17,770 matches
-
sau Dinastia Română (numită uneori și „Casa Regală a României”, însă denumirea generează confuzii) este o instituție regală ce desfășoară, în numele României, activități publice de reprezentare a națiunii. Ea este formată din membri anume desemnați ai familiei Regelui, în succesiunea lor dinastică (v. „linia de succesiune la Tron”); activitățile au loc cu respectarea prevederilor unui document juridic special, intern, numit Statut al Familiei (în prezent, documentul poartă denumirea oficială de „Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României”). Contrar percepției populare
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
și „Casa Regală a României”, însă denumirea generează confuzii) este o instituție regală ce desfășoară, în numele României, activități publice de reprezentare a națiunii. Ea este formată din membri anume desemnați ai familiei Regelui, în succesiunea lor dinastică (v. „linia de succesiune la Tron”); activitățile au loc cu respectarea prevederilor unui document juridic special, intern, numit Statut al Familiei (în prezent, documentul poartă denumirea oficială de „Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României”). Contrar percepției populare, simpla înrudire cu Regele (de sânge
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
Onoare, Sălile de Arme, Sala de Consilii, Cabinetul de Lucru, Sala Florentină, Salonul Turcesc, Sala de Teatru, Sala de Concerte. Întrucât în 1881 la proclamarea Regatului, Carol I și Elisabeta nu aveau nici un urmaș direct care să asigure continuitatea dinastiei, succesiunea s-a făcut din rândurile familiei regelui. Astfel a ajuns pe tronul României în 1914 Ferdinand I de Hohenzollern, născut în 1865, fiul cel mare al fratelui lui Carol, Leopold. Ferdinand vine pentru prima oară în România în 1884, apoi
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
este o comedie de moravuri sociale și politice, scrisă de dramaturgul român Ion Luca Caragiale, în anul 1884, publicată în „Convorbiri literare”, XVIII (1885), nr. 11. Comedia este împărțită în patru acte. Textul este conceput ca o succesiune dinamică de replici, iar principalul mod de expunere este dialogul. Intervențiile autorului, adică indicațiile scenice sau didascaliile, sunt prezente de obicei la începutul comediei, al unui act, sau sunt intercalate replicilor. Ele se referă la cadrul acțiunii, statutul personajelor, mimica
O scrisoare pierdută () [Corola-website/Science/298995_a_300324]
-
conceperii lor de către intelect. Este o precizare semnificativă, deoarece ea atrage atenția asupra unei distincții de factură aristotelică, cea între „în ordinea naturii” și „în ordinea cunoașterii”. Ontologia lui Toma este, aici, una în ordinea cunoașterii, de unde necesitatea stabilirii unei succesiuni didactice a expunerii. Miza parcurgerii unei ontologii este înțelegerea temeiului, a fundamentului ființei. Dacă ordinea platonician-augustiniană predilectă era una descendentă, începând de la temei, ordinea aristotelică începe în mod consecvent cu întemeiatul. Toma va începe de la fiind. Tot în manieră aristotelică
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
disputele cu orașele italiene, papalitatea și Sicillia. În timpul luptelor din Italia, Henric Leul, care se află la curtea Casei Welf, și-a încălcat jurământul de vasal, refuzând să îi acorde sprijin regelui. Dar imperiul continuă să sufere din cauza principiului de succesiune deficitar, iar ereditatea și elecțiunea nu se puteau armoniza. Alegerea împăratului trebuia să fie unanimă. Negocierile preliminare dintre electori erau lungi și laborioase, fiind realizate compromisuri sistematic și aducând prejudicii pentru cel ales, ceea ce îl împiedică să promoveze o politică
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
cu unele regate latine din Orient, proiectul de recucerire a Pământului Sfânt și căsătoria unuia dintre frații săi cu o prințesă bizantină, după cruciadă din 1195 împotriva Imperiului Bizantin au accentuat îngrijorarea papei.Dar moartea prematură a împăratului și dificultățile succesiunii sale au redat întâietatea pierdută papalității, îngăduindu-i papei Inocențiu al III-lea să desăvârșească prin iniativele sale concepția teocratică. Fiul său minor, Frederic, a primit doar tronul Siciliei, deoarece în imperiu a reizbucnit dispută dintre familiile Hohenstaufen și Welf
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
în două mari părți: prima parte, cu un număr de 192 de poezii, cuprinde sumarul unui volum ce a fost proiectat de autor. Tocmai de aceea, volumul de față respect însemnele poetului cu strictețe, împărțind materialul pe cicluri, având următoarea succesiune, conform însemnărilor făcute de însuși Radu Stanca în manuscrisul său: Ars Doloris, Baladele Regelui, Fumul ruinilor, Argonaut cosmic, Cina cea de dragoste. Poezia “Doti” este așezată în fruntea ciclurilor, conform însemnării autorului. Cea de a doua parte intitulată “Addenda” cuprinde
