161,927 matches
-
suprafața, solul sau podeaua scenei, pe care Anticii îl numeau Proscenium sau avanscenă, adică de la acest spațiu unde apar actorii, merg și vorbesc; căci în felul acesta este reprezentat terenul sau locul tare pe care personajele reprezentate se aflau sau mergeau, iar pământul nu se mișcă precum o barieră turnantă; din momentul în care a fost ales un teren pentru a începe acțiunea vreunei reprezentații, trebuie să-l presupunem ca fiind imobil pe întreg parcursul poemului, după cum și este cu adevărat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Însă dacă s-ar face un roman cu aceleași particularități de la scenă la scenă pe care eu le-am folosit acolo, totul ar fi făcut să se petreacă în această sală? La sfârșitul actului întâi, Curiațiu și Camilia, iubita lui, merg să se întâlnească cu restul familiei, care trebuie să fie într-un alt apartament; între cele două acte, ei primesc vestea alegerii celor trei Horați; la deschiderea celui de-al doilea, Curiațiu apare în aceeași sală pentru a-l felicita
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a figurat totdeauna printre lecturile sale de predilecție. Această dragoste îi este transmisă, încă din adolescența la Port-Royal des Champs, unde îi are ca maeștri pe cei mai străluciți eleniști ai timpului. "Cea mai mare plăcere a sa era să meargă în străfundurile pădurilor abației cu Sofocle și Euripide, pe care-i știa aproape pe de rost." Emoția lui în fața acestor opere antice era atât de puternică, încât le-o comunica tuturor celor ce-l ascultau, când declama vreo tragedie. Se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de a îmbrăca forma unui tratat, ia ca model "sermo"-ul horațian. Refuzând în mod deliberat să facă operă academică, din dispreț față de reguli, Lope îi trimite la modul ironic pe ascultătorii săi madrileni și pe ai săi cititori să meargă la lucrarea "foarte doctului Robortello de Udine", adică, prin intermediul lui, la toți comentatorii lui Aristotel. Chiar de la începutul Artei, el vorbește ca om de meserie ce are în spatele lui o îndelungată carieră de autor dramatic de succes, pentru a constata
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
primii noștri poeți să nu fi atins gloria, nici calitatea excelentă a Anticilor. Ei nu considerau că gustul națiunilor este diferit, atât față de obiectele spiritului, cât și față de cele ale trupului, și că la fel ca maurii dar fără să meargă atât de departe, spaniolii își imaginează și se complac într-un fel de frumusețe cu totul diferită de cea pe care o prețuim în Franța, și că ei doresc la iubitele lor o altă proporție a membrelor și alte trăsături
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre arta dramatică, cap. 5 "Desfășurare a capitolului precedent", intitulat la rândul lui "Despre Comedie"). Mercier este indignat de faptul că într-o piesă ca Burghezul Gentilom (Le Bourgeois Gentilhomme), Molière, bătându-și joc de Doamna Jourdain, umilește burghezia. El merge până acolo, încât îl acuză de a fi cauzat moartea abatelui Cotin, prin a-l fi ridiculizat sub trăsăturile lui Trissotin. Cât despre Rousseau, care consideră comedia și mai periculoasă decât tragedia, căci ea pune în scenă personaje de condiția
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Eseul despre genul dramatic serios. De aceea, dramei îi plac subiectele lacrimogene și exploatează în permanență pateticul. Louis-Sébastien Mercier, în Noul Eseu despre arta dramatică, în capitolul 1, intitulat " Despre scopul pe care trebuie să și-l propună arta dramatică", merge până acolo, încât afirmă că se pot face aprecieri asupra simțului moral al unui om prin reacțiile sale în cursul unui spectacol. Cu excepția nelegiuitului, nimeni, după părerea lui, nu rămâne insensibil la spectacolul nefericirii. În felul acesta, Scriitorul Dramatic ne
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
constituie viața morală. S-ar putea analiza sufletul fiecărui om după gradul de emoție pe care-l manifestă la Teatru; dacă fața-i rămâne indiferentă, dacă ochiul lui nu este deloc umed, când Tatăl de familie îi spune fiului: unde mergi, nefericitule? Dacă focurile indignării nu-i ard inima, când Narcisse reușește să-l corupă pe Nero, este, cu siguranță, un om de nimic; nu-și va putea salva reputația decât mărturisindu-și imbecilitatea." Model oferit spectatorilor, omul virtuos este personajul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
