16,375 matches
-
exploziilor învăluia gesturile și vorbele, asurzindu-le. Charlotte a reușit în cele din urmă să-i împingă pe copii afară, a ieșit și ea, ducând un cufăr mare, care îi atârna greu de braț. Clădirile din față nu mai aveau geamuri. O perdea unduia în vântul abia trezit. Țesătura ei străvezie păstra în mișcarea sa toată blândețea dimineților de pace. Strada care ducea la gară era presărată cu cioburi de sticlă, cu crengi rupte. Uneori, un copac frânt în două bara
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acela compact și mut, Charlotte revedea ochii răniților din primul război mondial. Perioada spitalului de la Neuilly s-a apropiat dintr-o dată. „Parcă era ieri”, s-a gândit Charlotte. S-a ridicat și s-a dus la fereastră ca să închidă un geam. Gestul ei s-a oprit la jumătate. Viscolul (prima zăpadă din acea primă iarnă de război) căptușea în rafale pământul încă negru. Cerul răscolit de valurile de zăpadă îi atrăgea privirea în adâncurile lui mișcătoare. S-a gândit la viața
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
umpleau coridoarele cu un țăcănit grăbit. Dar Charlotte, în șoșoni de pâslă, se deplasa fără zgomot. El nu o auzise intrând. A pătruns în sala întunecată, s-a oprit lângă ușă. Silueta soldatului așezat pe pat se decupa clar pe geamurile luminate de zăpadă. Charlotte a avut nevoie de câteva secunde ca să priceapă: soldatul își freca rana cu un burete. Pe patul lui se încolăceau pansamentele pe care tocmai le scosese... Dimineața, ea a vorbit cu medicul-șef. Acesta, după o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cale ferată parcă în miniatură, cu o locomotivă mică, toată înnegrită de funingine, cu vagonete, mici și ele și - ca într-o iluzie optică - cu un mecanic îmbrăcat într-un maiou pătat cu păcură: un fals uriaș aplecându-se pe geam. De fiecare dată, înainte de a traversa unul dintre drumurile care se pierdeau la orizont, locomotiva scotea un strigăt pe jumătate tandru, pe jumătate plângăreț. Dublat de ecoul lui, semnalul acela semăna cu chemarea răsunătoare a unui cuc. „Cucușka”, spuneam noi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ferestrei întunecate, dincolo de care fremătau crengile golașe din grădina palatului Élysée... Nu mi-am dat seama în ce moment s-a spulberat hotarul timpului... Președintele privea țintă umbrele mișcătoare ale copacilor, fără să vadă. Buzele lui erau atât de aproape de geam că un rotocol de aburi l-a voalat o secundă. A observat și a ridicat ușor capul în semn de răspuns la gândurile lui mute. Ghiceam că simțea rigiditatea bizară a hainei pe trupul său. Se vedea străin de el
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu o încetineală vicleană, aproape oprindu-se, apoi pornea din nou rapid, ca pentru a prinde pe cineva. Curios, îi observam acel du-te-vino pe străzile Moscovei. Deodată, i-am ghicit scopul: mașina neagră urmărea femeile. Frumoase, tinere. Le cerceta prin geamuri opace, înainta în ritmul pașilor lor. Apoi, le lăsa în pace. Sau, uneori, hotărându-se în sfârșit, se năpustea pe urma lor pe o stradă laterală... Dimitrici nu avea nici un motiv să mă menajeze. Povestea totul fără ocolișuri. Pe bancheta
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acelea. Mi se strângea stomacul într-un oribil spasm de durere. Deschideam ferestruica, adunam un strat de zăpadă lipită pe pervaz, îmi frecam obrazul cu ea. Asta nu îmi calma fierbințeala decât o clipă. Vedeam acum bărbatul acela pitit pe după geamul fumuriu al mașinii. În lentilele pince-nez-ului său se reflectau siluetele feminine. Le tria, le pipăia, le cântărea farmecele. Apoi alegea... Iar eu mă uram! Căci nu mă puteam abține să nu-l admir pe vânătorul acela de femei. Da, exista
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
metalic deasupra noastră, pe puntea șalupei... Și, deja din măruntaiele ei au ajuns la noi niște voci înăbușite. Pașka s-a ridicat cât era de lung și s-a ghemuit lângă marginea șalupei. Abia atunci am zărit cele trei hublouri. Geamurile lor erau sparte și astupate pe dinăuntru cu bucăți de placaj. Acestea aveau suprafața acoperită cu înțepături fine de cuțit. Fără să se desprindă de hublou, prietenul meu mi-a făcut semn cu mâna, invitându-mă să-l imit. Agățându
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Și apariția lor era urmată de o detunătură sonoră - o orchestră militară răsuna în piața centrală, iar suflul fierbinte aducea până la casa Charlottei frânturi de zarvă de vitejie. Apoi, liniștea revenea brusc și se auzea scrâșnetul nisipului lovindu-se de geamuri și bâzâitul febril al unei muște. Era prima zi de manevre, care aveau loc la câțiva kilometri de Saranza. Am mers mult. Mai întâi traversând orașul, apoi în stepă. Charlotte vorbea cu aceeași voce calmă și detașată ca în ajun
