161,927 matches
-
în 1931741. Ferenț a fost și un bun cunoscător al Sfintei Scripturi și a conceput în manuscris o traducere românească a Bibliei, pe care însă nu a putut să o publice: Era un preot foarte învățat, căruia îi plăcea să meargă până la fundul chestiunilor studiate. Poate tocmai de aceea n-a publicat unele din studiile sale, fiindcă niciodată nu era mulțumit cu rezultatele aflate"742. În anul 2004, Editura Sapienția a Institutului Teologic "Sf. Iosif" din Iași a tipărit lucrarea Începuturile
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
revistei Aurora franciscană a fost edificator în privința obligativității girului pentru apariția unei publicații catolice: "[...] Scriitorii de la revistă să nu uite a lămuri pe terțiari că viața terțiară nu constă numai în a se spovedi și împărtăși în anumite zile, a merge la Sfânta liturghie [...] ci în locul întâi, în împlinirea credincioasă a datoriilor proprii stării fiecăruia și în iubirea reciprocă și în umilință și abnegație [...], pentru ca să nu dea ocazia la judecăți de felul acesta: că terțiarii sunt ca farizeii care pun mare
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
ierarhilor catolici din România în pregătirea participării la Congresul presei catolice a fost una activă și s-a concretizat în consttuirea unui comitet director ce a coordonat organizarea delegației românești participante la eveniment și a desemnat persoanele reprezentative pentru a merge în Belgia; s-a stabilit și scopul acestei deplasări, care includea și prezentarea raportului referitor la presa din România. Responsabilii presei catolice din România și episcopii din întreaga țară cunoșteau problemele și nevoile presei catolice românești, precum și ce era necesar
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
o scrisoare în care își exterioriza dezamăgirea: Nu face nimic. Cine știe ce i-a păstrat providența acestei Sentinele. De aceea se primesc toate din mâna lui Dumnezeu, care îmi dă putere să continui mai departe pe calea începută. De nu va merge, mă voi întoarce la ce a fost, așteptând timpuri mai bune"898. Cu nouă ani înainte de contopirea revistei Sentinela catolică (de la Iași), cu ziarul Farul nou (de la București), responsabilii cu activitatea presei catolice din Moldova s-au consultat cu arhiepiscopul
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Robu, pr. D. Andrieș (care a semnat articolele cu pseudonimul "Zacheu") și alții. O altă dificultate majoră cu care s-a confruntat a fost aceea a lipsei banilor. Pentru depășirea acestei probleme a recurs chiar la o soluție "extremă": a mers prin satele catolice din Moldova și "a strâns pomană" pentru presa catolică 977; a și corespondat cu preoții din parohiile din dieceza de Iași (nu doar pentru a le cere ajutorul), a apelat la episcopul de Iași și la arhiepiscopul
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
București, Fond Netzhammer, cutia XIX, documentulul 3840. 506 Dănuț Doboș, "Administrația...", p. 43. 507 N. Netzhammer și Krista Zach, Raymund Netzhammer Episcop în România, vol I, Editura Academiei Române, București, 2005, p. 837. 508 Ibidem. 509 Ibidem. 510 R. Netzhammer a mers în audiență și la împăratul Franz Joseph, la Viena. 511 N. Netzhammer și Krista Zach, op. cit., p. 837. 512 Care au avut sediu în Calea Griviței, nr. 254, în București. 513 Practic, mutarea Seminarului Teologic s-a făcut în corpul din
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
gândurile lui, scrise cu un an înainte: "Punându-rnă în fața morții, fără regret sunt gata să părăsesc lumea aceasta, căci am stăruit să nu-mi leg inima de bunurile pământești. Dacă totuși Bunul Dumnezeu mi-ar da să aleg: ori să merg la dânsul ori să mai stau pe pământ, aș alege să mai stau aici, să desăvârșesc tot mai mult opera presei catolice și să conlucrez din răsputeri pentru apropierea Bisericilor și pentru unirea în credință a Românilor cu Biserica Romei
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Mihail Polihroniade (Politica externă a României), Victor P. Gărcomeanu (Tudor Arghezi și spiritul iudaic în literatură), Radu Gyr (Cântec pentru slavă de arhangheli), Corneliu Zelea Codreanu (Pentru noua rânduială), D.C. Amzăr (Căpitanul întregului neam și Destin legionar). Pe aceeași linie merg și versurile publicate de Virgil Carianopol, Ion Samarineanu, Aron Cotruș, Victor Tudoran, Iulian Vesper, Tudor Codreanu, Radu Gyr. Eseuri îmbibate de idei asemănătoare semnează Ion Conea, Haig Acterian, Ernest Verzea, dar nu și Lucian Blaga (Aspecte fundamentale de creație culturală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289130_a_290459]
-
