18,277 matches
-
1920) și Vladimir (1 septembrie 1858 - 22 septembrie 1918). La data de 25 august locotenentul/porucicul A.D. Macedonski este pus în disponibilitate, fiind ostil guvernului revoluționar, fiind reabilitat la 28 septembrie, iar în anul următor în 4 decembrie este avansat căpitan. Între anii 1850 - 1852, traduce din rusește și i se editează Reglement ostășesc de slujba infanteriei (Cartea I, Partea II, 1-2), Suplement la Școala recruților de pedestrime (Cap.II. încărcarea puștilor) și "Instrucția pentru împușcarea la țintă" și adăogată cu
Alexandru D. Macedonski () [Corola-website/Science/304974_a_306303]
-
Heliade Rădulescu. A fost influențat de către Ion Heliade Rădulescu, împărtășind abordarea moderată a acestuia, referitoare la afirmarea națională a românilor. s-a înrolat în forțele militare ale Imperiului Otoman, luptând în Războiul ruso-turc din 1828-1829, unde a primit gradul de căpitan. În 1830, intră în nou-formata armată a Țării Românești, avansând constant în gradele militare. În 1834 s-a căsătorit cu Târșița Ștefănescu, fiica unui mic boier oltean. În 1843, împreună cu Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, a pus bazele societății secrete
Christian Tell () [Corola-website/Science/304968_a_306297]
-
a servit un timp îndelungat. Între 1919-1920 absolvă ca șef de promoție Școală Superioară de Război. Între 1911 - 1913, locotenentul Mihail urmează un curs de specializare în armată austro-ungară, fiind foarte apreciat de superiorii armatei. Întors în țară este promovat căpitan, participa la campania din Bulgaria din 1913 în fruntea unei companii din Regimentului 34 Infanterie Constantă. În toamna anului 1916, proaspătul maior Gheorghe Mihail se distinge în luptele de pe Valea Buzăului la comanda Batalionului 2, fiind rănit la 7 octombrie
Gheorghe Mihail () [Corola-website/Science/304989_a_306318]
-
data de 10 mai 1907 a fost înaintat la gradul de locotenent. Cunoscător al limbii germane, locotenentul Ionescu a fost trimis, în anul 1908, la un stagiu de doi ani, în Imperiul Austro-Ungar la Triest, în cadrul Regimentului 97 Infanterie. Avansat căpitan a fost admis la Școala Superioară de Război, de la data de 1 septembrie 1911, pe care a absolvit-o în iunie 1913. Participă la campania militară din Bulgaria (23 iunie -31 august 1913). După înapoierea în țară este numit Șef
Ștefan Ionescu () [Corola-website/Science/304991_a_306320]
-
pe care a absolvit-o în iunie 1913. Participă la campania militară din Bulgaria (23 iunie -31 august 1913). După înapoierea în țară este numit Șef de Stat Major la Batalionul 3 Vânători (Infanterie) din Ploiești. La 1 aprilie 1914, căpitanul Ionescu este promovat la Statul Major al Corpului 3 Armată Galați. A participat la Războiul de Întregire (1916-1918). Avansat la gradul de maior la 1 noiembrie 1916, ofițerul este numit șef de Stat Major la Divizia 13 Infanterie Ploiești. Este
Ștefan Ionescu () [Corola-website/Science/304991_a_306320]
-
ofițeri de infanterie” între 1907-1909 (an în care a devenit sublocotenent) și apoi „Școala superioară de război” în perioada 1919-1920, perioadă în care avea gradul militar de maior. A participat la primul război mondial, în campania din anul 1916, în calitate de căpitan, cu Regimentul 34 infanterie, având funcția de comandant al Companiei de mitraliere, până când a fost rănit, la data de 26 august, în luptele de la Daidâr, în Dobrogea. A fost repartizat la „Școala de infanterie de la Dorohoi”, iar apoi la „Școala
Ilie Șteflea () [Corola-website/Science/304990_a_306319]
-
