16,540 matches
-
Albineț, de exemplu, afirmă că Traian nu putu uita cruzimile comise de daci în timpul războiului, această memorie a ororilor fiind cea care l-a determinat să trimită "armie în toate părțile, ca pretutindene pe unde vor afla Daci să-i omoare. Prin așa măsuri, cea mai mare parte de Daci s-au stârpit, o parte s-au disțerat la Rocsolani, alta s-au ascuns prin munți și păduri pe unde s-au stâns în urmă și ecsistenția lor" (Albineț, 1845, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și o justificare logică, înscriindu-le în sfera omenescului căruia toate îi sunt permise sau nu trebuie să i rămână străine: „Femeia, dacă trăiește cu-n bărbat, păcătuiește prin aceasta, dar ăsta e păcat firesc; pe câtă vreme dacă-l fură, îl omoară sau îl izgonește, atunci păcatul ei purcede din răutatea minții.”206 Asistăm la o răsturnare a unui sistem de valori, eternul femininul nu-l mai conduce pe bărbat la pieire, adulterul este doar consecința unei incompatibilități vizibile, a unor raporturi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cea țară tinerele fete/ Erau ținute-n hăț și subt obroc,/ Să nu se prindă-n vreun năstrușnic joc.” 686), de aceea, atunci când crede că ultima șansă de a evada îi este luată (vede că Piram, iubitul ei, s-a omorât din dragoste pentru ea, crezând-o ucisă de un leu), nu alege decât moartea. Tăria de caracter a tinerei este remarcabilă (nu era ușor ca o femeie, percepută ca slabă și nestatornică, cauzatoare a toate relele, să ia o decizie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
această distincție celestă primită ca semn al realelor calități de care personajele dau dovadă. Acțiunea de convertire nu rămâne doar în spațiul restrâns al familiei, la noua religie va adera și fratele lui Valeriu, Tiburțiu, ci devine publică: tinerii sunt omorâți pentru că nu aduc jertfe idolilor, Cecilia reușește însă să-i mobilizeze pe cei din jur, chiar și pe călăi, îl înfruntă pe conducătorul cetății, Almach, ținând în fața lui un discurs apologetic, cu un curaj demn de invidiat. Este supusă unui
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
o amenințase cu dezonoarea publică. Surprinsă de soț cu cei doi pretendenți în spațiul intim al căminului, ea are puterea și curajul de a inventa o adevărată poveste tragică: cei doi amanți s-ar urmări și ar încerca să se omoare, rolul femeii fiind de a salva și de a opri răzbunarea masculină. și acest personaj feminin ilustrează imaginea unei donne demonicate ce se disculpă, ca și celelalte surate ale ei, prin istețime, dar mai puțin pardonabilă în înclinațiile trupești, deoarece
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cit., p. 149. 1013 Ibidem, p. 150. 1014 Ibidem, p. 152. 1015 Ibidem, pp. 152 153. 1016 Ibidem, p. 151. 1017 Ibidem, pp. 162 163. 272 deposedase, cu viclenie, și de soție și de copil: „Drept care Alla puse s-o omoare/ Pe viperă, să vază fiecare/ Că însăși muma l-a vândut pe rege,/ Plătind cu capul crunta făr’delege.” 1018 Atitudinea de respingere a tinerei și virtuoasei fete pe care au manifestat o cele două femei, dintru-început, ar putea fi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat și cu sângele șiruindu-i pe haine, spunându-mi: ,,Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc...Asta m-a omorât!”. L-am luat în brațe și l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea. I-am potrivit capul pe pernă, și când am tras mâna, îmi era plină de sânge. Au venit doctorii, cu Șuțu în
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
amintiri târzii? în ipoteza că-l luăm în seamă o modalitate de a împăca afirmațiile lui cu cele ale specialiștilor care vor lua cuvântul mai târziu ar fi, totuși. Am în vedere ultimele cuvinte ale lui Eminescu: „Asta m-a omorât!”: ar însemna că au mai fost și altele decât asta. Este posibil ca pe la sfârșitul lui mai poetul să fi fost atins cu „pietricica”, să fi rezultat „erizipelul” fără importanță pe care medicii îl raportează în amintirile lor iar acum
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