cunoscută nouă mai bine fiindcă Biblia devansează era creștină), narațiunea l-a respectat, ba chiar l-a răsfățat pe cititor (excepțiile prea puține, dar reale confirmă regula). Punctul forte al istoriei imaginare era ce și cum se întâmplă, către ce merge narațiunea, cum se va termina ea? Convenția limbajului, așadar, se sprijinea pe o altă convenție (o prezumpție de care nimeni nu se îndoia): am putea numi această a doua convenție, care întărește convenția limbajului, cronologie. Cronologia implică atitudinea convențională față de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e inconștient preocupat să radă orice procedeu deja folosit, deci tocit, de pe fața pământului. Povestirea sinucigașă îl aduce pe lector în pragul disperării, dar și al încrâncenării de a relua urcușul, de a descoperi din ce se trage și încotro merge această acțiune Desperado, această intrigă care, spun majoritatea interviurilor cu autori, nu vrea decât să amuze, când, de fapt, contrariază. Personajul După ce Fluxul conștiinței a pulverizat personajele în cuvinte, frânturi de gând, gesturi reflexe și meditații livrești, literatura Desperado readuce
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Desperado, toți eroii sunt disculpați de la bun început, toți au dreptate în felul lor. Cele mai concrete incidente se leagă în final într-o poveste interioară, ni se dezvălui rotițele gândului incipient. Sentimentul rămâne nerostit, el se ghicește. Sfiala Desperado merge mână în mână cu îndrăzneala verbală. Aluzia la sentiment înlocuiește certitudinea cu intuiția. Autorul complică lucrurile prin maniera lui indirectă, dar se ascunde în spatele unui stil clar. Din disperarea de a complica, ce se conjugă cu hotărârea de a fi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ghicește ce poate, și opera lasă gustul amar-dulce al neîncheierii. Hibridizarea Amestecul de genuri literare a fost născocirea Fluxului conștiinței, la începutul secolului XX, marea inovație a lui James Joyce, Virginia Woolf și T.S. Eliot, împreună cu textul livresc. Autorul Desperado merge pe drumul deschis de moderniști: el scrie roman poematic și poem romanesc, ambele puternic contaminate de dramă, eseu, critică și istorie literară. El reciclează toate tehnicile, din toate timpurile, într-un carusel al tehnicilor literare. Cuvântul e mânuit cu grijă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
întodeauna avem de-a face cu tărâmuri științifico-fantastice. De cele mai multe ori e vorba de o lume aparent normală. Distopia începe cu defamiliarizarea familiarului. Prezentul cunoscut, exagerat și bine înnegrit, e proiectat într-un viitor nedeterminat. Mână în mână cu defamiliarizarea merge spaima maximalizată. Se conturează o lume de coșmar, și totuși foarte reală, în care eroii există firesc. Gray chiar mărturisește că intenția lui a fost să vadă până unde merge, cât ține raționalitatea eroului, plasându-l în acest scop în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
proiectat într-un viitor nedeterminat. Mână în mână cu defamiliarizarea merge spaima maximalizată. Se conturează o lume de coșmar, și totuși foarte reală, în care eroii există firesc. Gray chiar mărturisește că intenția lui a fost să vadă până unde merge, cât ține raționalitatea eroului, plasându-l în acest scop în împrejurări anormale, și atribuindu-i reacții absolut firești. Trăsătura definitorie a distopiilor Desperado (spre deosebire de Jonathan Swift, cu Țara Cailor, de pildă) este reușita imaginației, care face ca terifiantul să ne
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a memoriei. Dacă ficțiunea Desperado e un jurnal, o amânare de azi pe mâine, romanul e o nehotărâre narativă, interzicând orice speranță de final. Jurnalul nu se oprește decât dacă autorul are nevoie de o gură de adevăr pentru a merge mai departe. S-ar putea să avem de-a face cu prima operă deschisă din istoria de peste două milenii a romanului. Mai degrabă joc decât jurnal Opera Desperado are o simetrie evidentă, care amintește de un joc cu pioni albi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fiindcă întâlnim uneori conexiuni ce ne par absurde, bazate pe o lege a memoriei mai profundă decât rațiunea narativă. Nu mulți se lasă copleșiți de acest lirism invadator, care e o metodă roasă de vreme, dar Peter Ackroyd, de pildă, merge ostentativ pe asocieri imprevizible, uneori de cuvinte chiar. În Hawksmoor, un capitol se încheie cu o formulă care începe capitolul următor, cele două petrecându-se la distanță de mai multe secole. În general însă, autorul Desperado preferă starea de trezie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și uitată; setea de viitor cultivată de cele patru romane din Cvartet ne explodează în față. Învățăm de la Lawrence Durrell că nu e bine să așteptăm nimic, că viitorul e o iluzie, că tradiția basmului a murit. Așteptările lectorului Desperado merg către trecut. El trăiește amintirea așteptării cu mai multă intesnitate decât așteptarea prezentă (mai degrabă, de fapt, absența ei). Axa timpului s-a răsucit. Nu ne mai organizăm (livresc) existența cu convingerea că ceva din trecut va face să ajungem
