17,219 matches
-
indiferent de condiția socială, de mediul din care provine sau de vârsta personajului pe care-l interpretează. Vor pantofi cu toc ca să pară mai înalte, chiar dacă acțiunea se petrece în vârful muntelui, ciorapi lycra deși joacă rolul unei țărăncuțe care aleargă după găini, rochii mulate sau pieptănături pretențioase și nu fac nici un efort pentru a afla măcar un element care să-i fie propriu bietului personaj. 14 iunie 2004 - acasă În scenă nu te afli întâmplător. Dacă ești acolo fie că
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
când în când în gând? Eu îmi port pașii pe dreptele cărări, m-au albit anii în dar și bucurie, tot umblu peste mări și țări cu slujbe-nalte de la-mpărăție, dar veșnic îmi e tare dor de voi și-alergând cu sufletu'-napoi vă cer iertare de v-am fost greșit frumoșii mei ce-atâta v-am iubit! ............................................................... În primul an după război am intrat la școală. Începusem să "citesc" pe la 4 ani, buchisind literele majuscule de pe manșetele celor două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
merge și suta", iar Joiana neridicându-mi mari probleme logistice, fiind, ca mai toate semenele ei, docilă. Paharul avea să se umple când șeptelului i s-a adăugat un purcel, proprietate a cumnatei. Acesta, porc din fire și născare, mă alerga pe câmp toată ziua, smulgându-și priponul și neavând astâmpăr nici un moment. Așa că, după câteva zile de "maraton" în urmărirea "bestiei", mi-am prezentat "demisia", gândind că dacă breasla ciobanilor a pierdut un confrate, cea a intelectualilor a câștigat unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și, la încheierea discuțiilor, Hoveida și ai săi urmau să plece cu mașinile la aeroportul "Mihail Kogălniceanu" din Constanța pentru a se întoarce la Teheran. În jurul reședinței oaspetelui, lume de pe lume ochi albaștri, căprui, verzi, telefoane de campanie, oficiali români alergând de colo-colo. Ora din program fixată pentru plecarea coloanei către aeroport trecuse de mult, dar nimic nu se mișca. La întrebarea mea "nu plecăm" mi se răspundea stereotip: "Mai plimbați-i!". I-am tot plimbat prin curtea vilei până am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
a fost ucis pe Platoul Golan. Cand se aude vreun avion care trece pe deasupra kibbutzului, câinele se repede afar), mârâind. Se pare c)-și amintește de exploziile bombelor. Este prea slab că s) mai latre, prea b)trân s) mai alerge, are dinții stricăți, ochii de sub latele maro sunt lipsiți de str)lucire, iar sub coad) toat) blană Îi e Încâlcit). Mississippi este o c)tea mare, cu picioare lungi, cu blană scurt), maro cu alb, inteligent), vioaie, afectuoas) și lacom
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
obsedează pe Angelo este pângărirea purității: el vrea să distrugă puritatea prin actul erotic. L-ai pus pe Angelo să facă acest monolog imposibil cu pângărirea de altare jucând pe două planuri, sărind ca Într-un exercițiu biomecanic de Meyerhold, alergând și vorbind În același timp. Acțiunea fizică Îl obliga să iasă din el Însuși. N-avea timp să fie logic, rațional, psihologic, era dintr-odată un trup chinuit și o voce care urlă. Și era foarte just. După ce am terminat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
printre care apăreau boschete sălbatice, ca vegetația dealurilor stâncoase și sterpe, Îți dădea impresia că ești În lumea castelelor medievale nordice a Lamermoorilor. Decorul se rotea pe turnantă descoperind uneori grote amenințătoare, alteori interiorul castelului. Lucia se cățăra pe stânci, alergând În căutarea iubitului În timp ce-și cânta ariile! June Anderson era Lucia și știam de ce riscuri e capabilă din Puritanii la care lucraserăm Împreună. Era surprinzătoare, inventivă, se devota total rolului și nu Îi era teamă să Încerce imposibilul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Rotația decorului dezvăluia acum locul de Întâlnire a mamei cu fiica Într-un abator sordid, plin de trupuri Încă sângerânde de animale despuiate, ce atârnau În aer ca jertfe de sacrificiu. Coborând pe scări Înguste, membrii procesiunii regale se Întrezăreau alergând agitați În căutarea Electrei, cărând torțe aprinse, plini de suspiciune, temându-se unii de alții. Scena dintre mamă și fiică, cea mai lungă din operă, era jucată În jurul băii pline cu apă unde avusese loc crima, bazin de care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de mâna stângă, era mama și că ființa de treizeci și trei de ani, Înveșmântată Într-un alb necruțător și În auriu, care mă ținea de mâna dreaptă, era tata. În timp ce ei Înaintau cu pas regulat, eu pășeam țanțoș Între ei, apoi alergam și iarăși pășeam țanțoș, din strop de soare În strop de soare, pe mijlocul unei cărări, pe care astăzi o identific cu ușurință cu o alee dintre tinerii stejari ornamentali din parcul moșiei noastre Vira, din fosta provincie St. Petersburg