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
fratele său vitreg Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane Grey și sora sa vitregă, Maria I). Fratele său vitreg Eduard a domnit până la moartea sa în 1553 când a lăsat-o moștenitoare pe Lady Jane Grey, încălcând "Actul de succesiune" a lui Henric al VIII-lea. Dar voința lui Eduard este ignorată, Jane Grey este executată și îi urmează Maria I, sora vitregă a Elisabetei. Cinci ani mai târziu Elisabeta devine regină la douăzeci și cinci de ani și jură "că îi
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
și Elisabeta Howard. A fost singura fiică a lui Henric al VIII-lea al Angliei și a celei de-a doua soții Anne Boleyn. La naștere Elisabeta era moștenitoarea prezumtivă a tronului. Sora ei vitregă, Maria își pierduse dreptul la succesiune fiind declarată ilegitimă, după ce tatăl ei Henric a anulat căsătoria cu mama ei Caterina de Aragon, pentru a se căsătorii cu Anne Boleyn. Elisabeta a fost botezată în 10 septembrie, iar arhiepiscopul Thomas Cranmer, marchizul de Exeter, Elisabeta Howard, ducesă
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
nu sunt privite cu ochi buni, iar Eduard este moștenitorul de necontestat al tronului. Mai târziu, a șasea soție a lui Henric, Catherine Parr îl convinge pe rege să se împace cu fiicele sale și sunt reintroduse pe linia de succesiune, prin "Actul de succesiune", după Eduard. Prima guvernantă a Elisabetei, Margaret Bryan, a scris că ea "a fost cel mai blând copil pe care l-am cunoscut în viața mea". În toamna anului 1537 Elisabeta este dată în grija lui
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
ochi buni, iar Eduard este moștenitorul de necontestat al tronului. Mai târziu, a șasea soție a lui Henric, Catherine Parr îl convinge pe rege să se împace cu fiicele sale și sunt reintroduse pe linia de succesiune, prin "Actul de succesiune", după Eduard. Prima guvernantă a Elisabetei, Margaret Bryan, a scris că ea "a fost cel mai blând copil pe care l-am cunoscut în viața mea". În toamna anului 1537 Elisabeta este dată în grija lui Blanche Herbert, Lady Troy
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
încăpățânarea ei declară: "Văd pe fața ei că este vinovată". Seymour este decapitat în 20 martie 1549. Eduard al VI-lea moare în 6 iulie 1553 în vârstă de cincisprezece ani. Eduard lasă un testament în care anulează "Actul de succesiune" și le exclude pe Maria și Elisabeta de la succesiunea la tron; în schimb o desemnează succesoare pe Lady Jane Grey, fiica surorii lui Henric al VIII-lea, Maria Tudor. Lady Grey este proclamată regină de către Consiliul Privy, dar după nouă
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
vinovată". Seymour este decapitat în 20 martie 1549. Eduard al VI-lea moare în 6 iulie 1553 în vârstă de cincisprezece ani. Eduard lasă un testament în care anulează "Actul de succesiune" și le exclude pe Maria și Elisabeta de la succesiunea la tron; în schimb o desemnează succesoare pe Lady Jane Grey, fiica surorii lui Henric al VIII-lea, Maria Tudor. Lady Grey este proclamată regină de către Consiliul Privy, dar după nouă zile este demisă. Maria intră triumfal în Londra însoțită
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
a continuat să-i persecute pe protestanți și și-a câștigat supranumele de "Maria cea sângeroasă". Elisabeta s-a prefăcut catolică, dar și-a păstrat credința protestantă. Când devine clar că Maria nu este însărcinată și nu va avea copii, succesiunea Elisabetei pare asigurată. În 1558 Maria se îmbolnăvește, iar Filip îl trimite pe contele de Feria să se consulte cu Elisabeta la Hatfield House, unde trăia din octombrie 1555. În 6 noiembrie 1558 Maria o recunoaște pe Elisabeta succesoarea ei
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
de la François. În 1563 Elisabeta spune unui emisar imperial " Dacă aș urma înclinația personalității mele, ar fi mai bine să fiu o cerșetoare celibatară decât o regină căsătorită". Mai târziu în același an, după ce regina se îmbolnăvește de variolă, problema succesiunii devine un subiect arzător în Parlament. Regina, presată să se căsătorească sau să aleagă un urmaș în caz că moare, pentru a preveni un război civil, refuză ambele propuneri. În anul 1570 membrii guvernului sunt convinși că Elisabeta nu se va căsători
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
lăsau transportați de orgoliu" în focul acțiunii. Când Henric al IV-lea urcă pe tronul Franței în 1589, Elisabeta I îi acordă sprijin militar. Aceasta este prima sa intervenție în Franța după retragerea trupelor militare de la Le Havre în 1563. Succesiunea lui Henric al IV-lea este contestat de către Liga Catolică și Filip al II-lea, iar Elisabeta se teme că spaniolii ar putea prelua controlul porturilor franceze din Canalul Mânecii. Cu toate acestea acțiunea militară în Franța a fost dezorganizată și
