161,927 matches
-
sunt derutante, atașante, captivante, ele devenind supapa prin care năvălește lirismul lui Ackroyd. În al doilea capitol, Timothy își descrie copilăria cum o vedea el, ceea ce înseamnă că nu se elucidează misterul, doar ne e relatat. E fericit că nu merge la școala primară. Tatăl e un "profesor răbdător și conștiincios", care-l pune să studieze zilnic câte o pagină de istorie engleză, una de știință și alta din Shakespeare. Clement Harcombe rostește o mulțime de afirmații filozofice enigmatice, care ne
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e enigmatic. Eul interior se plânge mereu că lumea văzută pe dos nu are înțeles. La început nici romanul nu pare să aibă înțeles. Dialogul e scris de la coadă la cap (răspunsul înaintea întrebării), dar nu avem nicio indicație că mergem fizic de la sfârșitul vieții către începutul ei, că eroul chiar întinerește (în loc să îmbătrânească) sub ochii noștri. Eroul este deci scindat în două euri. Unul dintre ele cunoaște povestea adevărată dar nu vrea s-o dezvăluie (din motive ușor de înțeles
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dar lectura textului lui Amis e una deprimantă. După cum s-a văzut deja, povestea romanului e extrem de simplă: se naște un băiețel neamț, se însoară, se face doctor, are un copil care-i moare. Intră foarte devreme în SS și merge în lagăre, ca doctor. Ucide. Nemții pierd războiul, eroul scapă de ruși ca prin urechile acului, fuge în Portugalia și se îmbarcă cu destinația Ellis Island. Își schimbă mereu identitatea. Odată devenit cetățean american, trăiește cu spaima că va fi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se liniștesc ca celelalte. (Care uneori se cam tânguie. Ne privesc cu dispreț și neîncredere. Dar înțeleg în ce stare sunt. Sunt de partea lor: le înțeleg.) Această atingere a femeilor ar putea fi simbolică. Viața și iubirea trebuie să meargă mai departe. Viața și iubirea trebuie să continue, e imperios necesar: da, da, chiar așa. E totuși o nuanță de cruzime, cruzime ascuțită, ca și cum creația ar distruge... (p. 130) E o mare realizare că autorul e atât de consecvent defamiliarizant
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ci își înghite urma. E un fel de a spune că incidentul nu se va repeta. Autorul pare să dea de înțeles că romanul desface întâmplarea pentru totdeauna: Dar John e mereu la pupă, cu ochii către locul către care mergem. Drumul vaporului e clar trasat pe apă și e înghițit cu mare poftă de înaintarea noastră. Așa că nu lăsăm nicio urmă pe ocean, de parcă ne-am scunde cu mare succes înaintarea. (p. 109) Pesemne John se uita înapoi către Europa
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
publicat a fost To Clear the River (Curățarea râului), în 1964. Este un roman despre adolescență și o primă iubire tăinuită. Acțiunea se petrece pe fundalul unei demonstrații de stânga, cu lozinci, manifeste și discursuri. E vorba de tineri, care merg la marș de bună voie, și se bucură din plin de petrecerea tovărășească de după el. Romanul este scris ca narațiune, fără pretenții de hibridizarea genurilor, fără imixtiunea lirismului ori încercări gen Desperado de a șoca lectura în toate chipurile posibile
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tatăl lui Tony este unul dintre șoferi) și totul se petrece în 1962, într-un interval de câteva luni. De fapt nu se întâmplă nimic spectaculos. Tony se îndrăgostește în taină de Christine, reușește s-o invite la o plimbare, merg apoi cu mașina unui adolescent antipatic la o plimbare în grup, un fiasco din punct de vedere al relației Tony- Christine. De fapt între cei doi nu se înfiripă nimic, Christine nu se uită la Tony cu mai mult decât
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
consolează el, fără să-și dea seama, fără să fie acest lucru în intenția lui. Pe când era membrul influent al unui comitet de stat, Ono l-a turnat pe Kuroda. La vremea aceea, Kuroda milita pentru direcția în care Japonia merge în prezent. Kuroda este deci omul prezentului, influent, cu putere și faimă, cum a fost și Ono cândva. Ono ar vrea să ne convingă că pictorul Kuroda e un nerecunoscător, că nu are dreptate să-i întoarcă spatele. El își
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