Ochiul unui ciclon tipic are un diametru de 30 - 60 km și poate fi însorit sau acoperit de nori. Prin contrast, cele mai puternice vânturi se întâlnesc chiar la marginea ochiului. Termenul „ciclon” a fost folosit pentru prima dată de căpitanul de marină britanic Henry Piddington (1797-1858) în 1842. Terminologia clasificării ciclonilor tropicali depinde de bazinul în care se formează. adică în Atlantic și Pacificul de Nord-Est, în Pacificul de Nord-Vest, respectiv în Pacificul de Sud și Oceanul Indian. Mai jos este
Ciclon tropical () [Corola-website/Science/305003_a_306332]
-
În anul 1963, această diplomă i-a fost echivalată cu diploma de absolvire a Academiei Militare Generale, Facultatea Arme și Servicii, Secția Artilerie, din cadrul Ministerului Forțelor Armate ale României. În timpul facultății, în anul 1950 a fost înaintat la gradul de căpitan. A urmat ulterior și cursurile Academiei "Ștefan Gheorghiu" din București. Revenit în România după absolvirea Academiei Militare din URSS, este numit ca locțiitor de comandant de brigadă de artilerie la Galați și apoi comandant al Brigăzii 26 Aruncătoare de la Roman
Vasile Ionel () [Corola-website/Science/304995_a_306324]
-
de companie la Școala Militară de Ofițeri de Tancuri și Auto din Pitești (1961-1966). În această perioadă, a fost avansat la gradul de locotenent major (30 decembrie 1963), iar peste numai doi ani, la 30 decembrie 1965, la cel de căpitan, în mod excepțional. Între anii 1966-1972, Ștegan Gușă a urmat cursurile de la Facultatea Militară Tehnică, secția Tancuri și Auto din cadrul Academiei Militare Generale din București, absolvite cu diploma de inginer. Remarcat în timpul facultății, este desemnat să îndeplinească funcția de șef
Ștefan Gușă () [Corola-website/Science/304994_a_306323]
-
e adevărat: totul e confirmat în ”Zapisi Besarabscogo statisticescogo comiteta” condus de istoricul și statiscianul burghez rus Alexandr Egunov, care a activat toată viața în Chișinău. Pentru a-i ține acasă pe agricultorii coloniști Zemstva județeană din Bender, la rugămintea căpitanului Fiodor Oleinikov, în ziua de 29 octobrie 1876 a hotărît să le acorde înlesniri și zile de tîrg în fiecare săptămînă - miercurea. Dar negustorii din Romanovca preferau să umble la tîrguri în alte părți, pămîntul lor rămînînd în paragină. La
Basarabeasca () [Corola-website/Science/305082_a_306411]
-
aceasta nu conține deloc pasaje didactice. Nava britanică "Cancelarul" pleacă din Charleston, Carolina de Sud având opt pasageri la bord, 20 de membri ai echipajului și 1.700 de baloturi de bumbac. Destinația ei este Marea Britanie dar, spre nedumerirea echipajului, căpitanul o poartă spre sud, în zona Mării Caraibilor. Curând, în cală izbucnește un incendiu în mijlocul încărcăturii de bumbac. Echipajul nu reușește să stingă incendiul, care smenință să cuprindă toată nava și, curând, se dovedește că ruta misterioasă urmată se datorează
Cancelarul (roman) () [Corola-website/Science/305108_a_306437]
-
în zona Mării Caraibilor. Curând, în cală izbucnește un incendiu în mijlocul încărcăturii de bumbac. Echipajul nu reușește să stingă incendiul, care smenință să cuprindă toată nava și, curând, se dovedește că ruta misterioasă urmată se datorează pierderii facultăților mintale ale căpitanului. Secundul preia conducerea vasului, dar acesta este victima uraganelor care bântuie Marea Caraibelor și eșuează pe un recif. Deși echipajul reușește să-l repună pe linia de plutire, vasul nu mai poate face față călătoriei pe mare, deși secundul încearcă
Cancelarul (roman) () [Corola-website/Science/305108_a_306437]
-
