești s-au întâlnit cu actualii elevi ai școlii și au depanat amintiri. Astfel, liceul a luat ființă în toamna anului 1901, mai precis în 27 octombrie 1901 - pe stil vechi - imediat dupa “număratul oilor”, după cum spune tradiția. Pe scurt, în urma eforturilor unor localnici ai urbei Odobesti, pe atunci o comună cu 5.000 de suflete, s-a înființat o școală viticola, școala ce avea să dăinuie peste veacuri. Funcționarea școlii a început într-adevăr
Odobești () [Corola-website/Science/300531_a_301860]
-
Muntele Brădișor - Grohaș - Tarnița - Almașu Mare, pe teritoriul județului Albă, - Fericeaua - Dealul Ungurului - Stănija. Acest traseu merită să fie străbătut pentru că turiștii vor avea șansa să descopere o lume străveche, vor găsi adăpost în case rustice, sau la stanele de oi, vor face degustări de mâncăruri tradiționale și pot cunoaște unele îndeletniciri ale locuitorilor din zonele mai izolate. Zăcămintele aurifere descoperite de-a lungul timpului pe teritoriul comunei sunt o adevarată bogăție din orice punct de vedere sunt privite. În primul
Stănija, Hunedoara () [Corola-website/Science/300559_a_301888]
-
plitei) de la sobă (sunt trei: mare, mijlocie, mică); clotcan= cuptorul de la: -cazanul (căldarea) de făcut țuică, -căldarea de făcut liptari, -de sub leasa de uscat prune; coteț= denumire generică pentru o clădire, îngrăditură, împrejmuire acoperită care servește ca adăpost pentru oi și capre în general, dar și pentru alte animale mici caz în care primește alte denumiri astfel pentru: -găini= comarnic,- porci= cocină; ceapță= acoperemânt de formă ovală pentru cap, confecționată din material moale și călduros, folosită de copiii mici și
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
sau o măsuța cu o sticlă, cană pentru țuică,vin, moare de varză, șideri; grunz= bulgăre, bolovan, bucată mai mare de sare care se pune fie pe curici în cadă pentru murat ori pe câmp pentru a fi linsă de oi, capre, vaci; (a se) gijgina= ase desprinde o creangă mai groasă de tulpină sub grutatea fructelor, zăpezii, etc,(Interesant că în Moldova se folosește expresia "a dejghina" = "a dezbina");(a se)gâmfa = (a se) umfla (ex. i s-a gâmfat
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
sfârși de regulă o activitate; motroașă= femeie mai tăntălaică și care de regulă se îmbracă neîngrijit (cu haine murdare și/sau rupte); mară= (magh.marhă, vechi scr.marva) vite mari de regulă: boi, vaci, cai, bivoli, mai rar cele mărunte: oi,capre; modru= fel, mod, chip. -"cu litera N" năsărâmb= greu de înțeles, fixist exagerat, altfel decât majoritatea. -"cu litera O" -opăși (opăci)=încetini, trena o activitate; ojog=legătură, mănunchi de paie ori alte plante mai tari făcută pentru a șterge
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
cu cinutul comunității Ideciului de Sus (Ober Idets) apoi cu acela a lu sateloru Holtmaros (Mureș Mort) Magyaro (Aluniș) Rusu (Rușii Munți) (M.O. Falu) Gleseria (Uvegcsür) Cașva și Potocu (Oros Idets) Hotarulu se începe din dialu Potocului de la Calea oilor dintre trei hotare, adecă a Ideciului, Potocului și Ideciului de Sus, unde în vârvu dialului sau făcutu o movilă de pământu cu literile I.P. Or. I. și Ob. I. De aicia am pornitu pe margina hotarului Ideciului de Susu 1a
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
locuiesc în 232 de case, camere de locuit 531, cumulând o suprafață totală de 10.466 mp. Naționalitatea populației este pur română, iar ca și orientare religioasă prezente întâlnim ortodocși și adventiști. La început a fost exclusiv creșterea animalelor, vite, oi, apoi, având lemn la dispoziție, au început să se ocupe și cu confecționarea de unelte agricole și gospodărești: sănii, care, furci, greble, războaie de țesut, lăzi de zestre și altele pe care le comercializau în zona de câmpie în schimbul cerealelor
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
trecut și în prezent creșterea animalelor rămâne ocupația de bază a locuitorilor satului, ocupație care asigură veniturile necesare întreținerii gospodăriilor. Ciobănitul este una din ocupațiile de bază a locuitorilor din Idicel-Pădure, fiind o tradiție transmisă din tată în fiu, primăvara oile fiind duse pe pășunile de munte „Cica” și „Drâgla” din Munții Călimani, pășuni primite de comuna Idicel la reforma agrară din 1922. Alte ocupații case se întâlnesc în Idicel sunt: vânătoarea, albinăritul, prelucrarea lemnului, morăritul, fierăria și muncile agricole. Inițial
