17,708 matches
-
a naturalismului, dar care la o privire mai atentă relevă punerea în abis a unor dezechilibre majore. Inversiuni carnavalești Farsa 1 Aprilie este unul dintre momentele stranii la Caragiale, însă cu același efect teatral care le deschide scenei. Cel care rostește monologul rămâne anonim, însă înainte ca discursul să-l recomande, hainele și gesticulația o fac. Este vorba de un dandy de mahala, emfatic și limbut, care se comportă ca și cum s-ar adresa deopotrivă unei instanțe și unui auditoriu. Caragiale subliniază
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rului care dă indicațiile ne reamintește convenția care construiește o viziune deschisă asupra unui univers dis- topic, suprema deformare a lumii caragialești. „Deschide ochii Pufi, nu spune nimic, închide ochii. Lasă-i să moară proști !” Ultima frază pe care o rostește regizorul este ca și în cazul Reconstituirii ă1971Ă un mesaj direct adresat spec- tatorului și o punere în abis. Evident, nu este vorba despre o indicație regizorală, ci de un punct de focalizare final. Ignoranța locuitorilor acelei lumi în care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
-l fac astfel. Am fost, deci, pe aceeași lungime de undă cu această fată frumoasă și tânără, și tare mă bucur că l-a făcut ea. Cred că-i stătea mai bine decât mi-ar fi stat mie. L-a rostit aproape tot timpul culcată cu fața, mâinile și chiar picioarele, aproape pârlite de flăcările unui număr impresionant de lumânări (în jur de 200 mai subțiri sau mai groase care constituiau singura sursă de lumină). Mie mi-a plăcut și (regret
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
să te folosești de mijloacele învățate. Când ești pe scenă trebuie să știi de unde ai venit, ce ai de făcut, unde vei pleca. Autorul îți indică să intri în scenă și-ți dă niște replici pe care trebuie să le rostești. Regizorul îți indică să folosești intrarea dintr-o parte sau alta, să faci un anumit traseu și să privești într-o anume direcție. Puțini sunt regizorii care îți și spun de ce trebuie să faci toate astea. Tu ca actor nu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
are începutul (și sfârșitul!) recent... „Alo Ovidiu?!... Sunt Ada. Cred că o să vă părăsesc curând... vreau să fiu înmormântată în costumul din Ivanov. Să nu uiți asta...” Un mesaj pe telefonul mobil, în miezul sufocat de ploi al lui iulie, rostit lucid, firesc, fără contorsiuni melodramatice, doar cu o palidă smălțuire de lacrimă... În noaptea care a urmat, o noapte vastă cu petece întunecate, imense, de nori conturați cu înfricoșătoare precizie de o sacră lună plină, în noaptea care a urmat
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
niște "mise" și, fiind tânăr căsătorit și cu frică de Dumnezeu, mi-am făcut câteva cruci cu limba, am spus în gând finalul de la Tatăl nostru, respectiv "și ne izbăvește de cel viclean", și cu ochii după siluetele 86-60-86 am mai rostit un neconvingător "vade retro satanas!". Privind în timp problema, îmi spun că probabil găselnița cu căminul de fete a fost a celor de la "Personal" și "Secu" (ceea ce era cam totuna), putând astfel à la longue sa ne verifice "tăria" de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Hawaii, continuat cu un meci de box pentru titlul mondial la categoria grea, avându-l ca protagonist pe Cassius Clay. Așa că atunci când a sunat șoferul la interfon, abia ne trezisem. Ne-am îmbrăcat repede, am mâncat ceva la fel de repede, am rostit un "Doamne ajută" și am plecat prin Schonhauserallee spre Pankow, unde se afla ambasada. Parkstrasse 23! O stradă mică, fără clădiri impozante, doar locuințe cu maximum 1-2 etaje. Ambasada deținea două corpuri de clădire alăturate, unul, sediul ambasadei, cu 2
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
apropierea MAE, un "club al presei străine", patronat de MAE și Agerpres și frecventat de corespondenții străini acreditați la noi, atașați de presă etc. Cum se apropia sfârșitul anului, la club s-a organizat o recepție, la care trebuia să rostească un cuvânt de felicitare și cele cuvenite pentru noul an Vasile Gliga, adjunct al ministrului de externe, ce coordona și problemele de presă. Oratorul întârzia peste "sfertul academic" și invitații erau nerăbdători să ciocnească paharele cu șampanie, așa că directorul general
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
