18,350 matches
-
de Carlina. Toți se bucuraseră, mai puțin Victoria pe care nu o pregătise nimeni că va avea un frățior. Norii roșiatici își arătau obrajii trandafirii iar după calendar era aproape toamnă. Câteva raze slabe ale soarelui se filtrau printre acești nori iar ciripitul păsărilor transmitea o senzație plăcută, o chemare către viață. Nicky era convins că dacă i-ar explica Victoriei cum stau lucrurile, ar putea-o convinge să nu îl mai privească ca pe un etern dușman. Prin venele ei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mine de a regreta încă o dată că, plecat fiind la Salonic, am ratat [re]vizionarea acelor câteva capodopere și rarități pasoliniene aduse la București de infatigabila Veronica Lazăr : Evanghelia după Matei, Mama Roma, Medea, Păsăroi și păsărele, Cașul, Ce sunt norii...) Maraini povestește : Mi-am dat seama repede că ceea ce îi stimula cel mai mult imaginația cinematografică erau viziunile enigmatice de vise care se transformă, printr-un miracol de inocență, în realitate credibilă și concretă, animalele care au sentimente și care
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
copleșesc emoțiile când mă gândesc că au trecut mulți ani de când sună clopoțelul la Colegiul Național“ Cuza Vodă” și anul acesta sărbătorim 95 de ani de la înființarea acestuia. Cerul e încă albastru, un albastru intens, de sfârșit de vară, cu nori albicioși, transparenți și subțiri. Este o dimineață limpede și răcoroasă. Sălile de clasă sunt goale. Unde sunt elevii? Au uitat că e 15 septembrie? Aud ciripit vesel și zglobiu .Păsările verii. Mai tare și mai tare... Hei, dar nu sunt
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
de la Abrud în mașini puternice de teren. Poartă salopete noi cu însemnele societății, pe cap au căști de protecție, viu colorate. După un scurt instructaj de comportare în perimetrul exploatării, pornim după călăuzele noastre. Se face tot mai frig și nori amenințători se îngrămădesc spre apus. Peste tot vezi utilaje grele, înțepenite, dezmembrate, mâncate de rugina, care cu ani în urmă, erau buldozere, basculante, excavatoare. Ajungem pe marginea superioară a zonei de exploatare. Privirile aleargă nesătule, pentru a cuprinde totul. Sub
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
de prelucrare aflată undeva mai jos de carieră. La o privire mai atentă, se mai văd pe unele trepte și pe fundul exploatării câteva foreze și excavatoare ruginițe, rămase într-o lungă așteptare. Nu se vede nicio activitate, cu excepția unui nor alb de praf aflat într-o margine a carierei, unde, probabil se conțină forările. Departe, în vale, se văd casele albe ale moților, strămutate pe versanții mai înalți, pentru a face loc sterilului și reziduurilor, depozitate pe Valea Sesii, care
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
a zburat într-o nacela (coș) trasă de 14 vulturi. În Chină o legendă amintește că regele Wan Tou a zburat pe tronul sau propulsat de 47 rachete spre înățimile cerului, până când s-a pierdut într-un strat gros de nori [11],[17]. Archytas din Tarentum (430-360 î.d.Hr.) a construit un aparat de zbor ce avea forma unui porumbel care a reușit să zboare. Cu siguranta, acest aparat denumit astăzi aeromodel sau miniplanor, era mai greu decât aerul [7
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
însăși puterea legii, mă făcu să mă simt neputincios și batjocorit, dar în același timp, eram atât de ușor încât numai acum, scriind, îmi dau seama: să fi suflat numai asupra mea și aș fi plutit pe deasupra Albalei că un nor, ca o prevestire.” Puterea lui induce și comunică teamă, artistul fugind de propria scriere: ,,Scrisul meu, literele mai strâmbe, măi lăbărțate, parcă legate între ele de o frică nelămurita, uneori doar două-trei cuvinte pe un rând, nicio ștersătura, însă, din ce in ce mai
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
unei stilistici plastice a locului natal, o hușenizează. Observat cu atenție, cerul nu e senin, dar solaritatea e vizibilă atât prin umbrele prelingându-se de la bază figurilor și obiectelor, cât mai ales in seninătatea emoțională pe care o degajă tabloul. Nori îndepărtați, grupați sau zdrențuiți, în tulumbe încrețite sau înnegurați horesc în dezordine („Peisaj de primăvară”, Trecător în margine de târg”), se adună-n buchete roșietice („Peisaj”, p. 100), ori se înșiruie în coloane de atac deasupra dealurilor tulburând liniștea așezării