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de soare ce scăldau lespezile de piatră pe care stăteam În genunchi), eram foarte preocupat să transform stalactitele ce picurau din sigiliu În, bobițe colorate stacojiu, albastru și alămiu, frumos mirositoare. În clipa următoare, zbieram Întins pe pardoseală și mama alerga să mă salveze, iar pe undeva pe-aproape, bunicul meu, țintuit În căruciorul de invalid, bătea cu bastonul În lespezile de piatră răsunătoare. Mama a avut mult de furcă cu el. Folosea vorbe de ocară. Îl confunda mereu pe servitorul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
demult) din cabinetul ministerial din anii optzeci. „Qui est cette femme? Chassez-la!“, striga către mama, arătând cu degetul tremurând spre regina Belgiei sau a Olandei care trecuse pe la noi ca să se intereseze de sănătatea lui. Îmi amintesc vag cum am alergat odată până la căruciorul lui, pentru a-i arăta o pietricică frumoasă, pe care el a examinat-o pe Îndelete, apoi a băgat-o În gură. Îmi pare rău că n-am fost mai curios În anii următori, când mama depăna
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
el). „L’air transparent fait monter de la plaine...“, cânta el cu o voce Înaltă de tenor, așezat la pianul alb din casa de la țară - și dacă se Întâmpla ca În clipa aceea să mă grăbesc s-ajung acasă la dejun, alergând prin crângul alăturat (curând după ce văzusem pălăria lui de pai și bustul Înveșmântat În catifea neagră al chipeșului lui vizitiu, Într-un profil asirian, cu brațele Întinse, acoperite cu mâneci stacojii, trecând rapid de-a lungul gardului viu ce separa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mediu unde nu există frecare, alunecând pe un drum fantomatic pe care parcă abia Îl atinge. Preț de o clipă, grație iluminării bruște produse de un felinar singuratic În locul unde se sfârșește piața gării, o umbră supradimensionată, tot cu manșon, aleargă pe lângă sanie, se cațără peste un nămete de zăpadă și dispare, lăsând-o pe Mademoiselle să fie Înghițită de ceea ce ea va pomeni mai târziu, cu groază și deliciu, sub numele de la steppe. Acolo, În Întunecimea nemărginită, licăririle intermitente ale
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-l accepte. Îndată ce ne-am Întors de la plimbare, am lăsat-o pe Mademoiselle bufnind pe scara de la vestibul și am dat buzna Înăuntru, lăsându-i impresia că aveam de gând să ne ascundem Într-o Încăpere Îndepărtată. De fapt, am alergat până ce am ajuns În cealaltă parte a casei și apoi am ieșit din nou În grădină prin verandă. Marele danez mai sus menționat tocmai se lupta cu un nămete, dar nehotărându-se care dintre picioarele din spate să-l ridice
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dulceața, În timp ce aripile lor nervoase se deschideau pe jumătate ca acelea ale fluturilor de zi, cele inferioare etalându-și incredibila lor mătase stacojie de sub aripile cenușii ca lichenii. „Catocala adultera!“, strigam eu victorios În direcția ferestrelor luminate ale casei, În timp ce alergam spre ele, pentru a-i arăta tatei capturile. 6 Parcul „englezesc“, care despărțea casa noastră de câmpurile cu fân, era un parc Întins și sofisticat, cu alei labirintice, bănci ca În romanele lui Turgheniev și stejari importați, printre brazi și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
panglică de la bereta scoțiană sau modelul de pe ciorapii ei lungi), care Îmi evoca spirala curcubeului pe o bilă de sticlă. Parcă mai țin În mână acel mănunchi de raze luminoase, fără să știu exact unde să-l plasez, În timp ce ea aleargă tot mai repede În jurul meu cu cercul și În cele din urmă dispare printre firavele umbre aruncate pe poteca cu pietriș, de bolțile Înlănțuite ale gardului scund, cu volute, care o mărgineau. Capitolul 8 1 Voi prezenta câteva plăci fotografice
