17,853 matches
-
special pasurile montane, au primit numele de armatolik. Cea mai veche miliție rurală a fost înființată în Agrafa, în timpul domniei sultanului Murad al II-lea. Delimitările dintre klefți și armatoloi nu erau, tocmai, clare, cei din urmă trecând adesea în tabăra adversă pentru a smulge mai multe beneficii de la autorități și, prin urmare, alt grup de klefți erau apoi desemnați ca armatoloi pentru a se confrunta cu predecesorii lor. Până în cele din urmă, klefții și armatoloii au format o elită provincială
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Alexandru Ipsilanti, fratele său Nicolae și un număr de eteriști s-au retras la Râmnicu Vâlcea, unde au negociat cu autoritătițile austriece pentru permisiunea de intra pe teritoriul Transilvaniei. Ipsilanti se temea să nu fie predat turcilor de către trădători din tabăra sa și a lansat zvonul că Austria a declarat război Turiciei. Pretextând mai apoi că negociază cu oficialitățile militare austriece, Alexandru Ipsilanti a fugit în Transilvania. Împăratul Francisc I al Austriei, sprijinitor al politicii Sfintei Alianțe, i-a refuzat azilul
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
dărâme o porțiune din zidul de apărare al orașului. Grecii au contraatacat și i-au respins pe turci. În aceiași noapte, grecii au lansat un raid împotriva tranșeelor și bateriilor de artilerie otomane, reușind să producă mari pierderi inamicului. Ambele tabere erau aprovizionate pe mare. Grecii aveau însă greutăți să-și plătească marinarii. Acest lucru a făcut ca doar câțiva căpitani să accepte să lupte fără să fie plătiți. La începutul toamnei, flota elenă sub comanda lui Miaoulis au obligat corăbiile
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
masacrat pe greci, identificați cu revoluționarii, în special în Anatolia, Creta, Constantinopole, Cipru, Macedonia și insulele Mării Egee. Printre cele mai cunoscute masacre s-au numărat cele din Chios, din insula Psara, Tripollitsa și Navarino. Istoricii s-au împărțit în două tabere: unii dintre ei afirmă că se poate considera că grecii nu au făcut decât să răspundă la acțiunile agresive ale turcilor (așa cum au fost masacrarea grecilor din Tripoli) în timp ce alții consideră că a fost vorba de atrocități separate, care au
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
târâți în sclavie. Cei mai mulți dintre grecii care locuiau în cartierul elen din Constantinopole au fost uciși. Numeroși clerici ortodocși au fost uciși, printre ei numărându-se și Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Grigorie al V-lea . Fiind uneori puși în aceeași tabără cu asupritorii otomani, evreii au fost masacrați de greci. Cu toate acestea, numeroși evrei din Grecia și din Europa au fost sprijinitori ai revoluției. Evreii și-au folosit resursele financiare pentru sprijinirea noului guvern elen. În schimb, succesul revoluției elene
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
cohorte era micșorată. Cavaleria legiunilor este desființată și se formează unități noi, alcătuite din străini. La Pharsalus, Cezar își dispune trupele în funcție de teren, dar și de superioritatea numerică, ,mai ales în cavalerie, a adversarului său. Lasă două cohorte pentru apărarea taberei, iar pe cele 78 de cohorte le așează în modul următor: aripa stângă comandată de Marc Antoniu se sprijină pe râul Enipeus, care are maluri abrupte; pe această parte nu se pot face manevre; la centru comandă Domițius Calvinius, iar
Bătălia de la Pharsalus () [Corola-website/Science/318450_a_319779]
-
timp cele două infanterii angajaseră lupta pe tot frontul. Pompei comite greșeala și angajează toată pedestrimea. Soldații lui Cezar, mai bine antrenați, mai rezistenți, se luptă de la egal la egal cu un adversar mai numeros și când oboseala cuprinde amândouă tabere, Cezar aruncă în luptă linia a treia, pe care o păstrase în rezervă. Din flanc atacă și cele șase cohorte care participaseră inițial la respingerea cavaleriei adverse. Centrul oștii lui Pompei cedează și lupta este pierdută. Cu mult mai înainte
Bătălia de la Pharsalus () [Corola-website/Science/318450_a_319779]
-
luptă linia a treia, pe care o păstrase în rezervă. Din flanc atacă și cele șase cohorte care participaseră inițial la respingerea cavaleriei adverse. Centrul oștii lui Pompei cedează și lupta este pierdută. Cu mult mai înainte Pompei fugise în tabără. Cezar, neobosit, își îndeamnă oamenii sa-i urmărească pe fugari, sa-i încercuiască pe alții; el pierde 200 de oameni, adversarul 15.000 de morți și răniți, restul cazând prizonieri sau supunându-se învingătorului. Pompei se suie pe o corabie
