KorAP: Find »[drukola/base=merge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...6455 6456 6457 ...6478 >

161,927 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

cinematografului. În Marea Britanie, publicul de cinema a atins cote maxime curând după sfârșitul războiului, cu 1.700 de milioane de bilete vândute În 1946 În cele 5.000 de cinematografe ale țării. În acel an, o persoană din trei a mers În fiecare săptămână la cinema. Chiar În 1950, când audiența intrase deja În declin, englezii mergeau la cinema În medie de 28 de ori pe an, cu 40% mai mult decât În ultimul an dinaintea războiului. Dacă În sălile britanice

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
700 de milioane de bilete vândute În 1946 În cele 5.000 de cinematografe ale țării. În acel an, o persoană din trei a mers În fiecare săptămână la cinema. Chiar În 1950, când audiența intrase deja În declin, englezii mergeau la cinema În medie de 28 de ori pe an, cu 40% mai mult decât În ultimul an dinaintea războiului. Dacă În sălile britanice publicul a scăzut constant de-a lungul anilor ’50, În Europa continentală el continua să crească

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de guvernul laburist aveau suprafața standard de 56 de metri pătrați pentru un apartament cu patru camere). Foarte puțini europeni aveau mașină sau frigider: muncitoarele din Anglia, unde nivelul de trai era mai ridicat decât În majoritatea țărilor de pe continent, mergeau la piață de două ori pe zi, pe jos sau cu mijloacele de transport În comun, la fel ca mamele și bunicile lor, pe vremuri. Marfa din țări străine era exotică și costisitoare. Senzația generală de restricție era accentuată de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
programe de radio și, mai târziu, urmăreau posturi de televiziune distincte. În 1959, 90% dintre copiii olandezi catolici erau Înscriși la o școală primară catolică; 95% dintre fermierii catolici olandezi aparțineau unuia din sindicatele catolice ale fermierilor. Catolicii călătoreau, Înotau, mergeau pe bicicletă și jucau fotbal În organizații catolice, erau asigurați de companii de asigurare catolice și, când le venea rândul, tot astfel erau Îngropați: separat. Linii de demarcație asemănătoare ghidau viața de zi cu zi a flamanzilor din nordul Belgiei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În Bahamas, și a acceptat un aranjament prin care SUA urma să furnizeze Marii Britanii rachete nucleare Polaris cu lansare submarină (ca parte a unei forțe multilaterale care plasa armele nucleare britanice sub controlul Statelor Unite). De Gaulle spumega. Deși Înainte de a merge la Nassau Macmillan se Întâlnise cu de Gaulle la Rambouillet, el nu lăsase să se Întrevadă nimic din ceea ce urma. Așadar Nassau era Încă un aranjament anglo-american pus la cale pe la spatele Franței. Situația a devenit de nesuportat când francezilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
iar productivitatea a crescut În anii ’60 cu 8,1% pe an. La sfârșitul primului său deceniu, deși aflată În umbra lui de Gaulle, Comunitatea Economică Europeană dobândise o aură de inevitabilitate, atrăgând și alte state europene. Dar nu totul mergea strună. O uniune vamală costisitoare, axată doar pe interesele sale și condusă de la Bruxelles de o administrație centralizată și de un executiv care nu era ales, ci numit, nu reprezenta un câștig clar pentru Europa sau pentru restul lumii. Rețeaua

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
alte cuvinte, Nagy forma un guvern multipartit. Departe de a se confrunta cu opoziția, Nagy Își baza acum tot mai mult autoritatea pe Însăși mișcarea populară. În propoziția finală a discursului său, exaltând Ungaria „liberă, democratică și independentă”, el a mers până la a omite, pentru prima oară, compromisul adjectiv „socialistă”. În același timp, Nagy a cerut public Moscovei să „Înceapă retragerea trupelor sovietice” din Budapesta și de pe teritoriul maghiar. Pariul lui Nagy - el credea sincer că putea reinstaura ordinea În Ungaria

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
plus comunicațiile de masă, plus democrația culturală și apariția gândirii de masă, a omului de masă. J.B. Priestley - Uită-te la ăștia! Primitivi! - De unde vin? - Din Lucania. - Unde-i asta? - În fundul țării! Rocco și frații săi, regia Luchino Visconti (1960) Mergem spre zările-nsorite, Mergem spre mările-azurii. Cum am văzut În filme - Ni s-or adeveri? Cliff Richard, din Vacanța de vară (1959) E groaznic să trăiești În era americană - bineînțeles, dacă nu ești american. Jimmy Porter, În Privește Înapoi cu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
plus democrația culturală și apariția gândirii de masă, a omului de masă. J.B. Priestley - Uită-te la ăștia! Primitivi! - De unde vin? - Din Lucania. - Unde-i asta? - În fundul țării! Rocco și frații săi, regia Luchino Visconti (1960) Mergem spre zările-nsorite, Mergem spre mările-azurii. Cum am văzut În filme - Ni s-or adeveri? Cliff Richard, din Vacanța de vară (1959) E groaznic să trăiești În era americană - bineînțeles, dacă nu ești american. Jimmy Porter, În Privește Înapoi cu mânie (1956) În 1979