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
sufletul lui”", comunitatea rurală trăind și prin folclorul, obiceiurile și tradițiile sale. Momentele din care pornesc aceste obiceiuri sunt legate de evenimentele majore ale existenței omului: nașterea, căsătoria și moartea, de sărbătorile religioase, de ocupațiile practicate, în cazul nostru, „măsura oilor”, „ospățul oilor”. Sărbătorile de iarnă, care încep de la sfârșitul lunii decembrie și se termină la începutul lunii ianuarie, Nașterea Mântuitorului, Soborul Maicii Domnului, Sfântul Ștefan, Sfântul Vasile, Botezul Domnului și Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sunt grupate pe o perioadă scurtă
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
comunitatea rurală trăind și prin folclorul, obiceiurile și tradițiile sale. Momentele din care pornesc aceste obiceiuri sunt legate de evenimentele majore ale existenței omului: nașterea, căsătoria și moartea, de sărbătorile religioase, de ocupațiile practicate, în cazul nostru, „măsura oilor”, „ospățul oilor”. Sărbătorile de iarnă, care încep de la sfârșitul lunii decembrie și se termină la începutul lunii ianuarie, Nașterea Mântuitorului, Soborul Maicii Domnului, Sfântul Ștefan, Sfântul Vasile, Botezul Domnului și Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sunt grupate pe o perioadă scurtă de numai
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
distruse în urma bombardamentelor, dar acest lucru nu i-a împiedicat să o ia de la capăt. În prezent,în 2006, localitatea dispune de o suprafață de circa 1.400 ha de pășuni și fânețe, 295 vaci de lapte, 1.970 de oi și 1.814 păsări, 4 măgari, 202 cai de muncă (între anii 1975 - 1985 ocupând locul trei pe țară ca și număr de cai pe cap de locuitor), 7 tractoare. Locuitorii așezării au în vedere valorificarea mai bună a resurselor
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
calcarelor și a gresiilor este de 140 m, iar cea marnos de 300-400 m. Hidrologic, teritoriul comunei Corbeni face parte din bazinul râului Argeș, care îl străbate pe circa 11 km și este alimentat de pârâurile Aref, Berindești, Obia, Tolia, Oii, Oeasca și Varnița.Mai important ni se pare pârâul Berindești, cel mai mare afluent al Argeșului pe teritoriul comunei Corbeni care are ca afluent Valea Limpedea. Râul Argeș prezintă un regim de curgere permanent;între 1400-1800 m, în cuprinsul montan
Comuna Corbeni, Argeș () [Corola-website/Science/300617_a_301946]
-
la mâneci) completează portul femeiesc ce include,în componența sa,în funcție de sezon,o "zeghe" din lână neagră sau o "sarică" de culoare albă. Portul popular bărbătesc are ca piese constituente cămașa cu barbur,pieptarul înfundat,cojoaca ciobănească din piei de oaie prevăzută cu mâneci foarte largi sau zeghe și sarică,cioareci strâmți din dimie albă, căciulă sau renumita pălăriuță mocănească specifice zonei Sibiului.Un element specific portului bărbătesc din Corbi îl reprezintă cămașa de flăcău,care are brodate,pe spate, "cruci
Comuna Corbi, Argeș () [Corola-website/Science/300618_a_301947]
-
câteva case numit Chelușeii ( probabil de la călușari?!), care cu timpul, pierzându-li-se neamul, a dispărut. Cătunul Răiculești așezat între moară și dispensarul comunal, își are obârșia în comunele Icoana și Băliganu pe Olt, sat ai cărui locuitori, plecați cu oile spre răsărit să-și găsească loc bun de pășunat, au fost surprinși de legile țării dintre anii 1700-1750 și s-au statornicit pe aceste meleaguri. Altă variantă ar fi că și ei fuseseră prigoniți de turci, ascunzând panduri, după revoluția
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
Miercani, Râjlețu-Govora, Romana, Săliștea și Uda (reședința). Localitatea este situată la jumătatea drumului cu serpentine dintre Pitești și Rm. Vâlcea, la 13 km de drumul principal, pe culmea unuia dintre dealuri. Se cresc pomi fructiferi, vița de vie, porumb, grâu, oi, vaci, păsări, există terenuri de vânătoare (fazan, iepure, căprior, mistreț). Comuna are curent electric și telefon. O altă posibilitate de a ajunge în Uda o constitue drumul național Pitești-Drăgășani, în localitatea Vedea se schimba direcția de mers spre dreapta, acest
Comuna Uda, Argeș () [Corola-website/Science/300646_a_301975]
-