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
o voce de femeie, fermă, dar subțire, cu inflexiuni calde, spune: Inginera Oprișan la telefon. Bună ziua! exclam eu, puțin derutat de vocea care mi se pare cunoscută. Azi se schimbă vremea: dacă e soare, se va înnora, iar dacă e nor, va fi soare. În sfîrșit, v-am găsit! Zău?! Nu știam că prezența mea determină starea vremii. Cine sînteți? Inginerul Vlădeanu, de la combinat, șeful stației de separare, stație la care dumneavoastră trebuia să faceți montajul exterior. Ce instalație?! se miră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sufoc. Singurul timp pe care nu-l simt e prima jumătate de oră, cînd îmi scot hîrtiile pe birou și-mi fac cafeaua. Azi o să-i fac din nou o vizită. Afară, vîntul parcă s-a mai oprit, iar printre nori se zărește un colț de soare, ca un zîmbet ironic al cerului. Aud în spatele meu un claxon și fac un pas în afara aleii, lăsînd camionul cu marfă să treacă în viteză pe lîngă mine. Pasul făcut în lateral mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ciudă pe mine că-mi vine să crăp, dar ce să fac?! Singura soluție ar fi să mă uit în oglindă și să-mi dau palme. Afară, în curtea combinatului, mă liniștesc. Nici n-aș putea altfel; ploaia a stat, norii s-au risipit, iar soarele rînjește din nou pe după colțul clădirii administrative. Sus, în secretariat, mă apucă iar furia: inginerul-șef s-a dus acasă, că după-amiază trebuie să plece la București, iar de acolo, mai departe, în străinătate. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
normal. Ion mă întreabă dacă am tensiune în filtre. Am, îi răspund. Am început deja separarea. De ce? Trebuie să leg comenzile filtrelor aici, îmi răspunde. E greu de lucrat sub tensiune. Să opresc? Nu. Mă descurc eu. De sus, din nori, cad fulgi deși, învăluiți de vînt. Ușa e lovită ritmic de ușorul metalic, iar zgomotul ei mă trimite cu gîndul la nopțile de insomnie ale copilăriei, cînd auzeam cum viscolul urla pe sub streașină și scutura zdravăn ușa de la intrare, în fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sînteți mai mare. Mai mare unde? Mai mare cum? Ați uitat, sau poate nici n-ați știut, ce spunea un înțelept, că uneori se întîmplă ca vulturii să zboare mai jos decît găinile, dar niciodată găinile nu vor zbura deasupra norilor... Cred că v-ați simțit foarte bine cînd l-ați văzut azi, pe el, bolnavul, întrebîndu-vă umil: "Ce trebuie să fac?" Și ce vrei acum?! Să-l învăț eu să stea cu fruntea sus?! Dumneavoastră de ce priviți în pămînt acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și pentru G[eorges], când văd în ce greutăți continuă să se zbată și că în loc să fie ferit i se fărâmițează nervii, fără cruțare. Aici zilele trec la fel pentru mine. Azi a continuat vântul și a adus asupra Mangaliei nori grei care ne-au împiedicat să facem plaje. Cu Irène am mâncat eri la dejun și seara e singurul timp când o văd (sic!), cum e și natural, ea având cercul ei de tineret. Eri seară au venit la masa
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
droit du premier occupant. Am nemerit bine : era chiar proprietarul bărcii, care mi-a oferit-o pe toată ziua. Cred că sunt singura care am făcut plaje de la 9½ la 1, cu toată viscoleala de nisip și ascunsul soarelui în nori. Am luat dușul care are acum în viața mea importanța băei de pe terasa Curti, m’am gătit și am mers la masă la Delureanu. A venit și Irena, cei doi Pal[eologu] și Dron (secretarul lui Hur.), pe care Lucia
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de alături Ina și uneori Alecu, și vorbeam din fundul bărcilor respective, cu impresia unei intimități ce mi lipsește acum iar. Cum stau cu fața în sus, cu tot clopotul albastru peste mine, pân dind uneori soarele să iasă din nori, am impresia de rătăciri pe ape; vuetul mării îmi întregește impresia. Astă seară a fost aproape frig, lumea era zgribulită; sus în odaie, agreabil și adăpostit. Ce-am făcut în răstimpul acestor două zile, cât nu ți-am scris? Am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lectură acuma, și că, dacă și-a uitat cumva în birou ceasul deșteptător sau o batistă, nu se mai duce să le ia, de frică să nu se vadă din întâmplare în oglindă. Iar dimineața, înainte de a-și reface masca nor mală, tragedia se repetă. Duminică, 12 septembrie [1948] [...] Acum două săptămâni, încă mai eram la Mangalia; te purtam cu mine, tragic, peste tot. Iubirea asta maternă mai mare decât toate iubirile materne la un loc, dragostea asta imensă care încerca
