16,876 matches
-
un pictor care va face o lucrare foarte bună""- bibliografie album VASILE PĂSCU O VIAȚĂ PENTRU ARTĂ - autor Roxana Bărbulescu Între 1959-1962 donează școlii medii nr. 2 de fete AL.I.Cuza tabloul cu"portretul domnitorului Al.I.Cuza" și "Portretul lui Moș Ion Roată" (1959), isi dedică o perioadă picturii de șevalet, la sf anului 1959 începe pictură în frescă la biserică Sf Voievozi din Albești Delesti, raionul Vaslui, spală, renovează și pictează biserică Sf. Ilie din Brăila, pictează în
Vasile Pascu (pictor) () [Corola-website/Science/326625_a_327954]
-
on the Historiography of Philosophy: Representations and Cultural Constructions 2012, Procedia - Social and Behavioral Sciences, Volume 71, (28 January 2013); Claudiu Mesaroș (coordonator), Knowledge Communication. Transparency, Democracy, Global Governance, Editura Universității de Vest Timișoara, 2011; Claudiu Mesaroș, Ilona Bârzescu (coord.), Portret de grup cu filosofia. Studii de istoriografie filosofica. În memoriam Viorel Colțescu, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2005, 300 pagini Este colaborator la ediția Pierre Abelard: "Comentarii la Porfir. Despre universalii împreună cu fragmente corespondențe din Porfir, Boethius și Ioan din
Claudiu Mesaroș () [Corola-website/Science/326641_a_327970]
-
lor se ridică pilaștrii ce susțin tavanul sălii. Portalul vestic cu o dublă retragere are profilatură compusă din ciubuce și profil pară, precum și o friză de capiteluri cu frunză de viță. Consolele care susțin lintoul portalului sunt decorate cu un portret de bărbat, plastica arhitecturală fiind degradată. În cor se găsește o cristelniță gotică. Altarul neogotic este datat din 1904. Deasupra corului s-a ridicat un nivel fortificat, susținut de arce care leagă contraforturile, înălțate până la nivelul fortificat. Turnul clopotniță a
Biserica fortificată din Brateiu () [Corola-website/Science/326679_a_328008]
-
mâinile celor două țărănci, simbolizând cele două principate unite. Pe o treaptă, mai jos, alte două femei: Justiția și Istoria, sunt martore la acest act solemn. După 1859, Alexandrescu s-a întors la Craiova, la părinții săi, unde a pictat portretele membrilor familiilor boierești din oraș: Oteteleșeni, Vărvoreni, Filișeni. În ianuarie 1860 a plecat la București, devenind profesor de desen la gimnaziul Lazăr, unde a rămas până la 1867. Aici l-a avut ca elev pe viitorul pictor de renume Ion Andreescu
Petre Alexandrescu (pictor) () [Corola-website/Science/326731_a_328060]
-
ianuarie 1860 a plecat la București, devenind profesor de desen la gimnaziul Lazăr, unde a rămas până la 1867. Aici l-a avut ca elev pe viitorul pictor de renume Ion Andreescu. Cât a fost profesor, a executat o serie de portrete de episcopi și arhierei la cererea lui Dionisie Romano, episcopul Buzăului. A contribuit la decorarea bisericii Antim din București. Între 1860-1863, sub grija episcopului Clement al Argeșului, pictura originală a fost înlocuită cu alta, lucrată în frescă de pictorul Petre
Petre Alexandrescu (pictor) () [Corola-website/Science/326731_a_328060]
-
Alexandrescu a renunțat la penel și a devenit un „om serios”. A fost bunicul dinspre mamă al baritonului Petre Ștefănescu Goangă. Lucrări ale lui Petre Alexandrescu se găsesc în galeria de pictură națională a Muzeului de Artă Craiova, și anume portretele familiilor Otetelișanu, Vorvoreanu, Filișanu, Ion și Masia Hagiad.