putem cu niciun chip să-i dăm dreptate, când înțelege și Ono că a pierdut viitorul, e mânios și ne înspăimântă deruta lui. La sfârșitul cărții, Ono ne privește încrâncenat. Roata episoadelor e la început amețitoare. Amestecul e elaborat și merge chiar mult mai departe decât mergeau procedeele Fluxului conștiinței. Atmosfera e mai presus decât intriga. Povestirea se împarte în mici fragmente impecabile, care pot părea minuscule, dar au o semnificație uriașă pentru povestitor. Avem sentimentul că înaintăm printr-o expoziție
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dăm dreptate, când înțelege și Ono că a pierdut viitorul, e mânios și ne înspăimântă deruta lui. La sfârșitul cărții, Ono ne privește încrâncenat. Roata episoadelor e la început amețitoare. Amestecul e elaborat și merge chiar mult mai departe decât mergeau procedeele Fluxului conștiinței. Atmosfera e mai presus decât intriga. Povestirea se împarte în mici fragmente impecabile, care pot părea minuscule, dar au o semnificație uriașă pentru povestitor. Avem sentimentul că înaintăm printr-o expoziție de tablouri ale lui Ono, iar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
descrie cu entuziasm "energia afectivă", "credința pură" a simpatizanților (de bună voie) comuniști. Iar dacă psihologia de masă nu e o scuză suficientă, aflăm chiar direct de la ea (lucru rar) că N-am făcut chiar atâta politică, de fapt. Am mers în Uniunea Sovietică, am luptat pentru africani... Dar atât. Am fost membră a clubului de lectură al Partidului Comunist. N-am fost la mai mult de zece ședințe în total. Interesant că simte nevoia aceasta de minimalizare. Nu ascundem, de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
se liniștește. La început istoriile sunt separate una de alta, dar către sfârșit încep să se amestece. Coincidențele devin oarecum neverosimile și scad din realismul cărții. Se văd degetele autorului, care mișcă marionetele. Ceea ce unește personajele este faptul că toate merg la cinema în weekend, toate par să se proiecteze pe ecran. David Lodge începe prin a le radiografia gândurile în manieră Joyceană. Către sfârșit își schimbă maniera și alege o intrigă à la Hardy, cu presimțiri și coincidențe. Romanul nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de o zi întreagă, spulberă disperarea ambilor soți, anunțând că nevasta nu e însărcinată. Adam reflectează, Literatura se ocupă de sex dar nu și de copii. În viață e pe dos... Adam pleacă dis de dimineață de acasă pentru a merge să lucreze la teza de doctorat la British Museum. Șirul de situații comice în care îl vâră Lodge e nesfârșit. Fiecare episod e destinat să provoace râsul. O temă majoră și familiară romanului britanic mai nou este aceea a americanilor
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că "s-a îndrăgostit de Robyn Penrose", de gafele ei năvalnice, remarcile usturătoare, totala nepricepere în domeniul industriei. Robyn, la rândul ei, are revelația că Vic e mai mult decât o "brută", îl vede în acțiune, chiar îl ajută când merg împreună la Frankfurt, unde Vic intenționează să cumpere o mașinărie costisitoare. Chiar înainte de scurta lor excursie (care se termină în pat, urmată de o ruptură bruscă, fiindcă Robyn nu e nici pe departe așa de sentimentală ca Vic), Vic îi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fi cunoscut niciodată, poate, sunt puși la un loc și siliți să comunice. Narațiunea e mai firească și mai agreabilă decât în toate romanele de până acum ale lui Lodge. Pătrundem în gândurile și sentimentele personajelor. Pentru prima oară, Lodge merge dincolo de suprafață, uită să-și bată joc și e fascinat de interioritate. Robyn și Vic se bucură de viață, cu frustrările și surprizele ei plăcute, iar viața lor se transformă în proză afectuoasă. Imaginația a câștigat. * * * Souls and Bodies (Suflete
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care-i ușurează mult ultimele luni de viață), iar în final moștenește 100.000$. Jumătatea lui de normă la facultatea din Rummidge devine normă întreagă, iar Yolande se pregătește să-l viziteze de Crăciun. Ursula moare de cancer, celelalte vieți merg pe făgașul lor. Hawaii e total lipsit de farmec. Puzderie de personaje minore sunt zeflemisite până la saturație. Micile lor istorii nu contează. Importantă e viața interioară a lui Bernard, la care (surpriză) avem acces, deși nu total, și nădejdea lui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sec ultimul capitol, La un an după ce a revenit la Londra, Helen Reed a cunoscut un biograf literar la cafeneaua noului sediu al British Library și au început să se întâlnească. E divorțat, cu trei copii adolescenți. Se văd des, merg împreună în vacanță, dar locuiesc separat. (p. 340) Faptul că aceste permutări sexuale nu au importanță pentru roman (adevăratul mesager pare a fi Ralph Messenger / Mesager) e dovedit de această ultimă pagină, care ne spune exact cine cu cine rămâne