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pumnii strânși, În loc să folosesc lovitura cu partea interioară a pumnului, ca o pălmuială, adoptată de bătăușii ruși. Dirigintele care nu prea se pricepea la jocuri, deși agrea virtuțile lor asociative, mă bănuia că preferam să fiu portar la fotbal, „În loc să alerg pe teren Împreună cu ceilalți jucători“. Un alt fapt care producea resentimente era că veneam și plecam de la școală cu un automobil, În loc să călătoresc cu tramvaiul sau cu trăsura, așa cum făceau ceilalți băieți, mici democrați buni. Un profesor mi-a sugerat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sub picioarele lui. Am devenit pentru prima oară conștienți unul de celălalt În ajunul Crăciunului din 1904 (eu aveam cinci ani și jumătate, el, șapte), În Wiesbaden: Îmi aduc aminte că a ieșit dintr-un magazin de suveniruri și a alergat spre mine cu un breloc, un minuscul pistol de argint, pe care era nerăbdător să mi-l arate - și dintr-odată, s-a Întins pe trotuar, dar n-a plâns În timp ce se aduna de pe jos, nebăgând În seamă genunchiul care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
filogenetice ale pasiunii pe care o au copiii de sex masculin pentru obiectele cu roți, Îndeosebi pentru trenuri. Știm desigur ce părere avea despre această chestiune șarlatanul vienez. Îl vom lăsa pe el și pe tovarășii lui de călătorie să alerge mai departe În vagonul de clasa a treia a gândirii lor, prin statul polițienesc al mitului sexual (apropo de asta, mare greșeală fac dictatorii că ignoră psihanaliza - o Întreagă generație ar putea fi ușor coruptă În acest fel!). Creșterea rapidă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mari au picat și vitejii cei buni au perit și fu scârbă mare în toată țara..." Grigore Ureche Letopisețul Țării Moldovei A A 'NĂLBIT POIANA CU TRUPURILE LOR 26 iulie 1476 Fugi Măria ta!!! Fugi! strigă, se milogește tânărul oștean alergând după Măria sa. Domnul Moldovei, în cămașă de zale, cu părul vâlvoi, orbit de sângele ce-i șiroiește pe frunte, în mână cu sabia goală, picurând, calcă peste cadavre, prin mocirlă, prin bălți cu noroi și sânge. "Aiaia Allah-Allaaah!!!"... "Moldova!!! Moldova
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zdreanță pe craca unui arbore mutilat; pământ mocirlit, răvășit de copite, frământat cu sânge; iarbă pârjolită; arme: scuturi, securi, spade, risipite; focuri ce licăresc fumegând printre arbori... În acest imperiu încremenit al morții, o singură viață: un cal fără călăreț aleargă năuc, nechezând, căutându-și stăpânul... Fulguiește ușor... De undeva, de la vreun schit, un clopot începe să bată rar, de îngropăciune și dangătul lui se îngână cu o cântare gravă, tărăgănată, ce urcă parcă din afundul pământului... Departe, printre arbori, călcând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
veneau valuri-valuri veneau!... Allah ekbeeer!! Allah!! Allah!! Ne copleșise puhoiul! Eram sleiți! Sfârșiți! Nu mai aveam strop de putere! Cădeam sub iatagane, ca muștele cădeam!... Ne vindeam scump pielea! Începusem să dăm îndărăpt! Eram în primejdie de moarte! Atunci, am alergat, m-am prăbușit la picioarele Măriei sale, și cu ultima suflare am strigat: Suntem... suntem înfrânți!! Înfrânți!!" Măria sa, ca pământul, m-o fulgerat c-o privire de m-or trecut toate răcorile: "Aiasta să n-o spui decât la sfârșit, hatmane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
albe, îmbătată de parfumul lor suav și... și l-am blestemat pe Dumnezeu, întrebându-l cum îngăduie mârșăvia asta, atâta frumusețe, alături de atâta moarte?! Eram o adolescentă romantică... Visam dragostea absolută, eternă, dincolo de mormânt... Ce proastă eram! râde Maria sarcastic. Alergam desculță pe malul mării și recitam sonetele lui Petrarca, mă luam la întrecere cu vuietul valurilor și strigam: De nu-i iubire tot ce simt, ce-i oare? Iar dacă e, din ce-a fost plămădită? De-i rea, de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fugeam de colo-colo, mă ascundeam de răul prea iubitorilor mei unchi ce căutau să-mi facă de petrecanie și nu eram decât un băiețandru, singur-singurel pe lume. Îmi amintesc, era o iarnă grea, cu viscole, cu zăpadă multă... Șuiera vântul alergând pe coridoarele castelului Hunedoara. Noi eu, Iancu și vărul meu, Vlad Drăculea, alt pribeag, fugit din chezășia de ostatic la Stambul stăteam în fața căminului în care dogorea jăratecul, beam vin de Târnave și puneam țara la cale, ce spun eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din ce ne-am luat și unde-am ajuns, Maria, spune el cu părere de rău. Ce știi tu, Ștefane, și în glasul ei e o disperare ascunsă. Tu nu știi, tu nu vezi... nu vezi nimica. N-ai timp! Alergi! Alergi! Moldova și iar Moldova! Caut să te înțeleg. Și nu e simplu. Fiecare avem partea noastră de vină. Tu... tu n-ai de unde să știi... să știi... Îmi pare rău, Maria, spune Ștefan domol, cu blândețe. Iartă-mă, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]