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de integrare europeană de facto cu care s-a soldat. Chiar și Înainte de Tratatul de la Roma, viitoarele țări membre ale Comunității Economice Europene aveau schimburi comerciale În primul rând unele cu altele: În 1958, 29% din exporturile Germaniei (ca valoare) mergeau către Franța, Italia și țările Beneluxului, iar 30% către alte țări europene. În ajunul semnării Tratatului de la Roma, 44% din exporturile belgiene mergeau deja către viitorii ei parteneri din CEE. Chiar și țări ca Austria, Danemarca sau Spania, care nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
aveau schimburi comerciale În primul rând unele cu altele: În 1958, 29% din exporturile Germaniei (ca valoare) mergeau către Franța, Italia și țările Beneluxului, iar 30% către alte țări europene. În ajunul semnării Tratatului de la Roma, 44% din exporturile belgiene mergeau deja către viitorii ei parteneri din CEE. Chiar și țări ca Austria, Danemarca sau Spania, care nu vor adera oficial la Comunitatea Europeană decât mulți ani mai târziu, erau deja integrate În rețelele ei comerciale: În 1971, cu douăzeci de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de după 1957, În treimea sudică a peninsulei fuseseră Înființate 12 „zone de creștere” și 30 de „nuclee de creștere”. Ca și proiectele de stat de scară largă din alte părți, Cassa a fost ineficientă și destul de coruptă. Majoritatea avantajelor au mers către regiunile de coastă favorizate; mare parte din noua industrie pe care a Încurajat-o a fost capital-intensivă, creând puține locuri de muncă. Multe dintre fermele mai mici, „independente”, apărute În regiune În urma reformei agrare, au rămas dependente de stat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
muncitori era maximă. Cum economia germană, În special, lua avânt, guvernul de la Bonn a fost nevoit să caute forță de muncă ieftină În afara granițelor. În 1956, cancelarul Adenauer se afla la Roma, oferind transport gratuit oricărui muncitor italian dispus să meargă În Germania și căutând sprijinul oficialităților italiene pentru a transporta șomeri din Sud peste Alpi. În deceniul următor, autoritățile de la Bonn vor semna o serie de acorduri nu numai cu Italia, ci și cu Grecia și Spania (1960), Turcia (1961

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mașina de familie. Până În anii ’50, mașina motorizată era un lux pentru majoritatea europenilor și În multe părți o raritate. Chiar și În orașele importante, ea sosise foarte recent. Majoritatea oamenilor nu călătoreau pe distanțe lungi de plăcere, iar când mergeau la serviciu sau la școală foloseau transportul public: trenuri, tramvaie și autobuze. La Începutul anilor ’50, În Spania existau doar 89.000 de mașini particulare (excluzând taxiurile): una la fiecare 314.000 de persoane. În 1951, doar Într-o gospodărie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
țările mici, aglomerate, cu rețele eficiente - precum Belgia, Olanda și Danemarca -, chiar a crescut, dar mult mai lent decât traficul rutier. Pentru prima oară În istorie a Început să scadă și numărul de călători care foloseau autobuzele: din ce În ce mai mulți oameni mergeau la serviciu cu mașina. Între 1948 și 1962, În capitala congestionată a Marii Britanii, numărul total de pasageri Înregistrați de regia de transport În autobuze, tramvaie, troleibuze și metrou a scăzut de la 3.955 de milioane de persoane anual la 2

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
edwardiană, a căpătat o imagine tânără și seducătoare grație noului gen al filmului estival: În 1956, Roger Vadim „a inventat” Saint-Tropez ca decor pentru noua lui starletă, Brigitte Bardot, În Et Dieu... créa la femme. Nu toată lumea Își permitea să meargă la Saint-Tropez sau În Elveția - deși litoralul și munții francezi și italieni erau Încă ieftini pentru turiștii din Marea Britanie sau Germania, care schimbau lire sterline și mărci germane În francii și lirele subevaluate la zi. Dar vacanțele domestice pe litoral

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
profitabil cu cât Îi făcea pe britanici, germani, olandezi, francezi și alți călători neofiți să se simtă cât mai bine cu putință, Înconjurați confortabil de concetățenii lor și la adăpost de exotic, necunoscut și neprevăzut. Dar simplul fapt de a merge undeva departe În mod regulat (anual) și noile mijloace de transport folosite pentru a ajunge acolo - mașina personală, zborul charter - ofereau milioanelor de bărbați și femei până atunci izolați (și mai ales copiilor lor) o fereastră către o lume mult