La început, membrii acestui consiliu au fost împotriva declanșării insurecției, dar au terminat prin a o sprijini câteva zile mai târziu, (în mod neoficial - 3 ianuarie 1919, iar în mod neoficial 8 - 9 ianuarie 1919). Comandanți militari au fost numiți căpitanul (mai târziu maiorul) Stanisław Taczak și generalul Józef Dowbor-Muśnicki. Coordonarea în timp a insurecției a ținut mai degrabă de întâmplare, deoarece, între octombrie 1918 și primele luni ale anululi 1919, Germania era slăbită de de conflictele interne, cu soldații și
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
în multiple rânduri Crihana pentru scop de pescuit și vânătoare, dar și pentru cercetarea graiului românesc local. Garabet Ibrăileanu, critic literar care a vizitat Crihana, împreună cu prietenul său Mihail Sadoveanu. Teodor Șerban Nicolae Mătcaș Vlad Cubreacov Emil Gaju Radu Baltasiu Căpitan Ioan Vasilescu Oancea, județul Galați Scânteiești, județul Galați Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Mihai Viteazu, județul Cluj Savenay, departamentul Loara Atlantică, Țara Loarei, Franța
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
un zapis de vânzare al lui Toader, fiul lui Nacu Stolnic, pentru s. Grimăncăuți, cumpărate de la ei de marele vistiernic Iordache Russet cu 300 galbeni. Hotarele moșiei satului au fost alese de Costea Chirilovici, pîrcălabul de Hotin, și de Ion Căpitanul оn 1772, cînd asupra moșiei acestui sat pretindeau mai mulți boieri străini de sat. Oricum, la această perioadă de timp existența satului nu mai era pusă la îndoială. Există o versiune despre proveniența satului într-o perioadă anterioară mențiunii sale
Grimăncăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305138_a_306467]
-
Biliceni apare la 13 iulie ca martor în zapisul prin care Drăgan și fiul său vând lui Matiaș Sturza o parte de moșie la Sămășcani drept 60 taleri. Iar la 5 august 1646 domnitorul Vasile Lupu întărește stăpînirea lui Andrei, căpitanul de curteni, asupra unor părți de ocină din Biliceni, Horodiște, Dereneu și Prihodiște „cu fînaț și cu loc de mori în Ciuluc și pe Cula”, „cu vie și cu pomînt și cu tot venitul”, vândute de Micul și Socota „slugii
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
unor părți de ocină din Biliceni, Horodiște, Dereneu și Prihodiște „cu fînaț și cu loc de mori în Ciuluc și pe Cula”, „cu vie și cu pomînt și cu tot venitul”, vândute de Micul și Socota „slugii noastră lui Andrei căpitan de curteni și femeii sale drept 200 taleri di argint”. În anul de război 1772, administrația militară rusă găsește în Biliceni doar 6 văduve și slugi bătrîne, că n-a mai avut pe cine pune la bir. Situați în calea
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
Oleșco” datează din 20 decembrie 1437, fiind menționat printre satele care aparțineau panului Mihail de la Dorohoi. Moșia Olișcani a aparținut și marelui cărturar Grigore Ureche, iar după moartea acestuia o jumătate din satul Olișcani era cumpărată de Vasile Mîrzacul, mare căpitan de Soroca. Recensămîntul din 1774 găsea la Olișcani 63 de gospodării. La mijlocul secolului al XIX-lea în localitate au fost atestate 290 de case și 1914 locuitori. În 1861 a fost deschisă școală parohiala, iar zece ani mai tîrziu - școală
Olișcani, Șoldănești () [Corola-website/Science/305214_a_306543]
-
Ana vînd partea lor din moșia Mihăilenilor lui Efrem Hajdău, apoi tot satul, la 4 apr. 1632 este confirmat în stăpînirea lui Gheorghe Roșca. Administrația militară rusă, la 25 dec. 1772, găsește aici 29 de gospodării, proprietar al moșiei fiind căpitanul Ion Miclescu. Însă iar urmează șiruri lungi de împărțeli, mărturii și dăruiri, pretendenți la moșie izvodindu-se cu duiumul. Chiar și din răvașul descoperit de L. Boga, scris de un oarecare Mihai Veisa din Iași moșului său din Mihăileni, care