Bătălia de la Pharsalus () [Corola-website/Science/318450_a_319779]
-
Până în anul 1947 satul a purtat denumirea oficială de Deljiler (în , în ), în acel an el fiind redenumit Dmitrîvka. De această comună depinde administrativ satul Alexandrovca Nouă. În secolul al XVIII-lea pe locul acestei localități s-a aflat o tabără a tătarilor nogai, denumită Deljiler. Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 - 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut
Deljiler, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318487_a_319816]
-
începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Deljiler a fost fondat în anul 1830 de către coloniști bulgari pe locul fostei tabere tătărești. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). Satul Deljiler a rămas pe teritoriul Rusiei, aflându-se
Deljiler, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318487_a_319816]
-
ferată Sărata. Până în anul 1947 satul a purtat denumirea oficială de Tropoclo, în acel an el fiind redenumit Trapîvka. De această comună depind administrativ satele Sărata-Mică și Sulița. În secolul al XVIII-lea pe locul acestei localități s-a aflat tabăra tătarilor nogai, cu denumirea de Tropoclo (în traducere "pauză" sau "oprire") Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 - 1812, Rusia a ocupat teritoriul
Tropoclo, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318472_a_319801]
-
sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Tropoclo a fost fondat în anul 1829 de către coloniști bulgari pe locul taberei tătarilor. Mai târziu, s-au stabilit aici soldații lăsați la vatră, precum și așa-numiții "marinari liberi". În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub
Tropoclo, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318472_a_319801]
-
Tatarbunar și la 5 km nord de țărmul Mării Negre. Până în anul 1947 satul a purtat denumirea oficială de Zolocari ("Золокары"), în acel an el fiind redenumit Liman. În secolul al XVIII-lea pe locul acestei localități s-a aflat o tabără militară turcească. Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 - 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe
Zolocari, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318484_a_319813]
-
începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Zolocari a fost fondat în anul 1812 de către cazacii transdanubieni pe locul unei tabere militare turcești. Mai târziu, în 1818, s-au stabilit aici țărani iobagi ucraineni fugiți de pe moșiile unde lucrau. Ei au denumit colonia Liman. În secolul al XIX-lea au fost construite în sat trei biserici: în 1818, 1830 și 1861
Zolocari, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318484_a_319813]
-
Până în anul 1947 satul a purtat denumirea oficială de Cișmele ("Чишма" sau "Чичма"), în acel an el fiind redenumit Strumok. De această comună depinde administrativ satul Spasca. În secolul al XVIII-lea pe locul acestei localități s-a aflat o tabără militară turcească, denumită Cișme. Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 - 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
fără ele ca un fel de semn că sunt eliberați de obligațiuni față de Lumea Fluviului. Mai târziu se arată că aceste brățări sunt pentru urmărirea oamenilor. Prin scoaterea lor, campionii, adică oamenii implicați în războiul civil al Îngrijitorilor, devin invizibili taberei opuse. Râul are, de asemenea, o "sursă" care nu este numai un fel de izvor al râului, ci și sursa tuturor elementelor din Lumea Fluviului, această sursă apare ca un Turn. Cele două forme principale de transport sunt barca râului
Lumea Fluviului (film din 2010) () [Corola-website/Science/320414_a_321743]
-
banderovistă (OUN-B), cu o atitudine radicală ravoluționară OUN-B a căutat să capete sprijinul cercurilor militare germane, în vreme ce OUN-M a încercat să stabilească legături cu cercurile conducătoare naziste. În noiembrie 1939, aproximativ 800 de naționaliști ucraineni au început pregătirea în taberele militare ale Abwehrului. La începutul lunii decembrie, Bandera a trimis un curier la Lviv cu directive pentru pregătirea unei insurecții armate. Melnik nu a fost informat despre această decizie. Curierul a fost interceptat de NKDV, ceea ce a dus la arestarea