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vorba de cuvinte și procedee, autorii Desperado au un mare arsenal la îndemână. Ei au nevoie să fie încurajați fiindcă fac mereu numai ce nu se cade, batjocoresc tradiția în toate felurile, și sfârșesc prin a se teme că au mers totuși prea departe, nu mai e cale înapoi. Dacă încurajarea e binevenită, mila e jignitoare. Dacă lectorul dă semne că a trăit ceva asemănător cu ceea ce descrie textul și, prin urmare, l-ar putea deconspira pe autor, orice autor Desperado
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
evadare. Cortina de Fier e capcana, lipsirea de libertate, robia coșmarului, spulberarea nădejdii de evadare. * Vizitatorul occidental e uluit de pervertirea limbajului, gândirii, libertății, omeniei în comunism: nu-i vine să creadă că minciuna e atotputernică. Cel puțin aici occidentalii merg la esență. Comunismul e o uriașă minciună și, spre deosebire de cei implicați, vesticii văd minciuna și trag semnalul de alarmă explicit. Comunismul încetează să mai fie utopie (până și Lessing e decepționată de el) și rămâne un neadevăr tragic. * Majoritatea occidentalilor
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
între cele două momente. Este exact ceea ce autorul Desperado refuză să facă. Acesta respinge atât convenția ordinii (romanul tradițional) cât și pe cea a dezordinii premeditate (Fluxul conștiinței). Se pot rezuma momentele istoriei romanului numindu-i pe Dickens, Cervantes, Petronius (mergând înapoi în timp). Ordonarea cronologică a intrigii e un lucru de bun simț. Iată însă că încercarea de a o reînvia, în romanul Desperado, ne nemuțumește. Dacă-l luăm pe Joyce și repunem ordine în confuzia plănuită a vârtejului de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
eu contez. Am încercat timp îndelungat să descifrez o mare iubire de literatură în aceste citări imperfecte și batjocoritoare. De fapt e vorba de o sfidare a ei. De la refuz la sfidare drumul e scurt. Joyce și Eliot n-au mers mai departe. După anii 1950, când apar primele semne a ceea ce aș numi epoca Desperado, tonul se chimbă. Fluxul conștiinței scrie texte atașate, angajate afectiv. Faptul că incidentele sunt relativizate, împinse în interiorizare și psihanaliză, izolează eroul și dau un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mai fie, pentru că nici Woolf, nici Eliot și nici chiar Joyce nu pot trăi în afara ei) un refugiu narativ. Trăirile sunt clocotitoare, ele inundă lectura, străpung sufletul ca un fier înroșit, dar nu sunt un fir central al povestirii care merge înainte după alte principii, alte legi ale gândirii, asocierii și verbalizării ci doar un fel de călcâi al lui Ahile. Ca urmare a spulberării interesului narativ esențial al literaturii anterioare, eroul se pulverizează în amintiri, devine un erou-mozaic, care trebuie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
creat cu o ironie nesfârșită. Textul se citește cu mare satisfacție intelectuală, dacă nu pentru teza lui, pentru puterea de a râde pe care o degajă. Romanul Desperado se vrea sinonim cu existența, drept care autorul ezită să-l încheie și merge înainte într-un prezent continuu. Robyn Penrose (Nice Work, de David Lodge) și-ar putea continua evoluția în alte incidente, la fel de prezente ca și cele pe care le-am urmărit, dar Lodge decide să se oprească. Ultima pagină nu spune
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mea s-a întins peste lume. Umbra lui se întinde și peste Hawksmoor când acesta îl găsește pe Dyer în enciclopedie. Cine vorbește? Pot cei pe moarte să-și retrăiască moartea? Detectivul (sperând să prevină alte morți? moartea în general?) merge către biserica Little St. Hugh. E înăuntru. Cei doi Nick sunt împreună: Erau față-n față, totuși se uitau unul prin altul la forma trupului lor în piatră; căci orice formă se reflectă, orice lumină are și umbră, sunteul are
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dar, ciudat pentru lector, Peter Ackroyd nu explică nicăieri în ce constă ea. Amintirea copilăriei lui Tim e amintirea unei profunde comuniuni, dar și spaime. Tatăl îi citește seara din The Pilgrim's Progress și Alice in Wonderland. Copilul nu merge la școală, studiază cu tatăl lui "muzica englezească", și are vise incredibile, transe de fapt, în care Clement Harcombe citește o legătură strânsă a fiului cu lumea nevăzută. Visele amestecă mai multe stiluri. Scrise la persoana a treia singular, sub
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]