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de la sufrageria noastră multifuncțională. La radio Madonna cântă cât o țin băierile, televizorul e pe MTV, iar câinele robot cel nou al lui Danny încearcă să escaladeze marginea canapelei. Iar Danny e prăbușit peste mașina lui de cusut, într-un nor de mătase aurie, și doarme dus. — Danny? zic ușor panicată. Hei, trezește-te! Danny tresare, se ridică și începe să se frece la ochi. Are cârlionții turtiți, iar ochii albaștri deschis îi sunt și mai roșii decât dimineață, când mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și o sărută pe obraz. — Luke, te rog să-mi spui Jane. Ți-am mai spus. Mama e trandafirie de fericire, și se ține de brațul lui Luke de parcă i-ar fi teamă ca el să nu dispară într-un nor de fum. El îmi surâde scurt, iar eu îi răspund fericită cu un zâmbet. Am așteptat ziua asta atâta timp și uite că, în fine, a venit. Parcă ar fi Crăciunul. De fapt, e mai bine decât de Crăciun. Prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe Danny! clatin eu din cap. Știam că trebuia să mi iau rochia de la Donna Karan. Pornim pe pietriș, spre drumul acoperit cu foaie de cort, în aerul nemișcat și liniștit, și un soare apos se chinuie să iasă printre nori. Dangătele de clopot s-au stins într-unul singur, mai calm, și nu mai e nimeni în jur în afara unui chelner cu treabă. Toți ceilalți sunt probabil deja în biserică. — Scuze dacă am adus în discuție un subiect sensibil, zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care nu-mi spune nimic, în loc să mă mărit la mine acasă, în mijlocul familiei și al prietenilor mei, ei bine, se înșală amarnic. Terminăm de mâncat și refuzăm cafeaua, apoi ieșim din restaurant. E o zi răcoroasă, cu aer înțepător și nori mânați de vânt, pe cerul albastru. Pornim spre Plaza, iar Robyn îmi zâmbește larg. — Te înțeleg perfect, dacă te simți cam încordată. Organizarea unei nunți la New York poate să fie un lucru destul de stresant. Multe dintre clientele mele se... ambalează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și volănașe, când pot să mă îmbrac cu una dintre rochiile astea superbe, uluitoare, demne de premiile Oscar? Deschid ușa și mă uit în tăcere în jur la salonul de prezentare atât de liniștit, cu covor de culoarea șampaniei și nori pictați în trompe l’oeil pe tavan - și, expuse maiestuos, pe ambele părți laterale ale încăperii, cu zeci de rochii de mireasă strălucitoare și scânteietoare, care pur și simplu îți iau ochii. Simt surescitarea crescându-mi asemenea unei fântâni arteziene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
niște exemple edificatoare. Îmi cad ochii pe o pagină cu titlul Nuntă în timpul verii, care ar trebui să fie la fix. „Așa cum trandafirii înfloresc în timpul verii, așa a înflorit și dragostea mea pentru tine. Iubirea mea plutește către tine, așa cum norii cei albi plutesc pe cer“, citesc cu voce tare. Fac o grimasă. Parcă nu. Mai dau câteva pagini, fără să mă uit la el. Tu m-ai ajutat să trec cu bine de perioada de reintegrare în societate... Deși tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
exact atât de simplu cum pare. Becky, e nunta ta. E nunta ta. Vocea îi e clară și emfatică, și mă uit la ea, cu paharul în aer, și mă simt ca atunci când un fascicul puternic de lumină străpunge brusc norii groși. E nunta mea. N-am analizat niciodată lucrurile din perspectiva asta. Nu e nunta lui mami. Nici a lui Elinor. E a mea. — E ușor să cazi în capcana de a-i face prea tare pe plac mamei tale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
umbre pe podea. Deodată, se aude un uruit și, spre uimirea mea, crengile încep să se retragă cu zgomot, și în urma lor tavanul se umple de jocuri de curcubee. Un cor divin începe să cânte și din cer coboară un nor pufos, pe care se odihnesc doi porumbei roz dolofani. O, Doamne. Îmi abțin cu greu chichotul care mă încearcă. E prea de tot. Oare astea sunt micile amănunte suplimentare de care mi-a vorbit Robyn? Mă uit la Luke și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]