Petre Alexandrescu (pictor) () [Corola-website/Science/326731_a_328060]
-
în principal datorită frescelor ei datând din 1259. Ele formează un al doilea strat peste picturile din secolele anterioare și reprezintă unul dintre cele mai complete și mai bine conservate ale artei medievale est-europene. 89 de scene cu 240 de portrete apar pe pereții bisericii. Numele pictorului a fost descoperit recent într-o inscripție scoasă la iveală în timpul lucrărilor de restaurare: „zograf Vassilii din satul Subonoșa, Sersko și ucenicul lui, Dimităr”. Directorul Muzeului Național de Istorie, Bojidăr Dimitrov a declarat: „Renovarea
Biserica Boiana () [Corola-website/Science/326744_a_328073]
-
inscripționat numele, știind că credincioșii nu-l vor putea vedea.” 18 scene din nartex prezintă viața sfântului Nicolae. Pictorul a extras unele aspecte din stilul de viață contemporan. În "Minunea de pe Mare", nava și costumația marinarilor amintește de flota venețiană. Portretele ctitorilor bisericii — sebastocratorul Caloian și al soției sale Desislava, precum și cele ale țarului bulgar Constantin Tih și Tsaritsa Irina, sunt considerate a fi printre cele mai impresionante și pline de viață fresce din biserică, aflându-se pe zidul său de
Biserica Boiana () [Corola-website/Science/326744_a_328073]
-
Pitești. În perioada 1912 - 1916 urmează cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București. Fiind un elev eminent, Constantin s-a remarcat prin entuziasmul și profesionalismul cu care a condus „Societatea literară Gion”, unde prezenta versuri proprii sau din traduceri, portrete literare sau schițe care lăsau să se întrevadă un talent care se disipa într-o multitudine de direcții. În acest sens, Paul Papadopol îl caracterizează astfel: Constantin T. Stoika a debutat cu versuri la revista „Curierul liceului" din Ploiești în
Constantin T. Stoika () [Corola-website/Science/326799_a_328128]
-
în anul 1808 la biserica din Furcșoara, împreună cu Gavril Silaghi, reliefează cunoștințele tehnice acumulate, dublate de mult talent în realizarea compozițiilor ce impresionează prin acuratețea programului iconografic, printr-o reușită îmbinare între detaliu și narațiune și printr-o varietate de portrete deosebit de expresive. După două decenii, o mărturie a prezenței sale în zona Bradului este ansamblul mural de la biserica din Birtin. Lăcașul de cult, construit în ultimul deceniu al secolului al XVII-lea, primește un al doilea strat de pictură în
Simion Silaghi Zugravu () [Corola-website/Science/326882_a_328211]
-
Portretul unui om în cretă roșie (circa 1512), expus la Biblioteca Regală din Torino, este în general acceptat ca fiind un autoportret al lui Leonardo da Vinci. Se crede că da Vinci a realizat acest portret în jurul vârstei de 60 de
Autoportret (Leonardo da Vinci) () [Corola-website/Science/326898_a_328227]
-
Portretul unui om în cretă roșie (circa 1512), expus la Biblioteca Regală din Torino, este în general acceptat ca fiind un autoportret al lui Leonardo da Vinci. Se crede că da Vinci a realizat acest portret în jurul vârstei de 60 de ani. Portretul a fost intens reprodus și a devenit o celebră reprezentare a lui Leonardo drept un spirit universal sau „om renascentist”. Portretul este realizat în cretă roșie pe hârtie. Reprezintă capul unui om bătrân
Autoportret (Leonardo da Vinci) () [Corola-website/Science/326898_a_328227]
-
om în cretă roșie (circa 1512), expus la Biblioteca Regală din Torino, este în general acceptat ca fiind un autoportret al lui Leonardo da Vinci. Se crede că da Vinci a realizat acest portret în jurul vârstei de 60 de ani. Portretul a fost intens reprodus și a devenit o celebră reprezentare a lui Leonardo drept un spirit universal sau „om renascentist”. Portretul este realizat în cretă roșie pe hârtie. Reprezintă capul unui om bătrân în semiprofil, cu privirea îndreptată spre dreapta
Autoportret (Leonardo da Vinci) () [Corola-website/Science/326898_a_328227]
-
lui Leonardo da Vinci. Se crede că da Vinci a realizat acest portret în jurul vârstei de 60 de ani. Portretul a fost intens reprodus și a devenit o celebră reprezentare a lui Leonardo drept un spirit universal sau „om renascentist”. Portretul este realizat în cretă roșie pe hârtie. Reprezintă capul unui om bătrân în semiprofil, cu privirea îndreptată spre dreapta privitorului. Personajul este distinctiv prin părul lung și barba lungă care trece de bust. Lungimea părului și a bărbii este neobișnuită
Autoportret (Leonardo da Vinci) () [Corola-website/Science/326898_a_328227]
-
în cretă roșie pe hârtie. Reprezintă capul unui om bătrân în semiprofil, cu privirea îndreptată spre dreapta privitorului. Personajul este distinctiv prin părul lung și barba lungă care trece de bust. Lungimea părului și a bărbii este neobișnuită pentru un portret renascentist și sugerează un om înțelept. Chipul are un nas oarecum acvilin și este marcat de riduri adânci pe frunte și pungi sub ochi. Privirea nu este îndreptată spre privitor ci înainte, acoperiță de sprâncenele lungi, cu un sentiment de
Autoportret (Leonardo da Vinci) () [Corola-website/Science/326898_a_328227]
-