sursă demnă de încredere (un nepot al doctorului Șuțu), care relata unui distins poet de-al nostru (în viață) că Eminescu ar fi fost lovit cu o scândură în cap de tenorul Petrea Poenaru, că acesta i-a „spart țeasta” omorându-l aproape pe loc, n-am crede. Nepotul doctorului Șuțu a explicat și motivele (lesne de înțeles) pentru care versiunea oficială n-a consemnat evenimentele așa cum s-au petrecut. Mai știm că Maiorescu a fost încunoștiințat că poetul a murit
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
prea benign pentru a provoca lezarea profundă a miocardului, cu absența oricărui proces inflamator semnătura de bază a unei infecții streptococice. Cauza morții rămase nerezolvată, astfel că Harietta influențată de Scipione Bădescu era de părere că fratele ei a fost omorât de lovitura de piatră a unui alt bolnav, artistul P. Poenaru. Deși autopsia infirmase o atare posibilitate, faptul că poetul la vârsta de numai 40 de ani murise de sincopă cardiacă, îi nemulțumea pe mulți intelectuali de vază, români și
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
în pământ avem să mergem""147 Pământul primordial se înfățișează ca oglindă a lumii în care materialitatea își definește identitatea în propria reflectare: "Dintru-ntăi pământul era străveziu ca stecla, tot ce era într-insul se vedea. Dar când L-a omorât Cain pe Abel și l-a ascuns în pământ, el l-a acoperit ba cu crengi, ba cu buruiene, dar toate erau degeaba, că tot se vedea. Dumnezeu a văzut păcatele omului și din ceasul acela a făcut ca pământul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în cinste te ține și îți dă minte."155 La huțuli, rostirea focului e tabu, tăinuirea cuvântului are valențe apotropaice: "Focului să nu-i zici "foc", ci "vatră". La huțani, în munți, să te audă că zici "foc", te-ar omorî! Ei numai "vatră" zic. Focul se mânie când îi zici foc, căci el nu e focul acela mistuitor, ci numai o binefacere pentru oameni."156 În unele părți ale Moldovei (Botoșani), focul suferă de această interdicție a numirii, devenind metaforă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cine răpesc îl duc ca vântul (s. n.); vânturi locuite de duhuri rele, care pot face rău."163 În legende, vântul a fost creat de Dumnezeu ca să rupă pânza păianjenului-demiurg ce întuneca lumina soarelui: "Paiangănul e rău, pe dânsul să-l omori, că Dumnezeu când a urzit lumea și a făcut pe Sfântul Soare, pe Domnul Christos, ca să aibă oamenii lumină, paiangănul s-a apucat și a urzit pânza de sus, prin copaci, doar n-ar vedea oamenii, ar fi întuneric și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
picioare, / De-amu n-or mai face cale."145 Pentru a îmblânzi îndărătnicia sorții, moartea este văzută, în poveștile populare din Bucovina, ca o cumătră, "singura cu dreptate": "Pe tine te vreu de cumătră, pentru că tu ești cu dreptate; tu omori pe toți la hurtă, fie ei săraci sau bogați; tu nu-i mai alegi!"146 "Lumea neagră" din basme nu are conotații negative, este văzută ca o complementaritate a "Lumii albe": "Și au mers cu ei în pădure. Sosind la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fii frumos, / Ca un soare luminos!"149 Repetiția paralelistică pune în evidență înveșnicirea trăirilor lăuntrice, planul exterior ipostaziind transfigurările interioare ale umanului: "Lung e drumul la Rarău, / Dar mai lung e dorul meu; Drumul suie și coboară, / Al dorului mă omoară. Mare-i muntele Rarău, / Dar mai mare-i dorul meu; Dorul meu îi cântărit, / Că l-am cântărit cu sare, / Dorul meu a tras mai tare; / Și l-am cântărit cu lut, / Dorul meu a tras mai mult; / Și l-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
reprezentat de comparațiile cu elementele cosmice care "urzesc" destinul uman, împlinindu-l (nu întâmplătoare este predominanța verbelor la condițional-optativ, în lirica populară): "Lung e drumul la Rarău, / Dar mai lung e dorul meu; / Drumul suie și coboară / Al dorului mă omoară! / Eu cu dor, mândra cu dor, / Ca și luna printre nori, / Eu cu dor, mândra cu jele, / Ca și luna printre stele! Duce-m-aș ca luna-n nori, / Dară nu mai pot de dor; / Duce-m-aș ca luna