Stepan Bandera () [Corola-website/Science/320395_a_321724]
-
ce va fi botezată Nova, nu știe să vorbească, nici să zâmbească măcar, iar gesturile ei sunt asemănătoare cu ale animalelor. Ea distruge nava celor trei cu ajutorul unui grup de oameni deoarece ei urăsc tot ce este fabricat.Conduși în tabăra acestora, exploratorii descoperă că și ceilalți oameni de planetă aveau un comportament primitiv. Nova le oferă hrană exploratorilor și petrece noaptea cu Ulysse. Ziua următoare, oamenii de pe Soror (denumirea planetei) fug în toate părțile în agitație mare și într-un
Planeta maimuțelor (roman) () [Corola-website/Science/320444_a_321773]
-
ajutându-l să-și refacă puterile. Cei doi pun la cale marea bătălie dintre zeii vechi și noi, Odin hrănindu-se din moartea zeilor, iar Loki din haosul luptei. Shadow sosește la timp pentru a opri bătălia, explicând celor două tabere că nu au nimic de câștigat și totul de pierdut, Odin și Loki fiind singurii câștigători. America este un "loc rău pentru zei", spune Shadow, recomandându-le să meargă acasă și să facă tot ce se pricep. Zeii pleacă, fantoma
Zei americani () [Corola-website/Science/320449_a_321778]
-
benzină vărsată, vechi bujii și filtre de ulei stricate aruncate în jurul lor... Cârpe, becuri arse și un breloc în formă de maimuță lăsat în urmă... Și, bineînțeles, mizerie ca de obicei - cotoare de mere, ambalaje de bomboane, rămășițele focului de tabăra, cutii, sticle, batista cuiva, briceagul cuiva, ziare rupte, monede, flori veștejite din alte poienițe..."”. Animalele nervoase din această analogie sunt oamenii care au privit de mai departe Vizita extratereștrilor, descoperind în Zonă elemente și anomalii care sunt obișnuite pentru cei
Picnic la marginea drumului () [Corola-website/Science/320466_a_321795]
-
cetății grecești Megara, numită Olbia, cunoscută și sub numele de Astacos. In luptele ce au urmat morții lui Alexandru cel Mare între generalii săi, numițidiadohi,pentru împărțirea imperiului moștenit, generalul Lysimachos a distrus Olbia. Orașul s-a aflat probabil în tabăra sau sub stăpânirea vremelnică a altui competitor dintre diadohi. La Nicomedia și-a sfârșit zilele un alt conducător celebru de oști al antichității, Hannibal, cel care i-a umilit pe romani chiar pe pământul Italiei Italia. Aflându-se refugiat la
Nicomedia () [Corola-website/Science/317886_a_319215]
-
american de muzică pop Gavin DeGraw, susținut în vara anului 2012. Colaborarea cu DeGraw a fost apreciată de solistă, felicitându-l într-un interviu pe colegul său de turneu pentru talentul și personalitatea sa, asemănând grupul de concerte cu „o tabără de vară”. Albume de studio Discuri EP
Colbie Caillat () [Corola-website/Science/317880_a_319209]
-
fiind doar invazia lui Hannibal asupra Italiei, de fapt, întreagă Mediterana a fost implicată direct și indirect în dispută dintre Roma și Cartagina, fiind scena unor confruntări în Iberia, Gallia, Gallia Cisalpină, Italia și nordul Africii, iar diplomații celor două tabere beligerante porneau spre Numidia, Grecia, Macedonia, Siria, Asia Mică și Egipt. Al doilea război punic este considerat a fi un război desfășurat la cea mai mare scară din antichitate. La sfârșitul primului război punic, Cartagina se afla într-o situație
Al Doilea Război Punic () [Corola-website/Science/317960_a_319289]
-
aproximativ 40.000 de oameni. Scipio a fost grav rănit, fiind salvat doar de fiul său de 16 ani, care a mers înapoi pe teren pentru a-și salva tatăl său căzut. Scipio s-a retras peste râul Trebia la tabără din Placentia cu armata sa în mare parte intactă. Alte armate consulare romane au fost trimise de urgență în Campia Padului. Chiar înainte să ajungă știrile despre înfrângerea de la Ticinus la Roma, Senatul a ordonat consulului Sempronius Longus să aducă
Al Doilea Război Punic () [Corola-website/Science/317960_a_319289]
-
pe Scipio. Hannibal a capturat Clastidium, din care a preluat cantități mari de provizii pentru oamenii lui. Dar acest câștig nu a fost pe deplin fiindcă Sempronius a scăpat din vederea lui Hannibal și s-a alăturat colegului său din tabăra din apropiere de râul Trebia lângă Placentia. La începutul lunii decembrie, armata lui Sempronius Longus număra aproximativ 16.000-20.000 de legionari, printre care și aliați gali. Forțele lui Hannibal numărau 40.000 de soldati, incluzând celți si insubri. Într-
Al Doilea Război Punic () [Corola-website/Science/317960_a_319289]