căutau pe Oreste, care fugise din calea lor, pe când ele ațipiseră; de cealaltă, era văzut vinovatul, cu fruntea încinsă de o legătură, sărutând picioarele statuii Minervei și implorându-i ajutorul. Aici, Oreste își adresează jelania zeiței; acolo, se agită Furiile; merg, vin, aleargă. În sfârșit una dintre ele exclamă: "Iată urma de sânge pe care paricidul a lăsat-o cu pașii săi... Îl simt, îl simt..." Ea merge. Surorile-i nemiloase o urmează: ele trec, din locul unde erau, în adăpostul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
implorându-i ajutorul. Aici, Oreste își adresează jelania zeiței; acolo, se agită Furiile; merg, vin, aleargă. În sfârșit una dintre ele exclamă: "Iată urma de sânge pe care paricidul a lăsat-o cu pașii săi... Îl simt, îl simt..." Ea merge. Surorile-i nemiloase o urmează: ele trec, din locul unde erau, în adăpostul lui Oreste. Îl înconjoară, scoțând strigăte, fremătând de furie, scuturându-și făcliile. Ce moment de teroare și milă, cel în care se aud rugămintea și gemetele nefericitului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ceva asemănător în teatrele noastre? Nu poate fi arătată aici decât o acțiune, în timp ce în natură există aproape totdeauna mai multe în același timp, ale căror reprezentări concomitente, întărindu-se reciproc, ar produce asupra noastră efecte teribile. Atunci ai tremura mergând la spectacole, și nu te-ai putea împiedica să o faci; atunci în locul micilor emoții pasagere, acestor aplauze reci, acestor lacrimi rare cu care se mulțumește poetul, el ar răscoli spiritele, ar aduce în suflete tulburare și spaimă; ar fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se ascundă de urmările pe care le-ar fi putut avea, refugiindu-se în capitală; și a venit să se instaleze la mine. Într-o zi de spectacol, cum încercam să-mi scap prizonierul de plictiseală, i-am propus să mergem la spectacol. (Nu știu la care din cele trei.) Asta nu are importanță pentru istorisirea mea. Prietenul meu acceptă. Eu îl conduc. Ajungem; dar la vederea gărzilor răspândite, a micilor ghișee obscure care servesc de intrare, și a acestei găuri
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
numai ca să vedem, pe scena franceză, un om drept și virtuos, dar simplu și necioplit, fără galanterie, și care să nu spună fraze meșteșugite; să fie pus un înțelept fără prejudecăți, care, primind un afront de la un spadasin, refuză să meargă să se lase ucis de ofensator, și să se epuizeze întreaga artă a teatrului pentru a face interesante aceste personaje ca pe Cid pentru poporul francez: mă îndoiesc că se va reuși acest lucru." Rousseau își amintește aici fără îndoială
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
deloc, intrigile complicate. Teatrul spaniol, care a introdus pe scena europeană numeroase procedee favorizând reluarea în salturi a intrigii, a exercitat, după părerea lui, o influență dezastruoasă. El reia, asupra acestui punct, unele din argumentele lui Diderot împotriva Clasicismului francez, mergând chiar până la traducerea, în Dramaturgie, a unui întreg pasaj din Bijuteriile indiscrete. El opune complexității prea mari a pieselor franceze simplitatea tragediilor grecești, pe cele ale lui Sofocle mai ales. El remarcă, trecând în mod supărător, cu acest prilej, de la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prefață la teatrul său, "Cum am devenit autor dramatic": "Cam pe la acea vreme, actorii englezi sosiră la Paris. Nu citisem niciodată măcar o singură piesă a vreunui teatru străin. Anunțară Hamlet. Nu-l știam decât pe cel al lui Dacis. Mersei să-l văd pe cel al lui Shakespeare. Imaginați-vă un orb din naștere căruia i se redă vederea, care descoperă o întreagă lume despre care habar n-avea.... Oh! Asta căutam eu deci, asta era ceea ce-mi lipsea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de o sută de ori mai mare? Unde ne vom opri? Romanticul Să ne înțelegem asupra cuvântului iluzie. Când se spune că imaginația spectatorului își închipuie că trece timpul necesar pentru evenimentele reprezentate pe scenă, nu înseamnă că iluzia spectatorului merge până acolo încât să creadă tot acest timp scurs în realitate. Fapt este că spectatorul, furat de acțiune, nu este șocat de nimic, nici nu se gândește la timpul scurs. Spectatorul dumitale parizian îl vede la ora șapte fix pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ceasul, acesta îi spune: Ora opt și un sfert. Ce spectator s-ar mira de acest lucru? Și totuși piesa la care aplaudă a durat deja mai multe ore. Asta pentru că și spectatorul dumitale parizian este obișnuit să vadă timpul mergând cu un pas diferit pe scenă decât în sală. Iată un fapt pe care nu mi-l puteți