propoziție sau un cuvânt nu erau bine înțelese de translator, le repeta. L-am surprins de câteva ori chiar sesizând traduceri incorecte în limbi străine: în germană, la o conferință de presă cu cancelarul Austriei, și în franceză, la toastul rostit la dineul oferit în onoarea președintelui Beninului. Urmăream translația colegilor și am sesizat în ambele cazuri nuanțe puțin diferite ale traducerilor față de ce spusese Ceaușescu și, spre mirarea mea, acesta a întrerupt discursul, a repetat cele spuse, solicitând traducerea exactă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și depus cu onoruri de șef de stat la un mausoleu din Santiago! Se spune că în timpul asaltului Palatului Moneda Augusto Pinochet i-ar fi oferit posibilitatea de a se preda și a părăsi țara, la care Allende ar fi rostit celebrul "Nunca" niciodată! În aceeași zi, la ora 18,00 se formeaza Junta Guvernamentală, compusă din generalul Augusto Pinochet, ca reprezentant al armatei, amiralul Jose Toribio Merino, marină, general Gustavo Leigh, aviație, și generalul Cezar Mendoza, carabinieri-jandarmerie. Inițial, Junta trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Surinam, care s-a arătat interesat de a cunoaște România și căruia, pe baza aprobărilor centralei MAE, i-am facilitat în același an o vizită în țara noastră. Datorită bunelor relații cu Enrique Iglesias, mi s-a dat posibilitatea să rostesc în plen un salut din partea României, evidențiind interesul de dezvoltare a relațiilor cu statele din zonă. La încheierea reuniunii, gazdele au organizat o acțiune protocolară pentru "șefii de delegații" (între care mă număram și eu), la un "rancho", o ferma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
interesante și îmi spuneau ceva nu le lăsam din mână până nu le terminam. Am citit multe cărți de istorie, de geografie, de călătorii și de când mă știu îmi rămăseseră în minte câteva nume de localități care mă fascinau numai rostindu-le, dintre care trei din America Latină Valparaiso, Maracaibo, Rio de Janeiro. Numele astea aveau în ele ceva care chema la aventură, la visare, la o "altă lume", atât de îndepărtată și atât de ireală, încât mi se tăia respirația când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
tot am mai fi avut loc). La vernisaj au participat prefectul Paulo Maluf, Secretarul pentru cultură, artiști, profesori universitari, studenți, reprezentanți mass-media și, bineînțeles, toată emigrația românească, dornică să se întâlnească, prin scoarțele măiastre de la Muzeul Satului, cu "țara". Am rostit o scurtă alocuțiune după aceea a Secretarului pentru Cultură, am acordat interviuri în dreapta și stânga și în încheiere, după numeroase felicitări și strângeri de mână, nu mai știam, soția și cu mine, cui să-i mai zâmbim și cui să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
culturale românești". Amândouă obiectivele au fost atinse, iar săptămâna culturală românească organizată "Magna cum laude". Am prezentat o expoziție de fotografii "Arhitectura populară românească", o expoziție de grafică, programe de muzică românească, iar la deschidere ambasadorul României și rectorul au rostit alocuțiuni consacrate excelentelor relații bilaterale. Am avut și eu prilejul să susțin la Madrid și în provincia, în diverse locuri și cu diverse ocazii, conferințe pe teme ale istoriei și culturii naționale și ale relațiilor bilaterale. Eram familiarizat cu aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de stat ale României și Uruguayului, iar escorta de motocicliști atrăgea privirile tuturor trecătorilor de pe traseu. Era o zi frumoasă, de început de primăvară, cu cer senin și un soare blând. Repetam în gând textul pe care trebuia să-l rostesc în fața președintelui uruguayan la prezentarea scrisorilor de acreditare. Mă gândeam în același timp la coroana de flori pe care urma s-o depun la monumentul eroului național Artigas, făcându-mi griji dacă e gata, dacă arată bine, dacă administratorul plecat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
În capul scărilor eram așteptat de directorul Ceremonialului de Stat și condus în "Marele salon roșu", unde erau prezenți președintele, ministrul de externe, ministrul de interne și alți oficiali uruguayeni. După saluturile de rigoare, în fața președintelui și a asistenței, am rostit textul protocolar ce însoțea înmânarea Scrisorilor de acreditare și apoi am fost invitat de președintele Julio Maria Sanguinetti în "Salonul oglinzilor" pentru o discuție "tète-à-tète". Președintele se afla la încheierea celui de al doilea mandat, primul (1985-1990) consemnând revenirea la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cu "disperații". Mi s-a comunicat că cei doi "sunt în oraș", eu fiind de acord cu acest demers, întrucât în Montevideo ai ce vedea. Seara, privind buletinele de știri, pe cine văd pe "sticlă" la Canal 10? Amicii, dezinvolți, rostindu-și povestea cu mai multe floricele decât toată flora României (într-o engleză pentru care chiar și Vineri, sălbaticul slujitor al lui Robinson