Mihăileni, Briceni () [Corola-website/Science/305226_a_306555]
-
domnul Moldovei, din 30 iulie 1645 și 9 iunie 1650 prin care se confirma stăpînirea lui Todorașcu Vartic asupra moșiei satului Alcedar, cumpărată cu 150 de galbeni. Din porunca lui Gheorghe Ghica Voievod, diacul Antohie Lută vine în Alcedarla rugămintea căpitanului Vasile Sava, a căpitanului Ion, feciorul Oprei, și a lui Vasile, feciorul Oprei, în ziua de 28 septembrie 1765 și întocmește o mărturie hotarnică care-i împacă și pe ceilalți răzeși. Alte documente, cares-au scris ulterior, au confirmat drepturile răzeșilor
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
iulie 1645 și 9 iunie 1650 prin care se confirma stăpînirea lui Todorașcu Vartic asupra moșiei satului Alcedar, cumpărată cu 150 de galbeni. Din porunca lui Gheorghe Ghica Voievod, diacul Antohie Lută vine în Alcedarla rugămintea căpitanului Vasile Sava, a căpitanului Ion, feciorul Oprei, și a lui Vasile, feciorul Oprei, în ziua de 28 septembrie 1765 și întocmește o mărturie hotarnică care-i împacă și pe ceilalți răzeși. Alte documente, cares-au scris ulterior, au confirmat drepturile răzeșilor și legile lor nescrise
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
în Pogăneștii din dreapta Prutului. După 1812 aceste relații s-au rupt. „Oștirile ruse au fost dislocate pe întreg teritoriul Basarabiei. În satul Pogănești și în satele vecine la 1821 a fost dislocată compania de mușchetari a regimentului Kamceatka, sub comanda căpitanului Briuhanov, care lua de la pogăneșteni fără vreo sancțiune și plată caii. De asemenea căpitanul nu plătea nici pentru produsele alimentare luate de la țărani. Dacă țăranii refuzau să dea căpitanului recipisă precum că a plătit bani pentru produse, în sat era
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
fost dislocate pe întreg teritoriul Basarabiei. În satul Pogănești și în satele vecine la 1821 a fost dislocată compania de mușchetari a regimentului Kamceatka, sub comanda căpitanului Briuhanov, care lua de la pogăneșteni fără vreo sancțiune și plată caii. De asemenea căpitanul nu plătea nici pentru produsele alimentare luate de la țărani. Dacă țăranii refuzau să dea căpitanului recipisă precum că a plătit bani pentru produse, în sat era adusă toată compania și în fiecare casă erau cazați câte 6-7 soldați. În afară de aceasta
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
a fost dislocată compania de mușchetari a regimentului Kamceatka, sub comanda căpitanului Briuhanov, care lua de la pogăneșteni fără vreo sancțiune și plată caii. De asemenea căpitanul nu plătea nici pentru produsele alimentare luate de la țărani. Dacă țăranii refuzau să dea căpitanului recipisă precum că a plătit bani pentru produse, în sat era adusă toată compania și în fiecare casă erau cazați câte 6-7 soldați. În afară de aceasta , locuitorii trebuiau să-i aducă lui câte patru căruțe cu iarbă. Țăranii din Pogănești au
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
zemstvă din Bender. La indicația lui I.N.Inzov s-a cercetat cazul, unde 10 țărani au fost puși sub jurământ să declare că ceia ce este scris în jalobă este adevărat. În rezultatul cercetării generalul M.F.Orlov la impus pe căpitanul Briuhanov să satisfacă cerințele țăranilor pogăneșteni”. (traducerea prescurtată aparține subsemnatului) Cu toată ocupația, satul Pogănești continua să se dezvolte, să se mărească. Astfel Zamfir Arbore în dicționarul geografic al Basarabiei menționa, că „la începutul anului 1904 deja la Pogăneștii din
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]