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
asfințitul de iarnă, albastru și limpede... Charlotte a tăcut o secundă, apoi a continuat cu o voce șovăitoare: - Știi, bineînțeles că era o iluzie... Dar chipul ei era atât de palid, atât de delicat... Aidoma florilor de gheață care acopereau geamul. Da, ca și cum trăsăturile ei ar fi fost desprinse dintre podoabele de promoroacă. N-am mai văzut o frumusețe atât de fragilă. Da, ca o icoană desenată pe gheață... Am mers multă vreme în tăcere. Stepa se întindea încet înaintea noastră
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care o alcătuiam și în ciudățenia acelei mese reci. A zâmbit și a bâiguit câteva cuvinte despre vreme, ca și cum s-ar fi scuzat pentru primirea pe care ne-o făcuse mai înainte. Stăteam singuri în sală. Vântul care intra pe geam mirosea a frunziș ud. Pe cer se etajau nori gri și violeți, luminați de soarele în asfințit. Din când în când, pe asfaltul ud scrâșneau roțile unei mașini. Fiecare gură de vin dădea sunetelor și culorilor acelora o nouă densitate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Pe cer se etajau nori gri și violeți, luminați de soarele în asfințit. Din când în când, pe asfaltul ud scrâșneau roțile unei mașini. Fiecare gură de vin dădea sunetelor și culorilor acelora o nouă densitate: greutatea răcoroasă a copacilor, geamurile strălucitoare spălate de ploaie, roșul lozincilor de pe fațade, scrâșnetul umed al roților, cerul încă învolburat. Simțeam că, puțin câte puțin, ceea ce trăiam noi în sala aceea goală se desprindea de momentul prezent, de gara aceea, de orașul necunoscut, de viața
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pete roșii, alungite, pe fațade, asfalt ud, scrâșnet de cauciucuri, cer gri-violet. M-am întors spre Charlotte. Ea nu mai era acolo... Și nu mai este restaurantul acela dintr-o gară pierdută în mijlocul stepei. Ci o cafenea pariziană - iar dincolo de geam, o seară de primăvară. Cerul gri și violet, încă vijelios, scrâșnetul mașinilor pe asfaltul ud, exuberanța proaspătă a castanilor, roșul storurilor restaurantului din cealaltă parte a pieței. Și eu, după douăzeci de ani, eu, care recunosc gama aceea de culori
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acum douăzeci de ani, din mijlocul stepei, în gara aceea pustie?” îmi spun eu și știu că nu am s-o fac. În seara îndepărtată de acum douăzeci de ani, Charlotte se ridică deja, își aranjează părul privindu-se în geamul ferestrei deschise și plecăm. Iar pe buzele mele, o dată cu acreala plăcută a vinului, se șterge o vorbă niciodată cutezată: „Iar dacă ea este încă atât de frumoasă, în ciuda părului alb și a atâtor ani trăiți, e pentru că prin ochii, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și tu ai putea să pleci în străinătate! În Franța, de pildă... Te-ar tenta, nu-i așa? Expresia trăsăturilor ei nu s-a schimbat. A plecat doar ochii. Am auzit melodia fluierătoare a ceainicului, țiuitul cristalelor de zăpadă la geamul întunecat. - Știi, mi-a spus ea în cele din urmă, cu un zâmbet obosit, când în 1922 m-am dus în Siberia, jumătate sau poate o treime din călătorie am făcut-o pe jos. Era ca de aici până la Paris
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
împiedicat de marginea unui trotuar și am dat din mâini ca un dansator pe sârmă. O mașină a frânat, evitându-mă în ultima clipă. Am simțit cum mi se freacă scurt portiera de mână. Șoferul s-a obosit să coboare geamul și mi-a trântit o înjurătură. Îl vedeam strâmbându-se, dar vorbele lui ajungeau la mine cu o ciudată încetineală pufoasă. În aceeași clipă, un gând m-a uimit prin simplitatea lui: „Uite ce-mi trebuie. Izbitura asta, ciocnirea asta
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
simțit reflectarea unui surâs pe buzele mele: „Probabil că deriziunea intră în natura lucrurilor din această lume. La fel ca și legea gravitației...” Toate porțile cimitirului erau acum închise. Am ocolit cripta în spatele căreia mă lăsasem jos. Ușa ei cu geam a cedat ușor. Interiorul mi s-a părut aproape spațios. Dalele, lăsând la o parte praful și frunzele moarte, erau curate și uscate. Nu mă mai țineam pe picioare. M-am așezat, apoi m-am întins cât eram de lung