Crusoe, i-ar fi detestat), menționând, spre stupoarea mea, că "au fost sfătuiți de ambasador să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pregătirea bagajelor începută cu doi ani în urmă. La 16 septembrie, cu soția am fost prezent la reședința ambasadorului Franței, unde avea loc "recepția de despărțire" organizată de Corpul Diplomatic în cinstea noastră. Se întorsese Nunțiul, mare orator, și a rostit un discurs emoționant, în final fiindu-ne oferit platoul tradițional de argint, purtând înscris: "Corpul Diplomatic din Republica Orientală a Uruguayului, Excelenței sale Domnului Vasile Macovei, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României, și distinsei sale soții, Doamna Antoneta Macovei. Montevideo 16
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
u pe care evreii nu aveau nevoie s)-l adauge istoriei lor dureroase. El sugera, cred eu, c) regret) acest lucru, f)r) s) Învinov)teasc) Ins) pe cineva. Mergând dincolo de afirmația lui, Îmi asum responsabilitatea. Este Ins) greu de rostit cuvinte rezonabile la adresa supraviețuitorilor Holocaustului. Lor poate li s-a p)rut c) au sc)pat din ghearele unui duh mai misterios și mai turbat decât ne putem imagina noi, ceilalți, o furie departe de ceea ce Își imagineaz) specialiștii În
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
tupeul să mă cred Toscanini. Ori Silvestri, ori Gogu Georgescu, pe care Îl cunoscusem, pentru că era prieten cu părinții mei. Datorită lui, am primit un abonament la concertele de la Ateneu, unde mergeam fascinat În fiecare duminică, după biserică. Incantațiile slujbei rostite cu atâta har de preotul Cazacu la Biserica Batiște, combinate cu structurile sonore complexe ale simfoniilor lui Beethoven, au lăsat o amprentă puternică În mine și mi-au dezvoltat sensibilitatea pentru muzică. Toate aceste impresii m-au ajutat mai târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
au Înrolat În tabăra persanilor. Cum să lucrăm cu sunete pure Într-o limbă pe care nimeni nu o stăpânea, cel puțin nimeni din grupul meu? Fără să avem la dispoziție traducerea, cuvintele al căror Înțeles ne era străin, odată rostite cu pasiune improvizată de actori, căpătau forță și, ciudat, deși nu le Înțelegeam, ceva din sensul lor adânc ne convingea. E greu de descris ce anume, dar păreau că apar dinăuntru, ca un ecou al subconștientului. Le-am cerut actorilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
forță și, ciudat, deși nu le Înțelegeam, ceva din sensul lor adânc ne convingea. E greu de descris ce anume, dar păreau că apar dinăuntru, ca un ecou al subconștientului. Le-am cerut actorilor să asculte sonoritatea cuvintelor În timp ce le rosteau. Astfel, ce era proiectat În afară corespundea cu ce a fost auzit Înăuntru și jocul lor capta o vibrație neașteptată. Mai târziu, când ne-a fost dată traducerea În franceză și engleză, odată ce textul a fost Înțeles logic, ni s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
morții. Zeus-Krogon și celelalte personaje se perindau fantomatic prin acest loc al amintirilor, unde chiar regii morți apăreau ca Într-un vis. Darius și Xerxes se Întâlneau, cel din urmă copleșit de Înfrângerea persanilor. Darius-tatăl Încearcă să-și consoleze fiul rostind Abaya, Abaya!, care În avestă echivalează cu Tatăl nostru! După timpul necesar ca să ne familiarizăm cu aceste morminte, treptat am constatat că „orașul morții“ devenea chiar prietenos. Prin incantație, ritmuri și mișcări În spațiu, sunete trimise la distanță, am descoperit că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a prins rădăcini și a crescut. Priscilla, care o juca nu doar pe Medeea, ci și pe Electra, În scena bocetului pentru fratele crezut mort, În loc de motivații psihologice, căutase inspirația În sunetul picăturilor de ploaie căzând pe lemn. Silabele grecești rostite de ea sunau ca lacrimile sau ca stropii de ploaie, transmițând În același timp o suferință sfâșietoare. În ziua În care am aflat vestea morții mamei ploua. Să fi fost o coincidență? După Electra am făcut două călătorii importante, În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Începea să se schimbe, parcă aerul se liniștea și spectatorii trăiau Împreună cu actorii același moment intens de amintire a copilăriei. Agamemnon la Lincoln Center Vedeam piesa ca pe un poem coral abstractizat, homeric În suflu. Unele fragmente de text erau rostite În engleză, pentru ca narațiunea să fie clară, dar pasajele care se refereau mai mult la stări și emoții erau cântate sau intonate ritual de cor, În greaca lui Eschil. Spectacolul Începea cu o sinteză a legendei Atrizilor, o pantomimă simfonică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]