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
sa era să stea în întuneric și uneori să-l plângă pe Devereux". Când consilierul principal William Cecil, I Baron Burghley moare în 4 august 1598, fiul său Robert Cecil devine șeful guvernului. Una din realizările sale este pregătirea unei succesiuni liniștite. Cum Elisabeta nu vrea să numească un succesor, Robert Cecil este nevoit să acționeze în secret și începe o corespondență secretă cu Iacob al VI-lea al Scoției, care ar putea pretinde tronul Angliei. Cecil încearcă să-i vorbească
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
O grupare foarte depărtată dar bine cunoscută este ramura davidienilor, la rândul ei ruptă din mișcarea mai mare a davidienilor. Davidienii organizați în 1929, conform cărții lui Victor Houteff „The Shepard’s Rod” au fost respinși ca fiind eretici. O succesiune de dispute după moartea lui Houteff au condus la formarea Ramurilor. Mai târziu, un alt ex-adventist, David Koresh, a condus ramura davidienilor până când a murit în asaltul din 1993 asupra reședinței grupării în Waco, Texas. După Primul Război Mondial, un
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea () [Corola-website/Science/299018_a_300347]
-
Țării Românești, (precum și asupra orașului bulgar Silistra) a fost prelungită până la plata reparațiilor de război de către otomani. Împăratul Nicolae I l-a numit pe Feodor Pahlen ca guvernator al celor două țări înaintea încheierii păcii, el fiind primul într-o succesiune de trei „președinți plenipotențiari ai Divanelor din Moldova și Țara Românească”, și supervizor oficial al celor două comisii însărcinate cu redactarea „Legilor”. Aceste corpuri, având drept secretari pe Gheorghe Asachi în Moldova și Barbu Dimitrie Știrbei în Țara Românească și-
Regulamentul organic () [Corola-website/Science/304502_a_305831]
-
că nu pot dovedi nici contrariul. Unii meteorologi arată că. din punct de vedere statistic, furtunile care aduc grindina se produc în cicluri, astfel încât după anumite perioade de activitate mai intensă apar perioade de acalmie. Este uman ca după o succesiune de ani în care au suferit pierderi din cauza grindinei, fermierii să se decidă că trebuie să ia măsuri și achiziționează tunurile tocmai înaintea unor perioade de acalmie, pe care o atribuie eficienței tunurilor. Argumentul nu este însă deloc convingător, pentrucă
Tun sonic () [Corola-website/Science/304672_a_306001]
-
Prințesa Louise de Hesse-Kassel. Ea a fost botezată în credința luterană și numită după ruda sa Marie Sophie Fredrica de Hesse-Kassel, regina mamă a Danemarcei. Curând, tatăl lui Dagmar a devenit moștenitor al tronului datorită în mare măsură drepturilor de succesiune ale soției sale ca nepoată a regelui Christian al VIII-lea al Danemarcei. În timpul educației ei, Dagmar, împreună cu sora ei Alexandra, au primit lecții de înot de la pioniera suedeză, înotătoarera Nancy Edberg. Cea mai mare parte a vieții ei a
Dagmar a Danemarcei () [Corola-website/Science/304713_a_306042]
-
îl consideră pe Ethelbert de Kent ca fiind persoana dominantă la sfârșitul secolului al VI-lea, dar cu timpul crește importanța regatului Northumbriei, format din fostele regate Bernicia și Deira, Edwin de Northumbria dominând probabil mare parte din Britania. Criza succesiunilor la tron din Northumbria, a impus însă hegemonia Merciei, în special după cele două înfrângeri suferite de Northumbria, la Batălia de la Trent din 679 în fața Merciei, și la Nechtanesmere în 685 în fața picților. Așa-numita 'Supremație a Merciei' a caracterizat
Anglia anglo-saxonă () [Corola-website/Science/303494_a_304823]
-
a urmat tradiția de a lua mai multe neveste. Borte a avut trei fii: Chagatai (1187-1241), Ögedai(1189-1241), si Tolui (1190 -1232). Genghis Khan a avut, de asemenea, mulți alți copii cu soțiile sale, dar ei au fost excluși de la succesiune. În timp ce numele fiilor sunt menționate în documente, numele fetelor nu au fost trecute. Numele a cel puțin șase fiice sunt cunoscute, și în timp ce au jucat roluri importante în spatele scenei în timpul vieții sale, niciun document nu a supraviețuit, care oferă definitiv
Ginghis Han () [Corola-website/Science/303513_a_304842]
-
războinice ale stepei, încă de pe timpurile sciților și sarmaților). Tactică folosită frecvent de mongoli era atacul rapid și scurt, urmat de o retragere amăgitoare, menită să atragă inamicul în cursă, ca să fie împresurat. Bătrân fiind și sleit de puteri, tema succesiunii lui Genghis a fost extrem de contestată. Fiul său cel mare, Jochi, a fost suspectat de-a se fi născut dintr-un alt om (ca rezultat al capturării soției sale), a refuzat categoric că mulți să-l urmeze. Ciocnirea s-a
Ginghis Han () [Corola-website/Science/303513_a_304842]