Țigănușa și altele . Aceste așetări erau locuite de moșneni , care s-au vândut cu loturi lui Brâncoveanu la 1688 , fiind scutiți de bir și dijmă și primind în schimb , locuri pentru pășuni și fânețe , necesare pentru animale , mai ales pentru oi . Atrași probabil de condițiile de existență mai bune și de suprafețele mari pentru pășunat , pe teritoriul localității s-au adunat moșneni și clăcași , veniți din diverse regiuni ale țării , mulți dintre ei ca păstori . Cei mai mulți păstori însă , au venit în timpul
Comuna Slobozia, Argeș () [Corola-website/Science/300643_a_301972]
-
și mutarea vămii de la Oituz în apropierea vămii românești. Propunerea pentru colonizare s-a făcut mai întâi populației maghiare din Brețcu și Lemnia, care n-a acceptat. În cele din urmă s-a găsit un grup de români, economi de oi din Brețcu, care s-au asociat de la 3 până la un număr de 24 de familii. Anunțânu-și gândul lor autorităților competente din acea vreme, li s-a făgăduit și li s-a dat din teritoriul comunei Brețcu peste 9000 jugăre (5179
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
complete, servea ca depozit pentru marfa care rămânea în el peste noapte. Tot aici se țineau și mărfurile de contrabandă. Separat, peste drum, s-a mai ridicat un hambar din lemn, cu uși mari, în care se dezinfecta lâna de oi care trecea pe aici și lua drumul apusului prin Brașov, caravane între 20-50 de căruțe odată. Toate acestea, clădite sub patronajul Composesoratului (asociație de proprietari de păduri) pe terenuri aparținătoare acestuia, s-au distrus fără nici o urmă în războiul din
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
numai două stâni în munți, restul cele mai multe în Crimeea (circe 30 de târle), în Basarabia, în județele Cahul și Ismail și în Balta Brăilei.85 După Sabin Opreanu, într-o târlă erau prin anii 1860 în tovărășie, cam 3000 de oi, numărul lor scăzând la jumătate în 1930.Populația satului în acel an se apropia de 2000 de suflete - români 1600, unguri peste 160 iar restul flotanți (funcționari vamali, poliție de graniță, jandarmi, alte naționalități). Din datele Recensamantului din 1910 rezulta
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel, etc.). Având în vedere ocupația principală a locuitorilor din Livadia rezultă că alimentația de bază a acestora era în primul rând bazată pe folosirea produselor animaliere: lapte, brânză, ouă sau carne de pasăre, porc, vită și oaie. La Sărbătorile de iarnă în fiecare gospodărie se sacrificau 1-2 porci, a căror carne se consuma fie proaspătă sau conservată prin sărare și afumare (în podul casei). Mezelurile (cârnații și sângerii), jambonul și slănina, prin afumare se puteau păstra în
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
ne existând mijloace de păstrare a cărnii proaspete în cantități mari. În sat, în special în secolul XIX și primele decenii ale secolului XX, existau două măcelării unde se vindea carne: de vită tot anul, de miel primăvara și de oaie toamna. Datorită credinței creștine vechii locuitori țineau cu rigurozitate posturile (Crăciun, Paște, Sânpetru, Sfânta Maria Mare), precum și în zilele de vineri ale săptămânii, când nu erau consumate produse pe bază de carne sau lapte, unt, brânză. În zilele respective se
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
existența unor moduri bine stabilite în timp pentru hrănirea și cazarea lor, care nu difereau în principiu de măsurile generale și din alte localități transilvănene. Totuși există unele nuanțări legate de condițiile specifice de dezvoltare ale satului Livadia. În Livadia, oile erau îngrijite ( oierit ) în turme mari de obicei pe grupuri familiare, fiind păstorite de membrii familiei. Pe timpul verii oile erau ținute noaptea în ,staule”, locuri îngrădite, prevăzute cu o zonă specială (strungă) unde dimineața și seara se făcea mulgerea acestora
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
generale și din alte localități transilvănene. Totuși există unele nuanțări legate de condițiile specifice de dezvoltare ale satului Livadia. În Livadia, oile erau îngrijite ( oierit ) în turme mari de obicei pe grupuri familiare, fiind păstorite de membrii familiei. Pe timpul verii oile erau ținute noaptea în ,staule”, locuri îngrădite, prevăzute cu o zonă specială (strungă) unde dimineața și seara se făcea mulgerea acestora. Aceste staule se mutau din timp în timp pe fânețele din jurul satului pentru a ,gunoii” (îngrășa) locurile respective. În timpul
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]