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe care doar fluierăturile de la ora închiderii o întrerupeau pentru câteva minute. Poarta cea mare scârțâia în ceață, iar lumea se reducea la zidurile de piatră poroasă, pe care puteam să le ating îndepărtându-mi brațele în cruce, la luciul geamurilor de la ușă, la liniștea sonoră pe care o auzeam parcă sub dale, sub trupul meu... M-am încurcat repede în șirul datelor și al zilelor. Îmi amintesc doar că, în după-amiaza aceea, m-am simțit, în sfârșit, puțin mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lumină. Femeia aceea, în fața mea, îmi zâmbea, dându-și deoparte șuvițele ude de pe frunte. Genele ei se irizau sub razele asfințitului... NIVELUL APELOR. IANUARIE 1910. Auzeam liniștea cețoasă, clipocitul apei la trecerea unei bărci. O fetiță, cu fruntea lipită de geam, privea oglinda palidă a unui bulevard inundat. Trăiam atât de intens dimineața aceea tăcută dintr-un mare apartament parizian de la începutul secolului... Și dimineața aceea dădea, în șir, în alta, cu pietrișul scârțâind pe o alee aurită de frunzișurile de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un orășel de frontieră. Pulpana paltonului ei va fi năclăită de noroi, șalul ei gros - plin de ceață rece. Va împinge ușa unei cafenele, la colțul unei piețe înguste, adormite, se va așeza la fereastră, lângă calorifer. Și, privind prin geam fațada liniștită a vechilor clădiri alasciene, femeia va murmura încet de tot: „E Franța... M-am întors în Franța. După... după o viață întreagă.” 2 Ieșind din librărie, am traversat orașul și am pornit pe podul încremenit deasupra întinderii însorite
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-se: o mașină veche de scris, un reșou electric, scaune, etajeră, duș, masă, sperietori din haine agățate pe pereți. Și, pretutindeni, foi de hârtie, fragmente de manuscris, cărți care conferă acestui interior ticsit un fel de nebunie foarte logică. Dincolo de geam, începutul unei nopți de iarnă ploioase și, curgând din labirintul de case vetuste - o melodie arăbeaască, vaiet și jubilare laolaltă. Și un bărbat îmbrăcat cu un palton vechi de culoare deschisă (e foarte frig). Pe mâini poartă mănuși fără degete
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ușa încăperii de alături. În penumbra unei nopți de primăvară, camera veghea, însuflețită de o așteptare discretă. Chiar și evantaiul vechi, deși cumpărat abia de două zile, stătea parcă de ani de zile pe măsuța joasă, în paloarea nocturnă a geamurilor. Era o zi feicită. Una dintre zilele gri și leneșe, rătăcite în toiul sărbătorilor de la începutul lunii mai. Dimineața, am bătut în perete un cuier mare, în antreu. Puteai să-ți agăți acolo cel puțin vreo zece haine. Nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
unele momente calendaristice și complexe ceremoniale (ca În cazul actelor divinatorii din noaptea de Anul Nou specifice folclorului românesc: aflarea ursitului din obiectele ascunse sub un blid, aflarea prognozei meteorologice din cele 12 foițe de ceapă cu sare puse pe geam etc.) sau pot să apară ori de câte ori este nevoie. Vindecarea magicătc "Vindecarea magică" Tehnicile de Însănătoșire magică sunt strâns legate de celelalte manifestări specifice universului magic: vrăjitorie, divinație, controlarea forțelor oculte ale naturii. Studiile consacrate acestui complex ritual arată că, În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pisicilor care nu Îi lăsau să doarmă noaptea, dar și de pretențile exagerate ale meșterului și soției sale, ucenicii, sub conducerea confraților Léveillé și Jerome, pun la cale o răzbunare crudă. Léveillé Începe să se strecoare, noapte de noapte, până la geamul stăpânilor, de unde miaună Îngrozitor. Sunetele pe care le scoate sunt atât de Înfricoșătoare, Încât „Întregul cartier este cuprins de panică; se răspândește zvonul că se face o vrăjitorie pe undeva și pisicile ar fi trimișii celui care se ține de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lui Gheorghe Crăciun, Frumoasa fără corp, la un moment dat fraza se telegramează treptat până la înșiruirea de termeni care condensează existența cotidiană a naratorului profesor și scriitor: Decembrie. Acum ninge. E dimineață încă, ora 10 și. Mișcare albă, fărâmițată, prin geamul aburit. Platanul pick-up-ului învârtește un L.P. cu Bob Dylan. Pofta de scris se instalează după o baie fierbinte, ușurătoare. Zi de libertate azi, fără ore. Teancuri de teze, de extemporale, de bibliografii, în continuare, pe masă. Carpați fără. [...] Școală, clase
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]