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai devreme sau mai târziu, au coborât peste tot. Mersul la cinema a ținut mai mult În Europa mediteraneană - În special În Italia, unde nivelurile de audiență au rămas constante până la mijlocul anilor ’70. Dar atunci italienii nu numai că mergeau la film regulat (de obicei săptămânal), ci erau și mari producători de film: În Roma de la mijlocul deceniului al șaselea, industria filmului era al doilea mare angajator după industria construcțiilor, făcând nu numai filme clasice ale unor faimoși auteurs, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
producții ce reflectau „viața obișnuită”, fie că era vorba de „noul val”, „drama de bucătărie” sau comedia domestică. În Europa, cinematograful decădea: dintr-o activitate socială, el a devenit o formă de artă. În timp ce spectatorii din anii ’40 și ’50 mergeau să vadă orice rula la cinematograful local, acum oamenii intrau doar dacă erau atrași de un film anume. Pentru distracția obișnuită, pentru a vedea ce se mai Întâmplă În lume, ei se orientau În schimb către televizor. În ciuda faptului că

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
schimb către televizor. În ciuda faptului că era un mediu „tânăr”, televiziunea a constituit o atracție deosebită pentru audiența mai În vârstă, mai cu seamă În primii ani, când era reglementată de stat și precaută cultural. Dacă altădată ascultau radioul sau mergeau la cinema, acum oamenii stăteau acasă și se uitau la televizor. Sportul comercial, Îndeosebi sporturile care aveau spectatori În mod tradițional, precum fotbalul sau cursele de câini, au avut de suferit: În primul rând, pentru că publicul lor avea acum o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
istoria Europei, tinerii au Început să-și cumpere singuri obiecte. Până la această dată, tinerii nici nu existaseră ca grup distinct de consumatori. Într-un fel, nu existaseră deloc. În familiile și comunitățile tradiționale, copiii rămâneau copii până părăseau școala și mergeau la lucru, moment În care deveneau tineri adulți. „Adolescentul”, o nouă categorie intermediară care definea o generație nu prin statut, ci prin vârstă - nici copil, nici adult -, era fără precedent. Iar ideea că aceste persoane - adolescenții - ar putea reprezenta un

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ajusta chiar și pe indivizi. Eugenia - „știința” Îmbunătățirii raselor - nu era doar un moft din perioada edwardiană, ca promenada sau vegetarianismul (deși toate au avut succes cam la același tip de om). Adoptată de gânditori de toate culorile politice, ea mergea mână-n mână cu planurile de reformă socială cel mai bine intenționate. Dacă ținta este ameliorarea globală a condiției umane, de ce să nu profităm În același timp de cuceririle științei pentru a face anumite ameliorări mărunte? De ce să nu Încercăm

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
economică și prosperitate, problema principală a statelor europene nu era cum să asigure populației tinere hrană, un acoperiș, haine și, În cele din urmă, un loc de muncă, ci cum să o educe. Până În anii ’50, majoritatea copiilor din Europa mergeau la școală până la 12-14 ani. În multe locuri, educația primară obligatorie introdusă la sfârșitul secolului al XIX-lea era aplicată sporadic - copiii de țărani din Spania, Italia, Irlanda și Europa de Est precomunistă abandonau școala, aproape Întotdeauna, la Începutul toamnei, primăvara sau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au rămas În Marea Britanie o minoritate privilegiată (nu mai mult de 6% din segmentul lor de vârstă, În 1968), fapt care a avut, fără Îndoială, pe termen lung, implicații regresive din punct de vedere social. Dar pentru fericiții aleși, sistemul mergea strună, ferindu-i de mai toate problemele pe care alți studenți le Întâmpinau În Europa. Fiindcă pe continent Învățământul superior luase cu totul altă direcție. Prin tradiție, În cele mai multe state occidentale nimic nu Împiedica trecerea de la nivelul liceal la cel

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pentru operațiuni militare În Cehoslovacia - prima variantă a viitoarei Operațiuni „Dunărea”. Cu fiecare pas spre liberalizare făcut la Praga, Moscova era tot mai Îngrijorată. Dubček și-a dat fără Îndoială seama: pe 4-5 mai, el și alți comuniști cehi au mers la Moscova, unde liderii din blocul sovietic li s-au plâns În fel și chip despre evoluțiile din țările lor. Deși Dubček susținea că partidul controlează În continuare totul și că, oricât de liberă ar deveni exprimarea În Cehia, nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]