de public datorită fragilității și condiției slabe în care se află. Lucrarea nu este universal recunoscută ca fiind un autoportret. Identificarea desenului ca fiind un autoportret a fost realizată în secolul al XIX-lea datorită similitudinilor dintre omul reprezentat și portretul lui Leonardo realizat de Rafael în fresca "Școala ateniană", precum și datorită calității înalte a lucrării. Pe de altă parte, Frank Zöllner afirmă că "acest desen în cretă roșie ne-a determinat în mare parte ideea cu privire la chipul lui Leonardo deoarece
Autoportret (Leonardo da Vinci) () [Corola-website/Science/326898_a_328227]
-
fost aceea că omul reprezentat în desen are o vârstă mai înaintată decât cea pe care a atins-o Leonardo; acesta a murit la vârsta de 67 de ani. De asemenea, s-a mai sugerat faptul că lucrarea ar fi portretul tatălui lui Leonardo. Se crede că dacă desenul ar fi autentic atunci ar fi singurul autoportret realizat de Leonardo. Există portrete ale lui Leonardo realizate de alți artiști, datând de la începutul secolului al XVI-lea. Un portret în profil realizat
Autoportret (Leonardo da Vinci) () [Corola-website/Science/326898_a_328227]
-
a murit la vârsta de 67 de ani. De asemenea, s-a mai sugerat faptul că lucrarea ar fi portretul tatălui lui Leonardo. Se crede că dacă desenul ar fi autentic atunci ar fi singurul autoportret realizat de Leonardo. Există portrete ale lui Leonardo realizate de alți artiști, datând de la începutul secolului al XVI-lea. Un portret în profil realizat în cretă expus la Windsor se crede că ar fi realizat de ucenicul lui Leonardo, Melzi. Celelalte portrete au fost realizate
Autoportret (Leonardo da Vinci) () [Corola-website/Science/326898_a_328227]
-
lucrarea ar fi portretul tatălui lui Leonardo. Se crede că dacă desenul ar fi autentic atunci ar fi singurul autoportret realizat de Leonardo. Există portrete ale lui Leonardo realizate de alți artiști, datând de la începutul secolului al XVI-lea. Un portret în profil realizat în cretă expus la Windsor se crede că ar fi realizat de ucenicul lui Leonardo, Melzi. Celelalte portrete au fost realizate după moartea artistului. Se crede că există portrete ale lui Leonardo în tinerețe. Acestea includ statuia
Autoportret (Leonardo da Vinci) () [Corola-website/Science/326898_a_328227]
-
de Leonardo. Există portrete ale lui Leonardo realizate de alți artiști, datând de la începutul secolului al XVI-lea. Un portret în profil realizat în cretă expus la Windsor se crede că ar fi realizat de ucenicul lui Leonardo, Melzi. Celelalte portrete au fost realizate după moartea artistului. Se crede că există portrete ale lui Leonardo în tinerețe. Acestea includ statuia "David" realizată de Verrocchio și un posibil autoportet în tabloul "Adorarea magilor"; criticii specluează că persoana din partea dreaptă jos a tabloului
Autoportret (Leonardo da Vinci) () [Corola-website/Science/326898_a_328227]
-
datând de la începutul secolului al XVI-lea. Un portret în profil realizat în cretă expus la Windsor se crede că ar fi realizat de ucenicul lui Leonardo, Melzi. Celelalte portrete au fost realizate după moartea artistului. Se crede că există portrete ale lui Leonardo în tinerețe. Acestea includ statuia "David" realizată de Verrocchio și un posibil autoportet în tabloul "Adorarea magilor"; criticii specluează că persoana din partea dreaptă jos a tabloului ar fi Leonardo. În lucrarea "De divina proportione" a matematicianului Luca
Autoportret (Leonardo da Vinci) () [Corola-website/Science/326898_a_328227]
-
„” (în ) este o povestire scrisă de Edgar Allan Poe în care sunt descrise circumstanțele tulburătoare din jurul unui portret aflat într-un castel. Este una dintre cele mai scurte povestiri ale sale, având doar două pagini la publicarea ei inițială în 1842. Povestea începe cu un narator rănit care caută refugiu într-un conac abandonat din Munții Apenini, fără
Portretul oval () [Corola-website/Science/325598_a_326927]
-
că el a consumat opiu pentru a-și calma durerea. Poe a eliminat această introducere probabil pentru că nu era deosebit de relevantă și ar fi lăsat impresia că povestea nu era nimic mai mult decât o halucinație. Versiunea mai scurtă, redenumită „Portretul oval”, a fost publicată în numărul din 26 aprilie 1845 al ziarului "Broadway Journal". Prima traducere în limba română a fost publicată sub pseudonimul D'Artanian în anul 1887 în "Revista literară". O altă traducere a fost publicată în ziarul
Portretul oval () [Corola-website/Science/325598_a_326927]
-
X (1891), nr. 2527-2533, împreună cu „Cărăbușul de aur” și „Hopa-Hop” într-o serie intitulată „Povești năzdrăvane”. Povestirea a fost tradusă apoi de către „Șt. P.” (cel mai probabil Ștefan Petică) și inclusă în volumul "Scrisoarea furată, Ruina casei Usher, Pisica neagră, Portretul oval și alte povestiri extraordinare", editat în 1897 de Institutul de Editură Ralian și Ignat Samitca din Craiova. O altă traducere în limba română a fost realizată de Nicolae Dașcovici și publicată în vol. "Povestiri Extraordinare", editat în 1911 de
Portretul oval () [Corola-website/Science/325598_a_326927]
-
în 1979 de Editura Univers din București. Traduceri noi au fost realizate de Liviu Cotrău (publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Portretul oval” în volumul "Portretul oval", editat în 2014 de Editura MondoRo din București). Ideea centrală a povestirii rezidă în relația confuză dintre artă și viață. În „Portretul oval”, arta și dependența față de aceasta sunt descrise ca fiind în cele din
Portretul oval () [Corola-website/Science/325598_a_326927]