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
la treisprezece ani, n-am mai pus piciorul într-o sinagogă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost evacuat din Londra când avea nouă ani și s-a întors abia la doisprezece ani înapoi. După liceu nu a mers mai departe la universitate, alegând cariera de actor. A intrat în 1948 la Royal Academy of Dramtic Art abandonată ca o experiență nefericită, iar în 1951 a fost acceptat la Central School of Speech and Drama. În 1949 a fost
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
luat și periuța de dinți la proces dar magistratul a fost oarecum înțelegător, așa că am primit doar o amendă de treizeci de lire. Poate m-or chema la următorul război, dar tot nu mă duc. (Playwrights at Work). Pinter a mers în turnee între 1954 și 1957, sub numele de scenă David Baron. Când și-a scris prima piesă, în 1957, n-avea casă, era mereu în turnee, juca tot soiul de roluri în orașe provinciale. Și-a câstigat uneori existența
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
într-un fel sau altul violența. Eu am cunoscut-o într-o formă extremă după război, în East End, când reveneau fasciștii în Anglia. Am avut o serie de încăierări. Dacă arătai cât de puțin a evreu erai în pericol. Mergeam la un club evreiesc, lângă o veche arcadă, și mulți indivizi așteptau acolo cu sticle sparte, pe o alee pe care treceam. Ca să trec de ei dacă nu voiam să mă bat fizic, și cu sticlele sparte nu prea te
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cât mai ales spectatorul/cititorul. Unii critici numesc piesele lui Pinter "comedii ale amenințării", mulți discută însă vulnerabilitatea personajelor, a căror tragedie stă tocmai în aparenta lor putere ori neputință. Cert este că în textele lui Pinter frica și râsul merg mână în mână, iar vechea teorie a genurilor, care separă drama de roman și poezie, ori comicul de tragic, e dinamitată fără nici o îndoială. Odată cu Pinter se naște "pinterescul", care nu e doar o altă manieră ci și o altă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a schimbat nu numai statutul poetului, ci și pe cel al lectorului. Avem de-a face cu gândurile unui presupus erou, care străbate anevoie țara stearpă a lipsei de afecțiune și apropiere. Imaginile pornesc de la pierderea libertății în copilărie și merg spre pierderea iubirii în adolescență, căsătoria condamnată la singurătate, sordidul vieții în doi, încercarea de evadare din uscăciune și eșuarea oricăror nădejdi de mai bine, pe țărmul mării, când eroul nu poate decât să privească înapoi. Poemul este modernist în măsura în care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ani înainte de a dispărea. Cercetând temele predilecte ale poetului, am putea de fapt spune că toată tinerețea a fost obsedat de îmbătrânire și moarte, pentru ca seninătatea să-l afle la sfârșitul drumului, făcâdu-l astfel să-și trăiască viața pe dos, mergând înapoi ca racul . La opt ani după The Waste Land, în 1930, Eliot a publicat un volumaș cu totul surprinzător și diferit de apăsarea gravă a emoțiilor împinse spre disperare din poemele anterioare. Este vorba de Old Possum's Book
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poate cu începutul seriei de desene animate în care pisica se înfrățește cu șoriceii. Toate aceste versuri flecare se încheie cu rime ireproșabile, și niciun cuvânt nu pare folosit doar de dragul muzicalității. Există o logică perfectă în spatele fiecărei vorbe. Eliot merge până-ntr-acolo că rima, deși extrem de importantă în aceste poeme lipsite de zel inovator, pare întâmplătoare. Ceea ce nu înseamnă că nu ne uimește în permanență inventivitatea lui Eliot de a născoci rime. Aflăm deci că Eliot știa multe despre
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
altă versiune a basmului decât ce știam: "în îmbrățișarea ta", "se prelinge", "să soarbă din cupa întinsă", "extazul", "oh, iar și iar" (bucurii din Purley). Tradiția basmului cu Făt Frumos s-a preschimbat într-o poveste cu final încă neînțeles. Merg înainte doar ca să aflu cum se termină. (atâtea lucruri inutile...) Pe lângă nevoia de a ocoli, de a nu spune nimic pe șleau, cartea mai e construită și pe o neliniște profundă, din cauza căreia fiecare poem pare o luptă temerară și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]