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Că mi-i arsă inima, / Nici în lut nu i-oi uita / Și moartea oi blestema, / Moartea și războaieli, / Că mi-o luat feciorii. C-așa-mi vine câteodată, / Să dau moartea-n judecată, / S-o condamne legile, / C-o omorât tinerii. Mi-o luat și pe-a mei feciori, / Mândri ca și două flori, / Ș-am să mor de doru lor."224 Prezentarea gradată a planurilor narative, analogice, pune în evidență starea conflictuală dintre om și moartea antropomorfă, anulând, în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Care poartă bernevici / Din coți, douăzeci și doi, / Cum n-am văzut pe la noi. / Din luptă să ne luptăm, / Ori din săbii să ne tăiem? Ba din luptă, / Că-i mai dreaptă, / Veler, Velerița mea, / Dezleagă-mi bărcinaru, / Că mă omoară păgânu/ Care cum veți dovedi / Tot un bărbățel mi-a fi!"268 Armonia conjugală și dragostea fericită sunt simbolizate de porumbei, ca metaforă a echilibrului și a potrivirii dintre doi îndrăgostiți: Când un bărbat ș-o femeie se iubesc și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
funia și când îl va durea capul să iasă la drum, că va veni popa să-i facă agheasmă, să-i treacă. De aceea iese șerpele la drum, iară omul merge cu măciuca de-i dă în cap și-l omoară."349 În mitologia românească simbolistica șarpelui se încadrează între două sărbători ritualice, Alexiile și Ziua Crucii. Ivirea șerpilor primăvara era întâmpinată de omul tradițional, printr-un ritual al interdicțiilor "rostirii" și printr-un complex de îndeletniciri magice: În ziua de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se mai vadă" ș-apoi nu se văd; da de-i zici pe nume se arată. Dacă ții ziua Sfântului Alexii, șerpele și alte gângănii nu mușcă vitele, nu fac nici o stricăciune. Pe șerpe când îl vezi întâi să-l omori, c-apoi îți ia puterea și rămâi tot anul fără de putere."350 Puterile asupra șarpelui sunt dezlegate până la Ziua Crucii când acesta se retrage pentru a-și relua viața subpământeană: "După Ziua Crucei, dacă găsești șerpe n-ai voie să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
apoi îți ia puterea și rămâi tot anul fără de putere."350 Puterile asupra șarpelui sunt dezlegate până la Ziua Crucii când acesta se retrage pentru a-și relua viața subpământeană: "După Ziua Crucei, dacă găsești șerpe n-ai voie să-l omori. Șerpii numai pân` la Ziua Crucei se pot omorî, pe urmă e pacat, căci le vine timpul să se ascundă iar în pământ; dar pân-atunci au avut slobod de la Dumnezeu ca să umble prin lume. În ziua de Ziua Crucei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
putere."350 Puterile asupra șarpelui sunt dezlegate până la Ziua Crucii când acesta se retrage pentru a-și relua viața subpământeană: "După Ziua Crucei, dacă găsești șerpe n-ai voie să-l omori. Șerpii numai pân` la Ziua Crucei se pot omorî, pe urmă e pacat, căci le vine timpul să se ascundă iar în pământ; dar pân-atunci au avut slobod de la Dumnezeu ca să umble prin lume. În ziua de Ziua Crucei intră dihăniile în pământ, și care șerpe a mușcat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lume. În ziua de Ziua Crucei intră dihăniile în pământ, și care șerpe a mușcat pe cineva, om sau vită, pe acela nu-l primește pământul să intre înapoi și umblă rătăcind în toate părțile, iese la drum să-l omoare."351 Șarpele este prezent în credința populară, sub dublu aspect: pe de o parte, șarpele este "norocul casei" și este interzis a-l omorî: "Pe șarpe e pacat să-l omori. El nu mușcă decât dacă-i face cineva vreun
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
primește pământul să intre înapoi și umblă rătăcind în toate părțile, iese la drum să-l omoare."351 Șarpele este prezent în credința populară, sub dublu aspect: pe de o parte, șarpele este "norocul casei" și este interzis a-l omorî: "Pe șarpe e pacat să-l omori. El nu mușcă decât dacă-i face cineva vreun rău. Dumnezeu zice că omul e șerpe. Șerpe este la toată casa; unde este șerpe e noroc la casă, merge bine și nici un rău
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
rătăcind în toate părțile, iese la drum să-l omoare."351 Șarpele este prezent în credința populară, sub dublu aspect: pe de o parte, șarpele este "norocul casei" și este interzis a-l omorî: "Pe șarpe e pacat să-l omori. El nu mușcă decât dacă-i face cineva vreun rău. Dumnezeu zice că omul e șerpe. Șerpe este la toată casa; unde este șerpe e noroc la casă, merge bine și nici un rău, nici un farmec nu se apropie. Dar să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]