nega." Prin intermediul cuvintelor ironice ale Romanticului, Stendhal lasă de înțeles că imaginația publicului suplinește irealismul temporal, căci, în afara momentelor de iluzie perfectă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Hugo i-l consacră lui Shakespeare, el atrage atenția că geniul său constă, în toate piesele, în afară de Macbeth și Romeo și Julieta, în construirea a două intrigi secundare reflectând intriga principală. Din prudență, fără îndoială, față de detractorii săi, el nu merge până la a preconiza un asemenea obicei, mulțumindu-se să-i sublinieze originalitatea. Drama este traversată de o dublă acțiune care o reflectă în mic. Alături de furtuna din Atlantic, furtună într-un pahar cu apă. Astfel Hamlet face la un nivel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
locul lui, iar când i s-ar întâmpla să fie frumos, nu ar fi frumos oarecum decât din întâmplare, în afara voinței lui și fără s-o știe; liric, epic, dramatic, după cum este cazul; putând să parcurgă întreaga gamă poetică, să meargă de sus în jos, de la ideile cele mai elevate până la cele mai vulgare, de la cele mai bufone până la cele mai grave, de la cele mai exterioare la cele mai abstracte, fără a ieși vreodată din limitele unei scene vorbite; într-un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trufaș în familiaritatea lui, aceste imagini de o ciudățenie uluitoare, ne trimiteau ca într-un extaz și ne amețeau cu poezia lor îmbătătoare. Farmecul mai durează încă pentru cei care au fost atunci captivați." Gustul Romanticilor, orice ar spune ei, merge mai ales către sublim. Dacă preferă drama istorică, asta se datorează faptului că genul este propice exprimării acestuia. Prin subiectele sale, prin personajele sale, ea permite satisfacerea dublei exigențe de grandoare și adevăr, cum explică Hugo în Prefața la Angelo
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în mod savant, în picioare și în acțiune. Iată fără îndoială de ce naturalismul îi îngrozește pe autorii obișnuiți să pescuiască oameni de seamă în apele tulburi ale istoriei. Ar trebui să scotocească umanitatea prea în profunzime, să afle viața, să meargă drept la măreția reală și să o pună în practică cu o mână puternică. Și să nu nege nimeni această poezie adevărată a omenirii; ea a fost scoasă în evidență în roman, poate să fie și în teatru; nu trebuie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atât de fără discuție adevărat, încât este inutil să mai vorbim. Este chiar fondul artei umane, fără de care nu ar fi posibilă vreo producție. Nu-i reproșăm pictorului culorile, romancierului cerneala și hârtia, autorului dramatic rampa și pendulele care nu merg." El nu cere niciodată iluzia perfectă. Dacă este dornic să fie mascate convențiile, o face pentru a apropia pe cât posibil scena de lumea reală, pentru a-i conferi o mai mare intensitate de viață. Nu putem crea cu totul ființe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pădure, iar cealaltă un castel cu o arhitectură neprecizată, căci, spune el, "serios, pentru dramele de suflet, rolul suporturilor se poate reduce la aproape nimic." Cât despre Mallarmé (1842-1898), care detestă orice decor și ar vrea să-l suprime, el merge până la a-și dori un teatru fără personaje și fără acțiune. Fascinat de Wagner care a realizat "un armonios compromis" între două elemente de frumos care se exclud, Drama și Muzica, el îi reproșează totuși, chiar dacă îi consacră un îndelung
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
artistului. Vreo luptă interioară? Nici atât. Din efortul său înverșunat, artistul nu lasă să se vadă nimic; opera-i nu conține nicio mărturisire." De aceea marioneta nu trebuie să pretindă că imită viața. "Aceasta nu va rivaliza cu viața, ci va merge mai departe; ea nu va reprezenta trupul în carne și oase, ci trupul în stare de extaz, și în timp ce va emana din ea un spirit viu, se va înveșmânta cu o frumusețe de mort. Cuvântul mort vine firesc sub peniță
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-l tapițează cu negru și-l acoperă cu ecrane transparente sau cu oglinzi, trupurile interpreților, îmbrăcați cu colanți negri, cărora le cere să execute mișcări mecanice, apropiate de acelea ale unor automate. Astfel inventează el în 1922 "baletul obiectelor". Va merge până acolo încât să le dea baletelor sale, ca titlu, La Danse des Boîtes, în 1926, iar în anul următor, La Danse des Bâtons. El concepe spațiul scenic ca pe o structură de numere și de măsuri în care ființa
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]